Mikina Klet, Zagreb

TIPĂREȘTE

Scurta noastră ședere în Zagreb, exceptând neplăcuta experiență cu cazarea de la Apartment KT2 despre care v-am povestit, a avut darul de a ne uimi, atât orașul dar și prin locurile unde am mâncat sau am gustat câte ceva.

În prima zi, așteptând ora când trebuia să ne întâlnim cu gazda pentru a prelua camera, am ales aproape la întâmplare ca loc pentru prânz prima terasă care ne-a ieșit în cale pe strada Tkalciceva nr. 59, foarte aproape de locul unde urma să dormim, de fapt prima venind dinspre Kaptol, cu un aspect rustic, cu câteva mese în stradă, ocupate la ora 14 dar și cu câteva în micuța curte. Părea așa de mică încât nu ne-a dat prin cap să întrebăm dacă acceptă plata cu cardul, am întrebat doar dacă primesc euro (veneam din Serbia și nu aveam decât puține kune, rămase fiului nostru într-o călătorie anterioara). Primim un răspuns afirmativ așa că ne așezăm la o masă mai la umbră.

Ospătar era un bărbat trecut cred de 70 de ani, cu o ținută impecabilă, adică pantalon negru la dungă, o cămașă orbitor de albă, pantofi negri bine lustruiți și obișnuitul șorț negru și lung până la manșeta pantalonului pe care aveam să-l văd prin toate restaurantele croate cu tradiție.

Primim meniurile și alegem rapid cunoscutul “cevapcici” și șopska salata. Cum nu știam dacă mașina rămâne în parcarea din apropriere, soțul a băut doar schweppes tonic. Am primit destul de rapid comanda - la bucătărie se vedea o femeie de aceeași vârstă cu ospătarul - deși terasa era plină de nemți și localnici, ultimii un grup destul de vocal din mijlocul căruia un domn trecut bine de 50 de ani ne-a tot studiat.

Am plătit cash, euro, am primit chitanță normal în kune dar și un bilețel scris de mână pe care era cursul euro/kuna la care noi plătisem, excelent, 1 € = 7.32 kune. Deci nu puteam fi decât mulțumiți și de servire și de prețuri dar și de cursul valutar. Totul a fost undeva pe la 120 kune.

A doua zi, după o lungă hoinăreală prin oraș, am hotărât să mâncăm tot pe strada Tkalciceva, la o altă terasă însă cum nici una nu ne-a atras, ne-am întors la cea din ziua precedentă. Aici echipa era alta, un foarte tânăr ospătar, tot aproape la fel de bine îmbrăcat ca și cel de ieri și care semăna teribil, probabil tată și fiu sau bunic și nepot. Am ales aceeași masă dar cum începea să plouă, am intrat în mica sală și surpriza a fost cu adevărat aparte. Tânărul a fost la fel de rapid ca și domnul din ziua precedentă, atent atât cu noi și cu încă doi nemți ce au venit mai apoi dar atent și cu cei din curte și stradă, mai ales la o masă unde același client din ziua precedentă era prezent și cu ochii după noi.

Am ales ceva mâncăruri tradiționale, imposibil să le pronunț numele, să le țin minte nici atât, de băut o tărie locală, 0,03 l / 15 kuna, bere Ozujsko 0,500 l la tot 15 kuna, o limonadă al cărei preț l-am uitat, în fine, cu salate a făcut 215 kuna. Am uitat să spun că pâinea nu se plătea. Tânărul ne-a întrebat dacă vrem să plătim cu card sau cash, desigur că am ales cardul.

Dar spuneam că am avut o surpriză intrând în aici. O sală lungă cu două rânduri de mese iar pe pereți înșirate o mulțime de obiecte gospodărești vechi, pagini de ziar, diplome, tablouri, desene în cărbune sau colorate cu vechiul Zagreb și cu strada pietonală ori frumoasa lor catedrală, cu funicularul și câte altele. Undeva aproape de noi, un cuier și acolo atârna “uitată” o cravată neagră și una gri. Știți cred că răspândirea modei micului obiect vestimentar a pornit în anul 1635 de la grupul de mercenari croați ce slujeau Regelui Soare și care purtau eșarfa ce a plăcut mult francezilor, aceștia au preluat-o și în timp a devenit obiectul multor dispute asupra felului, culorilor și chiar dreptului de a o purta. Dar numele croat, “cravat” și plăcerea de a purta “gâtlegăul”, ca să folosesc un termen propus cândva la noi, s-au răspândit în lume până azi iar croații sărbătoresc pe 18 octombrie “ziua cravatei” când toți, bărbați, femei, copii poartă la gât o cravată.

Pe un perete spre stradă, mai multe fotografii de familie, imagini cu aceeași “ulica” în ultimele două secole și două portrete mărișoare, străbunicii care au deschis restaurantul pe această stradă cu peste 100 de ani în urmă. De atunci a funcționat cu foarte mici pauze forțate de războaie și a rămas mereu în familie!

Când așteptam bucatele comandate, pe ușa intră clientul vorbăreț pe care-l găsisem și cu o zi înainte și care nu-și lua ochii de la noi. Acum ducea ocrotitor o tânără frumoasă și, surpriză, s-a oprit la masa noastră. S-a scuzat că ne deranjează apoi ne-a spus că tânăra este viitoarea lui noră de care este foarte mândru și că a adus-o la noi să schimbe și ea câteva cuvinte în limba maternă de care-i este dor!! Ne-a mai spus că el a avut ceva relații cu câțiva români din Caransebeș înainte de căderea lui Ceaușescu, apoi a plecat, lăsând fata pentru câteva minute cu noi. Am discutat puțin despre traiul de acolo, ne-a spus că este mulțumită și că rămâne definitiv aici în Zagreb, că sunt și alți români care muncesc aici, că la acest local ea și toți din firma unde lucrează iau prânzul, că noi nu vom fi foarte încântați de comercialul vieții de pe coastă (Split avea să confirme vorbele ei), la întrebarea soțului despre salariul obișnuit, răspunsul a fost 500 € și cu acesta te descurci dacă ești chibzuit. O întâlnire tare plăcută cu o româncă frumoasă și care părea foarte serioasă.

Mikina Klep este un loc care ne-a lăsat o impresie plăcută. Nu are un meniu foarte variat dar ce am comandat a fost bun, gustos, servirea destul de rapidă și prețurile bune. Numele mic scris pe firmă nu am reușit să-l traduc (mikina în croată și cehă eu am găsit că ar fi pulovăr, hanorac iar klep ceva legat de zbor dar nu sunt sigură) însă este un loc care atrage atenția prin utilajul vechi de peste un secol și jumătate folosit la storsul strugurilor. Mulți turiști se opreau să-l fotografieze.

Micul restaurant, kafana, se deschide (sau acesta era programul în luna mai) la ora 11 am și primește comenzi până la ora 23. Pentru cei care iubesc aceste afaceri de familie cu iz de vechi, de tradiție, o recomand cu drag.

---

VIZUALIZĂRI: 1979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI