Pe unde am mâncat în Ferrara

TIPĂREȘTE

Un articol publicat astăzi mi-a adus aminte că scrisesem ceva despre Ferrara, dar nu am mai apucat să public, pentru că nu găseam fotografiile făcute acolo. Am făcut un efort și am dat de ele 😊.

Spuneam într-un ecou la articolul respectiv: dorința de a vedea Ferrara a apărut atunci când am aflat de expoziția Marc Chagall de la Palazzo dei Diamanti, care este, încă, deschisă; am să încerc să povestesc și despre ea. Dar, deși mi-a plăcut mult de tot această expoziție, când mă gândesc la acea minivacanță îmi vin în minte, înaintea ei, străzile pustii ale orașului medieval și locurile în care am mâncat. Cum spune cineva pe Google, ar merita să mai merg o dată acolo doar pentru a mai lua o dată masa la Il Mandolino Trattoria. Dar să încep cu începutul.

Mamas pizzeria

După ce ne-am cazat la Radisson, hotel situat chiar în fața gării, am constatat că se impunea să și mâncăm în acea seară. Nu ne doream ceva prea sofisticat, așa că – după o scurtă căutare pe net – am ales o pizzerie situată relativ aproape de noi, în drumul către centru. Am ales foarte bine.

Deși erau destul de multe mese libere, cu greu ni s-a dat și nouă una; ce-i drept, până când am plecat de acolo s-a aglomerat. Am fost așezați „la colț” , sub cutiile goale folosite pentru livrări – și am fost deranjați de două ori. A fost singurul minus al experienței.

Pentru că pizza a compensat cu vârf și îndesat disconfortul. Tot farmecul a fost dat de marginea acesteia, care e umplută cu tot felul de chestii, devine practic un fel de plăcintă cu carne / brânză / ciuperci etc. (P4) Eu nu am mai întâlnit așa ceva, pun ideea aici, poate o preia și vreun restaurant de pe la noi. Caz în care îi voi deveni client fidel!

Pe lângă două Mamas Pizza (ar fi ajuns una și un pic, sunt destul de mari – și nu foarte scumpe, 13 euro), am comandat bere roșie. Am fost luați prin surprindere și la capitolul ăsta: berea se servește la carafă, iar carafa are un litru. Cam mult, dar m-am sacrificat.

Pentru fiecare produs ni s-a lăsat pe masă câte un bon, și cu toate hârtiuțele am mers la casa de lângă intrare. Cu tot cu coperto, am lăsat cam 45 de euro. Servirea a fost bună, toaleta curată. Nu cine știe ce atmosferă, lumea a venit când noi deja plecam, plus că... eram la colț.

Recomand!

[Peste drum de pizzerie este una dintre cele mai interesante biserici din Ferrara – am revenit a doua zi, pe lumină, pentru a o vedea. Clopotnița este mai înclinată decât Turnul din Pisa, nu știu dacă se observă în pozele mele (P12-P13). Se numește San Benedetto Abate și are o istorie foarte agitată. A fost construită între 1496-1553 de către benedictini, iar turnul clopotniță datează din 1621-1646. Acesta s-a păstrat până în prezent, dar masiva biserică din cărămidă aparentă – nu. În 1944 a fost lovită și grav avariată de bombardamentele britanice. A fost reconstruită în întregime, respectând proiectul original, și sfințită în 1954. Un mare incendiu din 2006 (pornit chiar din interior) și cutremurul din 2012 au impus o nouă restaurare, finalizată în 2020. ]

Il Mandolino Trattoria

Dacă pizzeria de mai sus este deschisă doar seara, în intervalul 18-00, acest restaurant de familie este deschis doar la amiază, 12-14:30 (închis marțea și miercurea). Nu se pot face rezervări, dar este destul de mărișor, are 80 de locuri, în două săli: în prima, cea mai mare (P21-P24) se intră de pe Via Carlo Mayr, iar în cea de-a doua, mai mică (P25-P27), de pe Via delle Volte – pe aici am venit noi.

[Am încărcat câteva imagini cu minunatele străzi ale orașului medieval (P14-P19). Ele par abandonate, până și mașinile parcate pe ele sunt din anii 50 ai secolului trecut și parcă nu s-au mișcat din loc de muuult timp. M-aș plimba pe acolo ore în șir – mai ales că Ferrara istorică este surprinzător de mare. ]

Clienții restaurantului păreau a fi localnici; oricum, se vorbea numai în italiană. Doamna în vârstă care a venit să ne ia comanda ni s-a adresat în această limbă și, văzând că nu prea ne înțelegem, a trimis-o pe fiică – aceasta este tinerică, de vârsta noastră 😊, și vorbește atât engleză, cât și franceză.

Ceea ce a fost foarte bine, pentru că... nu ni s-a dat meniu tipărit, și nici cod QR nu era pe nicăieri. Restaurantul are site propriu, meniul este acolo, dar am descoperit asta abia ulterior, când l-am căutat pe internet pentru a scrie despre el.

Ne-am înțeles repede cu doamna. Am comandat tagliatelle galbene și verzi cu culatello și ciuperci, coaste de miel la cuptor cu piure și două beri, una mare (660 ml), alta mică (330 ml). Nu aveam idee cât costă, însă văzusem la intrare o tablă cu meniul și prețurile păreau rezonabile. Odată cu berea am primit, din partea casei, un coș cu pâine: nu am mâncat pâine mai bună. În coș erau și niște crutoane, puțin roșiatice. Am înțeles de ce după ce le-am gustat: iuți-iuți-iuți 😊.

Cât am așteptat felurile principale, am dat o raită prin saloane. Pereții sunt acoperiți complet cu picturi și cu instrumente muzicale. Picturile sunt originale și, deși nu au autori cu cotă, multe dintre ele mi-au plăcut chiar foarte mult.

Mâncarea a fost delicioasă. Nu știu ce pun în piure, dar le iese minunat. Am luat și desert, tot la recomandarea patroanei: tort de ciocolată Tenerina (desert tipic din Ferrara) și tiramisu. Eu am băut o grămadă de bere, iar în compensație am cedat prăjitura 😊.

Toată masa a costat 50 de euro. Sper să mai ajung pe aici!

L. E. Citesc acum pe site: Trăsătura distinctivă a acestui loc este multitudinea de obiecte, picturi, fotografii și felicitări lăsate de nenumărații oaspeți - dintre care unii celebri - care, trecând pe aici, și-au arătat aprecierea pentru ospitalitatea primită.

---

VIZUALIZĂRI: 54 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI