GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O gustare cam pe fugă la Restaurant Lepenska Ribica (Donji Milanovac)
Pe drumul spre țară dinspre Novi Sad, am trecut prin Golubac și de aici mai departe spre Porțile de Fier. În drum, cum era deja cam târziu, iar la plecare nu prea mâncasem nimic consistent, deja începuse să ne cam chinuie foamea.
Și cum uneori călătorului îi șade bine și să facă un popas, am oprit în Donji Milanovac și după ce am dat bidiviului metalic ceva jăratic lichid să pape, am tras la cârciumioara asta din centrul satului, că mi s-a părut cea mai „spălată” de acolo; bine, nici nu prea mai erau altele, și pe deasupra, satele erau cam rare iar seara venea și ea destul de repede iar eu aș fi vrut să trec măcar Dunărea pe lumină.
Bun, să spun cum a fost experiența noastră aici. Localul nu e foarte mare, are doar câteva mese, un ospătar și probabil un bucătar, dar la câtă lume îi trece pragul, nici nu cred că e nevoie de mai mulți oameni. Au fost totuși și alți clienți în afară de noi...
Prima întrebare pe care i-am pus-o ospătarului a fost dacă știe românește și tare m-am mai bucurat când a zis că da. OK, atunci l-am rugat să ne aducă la început două cafele, apoi mie o ciorbă de pește și un șnițel de vițel, și lui iubi o pizza diablo.
A mai sugerat el o pâinică de casă proaspătă - excelentă!
Mâncarea a venit relativ repede, a fost chiar mai bună decât speram și ne-a plăcut.
A mai și pus la pachet ce a rămas din pizza, că era și asta enormă, de am avut și acasă de cină ce să mâncăm...
Am plătit cu cardul (după ceva bâlbe) și am repornit la drum.
Dacă mai trece careva prin zonă, merită o pauză în caz că vă-ncearcă foamea.
Trimis de Dragoș_MD in 24.01.20 23:22:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dragos: Tura asta fără înghețată? Mmmm...
Așa cum mă așteptam, porțiile sunt imense și arată tare bine, iar localul e curat și intim!
Să vă fie de bine!
@Zoazore: fără, că eram la drum. Chiar și juma' de șnițel a ajuns la pachet și l-a păpat cuțu' când am ajuns acasă, că rămăsese săracu' pe conserve...
Nu-mi place să am burta plină când conduc, mai ales pe distanțe lungi, că mă adoarme. Oricum după ce mănânc pe drum, nu pornesc chiar imediat, îmi acord măcar o juma' de oră de repaus.
Mersi de urare!
@Dragos: Si din nou un SB acordat cu mare drag, pentru painita si pizza. Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Carobna Ribica [Donji Milanovac]] Mancare buna pentru o seara rece — scris în 12.11.24 de dartax din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 [Kafana Zlatna Ribica] Restaurant Zlatna Ribica Golubac — scris în 30.04.19 de adighh din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2018 [Restaurant Lepenac, Donji Milanovac] Lepenac, un festin regal — scris în 02.11.18 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 [Restoran Krajina SSSS [Kaluderovo]] Mâncare sârbească bună — scris în 08.05.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ