Câteva restaurante bune în apropiere de Rovinj (zona campingurilor Ulika și Polari)

TIPĂREȘTE

Nu putem „decola” (virtual) din ofertanta Peninsulă Istria până nu vă povestesc un pic și despre mâncătoriile testate de noi prin împrejurimile micului camping de lux în care ne-am cazat (Ulika Rovinj) ! Una și una – o să vedeți; chiar le recomand!

Citisem că Restaurantul Barba Danilo, cu ale sale mese aranjate în jurul piscinei campingului nostru, este cotat foarte bine (nota 4,7 pe Google) și chiar cu el am vrut să începem. Ne-am cazat pe la 5-6 după-amiaza și, după ce toate formalitățile au fost îndeplinite, am întrebat dacă putem rezerva o masă pentru cină. Ni s-a răspuns că, din păcate, toate mesele sunt deja antamate pentru seara respectivă. N-am disperat, ne-am uitat pe hartă și-am descoperit încă 3-4 mâncătorii prin zonă, nu departe; măcar una din ele ne-o primi și pe noi, sper...

Am fost inspirați și-am nimerit bine din prima, în sensul că am luat-o în direcția mării și, după ce am trecut de intrarea în uriașul camping Polari, ne-am lansat pe aleea principală a acestuia, pe urmă puțin dreapta și am ajuns. Trattoria Feral (4,0 pe Google) se află chiar în vecinătatea plajei și are o mică secțiune în aer liber și una mult mai mare acoperită (dar uriașele ferestre fiind rabatate, aveai senzația că, oarecum, tot afară stai, ceea ce e minunat când vorbim de o seară călduță de vară). Locul gemea de lume (e principala mâncătorie a campingului, el însuși un adevărat orășel), era un vacarm general, multe familii cu copii mici și ceva căței (nu doar la Feral am văzut că animăluțele de companie sunt acceptate la restaurant, ci cam prin toată Istria și Krk!). Totuși, am înaintat puțin și, nu departe de cuptorul de pizza, am găsit o masă liberă și pentru noi.

Am primit repejor meniuri, pe care am prins a le studia. N-am poze cu oferta, ceea ce înseamnă că era destul de stufoasă și conținea toate categoriile, de la aperitive până la deserturi. Am ales câte o porție de čevapčiči (echivalentul croat al micilor noștri) (99 kuna) și una de mix de pește și fructe de mare (116 kuna) plus 2 halbe de bere locală (33 kuna bucata).

Evident, băuturile le-am primit repede și le-am găsit corespunzătoare, adică brumate și aromate. Pentru mâncare am așteptat un timp rezonabil, nu mare. Porțiile au fost uriașe, n-am reușit să dovedim tot, chiar dacă eram destul de flămânzi. Micii erau în număr de 10 (e drept că mici mici, nu mici mari, ca la noi), abia am ras vreo 6-7 și Tati încă 1, de poftă. Ei au venit introduși într-o chiflă uriașă și însoțiți de un bol de cartofi prăjiți, unul de ceapă roșie tocată, unul de ajvar (un sos pe bază de ardei) și câțiva castraveți murați. Da, știam asta, de la Serbia încolo micii se servesc cu zacuscă de-asta, nu cu muștar, ca la noi... A, și nu conțin usturoi, ci tot felul de ierburi. Una peste alta – un fel bun și sățios. Cealaltă porție era formată dintr-un munticel de bucăți de pește și fructe de mare învelite într-un strat subțire de pesmet și prăjite, plus cartofi pai din abundență, plus un bol micuț cu sos alb, plus un pic de lămâie.

Per total, ne-a costat 281 kuna (37,3 euro). Pe nota de plată era scris prețul în ambele monede, dar n-am întrebat dacă se putea achita direct în euro, noi oricum am plătit cu cardul și am plusat cu ceva cash pentru serviciul prompt și amabil. Ieftin și bun; am zis c-om mai reveni la Feral, dar n-a mai fost să fie.

***

A doua zi am avut grijă să rezervăm masă la Barba Danilo încă de dimineață, înainte de a pleca la colindat. De menționat că restaurantul este deschis doar pentru cină (18-22:45), la orele amiezii (12-14:30) servind doar câteva sortimente de pizza și sendvișuri oaspeților piscinei.

Seara se schimbă calimera însă! Mesele (de 2,4 sau mai multe persoane) sunt acoperite cu fețe textile și aranjate frumos cu toate cele necesare servirii unor feluri sofisticate, așa cum reiese din meniu. De fapt, după ce ești invitat să te așezi, ți se aduc 2 meniuri, cel de mâncare (2 pagini A4) și cel de băuturi, mult mai stufos (exact: „mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie” se pare, și pe la alte case).

Ne-am decis pentru medalioane de monk-fish în sos alb cu trufe (180 kuna) și caracatiță la tigaie cu zuchini și roșii (150 kuna), ambele servite cu „grilled polenta” (mămăligă pusă pe grătar). Pentru „udat” , am asortat o carafă mică de vin alb și o sticlă de apă minerală (0,75 l). Băuturile ne-au fost servite imediat și am fost surprinsă de cât de bun era vinul (pentrun un vin al casei). De asemenea, porțiile de mâncare au venit frumos aranjate, iar gustul a fost pe măsură. De data asta am lins farfuriile (dar și cantitatea de mâncare s-a dovedit rezonabilă).

Nota a totalizat fix 400 kuna (cam 53 euro), am putut s-o punem în contul camerei și s-o achităm la final odată cu contravaloarea cazării. Desigur, am mulțumit pe loc, simbolic, ospătarului ce ne-a servit.

***

Ziua următoare am decis s-o petrecem loco pentru a ne bucura de facilitățile micului și cochetului nostru camping (piscină comună, jacuzzi pe terasa căsuței noastre, leneveală pe șezlong în drăguța noastră grădiniță plină de plante și șopârlițe). Mai identificasem un restaurant pe care voiam neapărat să-l încercăm, era chiar vecinul nostru din gard și se cheamă La Vigna. Mai complet, Agroturizam-Izletište La Vigna; primul cuvânt e ușor de înțeles, pentru al doilea am apelat la ajutorul Google Translate și am aflat că înseamnă „loc de picnic” .

Aflasem de pe net că are recenzii bune (nota 4,6 pe Google) și că, de asemenea, oferă doar cină, fiind deschis între 17 și 23. Totuși, văzând poarta deschisă (are 2 intrări, una dinspre șosea, alta dinspre campingul Polari), pe la miezul zilei am intrat să inspectăm locul și poate să încercăm să rezervăm pentru seara respectivă; dacă nu, măcar pentru următoarea, ne-am făcut socoteala... De fapt, domeniul e destul de vast și cuprinde o livadă de măslini și o plantație de viță-de-vie (de unde și numele). Plus 2 case, una pare să fie locuința familiei care gestionează întreaga afacere, cealaltă restaurantul.

Am străbătut cu încântare poteca de pământ ce separă măslinii de vie și, ajunși în zona locuită, ne-a învăluit aroma delicioasă a ceva ce fierbea într-un ceaun, la foc domol. Aha, viitoarea nostră cină, m-am gândit și mi-am frecat mânuțele (în gând)... Văzând că dăm târcoale, s-a apropiat de noi un domn (stăpânul casei, probabil). I-am spus ce doleanță avem, a scos un caiet plin cu tot felul de însemnări, a cercetat ultimele pagini și ne-a notat numele: „Ok, diseară, la 19:30.” I-am mulțumit și am ieșit spre șosea (intraserăm pe dincolo).

Și totuși, noi unde mâncăm de prânz?! Nu ne era prea foame, dar parcă ar fi mers o gustare... Să împărțim o pizza, spre exemplu. La noi, la piscină?! Mda, de ce nu?!... Când – zbang! – mi-a căzut fisa: stai, Tati, că mai știu o mâncătorie pe-aici, pe-aproape!

Am traversat, chiar în fața campingului nostru se face o cărare de pământ în direcție opusă lui Polari. Cam 100 m și dai într-o altă livadă de măslini, la capătul căreia te așteaptă o mică proprietate numită Konoba Pizzeria Giovanni (konoba este echivalentul tavernei grecești). Evident, cu parcare încăpătoare și 4,4 pe Google. Pe noi nu ne interesa neapărat partea de konoba, cât cealaltă, căci hotărâserăm să ne păstrăm pentru bunătățile de la La Vigna.

Restaurantul are o zonă interioară (pustie, desigur, la data vizitei noastre) și 2 terase – una mică, în față, sub o boltă de viță-de-vie, cu mese și bănci rustice, de lemn și alta mai întinsă, în spate-dreapta, sub o copertină uriașă, cu mese și scaune cu spătar, îmbrăcate în hăinuțe alb-roșii. Nu era deloc aglomerat, adică am găsit ocupate doar 3-4 mese, așa că ne-am ales și noi una în secțiunea rustică.

Am primit meniuri, nu le-am pozat, dar țin minte că aveau de toate, tradiționale și nu numai. Am rămas fideli primului gând și ne-am limitat la o pizza Giovanni (75 kuna) la 2 farfurii și câte o bere de căciulă (25 kuna bucata). Berea a fost rece și bună, pizza extrem de gustoasă, asezonată cu o smântână un pic usturoiată. Am plătit 125 kuna (aproape 17 euro). Drăguț loc, relaxant, cu măslinii lui și vița-de-vie, mi-au plăcut și micile decorațiuni tradiționale!

***

Seara ne-am reîntors la La Vigna. Am găsit terasa full de lume, nu se zărea nici o masă liberă; să vezi că nenea ne-o fi tras clapa... Am spus unui angajat cine suntem și ce vrem, acesta n-a verificat nimic în nici un caiet, ne-a crezut pe cuvânt și, după o clipă de ezitare, ne-a indicat o masă mică, lângă perete, mai în umbră. Nu era chiar cel mai romantic loc din lume, dar nu era momentul de făcut nazuri.

Pe urmă, mă așteptam să ni se spună: „azi am gătit asta și asta; ce alegeți?” . Dar nu; ni s-au adus meniuri obișnuite, niște broșurele cu porțiile listate pe categorii: aperitive, supe, feluri principale etc. Păi și ceaunul de la prânz?!... Am fost un pic dezamăgită, însă mi-a fost jenă să-i spun băiatului: știți, am trecut mai devreme pe-aici și mi-a plouat în gură... Poate chiar era mâncarea familiei, ce știu eu?!...

În fine, ne-am concentrat și-am comandat. Pentru început, vin roze și apă. Supă de roșii cu crutoane (demențială) și ceva cărniță cu legume, totul gratinat cu brânză – feluri diferite, dar în esență cu aproximativ aceleași ingrediente de bază. O să vedeți în poze. Exact-exact, nu mai știu cum le chema... (E singurul loc de unde se pare că n-am pozat și n-am păstrat nota de plată) Țin minte că totul a fost bun și atât de sățios, încât n-am putut mânca tot și am cerut resturile la pachet. În schimb, am poftit la un dulce, un fel de tartă cu mere coapte și înghețată – un deliciu! Pe tot festinul ăsta am plătit undeva pe la 380 kuna (în jur de 50 de euro).

---

VIZUALIZĂRI: 3111 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI