ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
LUNA
JUL-2018
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Locul unde poți să „guști” Albania

TIPĂREȘTE URM de aici

Știind că o să ajungem la Durres, ne-am făcut temele de acasă pentru a vedea unde o să mâncăm și așa am descoperit Restaurantul Mema House.

Restaurantul se află în apropierea Hotelului Ventus Harbor, unde am fost cazați și nu este departe nici de centru. Cel mai ușor poate fi găsit orientându-vă după Muzeul de Arheologie, care este situat doar la câteva clădiri față de restaurant.

Adresa restaurantului și nr. de telefon sunt: Lagjia-Nr 1, Rruga Taulantia, Durres, Albania, tel. +355 69 754 1068.

După ce ne-am cazat în Durres ne-am grăbit spre acest restaurant pentru a rezolva și problema mâncării și a putea să vizităm liniștiți orașul cu toate problemele rezolvate.

La restaurant se poate servi masa doar în interior, dar geamurile sunt foarte mari și se deschid cu totul și întreg interiorul se transformă într-o terasă.

Când am ajuns noi nu era prea multă lume pentru că era o oră mai ciudată, ceva între prânz și cină. Imediat ce am intrat ne-a întâmpinat chelnerul și când a văzut că nu vorbim limba albaneză ne-a întrebat dacă vorbim italiana. Primind tot un răspuns negativ s-a dus și a chemat pe un tip puțin mai în vârstă care vorbea engleza, cred că era patronul sau administratorul restaurantului, și ne-a luat acesta comanda.

Când am găsit acest restaurant pe internet am văzut poze cu mâncărurile de aici și ne-a plăcut foarte mult cum arăta un platou pentru două persoane cu mai multe mâncăruri tradiționale și cum vacanța aceasta eram hotărâți să descoperim cât mai multe mâncăruri reprezentative pentru zonele prin care treceam, am căutat acest platou în meniu atunci când ne-a fost adus. Nu am reușit să reperez acest platou în meniu și l-am chemat pe domnul care se ocupa de noi și i-am spus că am văzut niște poze cu acest platou și că nu îl regăsesc. Acesta a priceput imediat despre ce este vorba și a spus că vom primi exact ce ne dorim.

Peste câteva minute a revenit cu exact acel platou pe care îl văzusem în poze. Domnul, despre care spuneam, după ce s-a convins că asta am dorit să comandăm, a stat și ne-a explicat, în engleză, ce conține fiecare fel de mâncare care era pe acel platou. Mi-a plăcut lucrul acesta.

Platoul conținea două bucăți de plăcintă cu foietaj umplut cu brânză, o porție de tăieței fierți, la fel cu brânză dulce, o jumătate de vânătă umplută cu legume, o jumătate de dovlecel umplut cu legume și orez, un ardei umplut cu carne, iar piesele principale erau două recipiente de lut, unul cu o mâncare tradițională albaneză din carne de miel gătit în iaurt iar celălalt cu o altă mâncare tradițională din carne de vițel și cartofi tăiați felii și așezate în straturi și apoi băgate ambele la cuptor pentru a prinde crustă deasupra. Toate felurile de mâncare prezente pe platou au fost excepționale și chiar nu credeam să ne placă atât de mult cele vegetariene. Mâncărurile din bolurile de lut aveau un gust atât de bun și erau gătite atât de bine că și acum salivez când îmi amintesc de ele.

De băut ne-am luat ca de obicei, un pahar de baileys, o cola și o bere Korca, locală.

Totul ne-a costat 20,50 euro.

De când am intrat ne-am dat seama că nu am apucat să schimbăm bani și că nu aveam leke, moneda albaneză, așa că prima întrebare a fost dacă putem plăti cu cardul sau cu euro. Ni s-a spus că nu putem cu cardul dar cu euro se poate.

L-a sfârșit am fost conduși până la ușă de către chelner, care ne-a deschis ușa și ne-a mulțumit pentru vizită. Frumos. Ne-am simțit și noi mai importanți.

Domnului patron sau administrator, i-am spus că e o idee foarte bună aceasta cu platoul cu mai multe feluri de mâncare tradiționale pentru că poți să „guști” o țară la o singură masă. Chiar ne-ar plăcea să îl regăsim în mai multe țări.

În zona aceea sunt foarte multe restaurante cu specific diferit, dar dacă doriți ceva cu adevărat tradițional nu ratați acest restaurant. Nouă chiar ne-a plăcut.

Călătorii frumoase vă dorim!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ungureanica in 02.09.18 18:06:11
Validat / Publicat: 02.09.18 20:55:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.

VIZUALIZĂRI: 6921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Restaurant Mema House, Durres, Albania. Hai noroc și sănătate!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50000 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[02.09.18 20:54:41]
»

Foarte bună recomandarea

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Durres?, DURRES" (nou-creată pe sait)

ungureanicaAUTOR REVIEW
[02.09.18 22:27:05]
»

@webmasterX: Multumesc. O seară plăcută.

Michi
[03.09.18 12:26:48]
»

Am fost acum doi ani în Durres dar având timp puţin la dispoziţie am mâncat la o pizzerie. După reviewul pe care l-ai scris dac aş fi mers acum, mă îndreptam glonţ la Mema House

mishu
[03.09.18 21:37:26]
»

@ungureanica: Sunteti niste rai, dar ce reclama frumoasa i-ati facut.

Felicitari, votat cu mare drag.

Yolanda
[04.09.18 07:50:52]
»

@ungureanica: ce experienta culinara ati avut! Acest platou cu mâncaruri asa gustoase are un nume?

Cred ca mielul gatit în iaurt a fost delicios...

webmaster
[04.09.18 10:13:40]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ungureanicaAUTOR REVIEW
[04.09.18 11:30:33]
»

@Yolanda: După cum am zis si în articol, noi nu l-am regăsit în meniu. Nu stiu dacă se numește cumva anume. Toate cele bune!

ungureanicaAUTOR REVIEW
[04.09.18 11:33:20]
»

@Yolanda: Da, mielul a fost super. Un gust nou, dar ne-a plăcut. Am mai mânca oricând.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[04.09.18 11:36:23]
»

@Michi: Multumim pentru ecou. Si noi am fi făcut la fel. Ne bucurăm că am aflat de restaurant. Vă salutam cu drag!

ungureanicaAUTOR REVIEW
[04.09.18 11:40:24]
»

@mishu: Multumim pentru ecou. O zi frumoasă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, mishu, ungureanica, Yolanda

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043635129928589 sec
    ecranul dvs: 1 x 1