GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Intergalactic Diner, americanul sârb sau sârbul american?
Dacă m-aș întoarce în Belgrad nu aș ezita să-l vizitez.
Sunt două restaurante fast-food în acel oraș, eu am fost doar la unul și tare mi-a plăcut.
Adresa unuia este Internacionalnih brigada 22, Beograd 11000, iar a celuilalt Bulevar Nikole Tesle 3, Beograd 202521, adică fix lângă recepția hotelului Jugoslavija, gazda noastră pentru o noapte - vezi impresii. Programul restaurantului... non-stop :)
Ce are atât de special pentru a vi-l recomanda? Hmm...
N-am fost în America, sper să nu ajung vreodată! :) Nu sunt fan fast-food dar nici nu refuz dacă n-am încotro sau dacă am vreo poftă.
Cert e că am fost nevoiți să bem cafeaua de dimi în altă parte decât la hotel, mi-a fost scârbă de indienii de la MD.
Norocul nostru cu acei „actori” care miroseau a bovine, altfel nu aveam acum ce vă povesti.
Atmosfera din Intergalactic este ireal de colorată, e dinamovistă, plutește în aer ceva, nici nu știu cum vă pot descrie mai corect:-??
Așa cum am văzut în filmele americane, așa arăta locul.
Era foarte spațios, avea și o terasă mare în exterior, iar în interior erau multe bănci roșii, multe mese albe, pardoseala era acoperită cu linoleum alb și negru.
Scaunele de bar erau și ele prezente, lumina caldă a lustrelor era spartă de culoarea galbenă a ventilatoarelor din tavan, aproape la fiecare masă exista câte un tonomat micuț, se putea selecta melodia dorită. Nu costa nimic în plus, dar nu a fost nevoie să schimbăm nimic, muzica a fost demențială :))
Regret și acum că nu am comandat ceva de mâncare, sanvișurile le puteam mânca în mașină, în drum spre casă.
Ce se poate mânca și bea acolo:
Hamburger cu prețuri cuprinse între 425 si 795 dinari, depinde de mărime și combinații (16 – 31 lei)
Hot Dog la prețuri de 455 – 755 dinari adică 18 -30 lei
Cheeseburgerii costau 445 – 565 dinari (18 – 22 lei)
Diverse salate, coaste, cărniță la grătar, toate la prețuri bune.
Deserturi
Cafea și diverse băuturi alcoolice sau non
O bere costa 195 dinari, 8 lei
Un expresso 145 dinari, 6 lei
Restaurant fast food cu rețete americane și mirodenii sârbești, sună apetisant, nu-i așa?
Băieții ospătari erau foarte veseli încă de la prima oră a zilei, erau sprinteni și amabili.
Se putea fuma în interior dar nu peste tot, spațiul era împărțit, aveau și nefumătorii drepturi=))
Wi-Fi avea viteză intergalactică, omul meu era fericit :)).
Nu a fost nevoie să schimb melodiiile, toate erau pe gustul meu, n-aș mai fi plecat de acolo. E drept că nu aș fi rezistat mult timp să stau cuminte, sigur mă jucam la butoanele tonomatului dacă mai zăboveam un pic=)). Oricum m-am plimbat prin restaurant, m-am zbenguit, am socializat cu ospătarii, m-am fâțâit pe canapelele roșii, am fost foarte încântată de locul vesel și muzical, am savurat o minunăție de cafea și m-am relaxat.
Cum ar fi viața fără micile plăceri, fără vise și aduceri aminte, fără „călătorii intergalactice”? Cam ștearsă zic eu...
Vă invit să urmăriți filmulețul youtu.be/MvwWug7xOvw pentru a vă face o idee, pentru a pluti un pic în atmosfera intergalactică din acest restaurant din Belgrad.
Trimis de krisstinna in 30.10.18 10:34:13
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@krisstinna: Start vot! parca te si vedeam cum mishunai tu pe acolo, toata un zambet, ar sotul tau scufundat in canapea bucuros de netul avut la dispozitie.
Felicitari, votat cu mare drag.
@krisstinna:
Da, pare a fi puțin mai deosebit decât cu ce suntem noi obișnuiți.
Asta nu înseamnă, totuși, că mi se pare a justifica numele de „Intergalactic” al locului, cum nu înțeleg, de asemenea, de ce fotbaliștilor li se spune „galactici”. Ce , au venit din altă galaxie?! Măi, să fie!!!
Cred că numele l-au generat comentatorii actuali de sport care, vrând să pară mai „originali”, folosesc cuvinte pompoase! , părerea mea! Și... uite așa se „îmbogățește” DEX-ul nostru cu expresii care, mie - cel puțin, mi se par a se potrivi ca nuca în perete! (mă refer la fotbaliști).
Dacă voi v-ați simțit bine acolo, este O. K. !
Cred că mi-ar fi plăcut și mie să pot să-mi aleg, de la micul tonomat, melodiile care-mi plac! Pupici!
Foarte la obiect descrierea ta. Si mie tot aceeasi impresie mi-a creat-o interiorul, fireste ajutata de pozele tale. Un spatiu care imi aminteste de filmele americane, mai ales cu micutul tonomat. Nu imi vine sa cred ca nu te-ai jucat un pic pe taste. Iar la cat de fresh si zambitori sunteti in poza P09, e clar ca v-a placut tare mult acolo.
@mishu: Exact așa se întâmplă mereu: eu mă zbengui, fac poze, vorbesc cu oamenii, el stă cuminte, pe FB. Eu n-am feisbuluceală și îmi vine sa mă pup pentru acest lucru
Ziceai ca scrii despre cârciumi? Și eu
Mulțumesc de vizită
@doinafil: Ei, Doina... sigur ți-ar fi plăcut acolo, tu ești o persoană veselă și locul e vesel.
Numele? Fiecare vrea sa fie “cel mai cel” și așa se nasc diverse cuvinte. Titlul, reclama, astea atrag oamenii, aduc bani
Mulțumesc de vizită
@krisstinna: Chiar ca parca-i dintr-un film american!
Dar si eu m-am intrebat de ce Intergalactic! Eu i-as fi zis RETRO, American RETRO!
Preturile nu-s mari, cam cat si prin Bucuresti, cu 6 lei cafeaua, 8 lei berea.
Si iar ma-ntreb: cum de ei pot sa faca turism si noi nu? poate nici la ei nu-i super calitate, dar macar se straduiesc.
@teona: Am fost foarte cuminte, întindeam mâna și mă opream, melodiile erau divine iar la Beatles îmi venea sa îmi aprind doua țigări deodata
Data viitoare îmi comand mâncare, un burger spațial
Chiar ne-am relaxat
Mulțumesc frumos de vizită
@Zoazore: Ce mai contează numele? Chiar si burgerii au nume aiurea, de exemplu: “yes sir, sir yes sir”
Serbia e renumita pentru gastronomie și prețuri mici. Ei nu sunt in UE, ar vrea dar... fără influiente americane.
Cu atât mai mult m-a mirat acest loc “americănesc”, știind că ei au un ghimpe împotriva celor care i-au bombardat.
Eu am văzut calitate, am sa mai descriu inca doua locuri deosebite din Serbia, locuri care m-au impresionat mult, altfel nu le-aș recomanda.
Mulțumesc, te pup!
@krisstinna:
Haios! De ţinut minte.
Sârbii cu care am avut de-a face mi-au plăcut, mâncarea lor de asemeni. Şoferul meu de lux saliveayă şi acum când îşi aduce aminte de o mâncare de la ei ???? Bine, şi de udătura pentru mâncare ???? Şi pentru că mi-am amintit de un alt comentariu al tău, am mers cu taxiul şi-am scăpat ???????? chiar ne-a plăcut şoferul care a făcut-o şi pe ghidul.
@elviramvio: Deci ați scapat cu viață din taxi
Și eu doream cu taxi. Dar...
Să știi că mi-ai fost de ajutor luna trecută, am citit despre Blagoevgrad și, datorită tie “am avut curaj” să oprim și să mâncăm
Te pup dulce
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 [Terminal Gastro Bar] Terminal Gastro Bar — scris în 27.07.18 de r-Uca din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Boutique 2 — scris în 27.07.18 de r-Uca din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 [Baruri, cafenele, cofetării, cluburi] Cafe & Factory6, cafeaua din bibliotecă — scris în 03.11.18 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 [Restaurant Lemon Chili] Desene cu bombe, castronele pentru păpuși, vrăjitoare și drăcușori pe uși - Lemon Chili — scris în 12.10.18 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Poftiți în vagoane! Balkan Ekspres (Zemun) — scris în 02.07.17 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Skadarska nu se dezminte - alt restaurant excelent: Dva Jelena — scris în 28.08.16 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Ce mâncăruri (și băuturi) puteți alege în Serbia? — scris în 16.05.15 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ