GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Union, ora exacta a litoralui romanesc
Desigur, ceea ce voi scrie aici este o parere de natura personala si-mi asum subiectivitatea.
O parere sincera? Mie mi-a placut. Am citit aici cat si pe alte pagini de net, pareri si impresii despre felul in care s-au simtit turistii in Hotelul Union. Zic ca majoritatea nemultumirilor sunt create chiar de noi înșine. Si cam la toate hotelurile este aceeasi situatie. Nemultumirea cu privire la paleta de sortimente a micului dejun. Sau cantitati insuficiente ale acestuia.
Hai sa le luam pe rand.
Paleta de sortimente. Vedeam zilnic oameni care-si umpleau trăistile cu mancare de la micul dejun. Mai nene, da' sa umpli un geamaicufar cu mancare, mi se pare o lipsa patologica de educatie. Si aceeasi oameni care-si umpleau sarsanaua cu mancare, au pretentia ca nu e stres praful pe pian sau nu e dat cu aspiratorul in fiecare zi pe sub pat. Hai, da-ma-n colo! Probabil ca administrator de hotel as proceda la fel. Gandindu-ma ca la un moment dat te vei satura de aceeasi mancare, poate nu mai vei lua si "pentru acasa". Si in final vei incerca sa schimbi sortimentele cumparand si alte produse. Desi daca e vorba de burta romanului, si daca e boja, mananca romanul aceeasi mancare tot sezonul estival. E de inteles, veniturile nostre nu sunt cele mai de top. Insa aici intervine acelasi element lipsa, educatia!
Cat priveste cantitatea, ajungem la acelasi lucru. Daca primul ia "cinșpe" carnati, al doilea la fel, normal ca al zecelea nu mai gaseste nimic. Dezamagitor...
Cat priveste curatenia, avem si aici un alt punct nevralgic. Toti vor curatenie impecabila, insa stau si ma intreb? Oare la ei acasa o fi chiar asa totul perfect curat? Sau aici la hotel avem impresia ca avem servitori? Daca tratam camera de hotel cu minimum de decenta, daca mancarea care ne cade din gura nu o impingem sub pat, daca ridicam colacul toaletei si controlam un pic "primul jet", ne vom respecta in primul rand pe noi insine. Cand muncesti cu mainile tale pentru confortul tau, vei aprecia si munca altora care incearca sa-ti faca sederea placuta. Cameristele nu sunt servitoarele noastre si nu sunt obligate sa rânească dupa nesimtirea noastra.
Cat priveste sunetul muzicii (unii il numesc zgomot) produs de formatia ce canta pe terasa, nu mai este un secret pentru nimeni. De ani si ani se stie acest lucru. Daca ai copii mici, cauti o pensiune linistita pentru bătrânei. Sau îi lasi cu buna sau cu buni. Muzica a fost ok, suficient de antrenanta pentru un restaurant de clasa. Exista acel invitat care dadea de fiecare data o alta ambianta (foarte placuta) fiecarei seri.
Citeam intr-un alt comentariu "foarte inspirat" parerea unei persoane ce facea referire la domnisoara care canta in fiecare seara. Ca sa-l citez, o cataloga dumnealui: pseudo-cantareata. Normal, cand nu ai treaba cu muzica, te dai si tu critic de arta ca si in fotbal. Daca acest comentariu trece de administrator am sa explic un pic despre ce este vorba. Asa cum Nea Vasile, zugravu', are grija de bidineaua lui, asa si un artist isi protejeaza vocea. Asta e painea lui. Nu poti canta in fiecare seara, inclusiv sambata si duminica, ca Maria Callas.
Am fost sambata seara pe terasa restaurantului, chiar la masa din fata bandului. Cand a cantat Julia Jianu. Dupa doamna Jianu a cantat un domn caruia din pacate nu i-am retinut numele. Un domn in etate. Frumos! Partenerei mele îi era rece asa ca am plecat. Am urmarit ulterior spectacolul de la balcon. Dupa ce a terminat domnul de cantat, a inceput reprezentatia bandului autohton. E, alta voce! O prestatie care mie personal mi-a placut. Nu se vedea foarte grozav de la balcon insa se auzea bine. Fiind sambata seara, muzica un pic mai tare, vocea domnisoareai suna bine, puternic. Insa nu poti in fiecare seara sa forjezi, se rupe bidineaua, nu? Cam asa sta treaba si cu vocea unui artist.
Poate daca acest comentariu ajunge si la administratia hotelului (ca sa nu spuna cineva ca sunt inteles cu dumnelor), as vrea sa fac si cateva recomandari. Semnalul wi-fi ar trebui un pic imbunatatit. Un pic mai puternic si mai constant. Usile de la camere se inchid destul de greu, etajul trei. Eu am chemat pe cineva si s-a rezolvat imediat. Insa unii tranteau usa asa de tare de sarea pestele de la parter din acvariu. Tot treaba de educatie bineinteles. Era suficient sa vorbesti cu domnisoarele de la receptie. Poate si o cabina de dus nu ar fi fost rea. Camera in care am fost cazati avea doar un geam despartitor intre bateria de baie si restul incintei. Nu de alta, dar e greu daca faci baie sa nu uzi cu stropi perimetrul din fata chiuvetei. O parcare un pic mai amenajata si... "un pic de lift".
Am sa inchei cu ce m-a sensibilizat cel mai mult. Privelistea! Ziua era rasaritul de soare, marea, ambarcatiunile din larg, frumos, totul ca o poezie. Iar fiecare seara, m-a incantat cu privelistea terasei, cu luminile si coloritul "jucariilor" din parcul de distractii, muzica potrivita, atmosfera frumoasa, placuta ochiului si inimii.
Lumea se arunca dupa Grecia, dupa Turcia sau alte zone exotice. Mie mi-a placut la noi, in Romania. Mi-e drag sa aud muzica romaneasca, muzica buna, muzica de petrecere. Muzica de calitate spun eu. Chiar imi place sa aud muzica cantata in limba romana. Iubesc foarte mult aceasta limba si imi este tare drag sa-i aud pe cei din jurul meu rostind cuvintele acestei limbi. Nicaieri in alta tara nu ma pot bucura mai mult ca la dumneavoastra de muzica fiecarei minunate seri. Da, clar, la anu' vreau sa revin. Negresit!
Cu un deosebit respect pentru intreg personalul Union, va saluta cu drag, Florin Valeriu DAN.
Trimis de Florin Dany in 02.09.19 20:03:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD. A mai fost în/la: Mondial, Eforie Nord
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Florin Dany); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.07063300 N, 28.63793100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Florin Dany: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
Pacat ca anul acesta nu pot ajunge acolo. Preturile foarte mari mi-au luat orice speranta de a reveni. Pacat...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O vacanta reusita — scris în 04.07.23 de beatricecio din RAMNICU VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Concediu ratat si bani aruncati in vant — scris în 31.07.22 de ux126335 din BAIA MARE - nu recomandă
- Dec.2019 Un eșec total — scris în 11.08.20 de Toma cosmin din BUZăU
- Aug.2018 Hotel Union — scris în 05.09.18 de reka16 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O vacanță așa și așa — scris în 23.08.18 de AndreiSV din BACăU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 3 stele căzătoare... — scris în 11.08.18 de Maricriss din IAşI - nu recomandă
- Jul.2018 Dezamăgitor — scris în 27.07.18 de Ciprian79 din TIMIşOARA - nu recomandă