BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel TTS Covasna, aproape perfect!
Concediu... ce cuvânt minunat... şi ce repede trece...
Anul acesta am hotărât să ne "vedem" un pic de sănătate, adică să facem nişte proceduri pentru durerile de oase, că deh... munca de birou are dezavantajele ei... Ne-am orientat în zonă (centrul ţării), şi am căutat o staţiune în care să nu fi ajuns până acum. Am oscilat între Slănic Moldova, Geoagiu Băi, zona Harghita-Covasna, şi în final am ales hotelul TTS Covasna. Nu am regretat nicio secundă...
Traseul a fost Sibiu - Braşov - Chichiş - Ozun - Brateş - Covasna, fără probleme, mers relaxat, de concediu, 3 ore.
Am traversat Covasna, întrucât hotelul se află la ieşirea din localitate, spre Comandău, chiar lângă pădure, într-un cadru deosebit. În apropiere se află hotelurile Clermont, Bradul, Monte Cervo, iar la capătul drumului care intră în pădure este vila de protocol a lui Ceauşescu (care nu se vizitează, din păcate). Locaţia este o oază de linişte şi verdeaţă, perfectă pentru odihnă şi relaxare.
Am parcat - hotelul are o parcare destul de mare, gratuită, şi am mers să ne cazăm. La recepţie treaba a mers rapid, recepţionera ne-a dat cartelele, ne-a explicat ce conţine pachetul ales, procedura care trebuie urmată pentru tratament, direcţiile zonei SPA şi ale restaurantului. Mi-a plăcut că nu ne-a cerut să plătim în momentul cazării, cum am văzut că se procedează la alte hoteluri, ba chiar a menţionat că putem trece totul pe cameră, şi plăti la sfârşit.
despre SERVICII
Hotelul are 4 stele, şi le merită pe deplin. Serviciile sunt ireproşabile, personalul este foarte atent ca toată lumea să se simtă bine. Mi-a plăcut atenţia lor la detalii, care se vede la fiecare pas, de la intrarea în hotel: holul de la recepţie, mobilat cu fotolii şi canapele extra comode, bibliotecă (cu cărţi de citit, reale, pentru oaspeţi), umbrele puse la dispoziţie, gratuit, pe fiecare etaj există aparat pentru îngrijire încălţăminte (funcţional), muzică relaxantă, în surdină, peste tot în hotel, inclusiv pe holuri...
despre CAMERE & COND. CAZARE
Am fost cazaţi într-o cameră dublă, cu vedere în spatele hotelului, către pădure... Minunat... Aer curat, ciripit de păsărele, exact ce căutam...
Camera foarte spaţioasă, a avut loc lejer şi patul copilului, mobilier pentru toate necesităţile: măsuţă cu fotolii, birou cu scaun, dulap pentru haine (atât cu poliţe cât şi cu spaţiu pentru umeraşe), cuier cu spaţiu pentru încălţăminte, televizor, minibar, ventilator (nu este aer condiţionat, dar, personal, cred că nu este nevoie, în zonă nu cred că este atât de cald vara). Mi-a plăcut foarte mult mocheta, moale, impecabilă, de culoare crem, pretenţioasă, dar bine întreţinută. De asemenea, mi-a plăcut sistemul de închidere a uşii de la intrare, cu cartelă, şi display, unde puteai afişa opţiunea de "do not disturb" sau "clean up the room", fără clasicele cartoane care trebuie agăţate de uşă.
Baia, de asemenea, spaţioasă, curată, modernă, cu cabină de duş mare, vas de toaletă 2 în 1 (cu bideu), săpun lichid şi gel de duş la dozator, prosoape şi halate. Totul curat, impecabil.
Balconul, generos şi el, avea masă şi fotolii de ratan cu perne, foarte comfortabile, cred că fumătorii sunt foarte recunoscători pentru acest balcon, care ne-a fost şi nouă foarte util, seara, înainte de culcare, stăteam la aer curat şi răcoare...
O singură obiecţiune am avut, legată de curăţenia făcută pe parcursul sejurului: în primele 2 zile nu au făcut altceva decât să golească gunoiul, atât. Mă aşteptam la mai mult, având în vedere restul aspectelor şi numărul de stele... Nu am făcut noi mizerie, dar un aspirator ar fi fost necesar, pe mocheta deschisă la culoare se văd scamele... Nu aş fi avut pretenţii nici la prosoape sau lenjerii din prima zi, deşi, într-un hotel cu spa şi piscină, unde se face şi tratament, prin urmare, mai multe duşuri, prosoapele cam trebuie schimbate... Ulterior, au schimbat prosoapele de vreo 2 ori, lenjeria o dată, au aspirat, dar atât. Nu ne-am agitat, sejurul nostru a fost doar de 6 zile, dar dacă am fi stat 2 săptămâni, pentru cură completă, probabil că alta ar fi fost situaţia.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Pachetul nostru a inclus cazare cu mic dejun şi fişă cont pentru restul meselor, în regim a la carte.
Trebuie să menţionez în special micul dejun, care a fost deosebit, faţă de majoritatea hotelurilor, care au aceleaşi tipuri de mezeluri şi brânzeturi, din comerţ, eventual din cele mai ieftine. Aici au fost produse tradiţionale, nu am văzut salam sau şuncă presată, ci pastramă, muşchi, slăninuţă, cârnaţi, brânză de burduf, brânză de vaci, caşcaval tradiţional, afumat, lapte, iaurt de casă. Şi multe ingrediente pentru salate: legume proaspete (morcovi, ţelină, ciuperci, fasole, porumb, broccoli), măsline, somon, seminţe, fructe uscate, zacuscă de casă, salată de vinete, icre, într-un cuvânt, altceva. Bineînţeles, nu au lipsit cerealele, ouăle divers preparate, pâine de diferite feluri (albă, neagră, cu seminţe, chifle), prăjită sau nu, patiserie dulce, şi fructe, în fiecare zi (un plus pentru masa de fructe).
Mâncarea comandată a la carte a fost, de asemenea, delicioasă, deşi meniul nu era foarte bogat. Aveai de unde alege, mi-a plăcut, şi am remarcat că mâncarea nu era decât foarte puţin sărată, ceea ce este ok, având în vedere că staţiunea este cu specific pentru tratarea bolilor cardiovasculare.
Servirea a fost ireproşabilă, restaurantul are şi o terasă deschisă spre pădure, a fost o adevărată plăcere să luăm masa acolo, chiar şi când a plouat şi a fost necesară închiderea terasei.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul are şi un loc de joacă pentru copii, cu leagăne, tobogane şi trambulină, dar erau destul de puţine familii cu copii, la început noi am fost cei mai tineri oaspeţi... :)) )
Când am plecat de-acasă, ne gândeam că vom vizita una-alta, dar când am ajuns, ne-am relaxat şi nu prea am mai avut chef să scoatem maşina din parcare... Ne-am plimbat puţin prin zonă, spre Valea Zânelor, am mers până în centrul staţiunii, şi cam atât, am avut grijă să ne întoarcem înainte de lăsarea serii, din cauza urşilor care sunt omniprezenţi, vin până în parcarea hotelului.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Baza de tratament şi zona spa sunt la demisolul hotelului, unde totul este perfect organizat şi întreţinut. La tratament, procedurile erau programate pe ore, ceea ce a fost foarte bine, nu ştiu dacă aşa este de obicei sau doar acum, în pandemie, dar treaba a mers şnur. Personalul purta măşti, dar turiştii nu prea respectau regula, ca de obicei...
Piscina hotelului este micuţă, adâncimea de maxim 1,50 m, mai greu este când sunt şi copii, că nu prea au loc de bălăceală, dar ne-am descurcat, la orele la care mergeam noi nu era aglomerat. Temperatura cam de 28 de grade, suficient pentru perioada de vară. Cred că iarna ar fi bună o apă mai caldă. Piscina are şi jacuzzi, care poate fi pornit din buton, când se doreşte. Există saună uscată, şi salină, care ne-au fost de asemenea foarte utile.
Trimis de elise in 07.09.21 11:35:04
- A fost prima sa vizită/vacanță în COVASNA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.84620500 N, 26.21555400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 05236&hid=19812.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
@elise: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Un sejur de 3 nopți de neuitat! — scris în 17.08.23 de Cezarya 1970 din ARAD - RECOMANDĂ
- Mar.2021 În căutarea primăverii pe plaiuri covăsnene — scris în 10.04.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Hotel de 4 stele excelent — scris în 27.02.21 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Recomandam cu drag — scris în 07.09.20 de ux117482 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 TTS Covasna — scris în 06.01.20 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Concediu de vis la nivel european — scris în 30.08.19 de FrancescaClara din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Isi merita cele 4*! — scris în 04.09.17 de Coniss din PLOIEşTI - RECOMANDĂ