Terase și restaurante în Nessebar

TIPĂREȘTE

În toate locurile pe unde am fost în vacanțe, mai ales în cele din afara țării, am vrut să vedem cum își delectează papilele gustative trăitorii pe acele meleaguri. La fel am făcut și în recenta noastră vacanță, de la sfârșitul lunii august, în mica peninsulă din Orașul Vechi Nessebar, unde am avut șapte zile la dispoziție să vedem ce le place bulgarilor să mănânce. Desigur, nu am avut timpul necesar să gustăm toate specialitățile lor - ar fi fost și imposibil să o facem - însă o părere aproximativă ne-am făcut!

În prima seară, după ce ne-am plimbat puțin pe partea de sud, căutând un loc unde să ne potolim foamea, am ajuns la terasa Breeze. Aceasta este chiar lângă restaurantul „Tangra”, despre care a scris și colega noastră @iulianic, în iunie.

După cum mulți dintre noi am observat, la mai toate locurile unde se poate mânca, sunt persoane care te îmbie cu „oferte” și cu explicații despre cât de gustoase sunt preparatele lor. La fel și la „Breeze”, ne-am lăsat convinși să intrăm – cred că mai mult de șoriceii din stomac, decât de locație, chiar dacă aceasta este strategic așezată, și anume în vecinătatea mării.

Eu aveam poftă de niște „spaghete bologneze”, iar Mihai a cerut „pisică de mare” la grătar, dar nu avea decât făcută pané. Comanda a venit destul de repede, lucru care m-a mirat, bănuind că preparatele erau, deja, făcute și, doar, încălzite! . Bănuiala mi-a fost confirmată: dacă Mihai a fost, cât-de-cât, mulțumit cu ce a primit, eu, în schimb, am mâncat cu noduri și nemulțumită, deoarece spaghetele erau călduțe, carnea de deasupra spaghetelor era într-un strat superficial, iar bucățelele de cașcaval ce ornau farfuria – erau destul de tari, dovadă că erau cu mult timp înainte tăiate. Am avut noroc cu o pisicuță care ne-a vizitat și care m-a ajutat să termin porția de spaghete. După ce ne-am băut berea și am achitat nota (38 de leva), ne-am propus să nu revenim, iar motivul, fără nici o jenă, i l-am spus și „îmbietorului” de la intrare. S-a scuzat (hââm!), spunând că nu el pregătește mâncarea. Concluzia mea este: nu recomand terasa „Breeze”!

Pentru a doua zi am ales, pentru cină, să mergem la locul recomandat de fata de la recepția hotelului unde am fost cazați, „Royal Palace Hotel”. (vezi impresii). Fiind foarte aproape de hotel, m-am gândit că este un gest frumos din partea fetei, de-ași „ajuta” vecinii, trimițând turiștii la terasa La Familia. Aceasta se află în partea de nord a peninsulei, tot pe malul mării. De remarcat aici este că „îmbietorii” la mese sunt strategic așezați, la ambele intrări ale terasei: una la cea dinspre Mare, cealaltă la cea dinspre interiorul micului petic de pământ, respectiv la mică distanță față de spatele hotelului nostru.

Este o terasă mare, cu trei nivele, la care se poate ajunge pe scările din ambele părți: și dinspre țărmul de nord, și dinspre interior. Am ales să mergem la nivelul de sus, pentru a ne delecta cu un apus de soare ce urma să se producă peste puțin timp. Imediat am fost întâmpinați și conduși la masa aleasă de noi, iar din meniul prezentat am ales, cu ajutorul băiatului ce ne-a servit, o mâncare tradițională bulgărească. După „deschiderea” cu o țuică locală și o limonadă făcută ca acasă (cu lămâie și miere) și după un timp de aprox. 20 de minute, timp în care am ascultat, în surdină, o muzică de tip „café-concert”, ne-a fost adusă, pe o tigaie de ceramică încălzită, cu mânere, felul de mâncare recomandat. Acesta consta dintr-o porție dublă de piept de pui, așezată pe un pat de mix de legume, bine condimentate și trase la tigaie.

Am făcut bine că n-am cerut două porții, ar fi fost tare greu să ne „luptăm” cu ele. A fost foarte gustos și îndestulător, iar prețul felului principal - 17,90 leva - nu ni s-a părut deloc mare! . După o seară reușită, un apus de soare superb, o mâncare și o muzică bună, ne-am propus să repetăm vizita la această terasă.

Următoarea masă principală a fost la terasa Helios, din partea de sud - est a insulei. Și la aceasta se poate ajunge sus, pe scările de la malul mării, sau coborând câteva trepte din interiorul peninsulei. Aici, însă, n-am mai fost „îmbiați” de nimeni, am urmat, doar, sfatul de la recepția hotelului nostru.

Ca și la terasa de dinainte cu o zi, am avut de ales între trei niveluri de așezare a meselor. Am fi preferat pe cel de mai jos, cel mai aproape de mare, însă, vântul ne-a schimbat opțiunile, și-am ales nivelul de mijloc și mai retras spre interior, unde vântul nu ne-a mai deranjat. Meniurile au fost imediat aduse și servirea a fost în timpi rezonabili. Mihai a ales un borș de pește și un fel de hamsie prăjită. Am cerut și mujdei, dar bulgarii – se pare – că nu știu ce-i aia. Au adus un mic bol cu usturoi zdrobit. Eu am luat un peste alb pané, cu garnitură de mazăre și cartofi prăjiți. Mâncarea a fost gustoasă și porțiile mari, iar borșul ne-a impresionat plăcut, având în el, pe lângă pește, scoici în cochilie și creveți. Recomand această terasă atât pentru mâncarea și servirea bună, cât și pentru priveliște.

Ziua următoare am ales tot terasa La Familia, să încercăm și alte feluri. Mihai a ales caracatiță cu garnitură de cartofi prăjiți, iar eu un pește alb la grătar, cu garnitură de cartofi natur. Am vrut și mujdei de usturoi și i-am spus băiatului care ne-a luat comanda cum se prepară. Ca aperitiv Mihai a cerut 50 ml rom bulgăresc, iar eu am luat o bere cu lămâie.

Comanda a fost adusă, însă, spre dezamăgirea mea, mujdeiul era atât de slab – cred că era făcut dintr-un singur cățel de usturoi, peste care puseseră puțină apă și mult ulei. L-am gustat și i-am cerut băiatului să pună mai mult usturoi și mai puțin ulei („- more, much more garlic, please! ”). După ce-am văzut că nici după a treia oară nu a fost ce-am cerut, mi-am dat seama că bulgarii nu știu ce-i aia un mujdei de usturoi ca lumea. Am reușit, într-un final, să-mi fac ceva pe gustul meu, amestecând puțin oțet balsamic și sare în ce-mi adusese ultima oară, ca fiind mujdei. Lăsând la o parte „mujdeiul”, totul a fost gustos, îndestulător și cu preț mai mic decât la celelalte terase. Am luat, ca desert, și o înghețată, dar n-a fost ceva „wow! ”.

În drumul spre întoarcerea la hotel, am intrat într-un alt restaurant din drum, atrași de decorul luminos ce împânzea curtea, făcut din scoici naturale, ca să vedem ce prețuri au. Nici băutura (romul bulgăresc cerut de Mihai) și nici prețurile citite pe meniul ce ne-a fost adus, nu ne-au convins să mai trecem pe-acolo!

În următoarele două zile am revenit la terasa „La Familia”, atrași de mâncarea gustoasă și de prețurile mai mici decât în alte părți. Mihai a comandat un fel numit „Grilled Snapper Bluefish”, cu garnitură de cartofi natur, iar eu am luat un alt fel de mâncare tradițională a locului, numit „pork Kavarma”, un fel de tochitură românească, dar fără mămăliguță. Că tot veni vorba de ea, n-am reușit să ne înțelegem cu bulgarii că vrem așa ceva, nu știau ce-i aia „făină de mălai”.

În următoarea zi eu am comandat „Grilled Snapper Bluefish”, iar Mihai a luat un rechin pané cu garnitură de cartofi. De fiecare dată, nu a lipsit la aperitiv romul bulgăresc, foarte bun! L-am rugat pe chelner să ne arate sticla în care se afla, și ne-a spus că-l găsim și în supermarketurile din peninsulă. Ca urmare, pe ultima sută de metri am început să căutăm băutura dorită. (o s-o vedeți în poză!). Nu puteam pleca spre casă fără ceva ce ne-a plăcut amândurora!

În tot sejurul nostru acolo, am mai făcut câte un popas, în miezul zilei, să ne răcorim cu o bere, sau o înghețată și la alte terase, din peninsulă sau din parcul de distracție de lângă Nessebarul nou. De fiecare dată prețurile au fost puțin mai mari. La una din terase am cerut să-mi aducă trei cupe de înghețată, pentru că în meniu era prezentată o porție de cinci cupe, prea mult pentru mine. Fata care ne servea mi-a spus că nu va depăși cinci leva. La final costul a fost aproape dublul sumei estimate de ea.

În ultima zi, înainte de plecarea care era stabilită puțin după miezul zilei, am vrut să nu să mâncăm de prânz, deoarece în București ajungeam în jurul orei 21,00. Am ales tot terasa „La Familia”, care ne era mai la îndemână, fiind mai aproape și de hotel, dar și de locul unde trebuia să fim, de unde urma să ne ia microbuzul și să ne ducă la autogara de la Sunny Beach. Am comandat un borș de pește și o supă de pui cu tăiței. Au fost foarte gustoase, amândouă, iar surpriza pe care ne-a făcut-o personalul care ne-a servit, a fost binevenită și ne-a încântat pe amândoi – mai ales pe mine! Aceasta a venit ca urmare a faptului că eram, deja, clienți „vechi”. Pe un suport pudrat cu zahăr era așezat un desert, făcut din trei biluțe dulci, de cacao și acoperite cu un sos de ciocolată, iar într-un colț era scris, cu pudră de zahăr vanilat, numele terasei „La familia”. A fost bine venit și foarte gustos!

Trebuie să mai punctez un lucru bun aici: de fiecare dată ni s-au adus șervețele umede, lucru care nu s-a întâmplat în alte locuri.

Ca o concluzie, recomand această terasă ca fiind cu preparatele cele mai bune și mai ieftine din peninsulă, cu servire bună și timpi de așteptare rezonabili.

---

VIZUALIZĂRI: 6285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI