GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dragi cititori, dacă tot v-am recomandat să vizitaţi Kutna Hora, acest frumos oraş medieval din Boemia de Sud ( vezi impresii), am considerat ca fiind util să vă descriu şi unitatea de cazare în care am locuit. Este vorba de un hotel de trei stele, U Kata, de care am fost supermulţumiţi.
Descrierea hotelului
Hotelul U Kata se află în pe o stradă liniştită , Uhelna, la mică distanţă faţă de centrul istoric şi celelalte obiective turistice din Kutna Hora. Primul obiectiv turistic, Biserica Fecioarei Maria sau „biserica de jos, ” se află la 100 de metri de hotel, iar centrul istoric , patrimoniu UNESCO, la 3-4 sute de metri. Staţia de autobuz, Kutna Hora mesto, se află la cinci minute de mers pe jos, iar gara centrală la 15 minute.
Hotelul este parte a unui grup de clădiri aflate într-o curte mare. Are camere single, duble, triple şi de familie, un restaurant, o tersasă şi o parcare interioară foarte mare. Camerele de cazare se află chiar deasupra restaurantului. Accesul se face direct din strada Uhelna prin două intrări. Pe una din ele se intră direct în restaurant şi apoi la recepţie.
Camera
Am avut o cameră situată la etajul II, în clădirea de deasupra restaurantului, destul de mare şi curată. Este foarte bine izolată fonic şi are vederea spre curtea interioară. Patul, dublu mare, confortabil cu lenjerie frumoasă şi curată, mobilier nou, bine întreţinut şi pictat în culori vii. Hi-fi-ul foarte bun şi gratuit pe toate etajele hotelului. Televizor cu ecran plat şi transmisia prin cablu, dar nu prea am avut timp să ne uităm la el.
Baia
Nu foarte mare, dar modernă, curată şi dotată cu articole de toaletă necesare. Instalaţiile sanitare în bună stare de funcţionare, oglindă mare şi bine iluminată. Prosoape suficiente pentru două persoane, apă caldă non stop.
Recepţia
Accesul la recepţie se face direct din stradă prin două intrări. Noi am ales-o pe cea care dă direct în restaurant, pentru că aici ne-a dus GPS-ul. Recepţia se află la parter, pe un culoar alăturat barului de pe terasă. Este destul de simplă, un birou şi un panou cu chei. Pe hol se află o canapea din piele pentru relaxare. La recepţie ne-a întâmpinat o fată drăguţă, amabilă şi bună cunoscătoare a limbii engleze.
Restaurantul
Reprezintă punctul forte al acestui hotel. Are două săli, două baruri şi o terasă mare, aproape pline la ora în care am ajuns noi aici (aproximativ orele 17.00). Una din săli, cea din dreapta de la intrare, mi-a stârnit curiozitatea, însă nu am putut să o fotografiez, fiind ocupată de turişti în totalitate. Aceasta este mobilată în stil rustic şi are pereţii pictaţi cu diferite scene religioase. :) Şi cea din stânga era mobilată tot în stil rustic.
Micul dejun se serveşte în cele două săli ale restaurantului sau pe terasă începând cu orele 7:30. Noi, fiind cald şi frumos afară, am ales terasa. Personalul deosebit de atent şi amabil ne-a servit cu tot ce am dorit dintr-un mic dejun variat şi foarte bogat.
Parcarea
Parcarea, gratuită, se află în curtea interioară a hotelului, este foarte mare şi sigură (noaptea se închid porţile de la intrare). Accesul în parcare se face din strada paralelă cu Uhelna, după un mic ocol, ”left, left, left”, aşa cum îmi explica fata de la recepţie. Din parcare se poate intra direct pe terasa plină de flori şi de aici la recepţie.
Personalul
Deosebit de amabil şi ospitalier începând cu fata de la recepţie, care ne-a dat unele informaţii utile despre oraşul Kutna Hora şi despre preparatele tradiţionale ceheşti care se servesc la restaurant. De altfel, am şi încercat aceste preparate şi am fost încântaţi, inclusiv de atenţia cu care am fost trataţi de ospătăriţe.
Ca o concluzie, ne-am simţit foarte bine la acest hotel, :) deşi timpul de şedere am fost cam scurt. :(
Vacanţe cât mai frumoase!
Trimis de traian.leuca † in 15.01.17 10:26:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 49.94936500 N, 15.27415240 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@traian. leuca: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)====
Mutat în rubrica "U Kata Hotel, KUTNA HORA" (nou-creată pe sait)
@traian. leuca: Dar ce cameră princiară ați avut! Să vă fie de bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)