ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.06.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.08.08
STATUS: SENATOR
LUNA
JUL-2016
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 9 MIN

    Osteria Panecaldo: nu toți suntem la fel

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Motto:

    Vezi, îmi spuse el,
    vine un moment în care durerea se schimbă in indiferență
    și nenorocul
    în obișnuință.
    Nu-ți mai pasă cine știe ce, si un fel de liniște
    începe sa te cuprindă.
    Te surprinzi, îmi spuse el,
    privind prin brazi, prin cai,
    prin ocean si prin alte multe
    ca prin sticlă.
    Al tău si al fiecăruia,
    îmi spuse el,
    nu se mai sprijină.
    Fosta dragoste, foamea,
    strigătul, îmi spuse el,
    par împărțite la o cină generală.
    Ah, dar existența fiecărui individ,
    îmi spuse el, este nesfârșită si măreață.
    Resturile ei nu durează decât o secundă,
    iar întinderea morții, nici atâta.

    Nichita Stănescu - Cina generală

    Allegro non molto

    Ajunși hămesiți și obosiți la hotel, imediat ce am primit cheile am făcut un duș. Următorul obiectiv era un loc unde să mâncăm, era deja 16:30 iar micul dejun era demult doar o amintire. Ne era foarte foame și am hotărât să alegem unul dintre cele 2 ponturi oferite de recepționera de la hotel. Chiar dacă nu ar fi prima dată când pontul oferit de la hotel ar fi de fapt o țeapă veritabilă. Se mai întâmplă și minuni, ne-am spus noi…

    Ne-a oferit 2 variante, una dintre ele era Osteria Panecaldo, restaurant ce era foarte aproape de hotelul nostru. (De fapt și celălalt restaurant era aproape dar era pe străzi ceva mai întortocheate).

    Am găsit foarte repede restaurantul, ne așezăm la masă. Nu era foarte multă lume, având în vedere dimensiunile restaurantului. Ulterior aveam să înțelegem că nimeni nu mănâncă la ora 16:30-17:00. Asta pentru că atunci când ajungeam după ora 21:00 era o provocare să găsești un loc la masă.

    Ni se aduc meniurile, ne mirăm de prețuri, erau mai mult decât acceptabile, zic eu. Vine ospătarul, ne întreabă ce dorim, noi eram indeciși, mai ales eu, conform obiceiului. Tot timpul sunt dispus să încerc mâncăruri deosebite, cu toate riscurile, din care cel mai mic ar fi să las mâncarea pe masă :). Dar și când îmi iese ROFLMAO. Fetele au vorbit ceva între ele iar ospătarul spune: „Sunteți români? ”. „Da”. „Nu ajung foarte mulți români pe la noi pe la restaurant”. Întreabă: „V-au adus vin? ” „Nu”. Și apare cu 3 pahare de vin spumant. Mă uitasem în meniu, era 1,5 EUR de bucată așa că nu am protestat. Spune el: „Din partea casei”. Ok, vedem noi până la sfârșit, nu ar fi fost prima dată când ni se întâmpla să decontăm o ofertă specială :) (nici nu era un capăt de țară dacă plăteam), dar nu a fost să fie așa.

    Ne hotărâsem. Fata mea a ales o porție de calamari de care a fost foarte mulțumită (10 EUR), soția spaghetti carbonara (erau la oferta zilei 5 EUR) și eu am luat o porție de pesce all'eoliana (pește spadă cu un sos de roșii cu condimente, foarte reușit) – 10 EUR. Hotărât lucru, italienii se pricep la sosuri! A, lângă paste a primit un castronel de parmezan ras. Am mai luat din curiozitate două produse ca antreu. Primul: polpetta di cavalo – chifteluță de cal, în fapt una imensă și extrem de savuroasă la doar 1 EUR. Și am mai luat ostriche gratinate, o ditamai stridia (oyster) presărată cu pesmet, ulei de măsline și condimente (2,5 EUR). Toată lumea a fost mulțumită. Am băut 2 beri Castello (bere locală – 1,5 EUR), o Coca Cola 2 EUR și un suc de fructe 2 EUR. Tot meniul a fost aproape 40 EUR, un preț bunicel aș spune, inclusiv coperto, 1 EUR de persoană. Preț pentru o masă gustoasă și o servire impecabilă.

    Tipul care ne-a servit s-a comportat extraordinar, se bucura sincer să ne aibă în preajmă. Cu greu am reușit să îi lăsăm un bacșiș, a spus că în Italia nu prea se lasă, și cu atât mai puțin ar accepta de la noi. La sfârșit ne-a mulțumit, ne-a invitat să mai venim, cu rugămintea să nu îi mai lăsăm bacșiș. Mai era un tip blond și înalt, un fel de picolo, care avea o atitudine un pic ciudată, am reușit să o descifrăm abia mai târziu. Trântea paharele pe masă, farfuriile, parcă se terminase lumea (noi credeam că mai e puțin).

    A doua oară am fost doar eu și soția, fata mea fiind foarte obosită, răcită și cu un pic de insolație, drept pentru care a rămas să se odihnească în cameră. Tocmai ce ne întorsesem din Siracuza/Ortigia, o plimbare foarte frumoasă. Ștefan ne-a întâmpinat cu paharele de vin și ne-a rugat să nu mai îi lăsăm nimic că se simte prost. Avea ceva mai mult timp, simțeam că vrea să ne vorbească. Era venit în Sicilia de vreo 2 ani pentru a câștiga o pâine mai bună. Ne-a mai povestit despre el. Spera să mai stea un an și apoi să se întoarcă în România. Îi era dor de casă, ne întreba ce se mai întâmplă prin țară. Povesteam, dar trebuia să și comandăm ceva. De data asta soția, sătulă de paste și pizza (nu credeam că o să aud vreodată asta de la ea =))) și fără a fi foarte interesată de fructe de mare a ales ceva clasic, piept de pui (3 EUR) cu cartofi prăjiți (3 EUR). Ei, eu mi-am luat inima în dinți și am luat un grătar de cal (filleto di cavallo – 8 EUR) și un pahar de vin roșu (2 EUR). A fost de-a dreptul delicios, mi-a plăcut la nebunie, deși, recunosc, în urma unor „acuze” primite mai târziu de la prieteni/prietene care au condamnat acțiunea mea, m-am simțit un pic rușinat. Dar chiar și așa, dacă aș mai avea ocazia aș mai încerca. Sper să nu oripilez pe nimeni, dar în zona aceea este cea obișnuit, nu eu am fost cel care a omorât caii. Eu nu sunt în stare să tai nici măcar o găină… Cu alte 2 ape și coperto, masa ne-a costat 20 EUR.

    Intermezzo

    Poate că ar fi cazul să povestesc câte ceva despre restaurant. Terasa este foarte mare, are mese cât au toate cele 3 restaurante de vis-a-vis la un loc. Au foarte multe mese și la interior, unde evident era ceva mai puțină lume dat fiindcă era atât de frumos afară. Unii preferă totuși aerul condiționat. În interior puteți vedea o adevărată colecție de vinuri, oamenii chiar erau pasionați de această licoare. De asemenea, trebuie să spun că erau și meniuri tip all you eat (parcă 5 sau 6 EUR) cu o sumedenie de salate, fructe de mare și alte bunătăți, dar nu era mâncare caldă. Poate ar fi de menționat că în partea opusă a restaurantului era o zonă gen fast food cu prețuri foarte bune pentru felii de pizza, cartofi prăjiți și alte produse tip junk food.

    Restaurantul se află în apropiere de strada Via Michele Rapisardi, foarte aproape de Teatro Massimo Bellini, de altfel de pe terasă se poate vedea teatrul. Și foarte important, nu e pe o stradă circulată de mașini. Asta pentru că urăsc terasele aflate la marginea drumului, acolo unde gazele de eșapament concurează cu gustul mâncării. Sau invers :)

    Adagio e piano - Presto e forte

    În cea de-a treia seară eram după excursia la Etna. Obosiți și fericiți. De asemenea hămesiți. Ne mai și plimbasem un pic prin Catania, așa că am ajuns pe la 21:30 la restaurant. Doar că acum era foarte aglomerat. Ștefan avea mult de lucru, avea câteva mese de care trebuia să se ocupe, și-a cerut scuze că în seara aia nu prea avea timp de noi. Era și nu știu ce meci din Campionatul European, așa că deja lumea era absorbită de fotbal. L-a trimis pe blond la noi să ne ia comanda. Acesta era un tip destul de flegmatic, lipsit de chef. Aproape că ne-a trecut foamea :). Ne întreabă în engleză ce dorim și apoi dispare și o trimite pe o fată brunețică, mititică, frumușică, dar care părea foarte emotivă. Îi spunem ce vrem, notează. Fata mea îmi spune: „Blondul ăsta e român”. Eu: „Nu cred”. Ea: „L-am auzit eu vorbind în română încă din prima zi… ” În fine, cum blondul și brunețica împărțeau servirea în zona aceea de mese, se vedea diferența fantastică între modul de a se comporta a celor doi. La un moment dat i-am mai cerut fetei o bere. Se duce și îi spune blondului să aducă și acesta îi spune – lasă-i să mai aștepte. Se ghicea pe buzele lor și mimica feței. După vreo 5 minute o întreb pe fată: „ce s-a întâmplat”. Asta se rușinează și fuge ea după bere.

    Eu mă cam enervasem deși încerc din răsputeri să nu fac asta în concediu.

    La final vine Ștefan la noi să ne întrebe dacă a fost OK. Și eu atunci îi spun: „Eu înțeleg că nu îi place colegului tău să recunoască, că e român, că nu suportă românii, deși el este român de asemenea și nici nu am nevoie să fac conversație cu el. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să fie drăguț cu clienții indiferent dacă îi plac sau nu. Datoria lui e să servească la masă nu să selecteze clientela. ”

    „Dar ce s-a întâmplat”, întreabă el. Și îi povestesc câteva faze, inclusiv cea cu berea. Ștefan îți cere scuze în numele lui, cum că e un tip rebel și oricum e în preaviz. Totuși o întreabă pe tipă despre incidentul cu berea și ea, sărăcuța, timorată cum era, recunoaște. Din păcate acesta a fost un incident neplăcut, dar care ține de un om care nu reprezintă restaurantul, ci dimpotrivă.

    Presto

    A venit și ultima seară. Din nou obosiți. Ștefan, cum ne-a văzut a ieșit în întâmpinarea noastră. Din nou vinul. Pe blond l-a gonit înăuntru și a adus pe altcineva. Eu am luat din nou filetto di cavallo, era ultima seară, nu puteam rata așa o trufanda. Fata, fructe de mare. Soția a rămas setată pe pui cu cartofi prăjiți. Am luat și o porție de bruschete (3 EUR) să gustăm din ele. Toată consumația a făcut 40 EUR. Fiindcă era ultima seară, Ștefan ne-a servit din partea casei cu diverse lichioruri (eu de fistic și soția de migdale) iar pe fata mea cu o înghețată foarte bună. Și-a cerut scuze din nou pentru seara anterioară. Am mai stat un pic de vorbă. În seara aceea i-am lăsat un bacșiș mai consistent, acesta a fost planul nostru, am considerat că e mai bine așa decât să ne „certăm” în fiecare seară pe această temă.

    Îmi sunt destul de incomode impresiile despre restaurante căci nu sunt foarte pregătit în a le scrie. Pe de altă parte, când plec pe undeva, chiar mi-ar plăcea să găsesc câte o recomandare, să mă duc punct ochit punct lovit, de aceea le consider utile și mă simt dator ca atunci când merită să scot în evidență un loc bun de mâncat, să o fac.

    Și mai e ceva. Viața ne aduce în față tot felul de frustrări. De la personajul pozitiv care își dorea cu tot sufletul să se se întoarcă acasă până la băiatul blond pentru care viața era o vendetă (cel mai bun termen pentru Sicilia) o frondă, revanșă. Prefer întotdeauna personajul pozitiv, chiar dacă de multe ori în filme sau cărți alegem personajul negativ.


    [fb]
    ---
    Trimis de Dabator in 10.06.17 21:26:03
    Validat / Publicat: 11.06.17 00:05:11
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 2940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P04 Poză de pe terasa restaurantului
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 63700 PMA (din 48 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    23 ecouri scrise, până acum

    DabatorAUTOR REVIEW
    [10.06.17 21:49:43]
    »

    Webmaster, te rog "Vara" lui Vivaldi. Să știi, am stat în cumpănă dacă să nu cer Screaming for Vengeance al lui Judas Priest, așa, ca o dedicație pentru nefericitul ăla blond

    webmaster39
    [10.06.17 22:37:06]
    »

    Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Catania ?, CATANIA" (nou-creată pe sait)

    =

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    webmaster
    [11.06.17 00:06:19]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

    — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    irinad
    [11.06.17 00:54:50]
    »

    Tocmai ce ne-am întors din oraş şi am reperat Osteria Panecaldo unde atmosfera era mai mult decât animată: nu aveai loc să arunci un ac, darămite să găseşti o masă liberă!

    N-am aşteptam, am plecat mai departe cu gândul să ne întoarcem in altă seară. În privința amplasării, într-adevăr se bucură de o poziție excelentă lângă teatru.

    A picat la fix articolul tău pentru noi.

    crismis
    [11.06.17 07:53:43]
    »

    @Dabator: Și eu aleg personajul pozitiv, sa știi... Și pare că și el mă alege pe mine, caci in peregrinările mele, n-am dat de un "blond" (sau oi fi dat, dar nu l-am recunoscut?!) În general, românii pe care i-am întâlnit lucrând "pe afară" se arătau bucuroși să întâlnească alți români, de fapt, majoritatea celor plecați din țară sunt niște victime, puțini au plecat "de bine"...

    Faine prețuri la restaurantul ăsta al tău! Nici nu zici că ai fi în Italia!

    @irinad: Vacanța frumoasă, să vii cu tolba plină de povești!

    irinad
    [11.06.17 09:16:40]
    »

    @crismis: Mulțumesc mult, Cristina!☺

    Dana2008
    [11.06.17 11:54:54]
    »

    Numai bun articolul pentru că e aproape ora prânzului și de câteva minute înghit în sec după descriere bunătăților pe care le-ați savurat. Mi-ai făcut o poftă de mâncare... dar de mancare italiană cu sosurile aromate.

    Felicitari!

    Călătorii plăcute!

    elviramvio
    [11.06.17 17:31:05]
    »

    @irinad:

    Vacanta cat mai bogata!!

    elviramvio
    [11.06.17 17:36:24]
    »

    @Dabator:

    Noroc ca am mancat bine inainte de a citi articolul tau desi un peste spada fara spada dar cu condimente tot ar fi avut loc!

    Nici mie nu-mi place prea mult sa scriu despre restaurante - de aceea si uit sa fotografiez uneori - dar tot asa, imi place sa gasesc informatii aici!

    irinad
    [11.06.17 19:55:51]
    »

    @elviramvio: Mulțumesc frumos, te pup!

    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 00:56:09]
    »

    @irinad: Cum spuneam seara era mult mai complicat să găsești un loc. Doar că noi am avut pile????. Chiar și așa, am fost în luna iulie și parcă nu era așa mare nebunia... Acum sunt sigur că nu e neapărat cel mai bun restaurant din Catania. Are însă in avantaj, nu e chiar în drumul turiștilor, trebuie să te abați un pic.

    Altfel ce să spun, mă bucur că sunteți încă în Sicilia, asta înseamnă că aveți destul de mult timp pentru a vizita cât mai multe locuri, obiective. Mie îmi pare rău că nu am stat decât 10 zile pe acolo...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 01:13:01]
    »

    @crismis: Să știi, tipul chiar era blond. Îmi pare rău pentru el, era chiar un om nefericit.

    Și eu am avut același impact. Tot timpul când am întâlnit un român a fost fericit să ne întâlnească. Uneori a fost mai mult decât atât. Prima dată în Hawaii, atunci când niciunul dintre noi nu credea că va întâlni acolo un român. Tipa chiar a cerut pauză doar ca să vorbească un pic cu noi. Apoi în Lefkada, atunci când încă nu era o destinație turistică cunoscută pentru România. Despre Monemvasia am povestit deja...

    Despre prețuri: cu siguranță Sicilia este o excepție, prețurile în Italia in general sunt mult mai mari. Dar în Sicilia prețurile sunt mai mici ca în Spania (și aici e o discuție căci prețurile în Valencia nu seamănă cu cele din Barcelona, de exemplu) și chiar cu cele din Grecia (excepție face gyrosul ????, dar vorbesc despre restaurante)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 01:27:27]
    »

    @Dana2008: Mulțumesc. Să știi, au fost multe "bucate" interesante în Sicilia. Nu neapărat cele foarte cunoscute sau reprezentative (de exemplu arancini care pe mine nu m-a fascinat), dar la sosuri sigur se pricep. În opinia mea dacă alegi o mâncare cu sos trebuie să fii un pic inconștient. Să luăm un exemplu autohton: valdostana (nu că ar fi mâncare specific românească dar se află pe meniurile multor restaurante), poate fi un deliciu sau un supliciu funcție de cât de reușit e sosul. Aaa, și în Sicilia, nu la restaurantul în discuție am mâncat cele mai delicioase scoici din toată viața mea.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 01:35:09]
    »

    @elviramvio: Chiar nu m-am gândit că voi scrie despre restaurant, motiv pentru care nu am poze. Și mă refer la farfurii, căci pe astea chiar nu mă inghesui să le fac... M-am lăsat dus de val, deși asta este în defavoarea impresiilor de călătorie. Cu toate astea, dacă voi avea timpul și inspirația necesară voi scrie un review despre restaurantele din Taormina și împrejurimi, așa la grămadă, tot pentru utilitate.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    abancor
    [12.06.17 08:48:16]
    »

    @Dabator:

    Despre prețuri: cu siguranță Sicilia este o excepție

    Deci asta era cîrciumă turistică? Adică călcată de turiști? Sună bine! Cînd am ajuns la paragraful cu prețurile mi-am zis că a știut ce zice recepționera, v-a trimis pesemne la un local pentru localnici, la un local local, ca să zic așa Bere mai ieftină de 1,5 euro găsești numai la non-stop-ul de vizavi.

    Carnea de cal mi-o imaginez cam ca cea de vită, ceva mai fibroasă, mai „mușchiuloasă”. Aș gusta fără ezitări, dar n-am dat încă peste un restaurant unde să aibă.

    mishu
    [12.06.17 11:23:50]
    »

    @Dabator: Mie una chiar mi se par utile articolele despre restaurant deoarece asa cum vezi in reactia postata de @irinad a fost binevenit.

    Iar felul in care ai prezentat restaurantul a fost chiar ca o poveste.

    Cat despre poze nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca nu ai pus deoarece mi-a fost suficienta imaginatia, pozele deja ar fi fost un supliciu .

    Felicitari, votat cu placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 18:38:23]
    »

    @abancor: Nu sunt sigur dacă este turistică sau nu (cârciuma). Sigur nu este amplasată pe Via Etnea (nici departe nu este) și nici pe Corso Sicilia... Ospătarul îmi spunea că nu prea vin români pe acolo și eu am întrebat: "Cum așa? " "Iar el răspunde: turiștii nu prea vin pe aici iar românii care lucrează în Sicilia nu mănâncă la restaurant". Pe de altă parte erau destui străini la terasă... Prețurile erau într-adevăr foarte bune.

    Ori că eram sub imperiul noutății ori că au preparat-o mai bine dar mi-a plăcut mai mult calul decât vaca. Special nu am pomenit ce am mâncat în una din seri, aveam două motive: nu păstrasem nota și mai și mâncasem carne de cal (ar fi spus lumea că sunt dependent). De altfel povestea a fost că fata mea a vrut să încerce și carnea de cal (o mâncasem atunci când ea a lipsit). Eu i-am propus: "comand pentru tine cal și pentru mine vacă, în cazul în care nu îți place face schimb". Știam sigur că îi place carnea de vită, de fapt amândurora. Interesant e că vita ea 9 EUR și calul 8 EUR, m-aș fi așteptat să fie invers.

    De altfel e o practică comună, tot timpul le sfătuiesc pe fete să luăm feluri diferite. Așa avem ocazia să gustăm mai multe, dar și să aruncăm mai puține .

    krisstinna
    [12.06.17 18:46:20]
    »

    @Dabator: Un zâmbet, savoare, puţină poftă, culoare şi puls.

    Aşa aş descrie acest articol al tău.

    Zâmbet? Şi domnul C imi cere să-i comand la fel, pui + cartofi prăjiţi, ba chiar face glume pe seama mea, îmi spune că o să iau din nou ţeapă cu felurile inedite de mâncare comandate de mine Şi întotdeauna mă roagă să nu mă enervez cu ospătarii

    Savoare? Păi "am simţit" gustul deosebit al fripturilor şi al sosurilor descrise de tine, mai că-mi plouă în gură.

    Poftă? Mi-ai făcut o mare poftă de mâncare dar şi de plecare... în vacanţă

    Culoare? Veselie şi bună dispoziţie, drag de viaţă. Astea-s culorile percepute de mine citind rândurile tale

    Puls? Ai poveste. Una bună contopindu-se cu tristeţea unui suflet uşor distrus.

    Utilitatea articolului constă nu numai în descrierea acestui loc bun de liniştit stomacul ci şi în prezentarea unei realităţi dureroase întâlnite de tine acolo.

    Pentru mine e foarte trist că după 28 de ani de la comunism, mulţi tineri sunt năpăstuiţi de soartă şi pleacă pe coclauri.

    Nu am gustat carne de cal, broască, şarpe, crocodil. Nu am avut ocazia, nu le-aş ucide eu dar aş fi încântată dacă nu aş şti ce mănânc. Însă te cred pe cuvânt când spui că e un deliciu

    Dacă aveam FB, puneam acest review pe Grup AFA FB. Pentru "ineditul cal" dar şi pentru blondul nostru român.

    Felicitări!

    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 22:39:26]
    »

    @mishu: Să știi că și mie îmi par a fi utile. Mai ales când mergi într-o zonă pe care nu o cunoști. Mai ales că vrem, nu vrem avem nevoie să ne hrănim. De ce să nu recunoaștem, e o necesitate dar și o plăcere. Tocmai pentru cea de a doua componentă avem nevoie să găsim un restaurant bun.

    Să știi, cumva intervenția irinad m-a determinat să scriu despre restaurant. Dar știi ceva, mi-e teamă că poate ajunge acolo și va fi dezamăgită... Mă gândesc totuși că dacă a găsit așa mare înghesuială nu or veni toți degeaba. Și mă îndoiesc că toți sunt trimișii chinezoaicei de la B&B Catania.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DabatorAUTOR REVIEW
    [12.06.17 22:55:29]
    »

    @krisstinna: La luat țepe sunt fruntaș. E drept că mă și arunc de fiecare cu ochii închiși. Peste tot pe unde merg îmi place să aleg ceva din specificul local. Chestii pe care nu le-am gustat niciodată.

    Eu sunt ultimul care îmi aleg mâncarea de fiecare dată pentru că o gândesc mult. Și îmi place să încerc. Ai văzut ce am ales prima zi. Numai ciudățenii. Dar am avut noroc, au fost gustoase...

    Cât despre poveste îmi aduc aminte de o frază celebră rostită de Dinică in "Filantropica": Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană

    Altfel viața este frumoasă și trebuie să o trăim, să o savurăm. Măcar în momentele de liniște...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA
    [13.06.17 08:22:56]
    »

    @Dabator: Confirm comentariile tale despre prețurile practicate în Sicilia, substanțial mai mici decât la Roma și mai ales decât la Milano și în alte părți din nordul Italiei. Singurul produs care mi s-a părut scump a fost... pâinea, dar am înțeles rapid că e un articol de interes scăzut pentru ei, atâta timp cât pastele preparate în fel și chip ocupă un loc privilegiat în dieta lor.

    Pentru mine, cea mai importantă contribuție siciliană la arta gastronomiei este gelato: nicăieri nu am mâncat înghețate mai bune, nicăieri nu am văzut atâtea sortimente.

    Aștept cu interes impresiile tale despre Ortigia.

    DabatorAUTOR REVIEW
    [18.06.17 15:13:54]
    »

    @Carmen Ion: Eram un pic speriat de prețuri, le știam pe cele de la Roma... În Sicilia parcă ești în altă țară, până și în Grecia este mai scump.

    Mie mi-a plăcut mâncarea în Sicilia, cum spuneam se pricep foarte mult la sosuri și la prepararea fructelor de mare.

    Despre Ortigia nu știu ce să spun, la ritmul în care scriu nu cred că apuc vreodată, însă e o destinație minunată care nu trebuie ratată.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinad
    [18.06.17 16:12:22]
    »

    Mi-am propus de câteva zile să-ți scriu şi n-am apucat. Am fost la Panecaldo, am mâncat, totul a fost ok. Am mai încercat şi în altă parte, sper să scriu şi eu câte ceva. Carnea de cal a fost bună, însă peştele şi fructele de mare au fost preferatele vacanței. Dulciurile: canoli, casata, gelato (înghețata), în schimb, m-au cucerit iremediabil.

    Toate cele bune si mulțumesc încă o dată pentru informații!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, crismis, elviramvio, irinad, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Catania?:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12164211273193 sec
    ecranul dvs: 1 x 1