Catlagin Yeri, Selime, Ihlara Valley

TIPĂREȘTE

La capătul văii Ihlara (la 80 km de Goreme), drumul ne purta către Catedrala Selime. Hai-hui la plimbăreală dar atenți la împrejurimi, trecem un pod și imaginile din față ne-au captat atenția. Formațiunile astea din tuf vulcanic sunt ceva greu de descris în cuvinte. Pe stânga era un Oblio cu o măciucă-n loc de pălărie, parcă semăna cu un turban. Într-un pom uscat atârnau ulcioare, le-or fi achiziționat de la Avanos sau de la Horezu? =))

Oprim instant, în față aveam o cârciumioară. Dar nu una oarecare, una pe gustul meu copilăresc, aveam un loc de joacă asigurat. N-am căutat impresii și note, nici nu mă interesau, un ceai tot găseam noi acolo...

La marginea șoselei era restaurantul cu pricina, terasa aferentă era pe marginea apei dar și pe apă. Clienți (turci) erau doar la două mese, cerul se cam juca cu nervii nostri, soarele se ascundea după norii plumburii, chinezii lipseau, autocarele nu aduceau turiștii aici, într-un cuvânt era perfect pentru noi, aveam liniște.

Un tânăr ospătar turc a alegat spre noi, cobora panta pietruită în fugă, era foarte bucuros dar și emoționat de încântarea noastră. Veți vedea în poze locul și veți înțelege.

La malul râului erau mese cu scaune, sub pomi, la marginea apei erau construite din fier niște pontoane, pe fiecare ponton era câte o masă mărginită de bănci cu bureți. Pe apă erau poteci din scânduri, fiecare potecă se termina la un ponton din lemn, acestea (pontoanele) aveau acoperiș din plastic, mese rotunde pitice, saltele și perne. La măsuță din aia stăteam când eram copil, la bunici, masa era de obicei pusă în pat și acolo ne adunam toți nepoții... ce vremuri de poveste!

În spatele „corturilor” plutitoare se afla pădurea, peisajul era vesel, verde și inedit pentru mine. În râu erau și peștișori jucăuși, apa era mică, tulbure de la ploi, fundul apei era cu pietre. Pentru clipocit și pentru decor, turcii au construit mici baraje din pietre, iar lângă pod, lângă ultimul cort era și o roată, nu mă întrebați ce rol avea, am văzut că ”vântura apa” și se auzea un zgomot asemănător unei cascade. Asta e explicația mea țărănească, ospătarul nu vorbea engleză și n-am avut pe cine întreba așa că m-am folosit doar de imaginația mea bogată. Cert e că acest loc a fost creat pentru ieșirile duminicale ale turcaleților cu tot neamul lor, la picnic. Nici umbră de turist, probabil ghizii n-au avut loc aici de ciubucăreală, un lucru îmbucurător pentru mine.

Meniul era cartonat dar nu l-am pozat, domnul a vrut ceva tradițional turcesc, carne de oaie mai exact, eu am vrut pește. Ei bine, ce-a ieșit? Of Doamne!

Primim tacâmurile învelite în hârtie aurie, două ceaiuri, o Effes, lipii calde, salate de vinete, ardei copți și de varză roșie, salată de vară cu roșii și-alte alea, castraveți murați, smăntână și ardei iuți. E drept că am vrut salată dar omul a adus din de toate câte puțin, să știe o socoteală. :))

Nici n-apuc să beau mult din bere că-l văd pe omuleț cum aleargă cu tava plină, s-a și împiedicat de câteva ori, săracul...

Eu am primit o dorada garnisită cu legume, toate sfârâiau în tăvița încinsă, arăta demențial iar gustul a fost absolut dumnezeesc, n-am mâncat în viața mea o dorada mai bine gătită, ăia m-au întrecut chiar și pe mine =))

Domnul soț a primit o tigaie uriașă plină cu bucățele de carne de oaie, rumenite bine, alături de roșii, ardei și ceapă, totul era tăvălit în seu de oaie, aroma, savoarea și aspectul au fost de senzație.

Nu știam ce să mâncăm mai repede, nu ne înduram să renunțăm la nimic.

Și totuși am devorat tot peștele, îmi venea să mănânc și oasele atât era de bun. Noroc cu pisicuța care ne dădea târcoale, bandita a primit și carne și oase, se tot învâtea pe lângă masa noastră. Nu trece mult și vedem un cățel care sare din pădure pe un ponton, trece poteca din scânduri și se milogește de noi cu ochii lui blânzi, cerșea o bucățică de ceva. Of, ce-i aici, zoo? Sau ponton de binefacere animăluțe?

Aveam suficient pentru toți patru, i-am hrănit și pe ei un pic dar a văzut ospătarul și i-a gonit, a procedat corect d. p. m. d. v.

Ne-am relaxat maxim, m-am distrat și m-am uțupit pe scânduri, poate vă întrebați de ce nu am stat pe pernele din corturi, vin și vă lămuresc: „acolo stau turcii și pisicile cu purici” și un alt motiv important este acela că trebuia să ne descălțăm și să stăm turcește, lucru imposibil de realizat la vârsta noastră =))

Wi-Fi nu exista, toaletele erau în curte, erau curate, aveau și consumabile.

În timp ce ne strângeam catrafusele a început o ploaie torețială puternică, eram sub nailon, la adăpost. A venit tânătul ospătar prin ploaie, ne-a eliberat masa, ne-a adus nota de plată, am achitat cash, 150 lire. Ne-am mai adăpostit un pic sub o căsuță cu acoperiș omenesc, apoi am urcat dealul ușurel, ploaia se mai domolise.

Mașina se odihnea în parcarea largă, lângă șosea.

Cu burțile pline ne-am îndreptat către mănăstirea Selime, cea mai mare și mai haioasă din Cappadocia, e la o aruncătură de băț de Catlagin Yeri, de adorabilul restaurant care ne găzduise.

Vacanțe savuroase și aromate vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 1058 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI