BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nevale Restaurant Göreme – mâncare tradiţională foarte gustoasă
21 mai 2023
În ultima zi plină petrecută în Göreme am ales pentru a lua masa Nevale Cafe & Restaurant, un restaurant mic, o afacere de familie, situat pe principala stradă din staţiune, cu vad, dar şi cu coadă, noroc că mulţi preferau să ia mâncare la pachet. A fost o alegere excelentă. Chiar dacă aici am plătit cel mai mult, eu consider că raportul calitate preţ a fost foarte bun, ţinând cont că Göreme este o staţiune turistică ceva mai scumpă decât celelalte din Cappadocia, iar preţurile mi s-au părut puţin mai mici decât cele practicate de alte restaurante mai mari şi mai de "fiţe" aflate pe aceeaşi stradă.
Adresa: Avcılar mah, Bilal Eroğlu Cd. 15,50180 Göreme/Nevşehir Merkez/Nevşehir, Turcia
Coordonate GPS: 38.644275 N; 34.831902 E
Telefon: +90 541 574 70 01
Program: zilnic: 08.00 ÷ 24.00
În acea zi ne întorsesem din plimbarea cu maşina prin împrejurimi puţin după ora prânzului, pe o ploaie torenţială, avusesem parte şi de o repriză de grindină de peste o jumătate de oră, eram uzi şi înfriguraţi, astfel că am preferat să mergem direct la Castle Cave, hotelul nostru, să facem un duş fierbinte, să ne punem hainele la uscat şi să băgăm un somn de „frumuseţe” de câteva ore până vremea se mai îmbuna, conform prognozei meteo. Cam aşa a şi fost. Între timp norii s-au mai risipit, a ieşit şi soarele pentru vreo oră înainte să apună. Ne era deja foame după ce sărisem peste masa de prânz.
Pentru ultima noastră seară în Göreme am vrut să încercăm altceva, tot tradiţional, dar puţin mai deosebit, mai ales că oferta era bogată şi destul de variată. Am ajuns rapid, deh, la vale prind şi eu viteză :D, pe strada principală, pe care predominau „mâncătoriile” de tot felul alternând cu agenţiile de turism care, toate, vindeau zboruri cu balonul şi renumitele tururi „colorate” . Mai toate aveau meniul afişat în stradă şi, dacă te opreai cumva, erai imediat abordat de către un ospătar, prea insistent, în opinia mea, şi invitat la o masă. Mese multe, clienţi puţini, ospătari prea insistenţi, mie nu-mi place combinaţia asta, aşa că am trecut mai departe.
Restaurantul Nevale mi-a atras imediat atenţia prin coada de la intrare. Am înţeles repede că oamenii aşteptau să-şi ia kebapurile la pachet, având de ales între carnea de pui sau de vită care se prăjea în cunoscutele ţepuşe.
Terasa restaurantului era destul de mică, toate cele patru mese erau deja ocupate când am ajuns noi, aşa că am decis să mâncăm în interiorul restaurantului. Cred că am nimerit cea mai aglomerată oră posibilă, deoarece la plecare erau mese libere şi pe terasă şi nici coadă la kebap nu mai era la fel de lungă.
Mi-a plăcut interiorul cu aspect tradiţional, cu pereţii frumos decoraţi cu ceramică de Cavusin, probabil, şi cu fresce înfăţişând baloane cu aer cald plutind deasupra Cappadociei.
Ne-am ales o masă în interior şi am primit imediat meniurile. Nu era un meniu prea stufos, dar nici nu puteam să zic că nu am de unde alege și eu oricum cam știam ce vreau să mănânc. Din cele două variante de ciorbă, de linte şi de iaurt, noi am ales câte o Yayla Ҫorba (70 TL). Ca fel principal am comandat frigărui de miel (Kuzu Şiş – 280 TL) pentru mine şi Iskender Kebap cu carne de vită (250 TL) pentru soţul meu, desigur cu gândul de a le şerui între noi.
Ciorbele ne-au fost aduse la masă într-un timp scurt, fierbinţi şi gustoase, însoţite de un coş cu pâine proaspătă. Mi-a plăcut ciorba de iaurt, a fost aşa cum trebuia să fie.
Până la primirea felului principal am avut timp să fac câteva fotografii în interiorul restaurantului care se mai eliberase între timp.
Nici pentru felul principal nu am avut mult de aşteptat. Porţia mea de frigărui a fost generoasă şi foarte gustoasă. A constat din trei frigărui cu bucăţele fragede şi suculente de carne de miel, o garnitură de orez şi salată verde, roşii şi ceapă. Iskender kebapul soţului meu a fost chiar mai mare, cu bucăţi de lipie acoperite de o cantitate mare de kebap de vită, cu iaurtul de rigoare şi cu câteva legume fripte pe plită deasupra.
Peste desert am sărit.
Aş mai menţiona faptul că restaurantul NU comercializează băuturi alcoolice.
Există internet wireless cu parolă, gratuit, care funcţionează bine şi ne-a fost util în minutele de aşteptare.
Toată distracţia ne-a costat 670 de lire turceşti, cam 147 lei la paritatea leu/liră turcească din mai anul trecut. Un preţ absolut rezonabil pentru o masă copioasă luată într-o o zonă foarte turistică aşa cum este Cappadocia şi mai ales pentru Göreme în buricul târgului.
Am plătit nota de plată cu numerar în lire turceşti, adăugând 3 USD bacşiş, pentru că am fost mulţumiţi de mâncarea foarte gustoasă şi de rapiditatea servirii. Puteam plăti şi cu card bancar.
Chiar dacă în Göreme oferta de restaurante şi terase este extrem de bogată, acestea fiind înşirate ca mărgelele pe aţă pe toate străzile şi străduţele din centrul staţiunii, eu recomand cu toată încrederea Nevale Restaurant, un restaurant cu specific turcesc unde am mâncat foarte bine la un preţ corect.
Trimis de nicole33 in 25.11.24 08:19:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Să vă fie de bine! , chiar dacă a trecut ceva vreme de când ați fost acolo
Restaurantul ăsta îmi pare ceva mai curățel decât altele, iar mâncarea din farfurii arată foaaaarte Bine! Nu știu - și nici n-am mai auzit până acum - de ciorba de iaurt
Mâncarea din P14,15 arată tare bine! Când am fost noi în Goreme ghida ne-a dus unde avea ea „blatul” cu patronii restaurantelor pe unde am mâncat. Nici nu se compară - ca aspect, cel puțin - cu ce am primit noi și cu ce-ați mâncat voi! Ăsta-i avantajul când mergi pe cont propriu: alegi unde vrei și ce vrei tu să mănânci
Mă bucur că v-a priit mâncarea! ... și... mulți
@doinafil:
”Restaurantul ăsta îmi pare ceva mai curățel decât altele, iar mâncarea din farfurii arată foaaaarte Bine! Nu știu - și nici n-am mai auzit până acum - de ciorba de iaurt
Gustul mâncării a fost extraordinar. Am suficientă experienţă legată de mâncărurile turceşti încât să apreciez realist şi obiectiv una alta.
"Yayla çorbası" este o supă destul de simplu de făcut. Am încercat şi eu acasă şi a ieşit OK, nu ca în Turcia, dar... pe acolo. Îţi trebuie doar nişte orez, unt, mentă şi un iaurt cât mai gras, gen grecesc... ptiu, ce blasfemie. Se mai pune şi făină şi se mai îngroaşă puţin, dar eu nu pun făină. Aici cred că în afară de mentă au mai pus ceva ierburi aromatice neidentificate de mine.
”Când am fost noi în Goreme ghida ne-a dus unde avea ea „blatul” cu patronii restaurantelor pe unde am mâncat.
Excursiile organizate în Cappadocia merg pe minimizarea costurilor. Din acest motiv, sunt alese cazări banale şi relativ modeste, teoretic cu multe stele, menite doar să ia ochii turiştilor, însă privându-i pe aceştia tocmai de farmecul unei cazări tipice cappadociene în "peşteră", o experienţă interesantă. La fel în cazul restaurantelor unde se opreşte pentru prânzul sau cina incluse în preţ. Eu mă mir şi că aţi mâncat în Goreme, de obicei fiind preferate localităţile învecinate, unde preţurile sunt mai mici.
Pe ghidă o interesa strict comisionul încasat şi prea puţin spre deloc satisfacţia turiştilor.
” Nici nu se compară - ca aspect, cel puțin - cu ce am primit noi și cu ce-ați mâncat voi! Ăsta-i avantajul când mergi pe cont propriu: alegi unde vrei și ce vrei tu să mănânci
Şi în Goreme erau locaţii mai "cu ştaif", mai scumpe, dar nu mult mai scumpe. Pentru mine, Nevale a fost o alegere inspirată.
Într-adevăr, ai alte avantaje pe cont propriu, dar şi preţurile sunt altele, mai mari. Plus, efortul drumului şi al întregii organizări. Dar faci doar ce vrei tu!
Mulţumesc mult pentru urări, vizită şi ecou!
@nicole33:
”'Yayla çorbası' este o supă destul de simplu de făcut. Am încercat şi eu acasă şi a ieşit OK, nu ca în Turcia, dar... pe acolo. Îţi trebuie doar nişte orez, unt, mentă şi un iaurt cât mai gras, gen grecesc... ptiu, ce blasfemie. Se mai pune şi făină şi se mai îngroaşă puţin, dar eu nu pun făină. Aici cred că în afară de mentă au mai pus ceva ierburi aromatice neidentificate de mine.
Exact despre asta am vrut sa te intreb eu, dar, ca de obicei, am intrat in sedinta si am inchis saitul cu ecoul netrimis! Clasic, specific mie!
”Ca fel principal am comandat frigărui de miel (Kuzu Şiş – 280 TL) pentru mine şi Iskender Kebap cu carne de vită (250 TL) pentru soţul meu, desigur cu gândul de a le şerui între noi.
Si? Ati mai sheruit? Ca a ramas cu 'va urma'.
Imi place totul cum arata, dar, ca sa-mi respect renumele de Carco-leta, mie portiile mi se par mari spre foarte mari.
Dupa cum ai descris tu ciorba / supa de iaurt, pare a fi foarte consistenta. Si arata si bine, interesant. Dar... fierbinte?
De rest, localul pare curat, elegantel, aerisit, respecta intimitatea clientilor.
Cafea iok?
Sa va fie de bine!
@nicole33:
”Aici cred că în afară de mentă au mai pus ceva ierburi aromatice neidentificate de mine
Când mai faci, încearcă să pui și niște „L'herbe de Provence” ! Nu are ce să strice, o mai „parfumează”
@Zoazore:
”Exact despre asta am vrut sa te intreb eu, dar, ca de obicei, am intrat in sedinta si am inchis saitul cu ecoul netrimis! Clasic, specific mie!
De ce nu mă mir oare?
Mai bine mai târziu, decât niciodată , chiar dacă ai scris de două ori. Nu ai idee şi câte ecouri ale mele, unele mai lungi decât articolul comentat s-au dus pe apa sâmbetei... ăăă internetului din cauza celor de la Digi şi a laptopului meu.
”Si? Ati mai sheruit? Ca a ramas cu 'va urma'.
Noi întotdeauna împărţim. Totul Nu neapărat şi echitabil
Domnul a primit o frigăruie din cele trei, plus roşiile pe care eu nu le mănânc niciodată, în timp ce eu m-am servit cu mai mult de jumătate din carnea din Iskender şi vreo două linguri de iaurt care au mai stins ceapa mea picantă. Lipie nu am luat de la el, deşi era super îmbibată în tot sosul de la kebab, plus ceva sos de roşii.
”Imi place totul cum arata, dar, ca sa-mi respect renumele de Carco-leta, mie portiile mi se par mari spre foarte mari.
Am mâncat tot din farfuria mea, mai puţin ceapa din care doar am gustat şi beţele de la frigărui şi mi-am ajutat şi soţul. Deci au fost exact cât trebuie de mari, cel puţin pentru mine.
”Dupa cum ai descris tu ciorba / supa de iaurt, pare a fi foarte consistenta. Si arata si bine, interesant. Dar... fierbinte?
Tu te gândeai la tarator-ul bulgăresc, aşa-i? Aia, da, se mănâncă numai rece. Aici nu exista nici urmă de castravete crud sau de usturoi.
”De rest, localul pare curat, elegantel, aerisit, respecta intimitatea clientilor.
Curat şi aerisit a fost într-adevăr, dar nu mi s-a părut nici elegant sau "elegănţel", ci doar practic şi funcţional
”Cafea iok?
Da, cafea: yok!
Eram în interior şi nu puteam fuma . De ce să-mi fac singură sânge rău? Oricum nu aş fi băut cafea după 8 seara când a doua zi mă aştepta un drum lung de câteva sute bune de kilometri şi trebuia să mă culc puţin mai devreme decât de obicei.
Mulţumesc mult pentru urări, vizită şi ecou/ecouri !
@doinafil:
”Când mai faci, încearcă să pui și niște „L'herbe de Provence” ! Nu are ce să strice, o mai „parfumează”
Nu-i rea ideea, mulţam pentru pont. Nu ştiu de ce nu m-am gândit la asta, pentru că am mereu în casă ierburi provensale pe care le mai presar peste salata verde tocmai pentru "aromă"
Când încerc ceva nou, caut să respect reţeta originală. Dacă nu-mi iese, măcar ştiu că antitalentul meu a fost cauza. Dacă-mi iese, ulterior mai improvizez, mai adaptez după gustul meu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 [Fırın Expres restaurant [Göreme ]] Un Testi Kebab tradiţional cappadocian la Fırın Expres Göreme — scris în 04.09.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 [Restaurant Anka [Ortahisar]] Restaurant Anka - Ortahisar / Cappadocia — scris în 11.04.23 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Nov.2021 [Restaurant Mado [Avanos, Nevshehir]] Mado — cafenea, restaurant-cofetarie-gelaterie-patiserie, Avanos — scris în 08.04.23 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 [Restaurant Catlagin Yeri [Selime, Ihlara Valley]] Catlagin Yeri, Selime, Ihlara Valley — scris în 16.11.19 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ