O cazare atipică pe litoralul românesc

TIPĂREȘTE

În fiecare primăvară (câteodată chiar mai devreme) mi se face dor de litoralul românesc, cel atât de dezavuat. Zică lumea ce-o zice – eu tot mă duc la noi, la mare, pentru că, după mine, Marea Neagră are un farmec sălbatic aparte! Și pentru că-i aproape. Dar... mai răruț, că-i mai drăguț; așa, maxim o minivacanță +/- 1-2 weekenduri pe vară. Vara asta au fost 4 zile la Vama Veche (despre care tocmai v-am povestit) și a mai fost un weekend.

De curând, am căpătat dambla pe tiny houses. De anul trecut, de la croați, mi se trage. Le vânez și le testez până mi-o trece (dacă mi-o trece). Am fost în martie La Kuburi (ce departe pare martie!...), luna următoare la ARCA... și-am mai fost și pe la altele, dar încă nu le-a venit rândul la povestit. Da, există tiny houses și la mare, de ce n-ar exista?!

TU&YA Cabins adună 5 căbănuțe și se află, geografic, în Agigea, pe partea dreaptă a drumului european, cum te duci spre Mangalia, adică în câmp. De ce te-ai duce la mare să te cazezi în câmp?! De ce nu?! Pentru liniște, de exemplu. Sincer, mi s-a părut interesant și inedit.

... De mult le urmăream. Am dat de ele pe booking, nici nu mai știu în ce context, mi-au plăcut, m-a uimit că-s deschise tot timpul anului (Dumnezeule, ce să faci în noiembrie sau februarie la Agigea?!!), m-a uimit și că n-au luat-o razna cu prețurile (indiferent de anotimp și de creșterea popularității) și mi-am dorit să le testez. Așadar, era prin mai când am rezervat o căsuță pentru weekend-ul de la jumătatea lui iulie, pentru 2 persoane și prețul de 773 lei. Rezervarea a fost garantată cu cardul, iar dreptul de a anula gratuit a expirat cu 7 zile înainte de sejur, când banii au fost retrași automat.

... Cu vreo lună înainte de plecare, într-o anumită conjunctură (poveste lungă), ne-am gândit că vai, ce frumos ar fi să vină cu noi și finii M&A, sigur le-ar plăcea! Ia să vedem, mai sunt căsuțe libere? Booking zice mintenaș: sunt. Cu anulare gratuită încă și cu preț doar un pic mai mare! Hai să rezervăm și pentru ei, i-om întreba mai apoi și dacă nu vor/pot, om anula. Dar finii M&L ce treabă or avea în weekendul ăla?! Rezervăm și pentru ei?! Rezervăăăm!...

Până la urmă, antamarăm 3 căsuțe, finii săriră în sus de bucurie când auziră, nimeni n-avea nicio altă treabă (mai importantă) programată pentru zilele cu pricina! Păi sigur, când dau nașii adunarea!... (Avem mulți fini, la un moment dat aproape că le pierduserăm șirul. Când eram întrebată ce profesie am, mai că-mi venea să răspund: nașă. Am cununat 7 perechi și am botezat 2 copii. Unii sunt răspândiți prin lumea largă, alții sunt mai pe lângă noi. Relația nași-fini, în ceea ce ne privește, e dincolo de simplă prietenie – ceva mult mai frumos și mai profund... Asta pentru că, fără excepție, noi i-am ales pe ei și/sau ei pe noi.)

Pentru că eu făcusem rezervările, eu am fost interfața cu proprietarul. În ziua H, primii mesaj cu toate detaliile necesare – cale de acces, coduri de intrare, regulile casei, plajele cele mai apropiate, restaurante care fac delivery etc. Anterior, lămurisem problema cu copiii; văzând că grupul nostru conține 2 copii (unul de 6 ani, altul de 13; copiii și animalele de companie sunt primiți gratuit), gazda m-a întrebat dacă avem nevoie de paturi pliante (tot moacă) pentru copii; m-am consultat cu finii și s-a decis: doar pentru copilul mai mare. Altfel, ni s-a urat bun venit și zile senine!

Check-in se face începând cu ora 15, dar noi am ajuns pe la 6-7 după-amiaza, după ce ne-am adunat de la trebi. Am plecat din Galați toți deodată (6 adulți, 2 copii și 2 căței), am făcut un scurt popas pentru un borș de pește la Pește și Vin, apoi am traversat în premieră (abia fusese dat în folosință) mult-cântatul pod hobanat peste Dunăre de la Brăila. Drumul ce străbate Dobrogea e drumul nostru preferat spre mare, dar de data asta – era de așteptat – l-am prins destul de aglomerat și cam stresant...

În fine, la ieșirea din Agigea se mai rulează încă vreun km, apoi, chiar înainte de podul ce traversează șoseaua și duce spre port, trebuie virat dreapta și continuat pe un drum de pământ (str. Răchitei îi zice pe GoogleMaps). Practic, te întorci câteva sute de metri paralel cu șoseaua, pe urmă drumul de pământ face stânga, transformându-se în str. Iazului și iaca, micul nostru complex!... Între str. Răchitei și șosea se află un pâlc de copaci, lățimea „păduricii” este de cam 30-40 m, suficient pentru a atenua zgomotul traficului (de care ne-am temut un pic în avans, recunosc).

Am găsit căsuțele aliniate cu spatele la drum și la un lan deja treierat – colorate și vesele, pete de culoare în decorul arid, ars de caniculă. Aminteam că-s 5 căsuțe în total, 4 identice și una un pic mai mică, fiecare poartă numele unei țări/regiuni și – aveam să constatăm înăuntru – sunt decorate în consecință. Noi am avut Maroc, Grecia și Scandinavia. Nouă (mie și lui Tati) ne-a revenit căsuța Maroc, prima de lângă șosea.

Fiecare este amplasată într-o incintă închisă. Pe partea dinspre drum e un gard de sârmă (ar merita înlocuit cu ceva mai acătări, arată ca naiba), se pătrunde printr-o portiță (care nu prea stă închisă de la mama ei, doar dacă tragi zăvorul). Restul laturilor sunt alcătuite din gard viu, de tuya. Văzusem în poze și inițial am crezut că de-aici vine numele locației; de fapt, nu se citește TUYA, ci TU și YA (ea) ! ???? V-ați prins?! ???? (De ce nu „tu și el” n-am înțeles...) Spațiile sunt generoase, rezultă că fiecare domeniu beneficiază de o curte măricică, unde copiii și animăluțele se pot juca și unde se poate sta la aer. Dincolo de proprietate (cum ar veni, în fața șirului de căsuțe) se află o plantație de lavandă; la data vizitei noastre fusese recoltată, dar lăsaseră câțiva butași ce se uscau pe loc și din când în când mai adia câte-o boare de parfum până la noi...

Căsuțele sunt de formă paralelipipedică, în mare construite din lemn pe structură metalică (sper să nu greșesc) și au ferestre uriașe pe 3 din laturile lor (de fapt, ăsta-i ghișeftu’ cu tiny houses astea, să poți avea vedere panoramică la peisaj). Le iubești de cum le vezi, nu se poate altfel, pentru că au ceva ce promite să te teleporteze în copilărie!

Intrarea se face prin lateral-spate, lângă ușă aflându-se un lăcaș special, protejat cu cifru, unde am găsit cheia pentru lăcățel. Ușa se deschide prin culisare și este dublată de plasă contra insectelor, din aceea fixată într-o ramă.

Interiorul este un spațiu comun, compartimentat arbitrar în mai multe zone. În față, înconjurat de cele 3 ferestre gigantice (protejate de storuri ce se pot ridica și coborî în funcție de necesități) se află „dormitorul” , practic un pat dublu încadrat de noptiere, întreaga structură fiind foarte ingenios executată din... paleți de lemn. Salteaua se va fi dovedit de foarte bună calitate, lenjeria a fost din bumbac alb, frumos netezită. Am avut câte o pernă de fiecare și un cearceaf pentru învelit.

În spatele patului, fixată de blatul acestuia, este o măsuță și sub ea 2 scaune. Într-un colț, zona de „bucătărie” – o piesă de mobilier cu chiuvetă încastrată și câteva dulăpioare. Nu există plită sau ceva de genul, doar un cuptor cu microunde și espressor (aprovizionat cu pastile de cafea și pliculețe de zahăr). Există însă câteva farfurii, pahare de mai multe dimensiuni, boluri, tacâmuri (toate în număr de 2), o tigaie, un tocător, prosoape de hârtie, scobitori, chibrituri. (Aparent, te gândești că de ce chibrituri, tocător, tigaie?! Elucidezi misterul un pic mai târziu, când descoperi grătarul de afară.) Cu alte cuvinte, n-ai condiții chiar ca-n bucătăria de acasă (oricum, nu vii în vacanță la mare să gătești ciorbe, tocănițe și cozonaci), dar pentru o gustărică sau o sălățică sau un grătărel – merge, te descurci. Există și răcitor, desigur. Și detergent pentru vase și chiar ceva consumabile (sare, ulei, oțet), dar cred că rămase de pe la alții, că în alte căsuțe nu erau.

În capătul holișorului, lângă intrarea la baie, se află o mică-minusculă zonă de relaxare. Adică un fotoliu și un dulăpior cu câteva cărți, 2 palete de ping-pong și ceva joc de societate. Aici am găsit și spray contra furnicilor (!), odorizant de cameră și pernuțe pentru mobilierul de grădină. Deasupra este instalat aparatul de aer condiționat (foarte eficient).

A propos de furnici: n-am văzut în viața mea atâtea furnici la un loc câte am văzut aici! Nu, nu în căsuțe, ci pe-afară! Peste tot – râuri de furnici! Dealtfel, una dintre avertizările gazdei se referea la acest aspect, să nu lăsăm alimente deschise în cameră, firimituri etc, etc. În plus, lângă ușa de la intrare și în apropierea zonei de gătit erau amplasate suplimentar capcane pentru furnici.

Baia conține cabină de duș walk-in, toaletă, chiuvetă, oglindă, coș de gunoi, plus consumabile: hârtie igienică, săpun lichid. Am avut câte 2 prosoape de fiecare și unul de picioare. Aerisirea se face printr-o ferestruică. În loc de dulap ???? – 2 umerașe atârnate de niște cârlige.

Mi-a plăcut mult felul cum a fost decorată căsuța în care am locuit (și celelalte, dar pe astea nu le-am aprofundat), în special paleta cromatică și micile briz-brizuri cu trimitere la cultura orientală! Ar fi mult de povestit dacă m-aș apuca să le descriu, mai bine las pozele să vorbească.

Afară, în curte, am avut un mic spațiu de relaxare format din 2 scaune (diferite de la căsuță la căsuță) și o măsuță. Un loc foarte bun de socializare – ne adunam în curtea noastră, că era cea mai în margine, să nu-i deranjăm pe cei ce erau cazați la căsuța nr. 4 (a cincea avea să rămână neocupată). Evident, fiecare venea cu scaunele din ograda proprie, cu farfuriile, paharele și tacâmurile. Și dimineața era plăcut, să-ți bei cafeaua afară, la aer, cu ochii în peisajul ăla dominat de culoarea verde...

Micul complex are și o zonă comună, citisem în prezentarea de pe site-ul lor și eram curioși să vedem despre ce-i vorba, căci era denumită pompos drept... „cinema” . Locul se află chiar în capăt, după a cincea căsuță (cea mică) și constă într-un... hambar plin de praf și de păianjeni. Și de furnici, evident. Există și ciubăr, și vatră de foc și câteva scaune-șezlong cu vedere la câmpul de lavandă, dar nu știu cine ar dori să petreacă timp acolo în condițiile descrise... Zona asta chiar m-a dezamăgit, păcat de ea, că-i lăsată de izbeliște. Cu un pic de grijă ar putea să devină ceva fain.

Cu mâncarea ne-am descurcat în felul următor. Micul dejun – fiecare după doleanță; unii bagă doar cafea, alții mai și ronțăie una-alta, de aceea fiecare a avut grijă să se aprovizioneze (este un Penny la ieșirea din Agigea și mai sunt o grămadă de magazinașe în Eforie Nord, care nu-i departe). Cina de vineri seara a fost oarecum mai festivă, am sărbătorit revederea și apropiata aniversare a lui Tati – la Restaurantul Golful Pescarilor, unde am avut inspirația să facem rezervare din timp. Sâmbătă seara – s-a petrecut într-un cadru mai informal, în ograda noastră. Am comandat mâncare de la un restaurant din Techirghiol, a venit cam greu, dar a venit și a fost ok. Oricum, eram la stadiul la care „băutura-i temelie” ... Prânzurile – la plajă.

La plajă trebuie să te duci cu mașina, se-nțelege. Cele mai apropiate sunt cele din nordul lui Eforie Nord, în apropierea hotelului Steaua de Mare. (Ar mai fi plaja de la Golful Pescarilor, însă o tot reamenajează de vreo 2 veri, noi am găsit acolo excavatoare și mormane de pietriș.) Acolo ne-am dus sâmbătă; la început am cam strâmbat din nas, că era maxim de aglomerat, dar până la urmă ne-am luat cu gașca și ne-am simțit bine. Marea – supă de caldă și destul de curată. Am mâncat pizza la o terasă din apropiere; bunișoară și ea. Duminică, după ce ne-am decazat (ora 11), am luat drumul spre casă, dar am decis să ne abatem spre plaja sălbatică Vadu. După un pește adevărat savurat la Cherhanaua Vadu Pescarilor, ne-am făcut veacul pe nisip și-n valurile înspumate până spre seară... Abia ne-am îndurat să plecăm...

Ne-a plăcut la căsuțe, toată lumea a fost încântată de experiență, dar cel mai tare au fost, desigur, copiii și cățeii! Noi, adulții, ne-am bucurat că suntem împreună, sănătoși și voioși, dar și de aer liber, mare și soare ne-am bucurat!... Na, că mi-am făcut damblaua și cu TU&YA!... Dacă aș mai reveni?! Mda, n-a fost rău deloc, însă locul ar necesita un pic mai multă îngrijire, zona aceea comună lasă, efectiv, de dorit. Despre condițiile de cazare n-am ce reproșa, iar problema furnicilor nu știu dacă și cum poate fi rezolvată.

---

VIZUALIZĂRI: 548 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI