BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe timpul sejurului în Viena am fost în mai multe localuri/cofetării, despre care veți afla impresiile mai jos.
Restaurantul Zum Hagenthaler, situat la 200 de metri de intersecția Mariahilferstrasse cu Europaplatz, cu specific austriac, oferă un meniu variat, la prețuri decente, având și meniu pentru copii. Noi am mâncat schnitzel (o porție de adult și una pentru copil de curcan), fishvariation (trei tipuri de pește la grătar cu salată), iar la desert am ales kaiserschmarrn și ștrudel, la băuturi ne-am limitat la bere draft și sucuri. Totul a fost foarte bun, iar serviciul prompt.
Am fost de două ori la Plachuttas Gasthaus zur Oper, la 100 de metri de Operă. Sunt un mare fan al Tafelspitzului de acolo, dar și schnitzelul e foarte bun, ca și ficatul prăjit și puiul dezosat. Pentru că aveam băutori de vin alb, am decis să luăm o sticlă de Weisse Burgunder, care a fost o alegere excelentă! Prețurile sunt mai mari decât la Haghenthaler cam cu 5 euro/porție, iar la vinuri diferența e cam de 10 euro/sticlă.
Au mai fost două vizite la Cafe Central, unde doar să nu vrei nu ai ce desert să alegi. Aici, după ce ești condus la masă, trebuie să alegi din galantar prăjitura pe care o dorești, iar ospătarului îi spui doar numărul acesteia, mi se pare o chestie inteligentă!
Am mâncat și la două restaurante italienești, pentru că cei mici au o atracție deosebită pentru pizza și paste.
La Regina Margherita, situat în curtea Muzeului Iluziilor, se mănâncă tradițional italian, cu pâine și ulei de măsline din partea casei, iar pastele și pizza sunt impecabile.
Lanțul Vapiano oferă un gen de fast-food italian, comanda se efectuează pe un aparat gen KFC/McDonalds, primești un buzzer pe care îl iei la masă și care vibrează când comanda e gata. Prețurile sunt foarte bune (o pizza e în jur de 11 euro), iar mâncarea decentă. O masă pentru 4 adulți si 2 copii, cu băuturi incluse a fost cam 80 de euro.
Am păstrat la final marea dezamăgire - Gerstner! Este o cafenea, exact vizavi de Operă, unde acum 3 ani am mâncat, probabil, cel mai bun ștrudel cu un sos desăvârșit. Normal că am vrut să repet figura, dar m-am lovit de un ospătar care nu a vrut să ne ofere o masă de 6 persoane, deși tocmai se eliberaseră două la 5 metri de locul unde așteptam (în capul scărilor). A motivat că nu are mese de 6 peroane și când i-am indicat locul, mi-a întors spatele și a plecat. La insistențele grupului nu am solicitat prezența managerelui, m-am întors umilit și am mers la Cafe Central unde m-am simțit bine.
Recomandarea ar fi să faceți rezervări, dacă știți programul din timp, acest lucru devine obligatoriu dacă vreți să mâncați la renumitul Figlmuller, unde eu nu am fost acum, dar știu cât de căutat e!
despre SERVICII
Precum am spus, evitați Gerstner, sau faceți rezervare din timp pentru a nu vă lovi de lipsa de profesionalism a ospătarilor!
Trimis de Marelte in 26.08.22 14:34:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marelte); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Marelte: bun, util reviw-ul dar și mai bun ar fi fost cu poze atașate pentru a ne convinge că într-adevăr porțiile sunt așa cum au fost descrise și pentru a ne face poftă poate
Noi, spre exemplu suntem fani Austria, ne place, o vizităm, citim impresii despre tot dar mai convingătoare ar fi pozele.
Oricum felicitări pentru descriere, votat
@diana2015: Notată remarca, am realizat când am început postările că nu am făcut poze convingătoare! Promit pentru proxima dată!
Mulțumesc pentru comentariu!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Marelte:
”La insistențele grupului nu am solicitat prezența managerelui, m-am întors umilit și am mers la Cafe Central unde m-am simțit bine.
ar fi trebuit sa o faci, as fi facut-o fara nici o urma de repros, pentru ca exista o motivatie, siu ca nu ai vrut sa iti strici ziua, insa o atentionare trebuia.
”Recomandarea ar fi să faceți rezervări, dacă știți programul din timp, acest lucru devine obligatoriu dacă vreți să mâncați la renumitul Figlmuller, unde eu nu am fost acum, dar știu cât de căutat e!
corect, pentru anumite restaurantre trebuie rezervare, noi am facut-o pentru unul dintre cele 2 Figlmuller, a fost intradevar snitzelul cat farfuria, insa este ca unghia de subtire, asa ca portia a fost doar suficienta si atat. De multe ori reclama este sufletul comertului.
La restaurantul pe care vreau sa ti-l recomand cand o sa mai ajungi la Viena, tot rezervare iti trebuie, insa este unul recunoscut pentru calitate, este in topul restaurantelor din Viena bine situat, preturile sunt ok si ca exemplu, pot spune ca noi am comandat un platou de 4 persoane, am fost 5 si cu jumatate din carne am plecat acasa.
Toti cei carora le-am recomadat restaurantul inclusiv austrieci mi-au dat dreptate ca este un restaurant bun.
Felicitari insa pentru alegerile facute, sa va fie de bine si sa repetati, votat cu mare drag.
@mishu: care este restaurantul de care vorbești? Poți să-l spui sau este secret Pup Mișulică , vacanțe frumoase
@diana2015: Nu este secret, se numeste Leopoldauer Alm, este pe linia lui U1, dupa turnul de la Dunare, este un loc minunat si toti cei pe care i-am idrumat acolo au fost multumiti de local, au spus ca pastreaza traditionalul (in afara altor elemente) si cel mai bun feedback a fost de la un fost coleg de serviciu (pe vremea cand lucram in Tirol) care era din zona si mergand cu prietena i-am recomandat localul iar la intoarcere mi-a spus ca i-a placut. Si ca sa te incite si mai mult cauta-i si pe FB si ai sa vezi ce pun pe farfurie, plus ca au destul de des oferte. Daca ajungi la Viena, nu ocoli acest loc, si daca la pranz poti gasi loc fara rezervare, seara nu .
@mishu: Mulțumesc pentru feedback și recomandare. La următoarea vizită, sigur merg acolo!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 [Eritrean & Ethiopian Cuisine - Red Sea Restaurant] Red Sea Restaurant — scris în 30.03.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Bio-Restaurant Luftburg - Kolarik im Prater] Ciolanuri si alte bunătățuri în Viena la Restaurant Luftburg – Kolarik din Prater — scris în 21.11.23 de kmy din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Locuri de mâncat în Viena - timp pentru gusturi și relaxare — scris în 19.07.24 de doina_c24 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 [Restaurant Leopoldauer Alm] Leopoldauer Alm – Restaurant XXL, alegerea perfecta pentru pofticiosii ce ajung in Viena — scris în 13.12.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 [Berărie & restaurant Brandauers Schlossbrau] Restaurant Brandauer Schlossbrau - locul coastelor uriașe — scris în 24.06.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- May.2018 [Restaurant-berărie Schweizerhaus] La casa ciolanului uriaș — scris în 13.06.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Apr.2018 [Restaurant Figlmüller] Figlmüller Wollzeile un restaurant tipic Vienez — scris în 21.06.18 de bestdeal14 din BUCURESTI - RECOMANDĂ