BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima experiență culinară a vacanței noastre grecești
Stația unde te lasă autobuzul în Portul Rafina se află pe faleză, iar de acolo încep mâncătoriile, aliniate pe partea stângă. Practic, după ele intri cu adevărat în incinta portului. Era puțin trecut de ora 12, prea devreme pentru prânz, mai ales că ciugulisem ceva „preventiv” acasă, înainte de a pleca spre Otopeni, iar în avion am avut imensa surpriză să căpătăm câte un sendviș (bun) și o felie de chec (oare câte secole or fi trecut de când mi s-a întâmplat asta ultima oară?). Pe de altă parte, până la 15:45, când pleca ferry, mai aveam o grămadă de timp.
Am defilat cu trolerele prin fața șirului de taverne și cafenele, nebăgând în seamă angajații puși să „agațe” clienți și astfel au trecut... 10 minute pline! 😊 Mai aveam 3 ore și un pic de „spart” și gata. La capătul aleii, chiar la intrarea în port, am dat peste sala de așteptare, semigoală. Geamurile erau toate deschise, pe primul rând se făcea curent (plăcut), dar te aflai în plin soare (neplăcut), iar pe rândurile celelalte era zăpușeală. Cred că ăștia îs vorbiți cu băieții de la taverne, ne-am gândit și, cu resemnare, am luat drumul înapoi. Ce să facem?! Ne parcăm la una dintre ele... Noi n-am vrut, însă ne-au obligat...
Și nici n-am mers prea mult, că oricum nu conta, m-am uitat pe Maps și am văzut că toate aveau referințe bune. Deci ne-am oprit la prima: Psarotaverna Galini. „Psaro” , cum ar veni cu specific de pește. Un pic de pleonasm pentru „la mare în Grecia” , dacă mă-ntrebați pe mine...
Locul se prezintă ca o construcție cu 2 niveluri, nimic special, partea din față fiind absolut deschisă și prelungindu-se cu o terasă umbrită. Ba, pentru un plus de confort, din loc în loc erau instalate ventilatoare uriașe și am fost invitați la o masă chiar lângă unul dintre ele. În primă fază ne-am bucurat, dar în curând nu ne-am mai bucurat chiar așa, mai ales eu, că periodic îmi bătea vântul ăla puternic chiar în freză. În fine, mi-a dat prin cap să-i schimb un pic poziția și a fost mult mai bine. Bagajele le-am depozitat lângă masă, ne aflam pe o latură a terasei, dar pentru cei ce ocupau mesele centrale sau aveau bagaje mai voluminoase, am remarcat că exista un loc special înăuntru.
Deși neflămânzi, ne-am luat rolurile în serios și am purces a studia meniurile cu care am fost aprovizionați de ospătarul ce ne-a preluat. Nu le-am fotografiat, însă rețin că oferta era cea clasică pentru tavernele de acest tip, cu preparate tradiționale. Prețuri medii, aș zice.
Am ales așa: tzatziki (4,5 euro), feta coaptă cu miere și susan (6 euro), o porție de chiftele de dovlecei (6 euro) și alta de sardine la grill (8,5 euro). Am primit din oficiu un pet mare de apă, de fapt nici nu ne-am așezat bine, că ne-am trezit cu el pe masă; a fost binevenit și nu l-am regăsit pe nota de plată. Totuși, am comandat și câte o bere locală Nisos (3 euro), iar despre pâine am fost interogați și am zis da, desigur (1 euro – 3-4 felii).
A urmat vizitarea toaletelor – nimic de semnalat. Ba, țin minte că am urcat și la etaj, de unde se vede frumos portul. Am primit repejor băuturile și pâinea, restul rând pe rând, în funcție de cum erau gata, dar la intervale scurte de timp, că la un moment dat nu prea mai era loc pe masă, de ziceai că cine știe ce ospăț! 😊... Știți cum se zice: foamea vine mâncând și cam așa e. Nu ne era foame, dar când am văzut tzatziki ăla și am mirosit pâinea proaspătă... Vai-vai!... Deliciu! Toate! Și brânza cu miere (din care nu mai mâncasem de mult, chiar mi-era dor), și chifteluțele (preferatele mele din gastronomia grecească, de departe), și – să nu mai zic! – sardeluțele ce se topeau pe cerul gurii, ajutate de un pic de lămâie proaspătă și de fulgii de ceapă roșie cum numai în Grecia se găsește, de-aia dulce și prea puțin iute!...
Ne-am declarat mai mult decât satisfăcuți de prima experiență culinară a vacanței și, spre încununare, am luat și câte o cafea grecească. (Aveam să regret gestul peste câteva ore bune, în toiul nopții, când, ruptă de oboseală, tot nu reușeam să adorm; de obicei nu beau cafea după ora 12, dar iată că m-a luat valul, am crezut că ține și n-a ținut. Mă rog, am recuperat eu ulterior...)
Am „cântat” cât am putut preparatele și mai ales cafeluțele, dar tot a venit timpul să cerem nota de plată :). Care a fost ea fix 40 de euro, un preț cu totul decent pentru un asemenea festin. Și ora 14 se făcu... Ce mai trece timpul!
... Ne-am îndreptat spre sala de așteptare, de data asta am găsit-o plină-ochi. Am ochit în schimb un loc la umbră pe o bordură, eu am rămas cu bagajele, iar Tati s-a dus să vadă de ferry. Din fericire, acesta deja trăsese la dană, iar îmbarcarea era acceptată, chiar dacă mai erau aproape 2 ore până se va desprinde de țărm. Am fost printre primii care au urcat la bordul lui Andros Queen și i-am luat în stăpânire temporară facilitățile moderne și cochete. Andros, venim!...
Trimis de crismis in 11.01.25 16:07:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Rafina?, [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@Mitica49: Și mie, când am revăzut azi poza! 😂😂😂
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)