Restaurantul Abou El Sid El Zamalek - In cautarea sarmalei perfecte

TIPĂREȘTE

“-Ai grija ca ti-a sta curechiul in gat, umflatule! ”

Stiind ca am de scris (nu era obligatoriu, dar imi propusesem!) un review despre haleala zilele astea, m-am tot gandit ce titlu ar fi mai potrivit pentru a atrage la masa-mi cat mai multi cetetori. Venisem cu un oarece titlu (auziti ce frumos suna: “In cautarea sarmalei perfecte”) dar nu stiam cum sa pornesc “introducerea”.

-Pai daca tot am gasit un titlu asa perfect (mai mult ca perfect, ar zice invidiosii), nu ar fi rau sa o pornesc de la origini, nu?

Incepem...

-Copchil fiind... (da; stiu... paduri cutreieram... dar nu azi, aia-i pentru alt review mai ecologic)... mai mult cutreieram pe la inmormantari, agatat de spintza uneia sau celeilate bunici.

Auu... si ce frumos sunau clopotele, anuntand un nou festin. La Vicov mai erau si trambite – mai ceva ca la un ospat imparatesc. Ahh ce vremuri... si acum cand le aud... incep sa salivez ca un pet dog de al lui Pavlov.

Apoi, nu erau greu, treburile mergeau ca unse. Trebuia sa aflam adresa. Simplu ca buna ziua. Ieseam pe ulita si o-ntrebam pe Aurica.

Aurica era un fel de oracol sau ziarepunctcom ambulant. Stia tot ce se intampla in sat. Nimic nu-i putea scapa.

“ -’Matu, da’ cini-o murit? ”

“- Care Gheorghe a Marie? Aşela a lu Maria lu Ion, di sta pi Remezau!? – Da’ ce-o patit saracu? ”

Ultima intrebare era mai mult retorica. Putin ne interesa de ce se mutase pre lumea cealalta stimabilul. Aveam nevoie doar de o confirmare de la Matusa Stie Tot. Totusi nu puteam fi magari! Trebuie sa-i dam si ei un “sense of purpose”; interlocutoarea noastra neezitand sa inceapa telenovela, alternand momentele culminante cu multi de “valiu, valiu” si de “ofof, of”. Astfel aflam tot CV-ul viitoarei noastre gazde, de ce-a suferit, cu cine s-a certat, cu cine s-a iubit si alte astfel de picanterii.

Ca tot am zis “picanterii” - sa revenim la prietena noastra sarmaua! Sarmaua e domneste spus. Noi le ziceam, mai prieteneste (o fost si Marele Urs de vina!), “galuste”!

-Da’ ce galuste nene!

Din alea impletite cu curechi stat la murat in stil capatzana prin ditamai butoaiele, fierte in imensele ceaune tiganesti, la foc mic. Cumatrul porc isi facea si el la greu de cap pe acolo, sectionat in bucati mici. Sau astea de la inmormantari or fi fost de post?? Hmm... chiar nu mai stiu.

Or fi fost de post, daca murise mortu’n post, dar erau putini din astia obraznici care sa nu stie cand sa plece.

Ahh... dulce copilarie a sarmalei; dulci inmormantari.

Acum - fast forward vreo cativa ani.

Eram in Cipru, la scoala – class meeting, pe la cafeneaua establishmentului. Mixed – international class. Nu-mi mai aduc aminte colegii (si tarile de origine), profesorul era sigur britanic, restul in majoritate turci, probabil si ceva africani etc.

Discutia, purtata in engleza, a alunecat inspre mancarurile nationale.

-Care e mancarea nationala a Romaniei? – am fost intrebat.

- Oh, its the mighty “galusca”! –said I, with affection. Eatean at all occasions – happy and sad ones, but mostly happy!

Nu am intrat in detalii tehnice, de genul cum se mananca galusca – cum ca e buna calda tocmai scoasa din ceaun, dar merge si rece (ramasa sarmana de pe la vreo nunta) intinsa-n mujdei, dupa care te stergi elegant la gura cu un colt de mamaliga.

-And what is “galusca”? , ma intreba auditoriul cu ochi mari cat cepele.

-Oh... its quite simple actually. Its made of cabbage leaves in which you roll a mixture of, rice, meat and others alike. You can use cabbage but you can also use...

In elogioasa-mi descriere, am fost intrerupt obraznic, de un turc, care tocmai a avut o revelatie de tip Evrika (cu glas tare), in limba-i materna:

- Herhalde, “sarma”’dan bahsediyor arkadas! ”

Sta-ti-ar sarmaua-n gat mai Osman Pasha! Nu intelesesem tot ce zisese el acolo, dar “sarma” am inteles.

Eram in soc (as fi vrut sa fie alcoolic) ! Ma simteam de parca cineva imi trasese presul de sub picioare; de parca prima mea iubita ma inselase, intreaga mea copilaria naruita, de un cuvant! Era sfarsitul lumii! Nu m-as fi mirat sa se intunece cerul si sa disparem cu toti sub un imens tsunami chiar in acea secunda.

Ahh... adolescenta. Dulci dezamagiri.

Asa-m pierdut sarmaua!

---

Destul pentru introducere, nu credeti? Sa revenim la timpul prezent. Sau mai bine zis, la prezentul recent. Sa ne intoarcem in Cairo!

Ca orice neo-turist care se respecta, inainte de a ajunge acolo am vizionat orice video-documentare am reusit sa dibuiesc pe net. Orice oras/tara as vizita, nu uit sa dau un search pentru vreun documentar de al lui Anthony Bourdain, din seria “No reservations”. Desigur ca amicul Anthony a fost si la Cairo si nu a avut nici o jena sa manance pe unde a apucat. :)

Eu nu am fost asa viteaz ca el, ca sa mananc pe la street vendors.

Va recomand sa vizonati videoul daca-l gasiti.

Din acest video am invatat despre “Ful” (click aici), mancarica de fasole, digerata in special la micul dejun – am gasit-o la hotel si am pus o poza acolo. Mi s-a parut destul de normala. Mancare de fasole si atat. Cam gros sosul ala.

Fain (sau mai putin fain), e ca se vinde si pe strada, din ditamai polobocul... si peste fasole se adauga mai de toate. Nu mi-a inspirat deloc incredere, deci pe strada nu am incercat - sorry.

Am mai invatat despre – Koshari (click aici) – un mix de orez, macaroane si alte fel de fel de smenuri. N-am putut sa nu ma gandesc cu mirare: “- asta e un main course!? ” Mie imi parea mai mult un “suport” de carne, peste sau alte asemenea.

I-am vazut pe baieti, pe la amiaza, mancand koshari in boluri de plastic, similare celor de la iaurt. Nu mi s-a parut deosebit – si ca sa mananc doar orez cu macaroane, nu mi-a suras.

O alta descoperire a fost Falafel (click aici) din astea am mancat la Abou El Sid. Un fel de galustele de fasole si alte vegetale, date printr-o faina cu susan (cred) si aruncate in ulei incins.

Am vazut si pe strada, tarabe portabile care faceau falafel. Cazan plin cu ulei incins (de o culoare indoielnica), la o flacara alimentata de o butelioara mica. Yummi.

Nu pot sa nu mentionez si Mulukhiyah (click aici). Aici trebuie sa recunosc ca am avut un alt soc. Eram convins ca mulihiya (cum ii zic cipriotii) e o mancare cipriota. In Turcia nu se gaseste, dar orice cipriot respectabil isi cumpara, cand pleaca din tara, cateva plase cu mulihiya uscata, ca sa-si mai alinte dorul.

Ce e mulihiya? Eu unul as compara-o cu un fel de “mancare de urzici”, sau de spanac de-al lui Popeye. Nu ma intrebati din ce planta se face ca habar n-am. Pe wiki ii zic “Corchorus” (click aici). Eu am vazut-o doar in forma uscata... si nu as recunoaste-o verde. E un fel de buruiana, if you ask me.

In buruienele astea, se arunca la misto bucati de oaie sau de pui, iar amicii egipteni, se pare ca i-au gasit culcus cald si lui iepurila aici. Mulihiya si Koshari sunt considerate “dishuri” nationale de catre egipteni.

Sa ajungem insa la partea mai dulce a videoului lui Bourdain. Amicul Porumbel! Va mai amintiti titlul primului review, ala cu “Cairo city break sau 'Mahmoud, oaia si porumbelul'” (vezi impresii)? Am zis ca am sa explic ce-i cu titlul. Mahmoud, e simplu (vedeti videoclipul atasat acolo – ne-a cantat melodia asta in fiecare zi la tv), “oaia” e si ea self-explanatory (sus pe bloc). Ramasese sa explic porumbelul. Umberto Eco i-a dedicat un capitol intreg Columbei, cred ca merita sa-i dedic si eu cateva randuri. Cuvintele magice?

-“Maḥshi ḥamām Porumbel umplut si mai apoi “roasted or grilled”. Ahh... divina pasare! Puteam rata asa ceva?

Unde mergem pentru un restaurant traditional cu mancarea egiptiana? Dupa ceva searchuri pe neturi l-am gasit pe Abou El Sid.

Locatia

Este usor de gasit. E pe insula Zamalek, langa podul 26 Iulie. Poate va mai amintiti, imaginile de pe podul 6 Octombrie, cu manifestantii care incercau sa intre in Tahrir. 26 Iulie e urmatorul pod spre nord.

Nu era departe de hotelul nostru si am fost de cateva ori pe jos pana acolo. Cum treci podul e pe a doua (parca) strada pe dreapta. In zona este si magazinul Egypt Fair Trade (pe care deasemenea il recomand). Cele doua merg facute in acelasi timp.

Despre Zamalek se spune ca e o zona mai de lux a Cairo-ului. sunt mai multe ambasade prin zona si locuitorii tind sa fie seculari. Se gasesc si niste magazine cu bauturi alcoolice pe aici.

Am incercat o plimbare prin zona, dar sa spun drept mi s-a parut destul de multa mizerie si prin acest cartier.

Abou El Sid, are deschise mai multe restaurante sub acest brand, dar din cate stiu asta e din Zamalek e primul. L-au numit “Abou El Sid El Zamalek”, ca sa nu-l incurce lumea cu celelalte. Adresa este: 157,26th of July St El Zamalek. Gasiti si o harta pe siteul lor.

Povestea

Din ce spun ei, se pare ca Abou El Said, mai zis si “Al-Sayyed” (Maestrul), era un om sarac, de rand, care a trait in Egipt pe timpul dominatiei otomane. El era renumit pentru mancarurile care le facea.

Sultanul a auzit de el si deghizat in om sarac l-a vizitat acasa. Abou el Said l-a primit in casa lui si i-a dat de mancare mai multe zile la rand. Sultanul a fost extaziat. Intors la palat, l-a chemat pe Abou El Said sa bucatareasca pentru el.

La inceput omul nostru a fost bucuros, dar cu timpul a inceput sa-i fie dor de viata lui simpla si de prietenii lui. Sultanul a zis ca-l lase sa plece doar daca ii dezvaluie secretele bucatariei lui.

Abou el Said a refuzat, dar dupa cativa ani a reusit sa fuga de la sultan. La batranete si-a scris retetele intr-o carte si a ascuns-o... iar cartea asta a ajuns taman la astia de au facut in zilele noastre restaurantul. :) Faina povestea.

Ideea de baza e insa alta. Ideea e ca meniul e bazat pe bucataria de rand (a omului sarac), dar adusa la rang de lux.

Prima seara

In prima seara cred ca am ajuns pe la 19:00. Era full. Cladirea, din afara e mare, frumoasa, de genul celor din Zamalek cu o usa mare. Inauntru un fel de semi-intuneric, cu multe scaune si mese joase, tavan inalt si multe tablouri cu celebritati egiptene pe pereti.

Am reusit sa oprim un garson si sa intrebam de o masa. Fugeau toti de mama focului. E unul singur (un fel de sef de sala) care se ocupa de primirea si asezarea clientilor. Ne-a spus ca trebuie sa asteptam 30 de minute. Pana una alta ne-am dus si ne-am asezat la bar. Dupa noi au inceput sa vina altii... si multi au fost intorsi inapoi. O serie au ramas sa astepte in picioare.

In bar, era casierul care nu ridica capul de la calculator. Trebuia sa aiba grija de toate comenzile. Am fost intrebat de baut. Bere aveau de doua feluri, Stella – e berea locala (la sticla) si Heineken la halba. Cred ca am mers pe draught in prima seara.

Cat am stat la bar, am avut timp sa studiem meniul.

Desigur, ca eu m-am simptit obligat sa cer Porumbelul, dar am fost anuntati ca nu mai ramasesera porumbei in seara aia. :)) Zburasera toti, sau nu stiu ce patisera.

Oricum, fiind bayramul, restaurantul lucra la capacitate maxima. Telefonul din bar suna non-stop, dar nu raspundea nimeni la el. Din cate am citit au si take away, dar la ora aia erau cam depasiti de situatie ca sa mai ia si comenzi.

Am asteptat cat am asteptat, sa se elibereze o masa... dar nu am avut noroc. Au fost poftiti aia care ramasesera in picioare. Iar aia de la mese, nu se grabeau deloc sa plece. Pana la urma, in prima seara am mancat la bar.

Pana au luat comanda si a venit mancarea oricum ne imbataseram. :)

Tre sa dau si un copy-paste la meniul lor ca sa va faceti o idee:

La Antreuri:

Cold Mezze & Appetizers

Abou El Sid’s Salad

Spicy Cheese Dip

Hot Mezze & Appetizers

Foul with Tahini

Abou El Sid's Dolma

Soups

Chicken Broth with Orzo

Vegetable Soup

Home Specialties

Tahini

Abou El Sid’s Appetizer Tray

--

La Main Course:

Tajins

Spinach & Veal Tajin served with White Rice

Seafood Tajin served with Red Rice

-

Stews & Rice Dishes

Mesaka’a served with White Rice

Roasted Duck served with Vermicelli Rice and Nuts

-

Home Specialties

Molokheya served with Chicken & White Rice

Shin of Beef Fettah Abou el Sid’s way

-

La Deserturi

Desserts

Om Aly with Mixed Nuts

Rice Pudding served with Mixed Nuts

--

In prima seara am mers pe:

La startere eu cred ca am luat: “Abou El Sid’s Appetizer Tray”... sau “Foul and Tahini”... nu mai sunt sigur.

Sotioara a luat: “Chicken Liver Alexandrian Style”

La main course: Eu “Mixed Grill Platter”

Sotioara: “Seafood Tajin served with Red Rice”.

Nu stiam ce naiba e “tajine”, dar cum curiozitatea nu a ucis pisica, merita sa incercam. Sotioara vroia “sea food” si aia suna bine. Acuma m-am uitat pe net si am gasit acest articol: Tajine (click aici) – “a historically Berber dish from North Africa that is named after the type of earthenware pot in which it is cooked. ”

Deci numele e dupa vasul de lut (pus pe carbuni incisi) in care se face papica. Turcii... probabil i-ar zice ghiveci.

Eu am gustat... si mi-a sunat (funny way to say it) ca un fel de "paella", dar buna rau. M-ar tenta sa incerc si alte tajinuri din astea.

...

Asa. In prima instanta au adus falafelurile si ceva vase cu tahin in care aveam de inmuiat painea. Am uitat sa mentionez painea egipteana, buna rau si aia. Surpriza au fost sarmalele. Am mancat tot felul de sarmale turcesti, romanesti, sau de care vreti voi, dar sarmalele alea de la Abou el Sid au fost BESTIALE!

Turcii de obicei, pun lamaie pe ele si nu-mi sunt chiar pe plac. O sarma faina (desi ei ii zic dolma) sunt cele in flori de bostan – alea ti se topesc in gura.

Cele egiptene, desi semanau oarecum cu cele romanesti si turcesti aveau un sos, care era de zile mari. Un fel de sos pe smantana, dar cu ceva usturoi si ceva iute in el. Era o combinatie perfecta. Nu stiu cum sa le descriu. un fel de sarmale de inmormantare, amestecate cu cele de nunta, plus smantana si mujdei, plus mai ceva... de te aducea pe margine (on the edge adicatelea). :)

Si ficateii au fost buni de tot. Toata mancarea a fost buna.

Gratarele le fac oarecum mai diferit de turci, le ard cumva mai tare, la suprafata. Probabil carnea e marinata in prealabil.

Ce mai ....nebunie curata!

Ne-a placut experienta atat de mult, ca am rezervat si pentru a doua zi... la 17.00. Sotioara a zis ca oricum nu se mai risca in alta parte.

A doua seara

Trebuia sa ne dregem, de la excesele de cu o zi inainte. Am mers pe supe.

Eu: Vegetable Soup

Sotioara: Lentil soup (la turci, desigur renumita Mercimek Corba)

Supele servite frumos in boluri de lut. Nu le fac asa groase (de gen sos) cum le fac turcii. Mult mai subtiri, dar din nou, bune rau. Zici ca torni ulei de motor de F1 si-ti unge toti pistonii. Ahh... ciorbica asta, ce rol dulce mai poarta si ea.

La Main Course, desigur ca a trebuit sa impusc Porumbelul. Nu mi-a mai scapat tura asta. Nu e multa carne pe el, dar stai mult sa-l dezmierzi... si faptul ca-ti folosesti manutele te aduce aproape de esenta vietii. :)

Sotioara, a ales foarte inspirat – “Roasted Lamb Abou el Sid’s way served with Potato Onion and Bell Pepper”

Am spus intotdeauna ca turcii sunt experti la oi! Sa nu ne fie cu suparare, egiptenii ii intrec. Nu stiu de unde au taiat carnea aia, dar ti se topea in gura. Nu am mai mancat carne de oaie in stilul ala si nici nu cred ca voi mai manca, daca nu ma intorc in Egipt.

Ne-au adus si ceva dulce (cred, dar nu-s sigur), dar nu-mi mai amintes ce era. Nu aveau cine stie ce mare meniu de dulciuri.

In loc de dulce am servit o Shisha (Narghileaua turcilor). Shisha cica vine de la Hashih. Profetul o fi spus de alcool, dar de hashih e posibil sa fi uitat?

Am fumat una cu aroma de mere... si ne-am lasat purtati in paradisurile hasasinilor. Atmosfera de atmosfera.

Preturi

N-as spune ca-s piperate, dar destul de scump. In special bautura. Berea (si alcoolul in general) e foarte scumpa. Deci e mai istet sa va tineti departe de alcool. In prima seara am platit vreo 600 de lire egiptene (am baut cam mult). In a doua seara vreo 400, parca. Ceilalti clienti nu prea beau alcool. Sa nu uitati ca la preturile de la meniu se mai adauga si un "service charge" de vreo 10%.

D.p.d.v. al smenurilor la nota de plata, au fost corecti. Lista de plata iti vine frumos printata, de la calculator si poti urmari usor, ce ai comandat si preturile.

Mi-au mai placut mult mesele mari cu tava din aia rotitoare pe mijloc, din care se putea servi toata familia.

In concluzie, un restaurant excelent, iar dupa o vizita in asa ceva, veti aprecia mult mai mult cultura egipteana si pe egipteni. Recomand cu caldura!

---

Fiind in aceeasi zona vreau sa mentionez si magazinul Egypt Fair Trade. Vedeti pagina lor aici (fairtradeegypt.org).

E o organizatie care sprijina comunitatile locale si crafturile egiptene. Au un mic magazinas intr-un apartament de la etajul 1 din Zamalek.

Preturile sunt fixe si sunt ok. Esti si 100% sigur ca nu ai de-a face cu cine stie ce fake-uri chinezesti. Cumparand de aici, sprijiniti si voi micii mestesugari. Am sa pun cateva poze din magazinul lor.

Noi am cumparat mai multe prostioare de aici – vase de alabastru, camile sculptate din corn de bivol, ceramica etc. Ii recomand.

--

Pe final trebuie sa o mentionez pe Umm Kulthum (Steaua Estului) (click aici) – cea mai iubita interpreta de muzica egipteana. Cum avea si ea poza pe peretele restaurantului, doresc ca ilustratie muzicala acest videoclip: youtube. Mi se pare cel mai potrivit. Multumesc webmaster.

Vacante frumoase, mese copioase si pofta buna!

---

VIZUALIZĂRI: 3177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI