ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 1 nopți
prieteni
26 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
79.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 40 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Tripolis Hotel, Pamukkale

TIPĂREȘTE

Pentru vacanţa de toamnă am ales să fim leneşi! Adică să lăsăm maşina acasă şi să plecăm printr-o agenţie care să se ocupe de tot şi toate, adică transport, masă, casă, intrări la obiective, ceva informaţii de-a gata pe la locurile vizitate, socializare de dimineaţă, prânz, seara şi în crucea nopţii, grija altuia să nu te rătăceşti, într-un cuvânt program de grădi pentru adulţi!! Şi cum “ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea îndeplini“ am avut noroc de o vacanţă aproape reuşită!

Unul din locurile pe unde ne-am odihnit scheletele obosite dar înobilate cu istoria umanităţii a fost Tripolis Hotel de la Pamukkale.

Am ajuns aici spre seară, după ce ne-am stors de energie, bere şi unii, puţini, de apă plată pe la faimoasele piscine de la Pamukkale, prin Hierapolis şi ce a mai fost de văzut în acea zi. Descărcaţi chiar în uşa hotelului, eram aşteptaţi cu camere gata aşa că nu a durat mai mult de 10 minute de când am parcat până când holul recepţiei s-a golit de români.

Am primit cardurile şi informaţia că wi-fi merge doar în zonele publice, ne-au arătat unde este restaurantul - un nivel mai jos - plus invitaţia de a admira la ora 21 unduirile Sultanei Nilului ????!

Recepţia este destul de largă, are câteva canapele, ocupate deja atunci de câţiva pakistanezi ce aşteptau să li se repartizeze camere. Tot acolo este şi un mic magazinaş cu ceva ce ar vrea să fie souveniruri dar şi cu costume de baie. Din holul recepţiei se trece în spaţiul mare al barului, elegant şi plăcut, locul unde un artist talentat ne-a făcut seara frumoasă. Apoi se iese pe terasa exterioară şi spre piscine. Cel mai mult mi-a plăcut acest spaţiu exterior, frumos şi bine întreţinut.

Camera noastră a fost la parter şi ăsta a fost un lucru foarte bun. Nu de alta dar am avut wi-fi, aproape foarte bun. Recunosc că n-am abuzat totuşi de internet decât atât cât să vedem cum latră Piciu de dorul nostru şi să schimbăm două vorbe cu feciorul propriu. În această vacanţă ne-am propus o purificare de net ???? şi ne-a cam ieşit 75 %. Trecem podul de lemn ce leagă recepţia şi restaurantele de unul din corpurile hotelului şi gata, a doua cameră e a noastră. O cameră nu foarte mare dar suficientă ca spaţiu pentru o noapte de tranzit şi care, la prima vedere, asigura toate cele necesare. Adică două paturi cu lenjerie modestă dar care mirosea a curat. Între paturi o singură noptieră şi o priză dar două veioze pe perete. Pentru învelit, un fel de prosop care tot intrase la apă şi cam atât. Noroc că nopţile acelea temperatura a fost de peste 20 〫. Pe peretele opus patului, obişnuita mobilă în care este inclus mini barul, deasupra o cană electrică, pahare, hârtie, creion şi televizorul. A, plus lista de preţuri a băuturilor din bar unde 1 € era variabil după produs, fie 4.5 fie 7 try! Un scaun completa acest birou-masă iar în colţ exista şi un fotoliu fix, bun de suport haine în lipsa unor umeraşe valide

Baia destul de îngustă dar nu de speriat. Duşul ocupa inutil ⅓ din cămăruţă dar avea un singur panou protector. Lavoarul cu o bucăţică de blat numai bun de pus trusele. Câteva consumabile, nici bune, nici rele dar erau. Oglindă rabatabilă şi uscător de păr completau acest colţ. Deci baia avea tot ce era necesar chiar dacă aspectul era de vechi, uzat, oarecum neplăcut.

Pe holul camerei obişnuitul dulap în care era şi seiful.

Camera în care am stat avea şi balcon, o chestie pătrată unde trona partea exterioară a aparatului AC şi cam atât, nu scaun, nu măsuţă, nimic. Dar cu vedere laterală spre colinele de calcar alb!!

Cam atât în camera unde n-am stat nici 12 ore. În linii mari, satisfăcătoare.

Cina inclusă a fost săracă dar preparatele foarte gustoase. Adică nu prea aveai ce să alegi ca varietate dar ce am luat a fost cu adevărat bun. Legumele le alegeai crude şi mergeai la un nene care le tortura la foc atât cât doreai tu, mai mult sau mai puţin. Chiar şi prăjiturile care la alte locaţii nu ne-au impresionat deloc, aici excelente. Băuturile contra cost, soţul a luat vin cu repetiţie căci i-a plăcut, eu fresh chiar deosebit. Micul dejun şi el destul de subţirel, culmea în patria solarelor, fără nici o roşie, castravete ceva.

După cină ne-am adunat la bar, unii, emoţionaţi că ne vom delecta cu unduirile minunate ale Sultanei Nilului! Ei bine, cred că era sultana celţilor! Un munte de femeie care după câteva minute, cam 5 am apreciat noi, de zâmbete şi slabe mişcări haremice, a vrut bani!! S-au păcălit nişte coreeni apoi a început exodul, masiv şi disperat căci minunea Nilului devenise destul de insistentă cu cei ce ne-am păstrat locurile pentru a ne delecta mai apoi ascultând vocea artistului de la pian şi a admira dansul deosebit, aproape profesionist, al unei perechi de tineri bucureşteni din grupul nostru.

După un somn fără pauze, dimineaţa la ora şapte admiram de la piscină culmile albe de carbonat dar şi baloanele ce se înălţau deasupra piscinelor Pamukkale. Am avut un regret, probabil dacă eram de capul nostru prelungeam şederea acolo pentru a beneficia de o plutire aeriană peste frumoasele locuri ale Castelului de Bumbac. Aşa am privit cu părere de rău baloanele, câteva, ce se înălţau în aerul lăptos din ceaţă şi timide raze de soare, apoi ne-am întrebat dacă am fi acceptat şi o planare cu parapanta - 100 $. N-am avut timp să ne răspundem atunci, oricum inutil. Mustafa a mişcat autocarul la uşa hotelului şi... călătorului îi stă bine cu drumul!

Hotel Tripolis are camere mai bune sau mai amărâte. Noi fiind cu grup organizat de alţii am primit, normal, cele mai simple camere. Per total nu pot să mă plâng, am avut tot ce era necesar, lenjeria a fost curată chiar dacă nu arăta bine, mâncarea a fost gustoasă chiar dacă neuronul nostru nu s-a tocit gândind prea mult ce să alegem, priveliştea frumoasă şi noaptea liniştită chiar dacă hotelul este pe marginea şoselei. Şi mai ales personalul respectos, deşi hotelul era plin de toate naţiile pământului, de pe toate continentele.

Pentru cei interesaţi, hotelul dispune de piscină cu apă termală, gratis, are saună şi salină, plus hamam. N-am încercat hamamul căci nu-mi luasem suficentă aţă să-mi asigur oasele să nu se împrăştie!

Este cotat pe Booking.com cu 6.5 pentru servicii şi cred că nota poate fi reală dar cum noi am primit totul de-a gata, nu mă pot pronunţa.

Dacă aş alege acest hotel în eventualitatea unei vacanţe pe cont propriu la Pamukkale? În mod sigur da în situaţia în care nu găsesc alt hotel cu vedere spre pantele albe. Este cel mai apropiat hotel de piscinele naturale - între 500 şi 1300m per pedes, funcţie de drumul ales - are camere cu o frumoasă vedere spre bumbacul de calcar şi sunt convinsă că pentru o mică atenţie aş obţine o cameră ceva mai bună la singurul etaj al clădirilor complexului, plus …. rezervarea unui zbor cu balonul peste locul unde legenda spune că în vechime se scălda Cleopatra!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 28.10.18 21:48:02
Validat / Publicat: 28.10.18 23:44:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Balonul care s-a înălţat cel mai mult.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.54 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    22 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [28.10.18 23:41:44]
    »

    @elviramvio:

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Tripolis Hotel, PAMUKKALE " (nou-creată pe sait)

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 00:08:11]
    »

    @webmaster45:

    Da, acolo este. O seara buna!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    crismis
    [29.10.18 06:27:29]
    »

    @elviramvio: Hi, hi, și noi ne-am luat o astfel de excursie "de lâncezeală", de Revelion! Culmea, tot prin aceste locuri! Și s-ar putea să stăm tot la hotelul ăsta!

    webmaster
    [29.10.18 06:58:19]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 07:02:43]
    »

    @crismis:

    După două excursii de genul ăsta, am ajuns la concluzia că merită şi aşa, nu prea des însă dar pentru variaţie. Are farmecul ei şi distracţiile aparte faţă de cea individuală ????

    Sper să ai parte de alt hotel totuşi, tot cu piscină termală dar mai bun. Mai ales că nu vei fi pe fugă ca noi!

    Lâncezeală plăcută între ani deşi după cum te ştiu, mă îndoiesc! Şi nu uita să ne trimiţi fotografii de acolo, ai şansa de a sta mai mult în piscinele naturale şi cine ştie, vii de 18 ani ???? şi nu te recunoaştem. Mai puţin de 18 nu e cazul ????????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 07:11:41]
    »

    @webmaster:

    Mulţumesc. O zi bună!

    krisstinna
    [29.10.18 07:59:32]
    »

    @elviramvio: Hai că nu a fost rău

    Și totuși cred ca tu ai fi ales altceva, așa bănuiesc.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 08:33:05]
    »

    @krisstinna:

    1. Foarte corect. Pentru somn și dat praful jos de pe piele, locația e perfecta. Și cea mai frumoasă seara muzicala oferita de hotel, aici a fost.

    2. Adevăr graita-i ???? Dar asta depinde de cat as sta acolo. Pt o noapte, nu prea m-as obosi sa caut altceva. De la 2 in sus, da!!

    ????????

    nrs †
    [29.10.18 11:48:07]
    »

    sunt curios sa citesc parerea despre Pamukkale si mai ales despre celebra piscina, spun asta pentru ca eu am fost dezamagit

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 13:11:24]
    »

    @nrs:

    Cu mare drag voi povesti curând dar ce pot să divulg, n-am căzut pe spate, nici în nas şi nici n-am păşit pe calcarul ud. De ce asta, vei afla peste câteva zile. Era să cad însă pe spate în faţa lui Zamolx, adică Zamolxis la Hierapolis! În rest excursia a meritat banii. La Pamukkale însă eu, dacă aş avea puteri acolo, închideam zona şi lăsam doar liber la privit!!

    nrs †
    [29.10.18 13:25:17]
    »

    perfect de acord, am tot spus ca peste 20 ani nu va mai fi nimic de privit pentru ca se va distruge tot

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [29.10.18 14:00:29]
    »

    @nrs:

    Corect!! Din păcate. Şi să fim cinstiţi, nici puterile tămăduitoare de altă dată nu le mai are apa! Ba s-ar putea să fie tocmai reversul!

    doinafil
    [29.10.18 23:37:05]
    »

    @elviramvio:

    Da, hotelul pare a fi pe placul turistului nu prea pretențios, ajuns cu oboseala în oase, după drum, căruia nu-i mai trebuie decât un duș și un somn bun!

    Cât despre piscinele naturale despre care ai pomenit atât tu cât și colegii noștri, în ecourile de până acum, probabil că este vorba despre celebrele terase de „bumbac”, pe care le-am văzut în multe poze, atât aici - pe AFA - cât și în pozele ce circulă pe internet.

    Văd că mai vrei un zbor cu balonul. Îți urez să-l mai faci!

    Noi ar trebui să încercăm aceste senzații în excursia noastră viitoare, în Iordania, asta dacă timpul va fi bun pentru zbor.

    Felicitări, am vorat - ca de obicei - cu drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [30.10.18 00:08:21]
    »

    @doinafil:

    Cât despre piscinele naturale despre care ai pomenit atât tu cât și colegii noștri, în ecourile de până acum, probabil că este vorba despre celebrele terase de „bumbac”, pe care le-am văzut în multe poze, atât aici - pe AFA - cât și în pozele ce circulă pe internet.

    Nu este vorba despre "terasele de bumbac" - celebrele travertine în care nu prea poţi să te scalzi nici dacă apa nu ar fi deviată în alte direcţii şi pentru alte scopuri, ci chiar despre o piscină în toată regula, Piscina Cleopatrei sau Antique Pool, a cărei apă se spune că ar avea proprietăţi miraculoase, dar, crede-mă, am verificat personal şi sunt doar poveşti.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [30.10.18 07:46:23]
    »

    @doinafil:

    Doina, mulţumesc pentru ecou şi cuvintele frumoase. Vacanţă cât mai reuşită în Iordania, abia aştept să reveniţi şi sigur vă caut să-mi povestiţi, mă interesează. Şi plutire lină cu balonul, să vă prindă şi pe voi microbul ????

    Cât despre piscinele naturale, unii le zic terase, aşa este, sunt spectaculoase, încă!! În trecut ele erau locurile în care se scăldau ca în lighean cei cu bani în speranţa vindecării de diverse boli. Voi povesti mai mult despre ele, despre rolul lor în istoria locului.

    Vacanţă minunată să aveţi! Vă îmbrăţiăez cu drag pe amândoi!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [30.10.18 08:01:47]
    »

    @nicole33:

    Ei încă numesc terasele cu apă calcaroasă drept piscine naturale. Sunt protejate cât de cât dar ştii cum e, turistul până nu îşi dă în petec să-şi albească adidaşii acolo, la cele de bază că sus nu mai ajunge, nu se simte bine. Chiar am asistat la o astfel de scenă.

    În trecut, cei bogaţi se chinuiau în acele terase, cât mai sus, având speranţe de sănătate şi chiar tinereţe îndelungată ????. Câţi au alunecat mortal pe carbonatul moale, nu se mai ştie, lăcomia are preţul ei.

    Piscina Cleopatrei este seminaturală, un lac micuţ cândva doar cu apă termală de care este plină zona. Apa însă e limpede, foarte limpede, deci diferită de cea de pe terasele cu rol de panaceu în antichitate. Piscina Cleopatrei întinereşte ???????? spun poveştile şi aşa... face bani! Asta interesează acum pe turci.

    Aştept poveştile tale egiptene, sunt sigură că vor fi interesante.

    doinafil
    [30.10.18 08:58:51]
    »

    @nicole33:

    @elviramvio

    Mulțumesc pentru lămuriri, dragele mele!

    Am văzut poze din Pamukkale încă de prin 2000, pe Net, după cum am spus în ecou, și - încă de atunci mi-au plăcut acele terase îmbrăcate în „vată de zahăr”!

    Nu știu când sau dacă vom ajunge și acolo, ne dorim asta (mai ales eu), să atingem sau să ne întindem pe patul ce pare a fi moale, din vată! Asta te atrage de la distanță, moliciunea lui, dar, bietul calcar s-a tocit de-atâta călcătură luată! De-aia, cred, că s-au întâmplat și alunecările!

    Vă îmbrățișez pe amândouă și aștept veștile-poveștile voastre, din Egipt (Nicole) și din excursia în Turcia (Elvira)

    Să aveți o săptămână frumoasă!

    Zoazore
    [30.10.18 12:28:37]
    »

    @elviramvio:Cazarea suna asa si-asa, dar, pentru o noapte, cred ca n-a fost tocmai rau. Ati fost si la Piscinele de Bumbac?

    Cred ca Fantoma Nilului, sau cum ai zis tu, facea, de fapt, o forma de cersetorie controlata de hotel. Si, mai mult ca sigur ca nu pe tine te viza!

    Haidi, bre, ca tu te-ai dat cu balonul la Capadocchia!

    In caseta tehnica, la cost scrie 1. E in lei, euro sau lire turcesti?

    Si-a latrat Piciul de dorul vostru?

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [30.10.18 13:35:50]
    »

    @Zoazore:

    ???????? Piciu a lătrat... când a vrut el nu când ne uitam noi pe camere! Haimana mare!

    Euroiul e la ce paritate vrei tu ???? Avea nervi sistemul la încărcat articolul şi nu m-a lăsat până n-am pus un bănuţ.

    Da. am fost normal şi la ligheanele de bumbac ???? Cătă a intrat în apă, eu am privit, am admirat ce se mai poate şi m-am dus aiurea pe coclauri ???? Aveam audienţă la zeul dac!

    Niloaica lua de la oricine, mi-a aruncat şi mie ocheade dar tocmai avurăm referendum, de, ghinion!! Dar a fost distractiv să priveşti... fugarii!!

    Cu balonul îmi închipui că e superb peste terase, visez şi eu!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [30.10.18 23:03:35]
    »

    @elviramvio:

    Ei încă numesc terasele cu apă calcaroasă drept piscine naturale. Sunt protejate cât de cât dar ştii cum e, turistul până nu îşi dă în petec să-şi albească adidaşii acolo, la cele de bază că sus nu mai ajunge, nu se simte bine. Chiar am asistat la o astfel de scenă.

    Habar nu aveam. Oricum denumirea mi se pare improprie, chiar dacă aşa atrag mai mulţi vizitatori .

    Se pare că paznicii de la Pamukkale nu-şi făceau deloc datoria. Când am fost eu nimeni nu a bântuit pe acolo încălţat. Paznicii ne-au cerut să ne descălţăm şi ne-am conformat imediat. Ne-au indicat şi unde să ne lăsăm încălţămintea. Noi chiar glumeam că ne alegem alte încălţări mai pricopsite la întoarcere , dar imediat am realizat că trebuie să ne luăm papucii cu noi, deoarece noi am făcut traseul doar într-un singur sens: de sus în jos, cel mai comod .

    Erau vremuri încă bune pentru Pamukkale, dar în acele "piscine" apa nu trecea de glezne, maxim până la jumătatea gambei, era foarte caldă şi nu făceai decât să te murdăreşti.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [30.10.18 23:20:03]
    »

    @doinafil:

    Nu știu când sau dacă vom ajunge și acolo, ne dorim asta (mai ales eu), să atingem sau să ne întindem pe patul ce pare a fi moale, din vată! Asta te atrage de la distanță, moliciunea lui, dar, bietul calcar s-a tocit de-atâta călcătură luată! De-aia, cred, că s-au întâmplat și alunecările!

    Pe mine nu m-a tentat câtuşi de puţin să mă culc în chestiile alea şi să mă murdăresc, pentru că duşuri nu vei găsi pe versant sau cel puţin nu erau în urmă cu mai bine de zece ani.

    În schimb, mi-a plăcut la maxim să fac baie în Piscina Cleopatrei, cu apă termală curată, chiar dacă puţin mai închisă la culoare din cauza compoziţiei, să înot sau să fac poze culcată pe resturile coloanelor antice distruse de cutremur, aflate acum sub apă.

    Nu am petrecut mai mult de două ore în piscină, probabil un timp prea scurt pentru a observa efectele apei asupra tenului .

    La vremea aceea am plătit aproximativ echivalentul 9,5 euro doar pentru accesul la Antique Pool şi cred că preţul nu a crescut de atunci. Din punctul meu de vedere a meritat cu prisosinţă.

    Grăbeşte-te să ajungi la Pamukkale cât timp mai ai ce vedea! Turismul de masă şi debitul redus al apei, captată pentru piscinele hotelurilor din zonă care s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie, au condus la o degradare vizibilă a "muntelui de bumbac" şi este mare păcat.

    Despre Egipt eu am început deja să povestesc, dar tu nu ai avut timp să citeşti

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [31.10.18 07:05:36]
    »

    @nicole33:

    Şi acum sunt paznici dar la ce puhoi de lume este, le mai scapă câte unul pe care il observă târziu şi aşa începe circul.

    Dacă apa din piscina Cleopatrei este încă 75 % termală, nu e indicat să stai ai mult de 10 minute la o baie - se repetă după alte 10-15 minute intratul în apă. Apele din zonă sunt cu radon. În zona calcaroasă dacă stai prea mult în apă poţi avea o senzaţie mai ciudată de căldură la picioare. Unii spun chiar la hotel cât să stai în apă, alţii tac. Dar nu cred că se mai fac măsurători.

    Hoteluri au existat, când a început nebunia modernă chiar în site dar au fost demolate. Captarea izvoarelor e însă o mare problemă şi nu se rezolvă aşa uşor, mai ales acum.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, doinafil, elviramvio, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073472023010254 sec
    ecranul dvs: 1 x 1