Luna de Miere la Carpatia Express

TIPĂREȘTE

Da, ati citit bine titlul. Pentru cine ma cunoaste, stie ca mi-a cam crapat o "tigla" de pe "acoperis" si ca imi plac locatiile inedite.

Cum dupa cununie nu aveam posibilitatea, din cauza serviciului, sa plecam din tara pentru o scurta luna de miere, am zis ca sint destule locuri frumoase din tara noastra pe care nu am apucat sa le vizitam si am ales Maramuresul.

Cum eu am avut mai mult timp pentru organizare, am intrat pe net sa caut cazare in Maramures si asa am dat peste Hotelul Tren. Mai sa fie! Ce-ar fi... daca ar fi!?

Ma bufnea risul de ideea mea asa ca am facut pe loc rezervare pentru prima noapte. Trimit un mail pe adresa de corespondenta si primesc raspuns "Atentie, paturile sint suprause!!!" (si ce daca!). :D

Imi intreb sotul - Ai ceva de comentat daca nu te consult in privinta cazarii? Am gasit pe net ceva minunat si vreau sa iti fac o surpriza!

- Nu, nu am ce sa comentez... merg pe mina ta!

- Pomiti sa nu cotrobai pe laptopul meu ca sa afli ce rezervare am facut?

- Promit!

Si cum e un om de onoare, am avut incredere in cuvintul lui. Am spus citorva prietene si mi-au zis "clar, nu esti sanatoasa la cap!" (de parca imi spuneau ceva nou...)

Rezervarea s-a facut cu cardul, urmind ca anularea sa fie gratuita pina la 5 zile inainte, dupa aia urmind sa fie oprita toata suma. Am citit pe undeva ca se pot reprograma datele daca exista camere (cusete) libere pentru alte perioade, fara a fi taxat in vreun fel.

A venit si ziua Z cind am pornit la drum. Pe la ora 10 am primit un telefon de la receptionera hotelului intrebindu-ma daca imi mentin rezervarea mai ales ca era o zi urita foc, ploua mocaneste de 2 zile. Am zis ca noi sintem pe drum, ca avem vreo 8 ore pina sa ajungem la destinatie si am intrebat daca pot sa comand si cina (tot pe net citisem ca pentru cina trebuie sa anunti de dimineata) avind in vedere ca ajungeam seara tirziu. Mi-a spus ca pentru cina nu se mai poate face rezervare dar ca ne vor recomanda un restaurant in oras. Ca biroul va fi deschis pina la orele 18 si ca daca nu ajungem in timp util, vom gasi cheia la paznic. Mi-a mai pus citeva intrebari la care i-am zis ca nu pot raspunde deoarece vreau sa fac o surpriza pentru sotul meu iar acesta fiind in masina linga mine, si-ar fi dat seama unde il duc. O singura intrebare mai aveam "e cald in acea locatie? ". "Da, va fi cald! " -a fost raspunsul pe care l-am primit.

Auzind intrebarea mea, sotul a facut ochii mari :

- Mama, dar unde ma duci tu? De ce ai intrebat daca e cald? Orice hotel care se respecta are caldura.

- Cine a zis ca te duc la vreun hotel? :)

- Aoleu, unde ma duci? In padure cu ursul?

- Nu chiar, dar pe aproape! Trebuie sa facem in asa fel incit sa luam doar citeva lucruri din bagaje ca sa le luam cu noi in "cuibusor".

- Lasa ca luam valizele si scoatem hainele in camera. Nu vezi ca afara ploua si ti-a zis si doamna aceea ca ploua la destinatie?

- Nu ai unde sa duci bagajele. Trebuie sa luam doar strictul necesar. Si... apropos, vezi sa iti faci nevoile inainte ca nu exista toaleta in "cuibusor".

-WHAT? Cum sa nu fie toaleta? Mai, tu ma sperii.

Si eu rideam in hohote...

- Si acum ce mai ai de rizi?

- Pai ma gindeam cum sa iti spun ca nu ai posibilitatea sa ma tii nici in brate...

-CEEEEEEEE??? E celula de izolare si eu nu stiu? O sa dormim in picioare?

- Nu, doar ca nu ajungi cu miinile ca sa ma tii in brate.

- Imi pare rau ca iti spun, dar pe mine nu m-ai prins la afacerea asta. Sa nu te superi pe mine dar daca baie nu am, sa te tin in brate nu pot... eu nu am sa ma dau jos din masina. Dupa cite imi dau seama, e mult mai confortabil in masina.

- Cum vrei, eu nu te oblig, dar daca in noaptea nuntii tu ma lasi singura, miine anulez casatoria!

O parte din drum s-a desfasurat in liniste. Bosumflati!

Cind am ajuns la poarta de intrare in Maramures, am oprit sa facem o poza. Inca ploua dar peisajul era foarte frumos.

La ora 18 am intrat pe poarta garii. Pe parcursul drumului am urmat indicatoarele cu Mocanita.

- M-ai adus in gara? Si de aici unde plecam?

- Nu plecam nicaieri. Aici vom ramine la noapte.

- Unde, in tren? si pe fata i s-a latit un zimbet...

- Da, in tren!

Eram singura masina din parcare. Pustiu nenica! Noroc ca nu asfintise soarele si am apucat sa ne facem o idee despre imprejurimi. Unde o fi biroul? Unde o fi receptia? Eram dezorientati cind am vazut un nene cu o vesta portocalie fosforescenta. Intreb "aici e Carpatia Express?" / Da, dumneavoastra sinteti doamna cu rezervarea? / Da. / Veniti cu mine.

Am urmat paznicul respectiv si am urcat in tren. Ce mi-a placut ca nu s-au pastrat scarile incomode originale si ca in fata usii era o scarita de lemn foarte usor de urcat. A aprins lumina in vagon si ne-a dat o cheie de la cuseta nr 8. Am eschis usa si mi-a placut. Nu am calatorit niciodata cu un vagon de dormit asa ca si pentru mine era ceva nou. Dar eu citisem pe net si vazusem si poze asa ca nu eram surprinsa deloc. Pe cind el... ramasese fara cuvinte (nu pentru ca nu mai vazuse vreo cuseta ci pentru ca isi faceam planuri cum sa dormim impreuna.)

Paznicul ne-a dus sa vedem si toaleta de la capatul vagonului, apoi ne-a aratat si containerele de afara unde erau dusurile si alte wc-uri. Totul foarte curat. Caldura era suficienta. Ne-a urat sejur placut si a plecat.

Noi ne-am "acomodat" putin cu interiorul cusetei, adica nu prea aveam cum sa stam amindoi in acelasi timp in picioare ci unul trebuia sa stea pe pat ca celalalt sa se uite pe geam, sa monteze- instaleze laptopul pe masuta... sa prepare cina :)).

Nu stiu daca sufar de claustrofobie, insa simteam o mare nevoie de "aeriseala" asa ca i-am zis sa iesim sa ne plimbam putin prin imprejurimi sa ne dezmortim oasle dupa o zi de stat in masina.

Dupa vreo ora, timp in care ne-am invirtit prin centru si am mincat prajituri la o cofetarie, am revenit sperind ca sa apara si alte masini in parcare, ca ne spusese paznicul cum ca vor mai fi si alti turisti. Dar pina la parcare, trebuia sa intram in incinta. Pe unde sa intram? Portile inchise. La ghiseele din gara intuneric. Hai sa trag de poarta rulanta. Avea o tona si ceva... nu s-a clintit. A tras EL, Power man si a reusit sa faca un spatiu de 30-35 cm... mi-am supt toate cele si am trecut.

Stiti vorba aia? Cei mai tari din parcare, noi eram. (si parcarea era goala!). :D

Tinjeam dupa o seara cu foc de tabara si sporovaiala pe malul girlei, asa cum vazusem eu in prezentare. Poate ca din cauza ca eram singurii, puteam sa sporovaim intre noi si in cuseta... nu s-a mai aprins focul... Mai mult ca sigur si din cauza ploii.

Am intrat in cuseta si am "pregatit" cina. Ne-am procurat hrana de pe drum ca sa mincam lipiti in cuibusorul nostru. Intre timp am vrut sa povestim cu prietenii de pe net si am dat sa ne conectam. Trebuia parola. Ia-o de unde nu-i. Mi-a venit ideea sa ma duc sa caut paznicul sa il intreb daca stie parola. Dar si acesta era de negasit. M-am gindit ca poate raspunde cineva la nr de pe care fusesem sunata dimineata. Gresit. Nu a raspuns nimeni. M-am intors in tren si vedem pe pereti doua pagini cu instructiuni, una in romana, alta in engleza. Acolo erau trecute doua numere de urgenta. Nici la aceste numere nu a raspuns nimeni. :(. Asta e singurul lucru dezamagitor din aceasta locatie. Ca poti sa mori si nu te aude nimeni. Intr-un tirziu, scotocind noi pe acolo am gasit o usita care se deschidea, un fel de etajera cu oglinda si pe suportul ei am gasit parola de la internet. Asta dupa vreo 30 de minute de cautare.

Despre lumina, la fel, nu ne-am priceput de unde se aprinde. Am apasat si rasucit pe toate butoanele intilnite in cale... intru-un tirziu am vazut pe peretele opus paturilor, o tablita cu doua desene ce pareau a fi becuri. Am tras de butonasele alea si am facut lumina in paradis.

In rest, curatenie, parfum pe culoar, prosoape imaculate, lenjerie la fel. Patuturile moi dar mici, de liliputani. La latime ma refer. Cit o bancheta de compartiment de tren.

Dupa masa ne-am luat schimburile si ne-am dus sa facem dus. Containerele sint separate pentru barbati si femei insa cum noi eram singurii de pe acolo, am folosit containerul de barbati ca imi era frica sa ma duc singura in cabina aia mare. Cred ca si gazdele au fost multumite ca nu trebuiau sa curete in doua locuri. La baie l am gasit gel de dus care mirosea a trandafiri. Caldura cit sa poti sa lasi toalele de pe tine. Apa fiarta. Nota 10. Scara de lemn plouata si uda, a fost alunecoasa si cit pe ce sotul meu sa se aleaga cu o scrititura. In rest, nimic rau de comentat.

Acum a venit si ora somnului. Am incercat sa stam amindoi pe un patut si cind vroiam sa ma intorc de pe o parte pe alta, trebuia sa ma dau jos din pat, sa ma intorc apoi sa ma asez din nou. Pina la urma am renuntat si l-am trimis pe el sus...

Am dormit foarte bine in linistea aia dar de la ora 4 jumate nu am mai avut somn. Pe la ora 7 fix s-au auzit niste pasi pe culoar. Cred ca era persoana insarcinata cu curatenia, mers hotarit de barbat de se zgiltiia trenul. S-au auzit si citeva masini care parcau, ne gindeam ca ne vine companie. Apoi vase zdranganind prin vagonul restaurant. Ni se spusese ca micul dejun va putea fi servit intre orele 7 si 10. Noi ne-am dus pe la 9, dupa ce am facut o lunga sedinta foto prin vagoanele si locomotivele din gara. Venise si un cuplu de turisti germani care s-au pozat vreo ora in locomotiva, aproape sa nu mai am si eu loc de ei. :)

Am intrat cu "emotie" in vagonul restaurant. Era dragut. Intim, calduros, curat si primitor. Un bufet suedez pregatit pentru 2 persoane asezat pe o masa: cascaval, sunca, ardei, iaurt, miere, lapte, suc de portocale, unt si chifle, citeva feluri de cereale si fructe. O doamna ne-a servit dupa dorinta, mie ceai si lui cafea. Intre timp ploaia s-a oprit, a iesit soarele si mi-a venit o idee geniala. Am cules niste flori, mi-am facut o coronita si un buchet, am imbracat rochia de mireasa si... am trecut din nou la calarit vagoanele si locomotivele mocanitelor. Abia pe la 12 am terminat cu sedinta foto. Eram uda pe rochie de la baltile din parcare, de la iarba pe care ma asezasem, plina de praf si murdarie de prin trenuri si casele muzeului ce incepea a se construi pe acolo, insa fericita de rezultat. Ne-am dus sa platim, am primit si un calendar pentru anul viitor cu mocanita in fiecare luna a anului. Poze superbe facute de profesionisti. Am iesit pe poarta in tinuta "de bal", spre incintarea paznicului care zimbea multumit vazindu-ne incintati de poze si peisaj. Am zis ca poate mai gasesc peisaje care sa ma inspire la poze inedite... si asa am ajuns la Memorialul durerii de la Sighet. Unde sa intru imbracata in rochie de mireasa in asemenea loc? Nici macar eu, nebuna lumii, nu puteam sa fac asa ceva, astfel ca m-am dezbracat in parcare. Dar asta e o alta poveste... pe care v-o detaliez alta data. E ceva mai trista.

Mi-a placut mult la Carpatia Express, cu singuranta ca sa recomand tuturor celor ce vor merge acolo si sint aproape sigura ca voi reveni intr-o zi cu soare ca sa stam la foc pe acele fotolii "bufante" pe care le-am probat ude fleasca. O sa vedeti in poze. :)

---

VIZUALIZĂRI: 3063 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI