GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Montañés – o nouă cină internațională într-un restaurant excelent
Conde de Aranda, 22-24,50003 ZARAGOZA - Tel. 976 441 018 - Fax 976 430 222
Iar a venit vremea întâlnirii internaționale bianuale din Zaragoza. De data asta hotel nou (vezi impresii), și restaurant asemenea. Un restaurant cu tradiție, fondat acum câteva zeci de ani în capitala aragoneză, pe care vi-l recomand din toată inima.
Adresa de mai sus este în plin central orașului, la doar zece-cinșpe minute de mers pe jos de la superba Catedral del Pilar. O stradă cu clădiri frumoase, pe care din păcate frigul și mai ales oboseala nu mi-au permis să le admir așa cum ar merita.
Cinele noastre din Zaragoza sunt mereu multiculturale, adică preferatele mele. De-a lungul timpului am luat masa cu fel și fel de nații, un lucru care îmi place la nebunie. Dintotdeauna. De data asta organizarea nu ne-a aparținut în mod direct, să zic așa, astfel că ne-am strâns… fabulosul număr de treizeci și cinci de persoane, toate din același domeniu. Dintre care… două femei. Nici nu am nimerit una lângă alta, pentru că, după ce am făcut până la hotel mai bine de o oră (rătăceală curată, coane Fănică), nici măcar un duș nu am avut timp să facem (ne-am spălat după zicala „baño polaco: culo, teta y sobaco”, în traducere liberă, fără haioasa rimă din-n spaniolă și cu scuzele de rigoare dacă rănesc spirite: „baie poloneză: fund, țâță și subțioară”; chestia cu Polonia nu știu de unde vine;)), am schimbat cămeșa și chiar și așa am ajuns târziu, când locurile erau deja cam ocupate. Așa că am fost înconjurată de spaniolii mei, și m-am uitat cu jind la masa italienilor, slovenilor, francezilor, austriecilor… Să nu mă spuneți, că tot cu ei îmi fac veacul, dragii de ei...
Pe site-ul restaurantului scrie că sunt trei săli, de 12,18 și respectiv 110 locuri fiecare. Nu sunt foarte sigură în care din ele am fost, pentru simplul fapt că nu am reținut decât două. Cea mai mare era cea de lângă noi, așa încât cred că noi ne-am îngrămădit în sala de 18 persoane. Că am fost dublu la număr și că noroc că n-am avut nevoie la baie (că aș fi sculat în picioare juma de masă), asta e altă poveste. Dar nu m-am simțit claie peste grămadă și nici nu mi-am dat coate cu vecinii din stânga sau dreapta.
Se vede clar că e un restaurant bun: mobila de bună calitate, vesela așijderea, decorațiunile de pe pereți și nu numai… Toate îi dau un aer elegant locației și te fac să te gândești imediat și la calitatea mâncării. Mă așteptam, sincer, la păpică bună bună. Asta în ciuda oboselii, că de obicei când sunt așa de mortăciune, nu vreau decât o salată sau un senviș. Dar aici am mâncat aproape tot, și cu colegul Ying-Yang peste drum, adică exact în fața mea. Cum cine e colegul? Cel care nu-și pedepsește niciodată corpul, cum face subsemnata, cel care lucrează iertarea și meditează ca să fie în pace cu el și lumea întreagă. Drept pentru care el nu a vrut felul principal. Dar l-am văzut eu cum se arunca la toate aperitivele. Pentru că, imediat cum ne-am așezat, un chelner ne-a împărțit foițe cu meniul stabilit deja pentru grupul nostru. Coli A4 îndoite, care nu știrbeau deloc din prestigiul restaurantului, pentru că orașul face bani la greu în această perioadă și este un lucru foarte obișnuit să se stabilească meniuri dinainte pentru grupuri. Deci poate nu veți primi din prima acel meniu cu copertă de piele;).
Același site al restaurantului (de unde am luat adresa, pe care evident că nu o reținusem cu exactitate în seara respectivă) prezintă și specialitățile de care vă puteți bucura la ei. Spicuiesc câteva doar. La aperitive: afumături (care nu prea seamănă cu ale noastre), jambon (cum altfel?), ardeii lor de piquillo (un soi de mare succes aici, poate fi picant sau nu), ciuperci, usturoi verde cu țipari, asparag cu somon, etc. La capitolul legume și salate: salată verde cu anșoa și ton, andibii cu roquefort, asparag, etc. La carne și pește oferă câteva feluri bune: țipari, creveți, grătar de fructe de mare, somon pregătit cu șampanie, merluciu, monkfish (că nu știu cum îi zice în română), dorada, etc. ; entrecot de vită, mușchiuleț de porc a la Enrique IV (habar n-am cum poate fi și ce caută acest rege într-un fel de mâncare;)), tot mușchiuleț, dar cu foie de struguri (n-am auzit până acum), grătare fel și fel...
Meniul nostru a fost compus din următoarele:
-Salată verde, de fapt partea din mijloc (e mai tare ca a noastră) cu ton și somon; afumături variate (aici era ceva ton afumat de asemenea, însoțit de niște castraveciori acri tocați mărunt și amestecați cu gălbenuș de ou; păcat că era o linguriță la cinci măgari, așa că, profitând de neatenția celorlalți, sau de atenția pe care i-o acordau vinișorului rubiniu), eu și colegul Ying Yang am făcut să dispară această amestecătură în doi timpi și trei mișcări).
-Ciuperci variate cu asparag și jamón de Jabugo (aici atenția vecinilor și-a schimbat direcția, așa fac spaniolii când e vorba de jambonul lor); pimientos del piquillo, asta însemnând, cum spuneam mai sus, o varietate de ardei mai mici, roșii de data asta, care au foarte mare succes la spanioli, țineți minte și cereți pe unde mergeți, asta dacă vă plac ardeii, of course. Doar că ai noștri de la Montañés erau picanți, nene, nu glumă. Chiar și așa am mâncat vreo trei, că apoi stingeam focul cu un vin minunat (tocmai am căutat prin poze că nu-mi aduc aminte cum se numea; din păcate nu i-am făcut poze sticlei, știu doar că era din zona Aragonului).
-La felul principal am avut de ales între: mușchiuleț de porc a la roquefort; costițe de vită de Aragon la grătar; entrecot de vită; dorada; cod à la vizcaina; monkfish în sos american. Eu am optat pentru prima variantă, care a venit cu garnitură de cartofi prăjiți (jur că nu mai mâncasem de mult). Din cele patru bucăți de mușchiuleț, am mâncat trei, sub privirile dojenitoare-ironice ale lui Ying Yang, care cred că saliva, chiar dacă n-ar recunoaște în veci acest lucru. Ultima mi-a fost imposibil, eram deja plină până la refuz. Și trebuia să mai lăsăm loc și pentru...
-Desert. Aici marea majoritate a ales un șerbet de lămâie, pentru că era răcoritor și mai ales digestiv. Colegul din dreapta mea – nu. Când i-au adus bucata de tort, am înghițit în sec, dar am reușit să mă abțin să-i cer o firimitură măcar...
Vinul a fost excelent. Nu am băut mai mult de un pahar, atât cât să mă ia repede somnul. Nu știu cât a contat, oricum, pentru că eram frântă. După desert s-a trecut la ceai sau cafea. Oare ce alte nații din lumea asta mai beau cafea după cină? Care și-aia se termină la doișpe noaptea? Cu greu m-am putut abține a doua zi când colegii din Slovenia aveau cearcăne până la gură pentru că, citez: Între gongul clopotului catedralei la fiecare oră fixă ș cafeaua de după cină... abia dacă am dormit două ore. Păi bine, bre, cine vă pune să beți cafea după cină dacă nu sunteți obișnuiți?
Cam asta a fost cinuța cea internațională. Prețul – așa, ca idee, pot face un calcul relativ: nu cred că a costat mai jos de patruzeci de euro de căciulă. De fapt, dacă nu mă înșel, pe site-ul lor au afișate ceva prețuri pentru meniuri de grup, și cam pe-acolo merge treaba. Oh, Doamne, și eram treizeci și cinci de persoane...
Despre personal: cei câțiva chelneri care ne-au servit au fost foarte amabili și atenți la cerințele noastre. „Încă un pic de pâine (pe mine m-au lăsat fără pâine, că cel din dreapta a mâncat corect pâinea care îi corespundea, dar cel din stânga nu;)), încă o sticlă de vin, ba și puțină apă”...
După cină, grupul s-a împărțit rapid în două: babacii (oh, eu mă includ?!?), sau cei responsabili, ca să nu zic obosiți fleașcă și fără sânge-n vene, au mers la nani, în vreme ce toata floarea cea vestită a tineretului spaniol (lipseau englezii și rușii, că altfel...) au început ruta barurilor din zonă. Cine a mai auzit ca la un târg să se meargă la culcare la doișpe noaptea? Ce (încă) mă întreb eu e care o fi rețeta lor secretă, pentru că a doua zi ascund perfect cearcănele...
Recomand restaurantul. Mâncare foarte bună, bine pregătită și gustoasă; local drăguț, elegant; personal în regulă. Concluzie: mai mult decât pozitivă. Mergeți cu încredere.
Trimis de alinaro in 15.03.16 13:40:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Restaurante în Zaragoza și împrejurimi, ZARAGOZA" (nou-creată pe sait)
@alinaro - Sunt și eu după niște excese, măi Alina. Ai putea să ne ajuți și tu puțin.
In cazul in care nu stiai a inceput postul Pastelui, si nu ca as tine eu post cumva, departe de mine, insa cel mai mare pacat ti-l faci tu ca ne duci pe noi in ispita.
Aseara din cauza lui @crismis vroiam sa inghit tablet, acum din cauza ta imi vine sa inghit monitorul cu fire cu tot, asa ca pacatosenie din plin, si dupa ce ca le descrii mai pui si poze nu care cumva sa ne imaginam altceva, Doamne fereste de ziua in care om avea si miros la articole, atunci clar ma las pagubasa de tot.
In fine pana atunci sa zicem ca trecem si peste asta si acordam un mare vot cat farfuria din poze.
@Aurici & mishu - Mă gândeam eu să n-o dau în bară și de data asta. Nu știu cum fac că mereu mă găsesc să scriu despre mâncăruri și restaurante în post. Și uite așa iau asupră-mi păcatele întregii omeniri, ăăăhhhh... pardon, al unei părți importante a acesteia...
Una peste alta, vă foarte mulțumesc, m-ați făcut să zâmbesc. Și, ca să vedeți că suferim cot la cot, și eu mă chinui de vreo două-trei săptămâni cu ceea ce aici se numește Operațiunea bikini.
P. S. Am un truc: scriu despre restaurante cu burta plină. Altfel ar fi prăpăd.
@alinaro - Oi scrie tu cu burta plina, dar noi ce vina avem? ca indiferent cum am burta, cand citesc ce scrieti multi dintre voi automat inghit in sec, si etc
@alinaro - Si in Italia se obisnuieste sa se bea o cafea dupa cina, ca desert. Oricum, cele doua bucatarii seamana foarte mult (spaniola si italiana), asa ca nu ma mira nici asemanarea asta.
@giuliani - Așa este, întrebarea era mai mult retorică, mă gândesc că or mai fi și alte nații care beau cafea și seara, nu numai dimineața sau la prânz. Oricum, la un moment dat, nu-și mai face efectul.
Eu în facultate beam cu cănile, chipurile să mă țină trează să învăț, mai ales în sesiune, și dacă mă culcam, adormeam imediat fără probleme.
Eu l-am citit cu burta plina si degeaba, macar serbetul de se poate...
Superbonusul s-a nimerit la mine si a fost "gustos".
@elviramvio - Ha, ha, sunteți tari de tot. Păi eu credeam că burta plină face ceva acolo... Că făceam comparație cu situația în care merg la cumpărături cu burta plină sau cu mațele ghiorțăind. În ultimul caz... cred că vi se întâmplă tuturor: umplu coșul cu fel și fel de chestii, pentru că pe toate le mănânc cu ochii atunci când îmi e foame. Iar acasă, după ce mă satur (nu cu ce am cumpărat), îmi pun invariabil întrebarea: da' oare algele astea și brânza asta urât mirositoare de ce le-am cumpărat?
Se pare că aici... măcar de un șerbet ceva...
Mulțumesc, ați fost simpatică.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Ce și unde am mâncat/băut în Zaragoza — scris în 11.11.21 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2014 Restaurant “Muerde la pasta” sau lasa-ti corpul sa vorbeasca, bre! — scris în 26.05.14 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Feb.2012 Asador de Aranda – restaurant renumit in centrul Zaragozei — scris în 07.03.12 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ