Trattoria Croce Bianca

TIPĂREȘTE

Se spune că mai binele e dușmanul binelui – în sensul că dorința de a obține perfecțiunea ne poate face să stricăm sau să pierdem ceea ce este deja bun și funcțional. Uneori, însă, căutarea mai binelui conduce la rezultate de-a dreptul spectaculoase 😊.

După ce am coborât de la Sacra di San Michele vezi impresii, urma să revenim cu trenul în Torino, în aceeași noapte având avionul de întoarcere în țară. Era mai convenabil să luăm masa în Avigliana: tocmai scăpaserăm un tren, trebuia să umplem timpul până la următorul și, oricum, ne era foame. Știam că așa avea să se întâmple, prin urmare căutasem de acasă vreo două restaurante. Am rugat „băiatul” să ne lase în fața unuia dintre ele și am intrat să vedem dacă găsim masă.

Ar fi fost, dar cineva dintre noi nu a fost mulțumit de curățenia din interior. OK, hai către al doilea; tot nu a fost bine, era prea „pe carne” , nu toată lumea fiind doritoare de așa ceva.

Avigliana este un orășel plăcut, dar nu o megadestinație turistică, unde restaurantele să stea unul lângă altul. Pune și caută altceva: greu de găsit. Existau pizzerii sau pinserii, dar tocmai fusese refuzată una. Până la urmă, am identificat un restaurant care arăta bine, dar pe net se preciza că rezervarea e obligatorie. Am sunat la numărul de acolo și ni s-a spus că, în 20-30 de minute, s-ar elibera o masă.

Oarece distanță oricum aveam de parcurs, restaurantul fiind în satul istoric, aflat pe primele pante ale dealului pe care zăream ruinele Castello di Avigliana. În direcția respectivă mai vedeam clopotnița unei vechi biserici, un turn înalt, rotund, cărămiziu – Torre dell’Orologio, precum și o clădire mai înaltă, pe care scria Ospedale Beato Umberto (P2). Am pornit încolo (am atașat imagini, a fost o plimbare plăcută) și, în drum, am dat de o casă veche, semnalizată ca fiind cea în care s-ar fi născut, pe la 1136, Umberto al III-lea de Savoia. Am citit câte ceva despre el: s-a luptat cu împăratul Frederic I Barbarossa, care nu l-a înfrânt decisiv 😊, și a avut patru neveste – pentru că abia a patra i-a născut un băiat. Drept care a fost beatificat.

Nu departe de această casă am dat de locul căutat:

Trattoria Croce Bianca

Se intră într-un mic vestibul, de unde se pătrunde fie într-o sală mai îngustă în față, fie într-una mai largă în dreapta. Între cele două e un perete decupat, se vede tot din una în alta. Am găsit pe internet imagini din care deduc faptul că, în anotimpul cald, întind mese și în față, pe caldarâm.

Foarte plăcută atmosfera în interior: muzică bună în surdină, clienți civilizați, ospătărițe discrete și eficiente. La noi a venit o domnișoară care s-a recomandat a fi basarabeancă, din Suceava 😊. Nu prea am înțeles cum devine cazul, dar nu am stat să aprofundăm: ne-a fost suficient că era simpatică și că a avut cine să ne facă recomandări în română.

Și am avut nevoie de recomandări, pentru că restaurantul e cu specific piemontez și nu prea știam cum stă treaba. Nu am fotografiat tot ce a fost pe masă, dar:

P16: Gnocchi ai funghi porcini (Gnocchi cu hribi)

În P17: Sformatino di polenta con funghi porcini (Hribi cu mămăligă)

În P18: Pesce spada alla siciliana (Pește spadă în stil sicilian, adică într-un sos de roșii în care înotau măsline, capere, roșii cherry, bucăți de cartofi și alte chestii); mâncaserăm ceva oarecum asemănător în seara de Revelion, dar acolo era în stil sard. În fine, prietenul care a comandat a spus că a fost foarte bun.

În P19-P20: Costolette di agnello alla scottadito (Cotlete de miel la grătar) – desigur, asta am comandat eu, plin de imaginație, ca de obicei. Îmi amintesc că ospătărița ne-a explicat că „scottadito” (care înseamnă „degete arse” ) vine de la obiceiul de a mânca aceste cotlete extrem de fierbinți, direct cu mâna, imediat ce sunt luate de pe grătar; mi-a recomandat să mă „ocup” cu celeritate de rezolvarea cazului din farfurie 😊.

P21: Vinul casei, alb, sec – dar aromat, foarte bun. Toată lumea avea pe masă așa ceva, deși erau expuse și sticle cu vin îmbuteliat, cele mai diverse soiuri. Și aici am mers pe mâna domnișoarei care ne-a servit – și nu am greșit.

P23-P24: Iar cea mai bună recomandare a fost desertul: celebra (în zonă) specialitate piemonteză Bonet, o budincă tradițională cu cacao, rom și biscuiți amaretti sfărâmați, servită de Zabaione, o cremă spumată din gălbenușuri și vin dulce (adică așa scrie pe meniu, vă dați seama că nu am ținut minte atâtea cuvinte). Am mâncat chiar și eu, care nu consum în mod obișnuit dulce, și a fost grozav.

Una peste alta, a fost o masă de care îmi aduc aminte: atât de atmosfera plăcută, cât și de felurile de mâncare – altele decât cele pe care le vedem de obicei în Italia. Chiar și coastele de miel au avut ceva deosebit.

Dacă publicul țintă al articolului :) ajunge la acest restaurant, vă poate confirma (sau nu) impresiile mele. Oricum, pentru a reveni la ideea de la început: în cazul de față, căutarea mai binelui a fost de bine.

La întrebarea din P30 nu am un răspuns, dar... să ne bucurăm de viață, până una-alta.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 89 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI