ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.06.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 6 MIN

Trei zile minunate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am stat și m-am tot gândit, dacă e bine să scriu aici, despre acest festival de muzică bună. Am intrat și am observat că există o rubrică dedicată, pentru așa ceva și am zis de ce nu.

Acu vreo 2-3 săptămâni am primit o invitație pe facebook, de la un fost coleg de liceu, de a participa la un eveniment muzical. Am zis să accept, cu toate că nu eram foarte entuziasmat.

Dar despre ce este vorba? Un festival tribute sau cum spunea unul dintre organizatori : arată ca ei, dansează ca ei, cântă ca ei. Adică HeyDay.

A mai fost numit și concertul imposibil, adică Elvis Presley cântă după Rihanna, Guns N' Roses cântă după The Doors, Pink Floyd după Led Zeppelin, Beatles după U2, Michael Jackson după Queen și exemplele pot continua.

Astfel Bucureștiul s-a alăturat marilor festivaluri tribute din lume. Deja este o tradiție ca în țări ca Marea Britanie, S. U. A. sau Germania să aibă loc asemenea festivaluri tribute. Aceste festivaluri au devenit un fenomen de entertainment și chiar un demers istoric, deoarece atât fanii, cât și alți iubitori ai muzicii bune, au posibilitatea să vadă pe viu, legende ale scenei muzicale din anii 60 până în prezent.

HeyDay festival a adus laolaltă unele dintre cele mai dorite tribute din lume, „tribute acts” cum sunt ele denumite, respectiv: Elvis, Michael Jackson, The Doors, Led Zeppelin, Metallica, Pink Floyd, Rihanna, Adele, James Brown, Queen sau Whitsnake.

A fost un bun prilej ca atât noi, dar în mod special special copii noștri, să vadă pe viu artiști în vogă ca Rihanna sau Adele alături de legende ale trecutului ca The Doors sau Queen.

Dar ce reprezintă „tribute band”? Un grup de muzicieni, constituiți sau nu în formații, care cântă muzica unor trupe foarte celebre și care încearcă să arate și să sune ca ei. Le imită până și stilul vestimentar și toate gesturile. Ei bine așa am avut posibilitatea să văd si să ascult live muzica marilor trupe din epoca de aur a pop-rockului. O adevarată incursiune prin muzica celor mai de succes trupe din trecut, dar și contemporane.

Festivalul a avut loc în Parcul Izvor din capitală. Au fost 3 zile de muzică bună. Intrarea a fost permisă vineri de la ora 16, iar sâmbătă și duminică de la ora 12. Concertele se încheiau la ora 23, pentru a nu deranja vecinii! Prețul biletelor de intrare a fost modic, 15 lei pe zi sau un abonament de 3 zile 30 de lei. Intrarea copiilor sub 14 ani a fost gratis.

În incinta Parcului Izvor erau construite două scene principale si una secundară. Până la începerea concertelor pe scenele principale, cântau diverse trupe românesti pe cea secundară, trupe așa mai la început de drum.

Într-o zonă a parcului erau amplasate tonete ce serveau mâncare, băutură, în special bere, înghețată, floricele etc. Erau amplasate și mese cu băncuțe. O armată de voluntari se ocupa de curățenie. Eu până acum nu am mai văzut așa ceva. În general lumea era foarte civilizată, dar mai existau și mici excepții. Ei bine acești tineri voluntari apăreau din pământ, din iarbă verde și culegeau resturile de pe jos. Asta a făcut ca duminica seara, la 5 minute dupa terminarea concertelor locul să arate impecabil.

Tot în incinta parcului mai era un loc unde cei interesați, în special copiii, se puteau farda sau tatua (nepermanent) gratuit. E lesne de înțeles că acolo era singurul loc unde era coadă non stop.

Dar cum a fost la festival? Ei bine a fost superb. Au fost trei zile de muzică bună, o atmosferă foarte relaxată, oameni frumoși si zâmbitori. I-am spus si nevestei, trebuie să ne ciupim să vedem că nu visăm. Parca nici nu eram în România. Cel puțin eu personal nu am mai participat la așa ceva, la noi în țară.

Dar cum s-au desfașurat concertele? Ei bine până la ora 17 cântau pe scena micuță formațiile românești aflate la început de drum. După ora 17 începeau concertele trupelor tribute invitate. Ce mi-a plăcut foarte mult este că nu existau timpi morți. Se cânta când pe o scenă, când pe alta. Fiecare avea o oră la dispozitie să cânte și să ne încânte. Astfel noi ne mutam de la o scenă la alta. Când era vreun artist pe care nu-l îndrăgeam așa de mult, luam o pauză de bere sau de mâncare. 3 zile, 18 ore de muzică bună nici nu știu când a trecut.

La concerte cine vroia stătea în picioare în apropierea scenei, cine nu stătea ca la picnic jos pe iarbă. Foarte mulți erau veniți cu cei mici. Erau copii de la 2,3 luni în sus. Cine vroia se juca badminton sau fotbal. Ca la o ieșire clasică la iarba verde, asezonată de aceeași muzică bună, pentru toți.

Acu să spun și cine m-a impresionat. Dintre cei așa zis debutanți mi-au plăcut cei de la Trupa 23, originari đin România. Am uitat să spun ca în afara de trupe și muzicieni din România au mai fost din Italia si Marea Britanie. Să încep cu ai noștri. Mi-au plăcut foarte mult cei de la trupa The R. O. C. K. ce au cântat AC/DC și cei de la Masterpiece din Cluj, ce au interpretat Metallica. Buni, chiar foarte buni. Excepționali mi s-au parut cei doi băieti ce au adus un tribute trupei Pink Floyd, reuniți in formația When Violin Meets Guitar. O vioară și o chitară în mâna cui trebuie pot face minuni. Și chiar au făcut!

Italia a fost reprezentată de două trupe, una care interpreta piesele U2 și cealaltă Queen. Cei cu U2 au fost buni, dar cei ce interpretau Queen au fost excepționali. Solistul îl imita pe Freddy într-un mare fel. Și avea și o voce incredibilă. Și știm cu toții că asta nu e ușor, Freddy fiind unic și inegalabil. Au făcut în ultima seară de festival, un show memorabil.

Cele mai multe formații invitate de peste hotare au fost din Marea Britanie. Mi-au plăcut foarte tare cei ce au cântat muzica lui James Brown și frumoasa fată cu dansatoarele ei, ce cânta melodiile Rihannei.

I-am lăsat la sfârsit pe cei mai buni, trupele The Guns N' Roses Experience și Aeroforceone, ce au cântat, au dansat și au arătat exact ca originalii de la Guns’n Roses, respectiv de la Aerosmith. Buni, foarte buni băieții. Ba nu excepționali!

Cârcotașii ar spune de ce să mă duc să văd și să ascult niste clone, mai mult sau mai puțin reușite? Ei bine mulți dintre artiști nici nu mai există, iar pentru cei care mai sunt te costă un bilet o grămadă și vezi doar pe un artist și câțiva invitați eventual. Nu mai spun că unii dintre artiștii prezenți chiar au fost foarte buni!

Ei bine noi am trăit pe viu 3 zile de muzică de calitate. Abia aștept să treacă anul, pentru a participa la următoarea ediție.

O să închei cu părerea unuia dintre participanți, respectiv a solistului ce cântă AC/DC: „Pace, armonie, fericire, dragoste, familie, libertate, calitate, frumusețe... Acestea sunt cuvintele care mi-au apărut în minte în fiecare zi de festival. Parcă timp de trei zile am fost teleportat în alta tara”!

Din punctul meu de vedere, eu care sunt mai cârcotaș așa de felul meu pot spune cu mâna pe inima că a fost o organizare ireproșabilă. E drept că si oamenii ce au participat la acest festival erau oameni normali, cu mult bun simț.

În afară de voluntari a mai existat o armată de tehnicieni care se ocupau de sonorizare sau lumini, au mai fost fotografi și cameramani profesioniști. A fost o munca titanică dusă la bun sfârșit de oameni pasionați.


[fb]
---
Trimis de robert in 01.06.16 12:43:54
Validat / Publicat: 02.06.16 05:42:27

VIZUALIZĂRI: 1495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 HeyDay festival tribute
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2034 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[01.06.16 14:04:21]
»

rog: https://www.youtube.com/watch?v=A22oy8dFjqc

mersi

webmaster26
[01.06.16 14:10:56]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mogly
[02.06.16 09:14:27]
»

@robert - E perfect că se mai întâmplă şi în România lucruri frumoase şi mă bucur că v-aţi simţit bine!

robertAUTOR REVIEW
[02.06.16 09:21:27]
»

@mogly - De mult nu mai ne-am simțit asa bine, la o manifestare publică! Chiar de foarte mult timp, dacă stau bine să ma gândesc!

La aceasta reusită organizatorică a avut un rol determinant si publicul, care a fost extrem de civilizat! Parcă nu mai eram pe plaiurile dâmbovițene!!!

Dan&Ema
[02.06.16 10:46:07]
»

Suna bine! Acum si in Romania!

msnd
[02.06.16 11:37:40]
»

@robert -

Deci ceea ce am văzut eu în Mallorca cu Rud Stewart se încadrează oarecum într-o mișcare mai largă. Numai că acolo a fost diferit. Era un alt nume, deși erau aceleași cântece, și aproape o aceiași imagine. Cum spuneam, nu am fost foarte încântat.

Dar, ceea ce ne-ai povestit ține, în principal, de aducerea în amintire a ceea ce nu se mai poate repeta. Este altceva, și merită aprecieri.

Felicitări pentru articol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[02.06.16 13:05:10]
»

@msnd: Mulțumesc frumos!

Firește sunt multe copii, unele mai reușite altele mai puțin!

Și aici la acest festival s-a încercat aducerea celor mai buni și cu toate astea au fost și unii mai slăbuți! Michael și Elvis mi s-au părut copii nereușite. Cu toate astea au fost oameni cărora le-au plăcut!

mishu
[03.06.16 10:01:51]
»

Initial numele articolului nu m-a atras sa-l citesc insa ceva a sunat interesant "Festival tribute", oare ce o fi, hai sa citesc si in final nu pot decat sa ma bucur ca am citit acest articol.

Nu pot spune ca daca as fi stiut as fi participat pentru ca nu am fost in capitala, dar mi se pare un eveniment care merita, si chiar daca nu este toata muzica pe toate gusturile, faptul ca poti petrece ceva ore in aer libera ascultand muzica live fara a plati un pret exagerat mi se pare excelent.

Iar organizarea voluntarilor pentru mentinerea curateniei mi se pare de laudat. Felicitari, am votat cu foarte mare placere chiar daca votul este unul simbolic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[03.06.16 12:03:22]
»

@mishu - Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, mishu, mogly, msnd, robert
Alte articole din această RUBRICĂTonomat AFA:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05265998840332 sec
    ecranul dvs: 1 x 1