Experiența noastră gastronomică în Valencia

TIPĂREȘTE

Am primit ceva recomandări de mâncătorii de la prima noastră gazdă din Valencia și chiar am vrut s-o încercăm pe una dintre ele, căci ora cinei trecuse de mult și ea era destul de aproape de noi; dar nu ne-a plăcut că pe terasă mesele erau tare micuțe, abia dacă încăpeau 2 pahare de ceva. Înăuntru aveau mese normale, însă noi eram avizi de aer liber, chiar dacă afară temperatura nu măsura mai mult de 17-18 grade. La noi acasă toamna venise de mult, aici era cel mult o vară târzie...

„Hai, c-om mai găsi noi ceva!” și plecarăm mai departe. Nu după mult timp, am dat peste o piațetă, pe jumătate transformată în terasa unui restaurant: El Rall. Ne-am apropiind încercând să găsim o masă liberă, ceea ce n-am reușit și tocmai ne pregăteam să plecăm, cu regret, când am fost preluați de un chelner ce ne-a indicat un loc înăuntru, dar totuși afară! Cum vine asta?! Păi vine, că peretele frontal al restaurantului era format în bună parte din uși ce puteau fi pliate (și fuseseră), astfel că interiorul nu părea decât o altă terasă (acoperită). Am acceptat bucuroși și am ales chiar o masă în prima linie.

Despre decorațiuni nu pot spune mare lucru, nu m-am plimbat deloc prin cârciumă, nici la toaletă n-am fost, pe mâini tocmai ce mă spălasem acasă. Cred că e vorba de o clădire veche (logic! doar se află în centrul vechi al Valenciei), țin minte că pereții interiori din imediata noastră vecinătate erau din cărămidă roșie, parțial tencuiți, parțial acoperiți cu tablouri cu temă marină. Mai erau și ceva năvoade într-un colț, deci specificul era clar: o să mâncăm gărgăuni de mare, yes!

Am primit meniurile și, după un studiu superficial, că eram morți de foame, ne-am decis asupra unei porții de caracatiță în stil galician (eu) și a alteia de... „secretul chef-ului”, care nu era chiar secret, din moment ce ni s-a dezvăluit că ar fi pe bază de... porc (Tati s-a declarat mai conservator la acea oră). Plus câte un pahar de vin roșu. Am primit pentru început un coș cu felii de pâine și un bol cu o pastă de roșii cu ulei de măsline; am crezut că-s din partea casei și chiar am zis că vai, ce drăguț din partea lor, dar la final le-am regăsit pe nota de plată (ceea ce n-a fost o tragedie; 1 euro de persoană; oricum le-am fi halit, la ce foame aveam!).

Au venit nu după mult timp și porțiile comandate: porcul lui Tati era o friptură înăbușită, condimentată discret, acompaniată de cartofi fierți și apoi prăjiți și de o lingură de salată, iar caracatița mea era fiartă și ea, tăiată bucăți, stropită din belșug cu ulei de măsline și presărată cu paprika. Bune amândouă, dar destul de mari porțiile, n-am reușit să le dovedim, ne cam umflaserăm cu pâine cu roșii! ;) Toată distracția ne-a costat 41 euro, rezonabil aș zice. Pentru că am salvat pe GoogleMaps localizarea mâncătoriei, o să v-o zic și vouă, poate vreți să mergeți pe urmele noastre: Carrer dels Abaixadors, 2 (destul de aproape de Catedrală, la câteva străduțe). Adresă web nu pare să aibă, accesez elrall.es și-mi apar ceva adidași!

A doua locație încercată de noi a fost o chestie care se autointitulează Kronen - healthy restaurant. N-am căutat-o expres, ci ne-a ieșit în cale taman când eram mai însetați, după ce hălăduiserăm binișor. Am zis hai să ne oprim, să ne hodinim oleacă și să bem o bere, dar pe urmă ne-am adus aminte că suntem în Spania, patria sangriei! Și cum să cerem noi bere în patria sangriei, ar fi o blasfemie, nu-i așa?!

Am șezut la una din măsuțele instalate pe trotuar și ne-am amuzat de felul cum era prezentată oferta lichidă și solidă: agățată de gâtul unui... sifon decorativ. Aveau și tapas, și vreo 3 tipuri de „meniul zilei”, cu prețuri cuprinse între 8,9 și 12,9 euro, dar nouă nu ne era foame, ci doar sete. Așa că ne-am limitat la câte un pahar de sangria aromată și rece, plină de bucăți de fructe, pe care le-am degustat la final. Nota de plată ne-a cam stat în gât, nu ne uitaserăm dinainte cât costă: 6 euro bucata! Scump, doamnă, scump, berea era mai ieftină!

Nu e pe GoogleMaps Kronen ăsta, dar am setat mâncătoria adiacentă, pe care o cheamă La Reina Friendly Restaurant. După cum îi zice și numele, se găsesc amândouă aproape de Placa de la Reina, cea din care se intră în Catedrală. Și Basilica Santa Caterina, cu turnul ei semeț, se află în apropiere. Pe aceeași străduță, la parterul următoarei clădiri, am văzut însă o cafenea superb decorată cu mozaicuri din plăci de azulejos, acum îmi pare rău că n-am intrat întru aprofundare! De ținut minte pentru o eventuală vizită viitoare la Valencia: se cheamă Horchateria Santa Catalina.

Pe următoarea mâncătorie chiar am căutat-o, nu ne-am dus așa, la plezneală. Ne-am târât cu greu dinspre Orașul Artelor și Științei, se făcuse vreo 6-6:30 și era cazul să mâncăm și noi ceva, micul dejun încropit dimineață, din Mercat Central, își cam terminase efectul. Ne-am așezat la o terasă la întâmplare, tot pe undeva, prin centrul vechi, dar timp de vreo 10 minute n-a venit nimeni să ne întrebe de sănătate, așa că ne-am supărat și-am plecat. Am cerut ajutorul amicului GoogleMaps: ia zi-ne tu despre o mâncătorie cu notă peste 4 (5 e maxim, vă reamintesc) în imediata apropiere! Și ne-a zis: Ristorante La Vita e Bella, ba ne-a arătat și cum să ajungem fără să bâjbâim pe Carrer d'en Llop, 4 (destul de aproape de Primărie). Adresă electronică lavitaebellavlc.com.

De data asta am ales să stăm înăuntru, deși terasa exterioară era neocupată, în schimb se cam lăsase răcoarea și noi eram în tricouri cu mâneci scurte. Ulterior, consultând meniul, am constatat că alegerea noastră a fost mai eficientă și din punct de vedere financiar: pe terasă ești taxat suplimentar!

În restaurantele italienești mă simt mereu în largul meu, pentru că știu că nu se poate să nu găsesc ceva delicios de mâncat - paste, pește, fructe de mare!... De data asta, am mers pe clasici: eu pizza, iar Tati lasagna. Plus o carafă de sangria, că se pare că ni se ștersese memoria de scurtă durată! :) Am fost singuri în restaurant, se știe că spaniolii ies în oraș seara mai târziu. Asta nu ne-a deranjat, ba din contră, am putut admira în voie interiorul decorat cu candelabre și tablouri frumoase, în timp ce urechile ne-au fost desfătate cu muzică italienească veche.

Mâncarea a venit destul de repede, cred că 20-25 de minute. Pizza a fost așa cum îmi place, cu blat subțire și crocant, cu baza de roșii condimentată cu oregano și cu umplutură de calitate (mozzarella, șuncă, măsline, anghinare). Și lasagna lui Tati fuse gustoasă, așa zise. Nota a totalizat 37 de euro. Mulțumiți, recomand!

A venit vremea să ne mutăm pe malul mării, precum vă povestii și, desigur, să încercăm și mâncătoriile din zonă. Prima dată s-a întâmplat imediat după ce am poposit pe plaja La Patacona. Imediat ce începe Alboraya (o suburbie a Valenciei), pe faleză se află un șir de mici restaurante, strecurate printre câteva căsuțe cochete, cu aspect colonial. Era destul de mare aglomerație când am ajuns noi acolo (sâmbătă la prânz), destul de greu să găsești o masă liberă. Am avut noroc însă chiar la terasa care mă atrăsese cel mai tare prin cromatica (alb-turcoaz deschis) și aspectul său degajat, în ton cu locul; în plus, are și un nume fabulos: La Mas Bonita de Patacona.

Am ocupat una din mesele de pe terasa din față, sub o umbrelă imensă, apoi am accesat pe rând toaleta, după ce am traversat micuțul interior al restaurantului și lunga curte interioară, unde erau deasemenea așezate mese de-o parte și de alta a aleii centrale. Am remarcat și un mic loc de joacă pentru copii, ca și barul decorat cu flori și fructe. Mi-a plăcut mult locul, extrem de colorat, până și desenul de la budă mi-a plăcut și l-am imortalizat, o să vi-l arăt!

Am revenit la masa noastră, am fost serviți destul de repede pentru câtă agitație era pe acolo. Eu am luat un fel tradițional iberic, un turnuleț făcut din straturi de felii de vinete prăjite în ulei de măsline, roșii și brânză, iar Tati - o mâncărică de porc acompaniată de 3 feluri de sos și de un soi de... scovergi. Plus câte un draft de bere rece, rezultă un total de 28,5 euro. Ieftin și bun!

Mai concret, găsiți La Mas Bonita pe Passeig Maritim de la Patacona, la nr. 11. Dacă vreți informații suplimentare, puteți să le accesați și site-ul: lamasbonita.es. E alb-albastru și drăguț - o plăcere să-l răsfoiești! De acolo am aflat și eu că mai au un restaurant în oraș, în zona Ruzafa, dar și apartamente de închiriat. I-am găsit ulterior recomandați și de un cunoscut blogger român pentru sucurile grozave pe care le fac din tot felul de combinații de fructe.

Alt restaurant testat de noi se află tot pe faleză, dar în sens opus, înspre portul din Valencia. Sunt mai multe de acest gen în zonă, la intervale de câteva sute de metri, toate arată la fel: niște cuburi uriașe, cu interior generos și cu terasă lipită de plajă. Numai că nu toate erau deschise în octombrie, când am fost noi, deci n-am fost în măsură să alegem. Luz de Luna îl cheamă pe cel care ne-a primit, să fi fost la maxim 1 km de „casa noastră de pe plajă”. Adresa exactă e Passeig de Lluis Saiz Diaz Regatista, 5, iar site-ul: restauranteluzdeluna.com/?lang=en

Fusese o zi foarte călduroasă, cu temperaturi de vară, eram încălziți bine după ce vizitaserăm Bioparcul, o parte din Grădinile Turia, Grădina Botanică și superba biserică San Nicolas. Autobuzul cu care ne-am întors ne-a lăsat la demarcația dintre cele două plaje, Malvarrosa și Patacona. Nu ne-am mai abătut prin apartament, am mers direct să mâncăm și am ales o masă chiar la doi pași de plajă. Eram tot în mâneci scurte și în curând am început să „simțim” briza; în plus, soarele dădea să se ascundă de noi, cu tot cu razele lui călduțe... Aveam varianta să ne mutăm înăuntru, dar nu ne încânta prea tare, era minunată priveliștea plajei și a mării...

Când chelnerul nostru a venit să ne servească vinul alb comandat, Tati l-a întrebat dacă n-au niște pături, ceva... „Of course!”, a răspuns el liniștit. Și s-a întors câteva minute mai târziu cu... câte o față de masă, pe care ne-a așezat-o grijuliu pe umeri! :)) Cât s-au mai distrat nemțoaicele de la masa alăturată! Dar să știți că a fost ok, „păturile” chiar și-au făcut treaba!

Ce puteam să dorim să mâncăm în acest decor decât... paella valenciană?! Sau, mă rog, din cea mixtă, cu fructe de mare și carne (pui și iepure). Am primit o tigaie mare, fierbinte, din care ne-am servit fiecare. A alunecat de minune, împinsă de demisecul ăla! Iaca uitai să pozez nota de plată, nu știu cu precizie cât plătirăm. Zic că un preț normal, altfel ne aminteam.

A urmat în ziua următoare, la prânz, mâncătoria... mexicană aleasă de noi dintr-o mare varietate de oferte, în mall-ul Aqua din vecinătatea Oceanografului. Am ajuns la mall nu neapărat în scop de shopping (deși am căutat o geantă de voiaj, dar ce vreau eu cred că nu se mai fabrică), ci ca să mâncăm la o „plimbă-tava” pe care ne-o recomandase amicul O. N-am dat de asta neam (s-o fi rebrenduit între timp), dar am dat de Cantina Mariachi, un loc colorat și vesel.

Am început destrăbălarea culinară cu câte un țap uriaș de bere mexicană (bună și rece!), apoi am continuat cu o porție de guacamole (pastă de avocado), una de nachos (niște chips-uri făcute cu făină de porumb), alta de... plăcințele umplute cu brânză și ierburi (nu mai știu cum le zice) și încă una cu mici tapas găzduite de lipii mititele. Vreau să vă zic că pe toate le-am ales de la capitolul „aperitive”, dar abia le-am dovedit! Super-bune, nici prea iuți, ne-au mers pe suflețel! Și aici uitai să pozez nota, deci nu pot să vă dau detalii pecuniare.

Ultima mâncătorie pe care am testat-o se găsește tot pe plaja Patacona, în linie cu La Mas Bonita, dar un pic mai spre stânga. De fapt, e chiar prima din linie. Se cheamă Llevant (restaurantellevantweb.es), e găzduită într-o casă istorică de la începutul sec. 20 și are o terasă micuță chiar în față, dar și una mai mare pe partea cealaltă a străzii, sub un umbrar imens. Noi am stat pe terasa mică.

Am zis să încheiem cum se cuvine experiența noastră culinară valenciană și am comandat lubina (biban de mare) - eu și un mix de pește și fructe de mare - Tati. Plus un pahar din vinul casei, roșu de data asta. Fuseră bune-bunuțe și costară 42,6 euro. Merită.

... Și cu asta, basta! Se gătă și Valencia, plecarăm spre aeroport un pic triști că se gătă, mai mult fericiți de cât de fain a fost și ce greu atârnă tolba cu amintiri! Celor care n-au fost le recomand să meargă la Valencia, e o destinație perfectă pentru toate vârstele!

---

VIZUALIZĂRI: 4870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI