O masă la Jerinin Grad - Maglič

TIPĂREȘTE

Am spus deja că cea de-a treia zi a circuitului nostru în Serbia a fost cea mai lungă și cea mai obositoare. Plimbare cu trenul de epocă Mokra Gora - Šargan, o scurtă drumeție pe culmea Zabučje de lângă Užice până la un punct de belvedere, o vizită la Mănăstirea Studenica cea mai cunoscută din Serbia și monument UNESCO din 1986, o altă drumeție scurtă (scurtă, dar prea în forță) pe dealul cu Cetatea Maglič și toate astea traversând Serbia de la vest la est, pe un drum lung și anevoios, cu perspectiva de a ajunge abia târziu, în noapte, la Niš - orașul care urma să ne găzduiască la Hotel Ambasador.

Se înțelege că în aceste condiții nici nu se punea problema alocării de timp pentru un prânz omenesc. Ne-am amăgit foamea cu ronțăieli de prin bagaj, iar la lăsarea serii, la poalele dealului cu Cetatea Maglič, am dat cu toții năvală pe terasa restaurantului de acolo. Flămânzi cum eram (și mulți, aprox. 80 de persoane, adică două autocare) efectiv i-am cotropit pe ospătarii de la Jerinin Grad, restaurantul amintit. Norocul a fost că unii, temerari și cu o condiție fizică mai bună, nu s-au repezit la mese, ci s-au avântat spre cetate lăsându-ne pe noi, ceilalți, să comandăm și pentru ei ceva de mâncare potrivit a fi luat la pachet.

Masa la Terasa Jerinin Grad

Într-un colț al terasei, cu greu, am mai găsit și noi două locuri. Ne-am așezat și… abia de acum începe aventura. Așteptăm și așteptăm privind lung după ospătarul care-și făcea de lucru doar pe la mesele învecinate, ignorând mica noastră masă din colț. Când în cele din urmă sosește și la noi, comandăm o tărie mică pentru soțul meu, două beri (pentru că eram nu numai flămânzi, ci și însetați) și două porții de pleșcavița cu salată. Din nou în așteptare… Sosesc băuturile, apoi - după un alt timp - pâinea și salata, dar… pleșcavița nu. Trebuia să mai stea la fript. Și s-a fript, și s-a tot fript… Cred că ar fi ajuns tăciune dacă bucătarii nu aveau de pregătit foarte multe sandwich-uri cu pleșcavița - comenzile care trebuiau să plece cu autocarul, la pachet.

Cu urechile lungite de foame, sorbim a lehamite din bere, mai ciugulim din salată și din pâine - un gen de lipie, foarte bună (dar ce nu ni s-ar fi părut bun atunci?) Și salata a fost bună, de fapt un mix de legume fierte (bucăți de sfeclă roșie și morcov) și crude (varză albă, castraveți și roșii). Și tot ciugulind când de ici, când de colo, mai fotografiind când un capăt de terasă când eticheta de pe sticla de bere care se tot golea, dar pleșcavița nu mai venea, timpul trece și încep să sosească temerarii care au luat cetatea cu asalt. Din bucătărie, încep să apară - rând pe rând - pachetele cu sandwich-uri, dar pleșcavița noastră tot nu mai venea. Ospătarul - un tinerel complet depășit de situație - ne-a privit surprins atunci când l-am întrebat dacă vom primi comanda înainte de plecarea autocarului. A alergat la bucătărie și s-a întors… Cu ce? Nu cu pleșcavița comandată, ci cu sanvwich-uri cu pleșcavița frumos împachetate în staniol. Eei… Bun și așa! Că tot n-am mai fi avut timp să mâncăm omenește, la masă.

Iute și degrabă, am făcut plata cu cardul și am alergat să ne reluăm locurile în autocar. Deja se înserase, iar până la Niš mai aveam două ore și jumătate de mers.

Prețuri la Jerinin Grad - Maglič? Rakija - 100 dinari/50 ml, Bere Jelen - 120 dinari/500 ml, Salată asortată- 150 dinari/porția, Sandwich cu pleșcavița - 250 dinari/buc. Nu știu ce s-a întâmplat cu pâinea, lipia aceea bună despre care am amintit și pe care o puteți vedea și în poză. Ea nu apare pe nota de plată. Am observat asta mult mai târziu, atunci când roata autocarului se învârtea deja de câteva minute bune.

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu acest articol. Până la urmă, două au fost motivele care m-au îndemnat să o fac. În primul rând pentru a face cunoscută o locație bine amplasată, la drum, în calea drumețului lihnit de foame. Ar fi trebuit poate să-mi intitulez articolul "Unde să mâncăm la Maglič" sau "Unde am putea mânca la Maglič" pentru că noi n-am prea mâncat acolo. Cu toată aventura noastră, nu pot spune că localul este prost sau că preparatele nu au fost proaspete și bune. Cei doi ospătari care deserveau terasa aveau jar sub tălpi. Nu le puteai reproșa nimic. Toată vina am purtat-o noi, o hoardă de 80 persoane care voia să fie servită repede. Repede și pentru că ne era foame, dar și pentru că aveam numai o oră de stat acolo.

Cel de-al doilea motiv pentru care am scris acest articol este acela de a semnala existența unui obiectiv demn de a fi vizitat - Cetatea Maglič. Noi, adică eu și soțul meu, nu am urcat la cetate. De ce? Nu ne mai plac cetățile medievale? Ba da, încă ne mai plac! Am plecat de acolo cu un mare regret, acela de a nu fi văzut un edificiu de sec. XIII (situat la aprox. 20 km sud de Kraljevo), inclus pe lista monumentelor culturale de importanță excepțională în Serbia (1979). Timpul scurt (o oră), faptul că trebuia să faci în pas aproape alergător drumul de aprox. 1 km de-a lungul râului, apoi, tot în mare viteză să urci dealul până la cetate, să nu vezi mai nimic și să nu poți fotografia din cauza luminii tot mai împuținată, mi s-a părut peste puterile noastre.

Dar, în foarte puține cuvinte, iată ce am pierdut!

Cetatea Maglič a fost construită în prima jumătate a sec. XIII de regele Ștefan "cel întâi încoronat" și de fiul său Uroš I în scopul de a proteja două mănăstiri importante ale vremii - Studenica (ctitoria lui Ștefan Nemanja) și Sopoćani (ctitorie a regelui Ștefan Uroš I), precum și pentru a preveni orice viitoare incursiune mongolă în teritoriile sârbești.

Cetatea are 8 turnuri (unul dintre ele cu rol de temniță), legate între ele prin ziduri puternice, cu metereze. În interior încă mai dăinuie rămășițele unui palat, ale unei cazarme, precum și ale unei biserici - Biserica Sf. Gheorghe, închinată sfântului ocrotitor al orașului. De asemenea, în incintă există un rezervor mare pentru apă și o fântână.

Colegii noștri care - în pas alergător - au ajuns până la zidurile cetății, nu ne-au putut spune prea multe. Nu cred că erau interesați de istorie sau de arhitectură medievală. Mai curând cred că erau interesați de condiția lor fizică și de dezmorțirea trupului după lungul drum cu autocarul.

Am citit despre acest important obiectiv turistic, am și văzut imagini pe internet și pot afirma că Cetatea Maglič chiar merită vizitată. Dar nu așa cum ne-a fost dat nouă. Am aflat că obiectivul a mai beneficiat de renovări în secolul trecut, că a fost un timp închis publicului pentru a preveni posibilele accidente datorate putrezirii podelelor din lemn ale turnurilor. După 2010, cu sprijin financiar din Italia, Cetatea Maglič a fost restaurată. Drumul care trece pe la baza dealului cu cetatea este bun, iar în apropiere există o parcare mare (acolo unde am oprit și noi), cu fântână și cu dotări turistice. Din câte am observat, Jerinin Grad nu este doar un restaurant cu terasă. Acesta oferă și cazare, dar nu știu în ce condiții.

De menționat că, pe râul Ibar care face un meandru la baza dealului, udându-l în trei puncte cardinale, în fiecare an se organizează "Весели спуст" - un tur de rafting foarte popular, la care participă aprox. 3000 de vase de toate tipurile care pot pluti pe râu.

---

VIZUALIZĂRI: 452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI