Ce și unde am mâncat/băut în Zaragoza

TIPĂREȘTE

Am avut de acoperit toate mesele în Zaragoza dar nu ne-am făcut griji pentru că știam că în Spania găsim mâncare din belșug și bună. Singura problemă era să identificăm locuri pe placul nostru.

Cum am tot spus, noi nu suntem atât de mâncăcioși, cât foarte pofticioși și dornici să experimentăm în drumurile noastre. De obicei, avem nevoie de ajutorul ospătarilor pentru că vrem să dezbatem puțin meniul și nu ne place când întâlnim oameni cu care nu ne putem înțelege. La Zaragoza a fost greu din acest punct de vedere. Am avut noroc că românii lucrează peste tot și am găsit și pe la restaurante, dar nu tot timpul. Iar când dădeam de tineri, care abia se angajaseră, ne înțelegeam, dar nu puteau să ne ajute cu prea multe.

În fine, până la urmă cu google translate, cu spaniola de baltă, cu mâinile, am reușit să mâncăm, Slavă Domnului, în fiecare zi.

Cel mai rău a fost că trebuia să măncăm după un orar, pentru că în intervalul 14 – 20 (20,30) găseam doar sandvichuri sau fast-food, dar noi nu prea funcționăm după un regim cu mese regulate în vacanțe. Știam de acasă asta dar ne bazam pe Mercado Central, piețele atât de renumite în Spania, unde în afară de aprovizionare găsești diferite chioșcuri care vând mâncare și noi ne bazam pe asta. Numai că, din cauza pandemiei, nu funcționa nici o terasă în piață.

În fine, am încercat să ne adaptăm și pot spune că nu a fost deloc complicat, iar când am tras linie, am concluzionat că mesele ne-au costat destul de rezonabil. Mic dejun de la câțiva EUR la 18 EUR, iar o masă de prânz/cină a fost de la 20 la 60 de EUR. Cum spuneam, mâncatul ăsta depinde de mulți factori în cazul fiecăruia, de aceea, sper ca ceea ce scriu să fie o lectură cât de cât orientativă.

Pentru că descrierea micului dejun de la hotel suna bine și costa doar 5 EUR de persoană (6 EUR pe booking), am zis să încercăm primul mic dejun acolo și dacă ne place să nu mai alergăm prin oraș cu noaptea în cap după mâncare. N-a fost să fie pentru că a întârziat bucătăreasa, chiar în prima zi, le-am dat o bilă neagră și neagră a rămas până la final. Nu tocmai justificat dar asta a fost.

Prin urmare ne-am familiarizat un pic cu zona înconjurătoare și am luat micul dejun (desayunos) în câteva locuri de pe lângă casă, care se servește, în general, până pe la ora 12. În dreapta hotelului, la vreo sută de m, vis-à-vis de Piața Justiției și Biserica Santa Isabel la o terasă care oferea mic dejun în mai multe variante, cu sau fără cafea sau fresh, cu ceva de mâncare sau doar croissant și nelipsitele tostada (bruschetele cu roșii și ulei de măsline mai bogate sau doar unse puțin). În general 4-5-6 EUR de persoană era un mic dejun simplu, cu cafea, fresh, o tostada sau un croissant.

Un mic dejun mai consistent am mâncat în Piața Caesar Augusta (în fața pieții Mercado Centrale) și a punctului info de la zidurile romane. O tostada cu roșii și hamon și un sandvich cu longanitza graus, cu ou și ardei copt, 2 sucuri de portocale și 2 cafele, a fost cel mai scump mic dejun, 18 EUR. Dar a fost o dimineață și un loc frumos și ne-a plăcut să zăbovim mai mult decât trebuia acolo.

Alt mic dejun a fost la Jaca, unde am morfolit churros în porras (o cacao foarte groasă), plus suc de portocale, o tostada și un croissant. Era oferta dimineții, absolut rezonabil, 9 EUR, amândoi.

Și apoi am descoperit-o pe Marianela. Era la 50 de m de hotelul nostru, pe lângă care trecusem zilnic de câteva ori, dar n-am avut ochi. După ce am intrat ne-am îndrăgostit de loc și am fi mâncat acolo dimineață, prânz și seară. Loc decorat cu stil, Marianela avea câteva mese în interior și câteva afară, în spate. Servește sanvichuri finuțe, în baghete mici, crocante, o super cafea/cappuccino și dulciuri de casă, toate într-un loc de poveste.

Pentru micul dejun nu ne-a mai trebuit altceva, la Marianela am mâncat până am plecat. Minisandvich-urile erau mini, dar consistente, pentru că aveau acolo ce trebuie, nu era doar pâine chioară, unsă cu puțin ulei de măsline. Ce să zic că prețul era 1 EUR, iar 2 sandvich-uri cu un fresh și o cafea erau absolut de ajuns. Deci, după ce că era frumos mai era și ieftin. Nu am ieșit niciodată peste 10 EUR la Marianela, amândoi.

Prima cină a fost la Montal, în Piața San Felipe pentru că am trecut prin ea în drumul spre hotel și ne-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo. Este piața din fața Muzeului Pablo Gargallo și a bisericii cu același nume, unde am văzut multe mirese, foarte aproape de hotelul Inca, unde am stat.

Aici am avut prima experiență cu meniul care trebuia descărcat, codul QR fiind lipit pe masă. De fapt, n-am avut meniu pe care să-l răsfoim toată vacanța. Peste tot trebuia să descărcăm meniurile, 80% erau în spaniolă și pe urmă dă-i cu google translate sau cu presupuneri, că limba engleză mai rar.

La Montal am avut noroc pentru că ospătarul care ne-a luat comanda nu știa engleză dar ne-a trimis pe altul cu care ne-am înțeles. El ne-a recomandat longanitza, niște cârnați tradiționali pe care i-am găsit peste tot după aceea, și ne-am luat și acasă, atât de mult ne-au plăcut, dar nimic nu s-a comparat cu cei mâncați la restaurante. Soțul a mâncat carpaccio cu parmezan, eu longanitza (fresh GRAU sausage), am băut 3 beri (2 mari și una mică) și ne-a dus undeva peste 30 de EUR, porțiile fiind destul de mici.

Montal are înăuntru magazin cu produse tradiționale, hamoane atârnate de tavan, colecție de vinuri, iar la subsol, Museo de la Torre Nueva (Muzeul Turnului Nou, un monument în stil mudejar și despre cum s-a transformat bodega Montal în acest muzeu). Recomand Montal pentru atmosfera din piață, pentru muzica life de acolo, dar și pentru muzeul de la subsol, care se vizitează gratuit de către clienți, a fost chiar interesant. Am vrut să revenim la Montal dar n-a fost să fie.

Tot seara, am mâncat la Restaurantul London din campusul universitar, recunoscut pentru tapas, berea cea mai ieftină (2 eur-berea mare) și orice farfurie 7 eur, porții foarte mari. Recomandarea am luat-o după net, dar nu pot să spun că a fost așa cum am citit. O aglomerație de nedescris, tineret mult, cum era și normal, strada plină, înăuntru gol, dar este genul de fast-food după care eu nu mă omor. Mâncarea foarte bună, nu am ce să zic, am găsit o româncă acolo, care ne-a modificat puțin farfuriile în funcție de preferințele noastre. Am mâncat miel cu cartofi și salată și calamari cu cartofi fierți în coajă, am băut bere și ne-a dus doar 18 EUR. Dar, repet, nu m-aș întoarce la London pentru genul acesta de mâncare.

Într-o seară am vrut să mâncăm fructe de mare și ne-am dus în Piața Spaniei, ticsită de terase, full de oameni, abia găseai o masă. Ne-am dus la etaj după restaurantul cu fructe de mare și ne-am pus și în cap în seara aceea, ne-a dus 60 de EUR de familie. Am luat câte o salată rusească de familie, ca aperitiv, iar ca fel principal, băieții au vrut câte un mix de midii, calamari, baby caracatițe, cu ardei copți, iar fetele am comandat 3 paella. Paella se face doar la comandă seara, costa 69 de eur tava, pentru 3 persoane, ziceau ei, dar noi zicem că a fost pentru 4-6 persoane. Am mâncat noi de ne-am săturat, au mâncat și băieții și tot nu am putut să dovedim tava aceea, a fost risipă curată. Ca să fie tacâmul complet după beri și sangria am comandat și o sticlă de vin și am plecat de acolo ghiftuiți și destul de veseli.

La restaurantul Parilla Albarracin, ne-am oprit într-o seară când ne plimbam pe jos, între marile bulevarde pietonale ale Zaragozei, dintr-o piață în alta. Am ieșit din marele Bulevard Independencia, iar restaurantul nostru se află fix lângă El Rincon, mult mai mediatizat pe net. Aici am vrut să bem, mai mult, nu prea ne era foame dar până la urmă berea a cerut și niște chipsuri de bacon și calamari prăjiți cu ardei copți, servite în niște minicărucioare (ca cele de la supermarket) și aici am dat cam 25 de EUR, dar porțiile au fost mici, nu erau de mâncare, ci de ronțăit la bere.

Ultima seară am mâncat în zona Catedralei Pilar, la hamburgueseria de top Fray Juan, un restaurant care era full, nu aveai loc să arunci un ac. Noroc că prietenii noștri care au rămas în Zaragoza, când noi eram la Jaca, au făcut studiul de piață dar și rezervarea. Și aici am avut noroc cu o româncă care ne-a ajutat să ne orientăm. Eu nu sunt fan hamburger și am mâncat o salată Caesar, soțul un hamburger cât casa, bere și a fost cam 20 de eur. Ieftin, pentru că vorbim despre fast-food. A fost și bun dar, de asemenea, o dată la cine știe cât timp, este suficient.

Două prânzuri le-am mâncat în excursiile opționale la Mănăstirea de Piatră, unde prânzul a fost, de fapt, un sandvich imens cu hamon, bere și înghețată și unul la Jaca, unde am experimentat Salmoreja, o supă rece de roșii cu bacon și pâine prăjită și cannelloni cu carne de taur și calamari prăjiți, despre care am zis și la articolul despre Jaca.

Un prânz a fost la Terasa Las Catedralas, vis-a-vis de Catedrala Pilar, care în ziua în care pe noi ne apucase foamea în zonă, avea un fel de meniu de prânz cu 16 EUR, pentru 2 persoane, adică 2 feluri. Am mâncat lasagna și iepure cu salată, plus un pahar de vin, care erau în meniu, am suplimentat cu 2 beri mari și am plătit coperta care era 1 EUR de meniu, nu de persoană. La final ne-a dus vreo 25 de EUR.

Celelalte două prânzuri le-am ratat pentru că nu ne-am încadrat în intervalul de masă, în general pentru că am mâncat prea târziu micul dejun sau prea mult și ne-am rezolvat cu sandvich-uri, înghețate (3,10-3,30 EUR/cupa), bere, prăjituri și alte ronțăieli pe stradă.

Mâncarea nu intră fără un lichid și având în vedere temperaturile de afară berea a fost constanta zilnică și nu doar când mâncam. La Zaragoza am băut berea Ambar, preferată de departe. Dacă nu o găseam pe ea, Estrella Galicia urma în top. Berea a fost între 2 și 4 EUR, în funcție de zona în care o beam, dar cel mai adesea spre 4.

El Tubo este una dintre cele mai populare străzi din Zaragoza, unde sunt numai baruri și restaurante, unul lângă altul, renumite pentru tapas, viață de noapte, dar sunt și restaurante specializate pe un anumit fel de mâncare. Nu ai cum să ajungi în Zaragoza și să nu te plimbi pe această stradă. Și noi am făcut-o, din păcate, numai în jurul prânzului, când toate obloanele erau trase.

Prețurile pe care le-am tot vehiculat în articol sunt fără tips-uri, iar articolul se vrea unul orientativ, cum am zis. Fiind un oraș turistic, Zaragoza este plină de terase și restaurante, unele mai comune, altele care au și ceva deosebit, unde nu numai mănânci.

Și ca să concluzionez, aș spune că am încercat să mâncăm în locuri cât mai accesibile pentru un turist obișnuit, ne-a plăcut absolut tot ce am mâncat/băut și am fost destul de mulțumiți de prețuri. Locurile pe care le-aș recomanda, ar fi: Marianela (Între Piața Justiției și Piața Pilar) pentru mic dejun și ambient excelent, Piața Independencia și Piața Spaniei pentru atmosfera elegantă de vacanță, El Tubo pentru distracție și tapas (recomandare pentru tineret, mai ales), Piața San Felipe plină de terase, unde mare parte din zi cântăreți stradali te încântă cu o muzică foarte bună, toate piețele și piețișoarele pentru bere și binențeles, Esplanada Pilar-Seo, ticsită și ea de restaurante, dar unde prețurile sunt mai piperate puțin. Este singurul loc unde am plătit și copertă.

Din punct de vedere al serviciilor am avut o problemă cu meniurile, care în marea majoritate erau în spaniolă și cu ospătarii care nu știau engleză și ne-a fost greu să ne orientăm.

---

VIZUALIZĂRI: 2670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI