Peripeții în Atena

TIPĂREȘTE

Peripeții în Atena

Nu vreau să “beneficiez” de termenul de... prescriere al amintirilor ce sunt povestite, aici, pe AFA, fără să vă împărtășesc câteva întâmplări din vacanța verii 2018.

Am ales, încă din martie, împreună cu soția, ca destinația estivală să fie Evia. Nu fusesem, încă, pe coasta estică a Eladei, deși Egeea o testasem vis-a-vis, la Kusadasy și vroiam să vizităm Acropole, dată fiind apropierea de Atena.

În primele zile din Eretria cunoaștem o doamnă foarte simpatică, proprietara unui magazin de suveniruri, originară din Moldova de peste Prut, stabilită în Grecia de mulți ani cu care ne întrețineam seara, privind forfota de pe faleză. Proaspăta cunoștință află de intențiile noastre și ne recomandă să ne luăm rucsacurile în spinare, să ne îmbarcăm pe ferry-boatul de Atena (care acosta chiar în fața magazinului) și să vizităm Atena... per pedes sau folosind mijloacele de transport în comun.

Nu i-am refuzat pe loc propunerea, dar în sinea mea nu eram deloc convins... Vroiam să mergem cu autoturismul propriu!

Pe de altă parte, la hotel, după 2-3 zile ajunsesem să-i cunoaștem pe cei din echipa care se ocupa de servirea mesei sau funcționarea barului de pe plajă. Niște tineri minunați care ne-au făcut sejurul și mai frumos! Între ei, David, cu origini albaneze, dar născut și crescut în Atena. Tânărul “se prinde” de intenția noastră de a merge cu mașina în Capitală, ne încurajează și, mai mult, se oferă să ne însoțească ca ghid și șofer în metropola elenă!

Zis și făcut, stabilim să plecăm dimineața la ora 8, îl așteptăm pe David până la 9 (timp în care l-am apelat fără succes de zeci de ori) și neavând ce face plecăm spre Atena!

GPS-ul își face treaba până în apropierea Atenei, apoi clachează și ne lasă... pierduți pe autostradă! Vedem cum mândrul Acropole se înalță în dreapta noastră, în plin oraș, realizez că dacă o țin tot înainte ajung în... Pireu, așa că folosesc prima ieșire pentru a mai prinde ceva din Atena. Mișcarea nu e rea, pentru că ajungem în vecinătatea stadionului lui Olimpyakos și reușim să ne strecurăm într-o parcare a unui duplex (stație de benzină plus încă ceva ce aducea a rent-a car)

Răsuflăm ușurați și-l contactez pe unul din lucrătorii de acolo cu privire la traseul spre Acopole. Omul mă privește destul de ciudat, mă întreabă dacă chiar vreau să merg cu autoturismul și doar că nu-și face cruce! Îmi explică, apoi, că tentativa e prea riscantă (orașul e foarte aglomerat și distanța foarte mare) mai ales fără GPS și-mi sugerează să lăsăm mașina într-o parcare și să folosim trenul și metroul atenian. No problems, my friend! Îl întreb dacă pot lăsa mașina chiar acolo, pleacă 5 minute să-și întrebe șefii, vine cu OK-ul acestora, îmi cere cheia mașinii și... de ce, cheia? Pentru că, sigur, mașina va trebui mutată de colo-colo, în funcție de sosirile și plecările celorlalte mașini!

Asta e, primim indicații pentru a ajunge la cea mai apropiată stație de tren, aici alte indicații de la amabilii atenieni, luat bilete, urcat în tren, mers 5-6 stații, coborât pentru schimb cu primul metrou...

Într-una din stațiile de unde urma să luăm alt metrou spre Acropole coboram cu scara rulantă spre un nivel inferior, când o aud strigând pe consoartă (aflată cu 2-3 trepte în spatele meu): “Ce faci, acolo???” Ce se întâmplase: între noi se insinuase o pereche de conaționali mai oacheși, iar femeia începuse să mă “facă” la borsetă! Atenționată și fizic, peste mână, piranda se ofuschează: “Păi, de ce nu spuneți că sunteți români?” lăsându-ne fără replică! (Cu câteva clipe înainte întrebasem ceva, în engleză, pe un polițist local, de unde, vezi Doamne, confuzia!!!).

Finalmente, ajungem pe antica Acropole și după 20 de minute de stat la rând la bilete intrăm în incintă. Emoția primului contact și frumusețea celor văzute ne-au făcut să uităm de toate grijile și peripețiile de până atunci! Acestea aveau să revină pe drumul de întoarcere spre locul de recuperare a mașinii! Ne întrebam, când cu voce tare, când din priviri, cum de-am fost atât de naivi încât să lăsăm cheia de la mașină unor necunoscuți? Încercam să-mi liniștesc soția, dar numai eu știam ce era în sufletul meu!

Aproape alergând, ajungem în parcare, locul mașinii noastre... gol!!! Scanez cu privirea toată incinta și într-un târziu văd “obiectul” așteptându-ne liniștit în alt loc decât cel inițial... Răsuflăm ușurați...

Apare și omul nostru care ne dă cheia, primește cu greu, după insistențele noastre, 10 euro și ne urează drum bun!

Furtuna care ne-a însoțit spre insulă părea o boare de primăvară, iar plimbarea de seară pe faleza din Eretria a fost o adevărată descătușare după emoțiile zilei.

Vacanțe de vis să aveți, oriunde vă veți afla!

P. S.

David nu s-a putut trezi la timp din cauza unei nopți aproape albe (deh, ca tinerii!), iar simpaticei noastre moldovence nu i-am povestit pățaniile ateniene!

---

VIZUALIZĂRI: 445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI