Mâncătorii în Mykonos

TIPĂREȘTE

A trebuit să și mâncăm în Mykonos, desigur. Ne așteptam la prețuri pe măsura reputației insulei și ne setasem în acest sens, dar realitatea s-a dovedit a fi nu chiar de speriat. Și nu pot zice că am căutat prea mult locurile... De fapt, am pin-uit câteva pe Google Maps, neștiind dacă le vom găsi deschise acum, la final de sezon. Le-am găsit. Chora intră în hibernare ceva mai târziu decât restul insulei, se pare.

Taverna Lakka Garden – 4,8 pe Google, în inima orașului vechi Mykonos, https://lakkagarden.com/

A fost prima alegere, pentru un prânz întârziat, chiar în prima zi de minivacanță. Mi-au plăcut pozele de pe site și, în primul rând, review-urile bune. Aplicația de pe telefon ne-a ghidat într-acolo, prin labirintul de alei ale Chorei, nu cred să fi făcut mai mult de 10 minute de la hotel.  

Taverna Lakka se află în imediata vecinătate a Tavernei Marco Polo, clădirile sunt separate, însă terasele celor două împart aceeași piațetă, chiar ai risca să le încurci dacă nu s-ar diferenția prin culorile fețelor de masă caroiate, tradiționale: alb-roșu pentru Lakka și alb-albastru pentru Marco Polo. O pin-uisem și pe aceasta din urmă, dar deocamdată eram chitiți pe Lakka, nu ne place să ne sucim din mers.

Clădirea ce găzduiește Taverna Lakka este tipic cicladică: albă, cu lemnăria vopsită în albastru. Are 2 niveluri, la parter se află restaurantul, bucătăria și toaletele, etajul cred că aparține proprietarilor, căci la unul din balcoane atârnau niște rufe la uscat. Înclin să cred că vorbim despre o afacere de familie, cum sunt multe asemenea prin bătrâna Eladă.

Terasa este amenajată atât sub copertina de la intrare, cât și vis-a-vis de alee, într-un patio acoperit cu mochetă verde ce imită iarba, decorat pe margini, ici-colo, cu ghivece mari cu plante verzi (asta trebuie să fie grădina, deci 😊). Câte o boltă uriașă de bougainvillea roșie ca focul (din păcate, artificială, dar de la distanță dă bine) marchează intrările în „grădină” și pe terasa aferentă clădirii. Drept obiecte decorative – o moară de vânt și 2 corăbii miniaturale, câteva tablouri cu imagini de pe insulă, peștișori și ancore de ceramică. Un ventilator cu vapori de apă, plasat strategic, se învârtea alene, răcorind întrucâtva ambientul încins de razele încă puternice ale soarelui.

Nu era prea aglomerat la ora la care am ajuns (cam 4 să fi fost). Am ales o masă pe terasa de pe „prispă” , sub umbra copertinei. Ferestrele deschise ne prilejuiau vederi către interiorul cârciumei, aranjată și decorată simplist, în aceeași notă.  

Doi adolescenți, o fată și un băiat (posibil copiii gazdelor), serveau la mese. Unul din ei, nu mai știu care, ne-a aprovizionat cu meniuri, în care am regăsit majoritatea preparatelor pe care suntem obișnuiți să le savurăm în vacanțele noastre grecești. Am ales ca aperitiv o salată grecească de șeruit (11,5 euro), iar ca fel principal, souvlaki de porc (Tati; 16,5 euro) și gyros de pui (eu; 16 euro). Am fost asigurați că fiecare porție va veni cu ceva garnitură, așa că la întrebarea „doriți pâine?” am rostit un categoric „nu” . De băut, am optat pentru jumătate de litru de vinul casei roze (7 euro) și un pet mare de apă (2,5 euro).

Băuturile au venit imediat, vinul era ușor aromat, apa rece. Cât am așteptat mâncarea, nu prea mult, am pozat un pic prin împrejurimi și ne-am delectat auzul și inima cu ritmurile tradiționale grecești ce răzbăteau dintr-un difuzor.  

Salata n-a avut nimic special, dar asta nu înseamnă că nu ne-a picat bine; ba, din contră. Gyrosul meu a venit însoțit de o pita tăiată în sferturi (deci iaca și pâinica!), câțiva cartofi pai și o lingură de tzatziki (de acesta din urmă m-am bucurat cel mai tare, iubesc maxim tzatziki). Tati a primit o frigăruie uriașă cu bucăți rumene de purcel, ceapă și ardei, „asezonată” cu cartofi aurii, o mână de salată asortată și un pic de lămâie. Totul a fost delicios, carnea suculentă, țin minte că abia am reușit să ne terminăm porțiile. Și, pentru că am fost cuminți și am mâncat tot din farfurie, am primit „ca cadou” câte o bucățică de desert: un fel de pannacotta de casă, foarte bună.

Nota de plată a totalizat 53,5 euro. Nu mai rețin dacă am plătit cu cardul sau cash; cu siguranță am lăsat ceva tips copiilor harnici, că așa facem de obicei. Ne-am declarat mai mult decât satisfăcuți de experiența totală, deci recomand locul cu mare drag!

Katerina’s Restaurant & Cocktail Bar – 4,4 pe Google, Ag. Anargiron 8, https://katerinaslittlevenicemykonos.com/

Katerina viețuiește într-una din clădirile istorice ce alcătuiesc Mica Veneție – o imagine iconică, una dintre cele mai spectaculoase și mai fotografiate din Mykonos. Imaginați-vă un șir de construcții de formă și înălțimi diferite (2 niveluri, oricum, au toate), zidurile albe și cercevelele vopsite în culorile esențiale (roșu, verde, albastru), imaginați-vă valurile bătând frenetic în baza lor...  

La Katerina ne-am dus în vizită după ce ne-am întors din Delos. Adică tot un prânz întârziat. Se intră, evident, din spate, de pe latura opusă mării. Ne-a întâmpinat cu câteva artefacte-decorațiuni: o amforă veche, fotografii alb-negru înrămate (inclusiv a Katerinei Xidaki, prima femeie-căpitan de vas din Grecia, la vârsta de numai 18 ani), scoici și o timonă, poate chiar a Katerinei... Ne-a întâmpinat un tânăr angajat și, aflând că dorim să mâncăm, ne-a îndrumat spre etaj; pesemne, primul nivel o fi rezervat cocktail-iștilor 😊...

Am pătruns în încăperea amenajată cu mese și scaune albe, era și un mic bar pe o latură; nu prea aglomerat, având în vedere ora și anotimpul. Am remarcat din mers că pe pereții laterali se montaseră niște oglinzi uriașe, de aceea spațiul părea mai vast decât era în realitate, iar o parte din vechile materiale de construcție (pietre și grinzi) erau evidențiate în mod reușit. Am remarcat, de asemenea, că încăperea se prelungește cu un balconaș suspendat deasupra mării, unde cele 3 mese (toate de 2 persoane) își așteptau mușteriii. Ne-am înțeles din priviri și ne-am îndreptat într-acolo. Ospătarul s-a cam mirat, înăuntru era umbră și bine, afară bătea soarele, dar noi nu și nu. Inițial am ales masa din mijloc, după 2 minute ne-am mutat la cea din dreapta, un pic protejată de copertina de deasupra.  

Nu vă spun cât de faină era priveliștea de care am avut parte!... Marea în față, 2-3 vase plutind pe luciul abia ondulat, iar spre stânga șirul celor 6 mori de vânt!... Dacă am fi venit cu o oră mai târziu, să nu mai bată așa de tare soarele și să fim nevoiți să ne mijim ochii, ar fi fost perfect. Sau la apus – ce spectacol trebuie să fie! Clar, pentru apus trebuie să rezervi în avans!...

Masa era minusculă, practic o tăblie fixată de gratiile balconului. Totuși, deasupra se afla un fel de poliță pe toată lungimea acestuia, mai putea să pui una-alta și acolo 😊. Și chiar pe pervazul ferestrei din spate 😊. Altfel, nu era loc decât – strict – de 2 farfurii, tacâmurile aferente și câte un pahar. Dar te descurci, ba chiar aș putea zice că are un farmec aparte minimalismul ăsta.

Am primit meniuri și, dintr-o ochire, am constatat că, față de ziua anterioară, sigur la Katerina vom decarta mai mult. Mai că ne venea să ne ridicăm și să plecăm, dar – deh – comandaserăm deja băuturile (câte o bere Alfa), că eram deshidratați. Am ales în final și de mâncare: calamar grill și musaca.  

Ce să zic?! Totul a fost minunat, dar cam puțin pentru ce foame și sete vedeam la ora aia... Berile mici, de 330 ml (reci dealtfel), musacaua mică (acoperită din belșug cu parmezan ras și însoțită de un pic de salată verde), calamarul cu legume fierte la abur, ulei de măsline și lămâie. Low-carb adevărat. „Dacă mai era, tot mai trebuia...” Până la urmă, am zis hai, că nu plecăm chiar flămânzi, săru’ mâna, tanti Katerina! Tanti Katerina se impresionă un pic, se pare, căci odată cu nota de plată (65 euro) ne trimise și câte un desertuț, un cubuleț de sarailie mânjit cu sos de ciocolată.  

Dacă recomand Katerina?! Da, de ce nu, dar să vă duceți oarecum mâncați înainte și cu portofelul plin. Și pregătiți pentru una dintre cele mai frumoase priveliști de pe insulă!

Souvlaki Story – 4,3 pe Google; https://souvlakistory.com/

Sunt mai multe locații pe insulă sub acest nume, iar pe site se descriu ca „grill restaurants” , specializate mai ales, dar nu exclusiv, pe livrare „la pachet” . Nu țineam musai să ajungem la Souvlaki Story, nici n-aveam habar de această franciză, dar, în seara zilei cu Katerina, învârtindu-ne noi prin Chora, am dat de el. Ne-au amuzat măsuțele de pitici (chiar mai mici decât la Katerina!) și ne-am trezit zicând: de ce nu, că tot ne-am învățat?! Am ales la început o măsuță de 2 persoane, pe urmă ne-am mutat la una mai mare, că oricum trei sferturi din terasă era goală.

Ne-a preluat un tânăr, ne-a adus meniuri. După Katerina mai ciugulisem ceva prin cameră, nu eram chiar rupți de foame, am decis să luăm doar o porție de falafel (16,9 euro) pe care s-o împărțim. Și, de asemenea, un pet mare de apă (2,9 euro).  

Chifteluțele de năut aveau să se dovedească delicioase, am avut și ceva garnitură (cartofi prăjiți și pita), un pic de tzatziki și chiar salată (roșii, ceapă și lămâie). Am achitat nota cu cardul (19,8 euro) și i-am întins tânărului ce ne servise o monedă de 2 euro. Văzând-o, acesta a făcut o față jignită și a emis una dintre cele mai mari obrăznicii pe care le-am auzit vreodată: „You know... În Mykonos, tipsul pornește de la 5 euro!” Îmi pare rău că n-am avut prezența de spirit să-mi retrag definitiv mâna în care țineam bănuțul, că e clar că nu merita nimic. Blocată, n-am replicat decât: „Îl vrei sau nu?” Desigur, mi-a făcut favoarea de a-l accepta... Fără cuvinte.  

Taverna Marco Polo – 4,4 pe Google, lângă Taverna Lakka Garden 😊

Am ajuns aici în ultima seară. Săriserăm peste masa de prânz, nu din vina noastră, ci pur și simplu n-am găsit nicio tavernă deschisă pe plajele pe care le-am bătut (în afară de una, dimineață, când ar fi fost oricum prea devreme). Ajunși în cameră, ne-am făcut câte o tartină, doar cât să ne amețim un pic foamea, apoi am pornit să căutăm mâncare adevărată. Și ne-am amintit de Marco Polo, că ne plăcuse cum arăta și nu era departe de noi.

De data asta este vorba de 2 clădiri dispuse în L, cred să fie și ceva spații de cazare într-una, la etaj, iar terasa se găsește între ele. La fel, n-a fost greu să găsim o masă liberă. Meniul cuprinde pește și fructe de mare și preparate tradiționale grecești, unele cu un touch local. Am ales astfel: dovlecei umpluți cu brânză (12 euro; aperitiv de împărțit), kleftiko de miel (Tati; 23 euro) și creveți cu legume (eu; 22 euro). De băut, jumătate de litru de vinul casei alb (8 euro).  

Am gustat vinul (excelent pentru un vin alb) și am socializat cu pisicile cât timp am așteptat mâncarea. Care n-a întârziat să apară. Întâi dovleceii – 3 jumătăți umplute cu o cremă de brânză fină și aromată, gratinați la cuptor; absolut delicioși, mi-au plăcut mult! Pe urmă, celelate. Arătau într-un mare fel și s-au dovedit a fi foarte gustoase.  

Nota a adunat 65 de euro (cât la Katerina, dar măcar de aici am plecat sătui) și n-am mai primit niciun dulce la final. Ceea ce nu m-ar împiedica să revin la Marco Polo dacă mi s-ar mai oferi ocazia.

Se cuvine să zic 2 vorbe și despre Hibiscus, care pe Google apare drept „brutărie” și are nota 4,1. Eu aș descrie-o mai mult drept cafenea. Oferă oarece produse de patiserie, variante de mic dejun și o largă selecție de înghețată artizanală. O știam din articolul lui @irinad și am recunoscut-o imediat ce am dat ochii cu ea, chiar la prima noastră incursiune în orașul vechi.

Deși colega noastră a povestit că n-a avut o experiență strălucită cu proprietarul cel ursuz, reținusem totuși că înghețata e bună și merită un popas. Și cum eram însetați, încălziți și obosiți, am decis să-l facem. Am luat câte o cupă de înghețată (3,5 euro), eu cu fistic, Tati cu ciocolată, pe care le-am savurat la una din măsuțele aliniate pe 2 dintre laturile clădirii. Nenea Hagi Tudose era la post, înăuntru, supraveghindu-și angajatele, dar n-am avut niciun fel de interacțiune cu dânsul. Per total, a fost ok, înghețata chiar e bună.  

---

VIZUALIZĂRI: 567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI