O seară magică la Sala Radio

TIPĂREȘTE

Poate nu e locul la această rubrică, totuși eu consider că aici se potrivește cel mai bine. Pentru că, în opinia mea, un tonomat trebuie să „găzduiască” fel și fel de muzică - inclusiv pe cea așa-numită „cultă”.

Am auzit în mod repetat la radio (în mașină ascult cu precădere RRA) mai zilele trecute reclame pentru un concert aniversar (150 de ani de la nașterea muzicianului Richard Strauss) sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare, iar pe scenă urma să fie și celebrul pianist Răzvan Dragnea, distins cu numeroase premii în competiții naționale și internaționale

Evenimentul programat pentru vineri, 21 martie, promitea să ofere publicului ocazia să asculte o partitură deosebită a artistului german: „Așa grăit-a Zarathustra”. Poemul simfonic este inspirat de tratatul filozofic cu același nume, al lui Friedrich Nietzsche, ce pune în discuție problema divinității într-un mod inedit, și care cuprinde și cunoscuta formulare „Dumnezeu a murit”.

De asemenea, din programul serii urmau a face parte și Uvertura „Carnavalul roman”, semnată de Hector Berlioz, compozitor francez romantic, și „Concertul pentru pian și orchestră”, al lui Franz Liszt.

Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că numele acestea nu-mi spuneau nimic (mă refer la dirijor și pianist), de aceea am și căutat ceva informații despre ei. Și am găsit, o grămadă. Am ales pentru voi doar un interviu din ciclul de emisiuni de la TVR „Generația cu cheia de gât”. Sper să fie edificator. Dacă nu, mai căutați și voi!

Iubi era dornică să revadă sala, cu ocazia unui concert de muzică bună, după ce o vizitasem împreună în premieră în ajunul Crăciunului pentru spectacolul maestrului Tudor Gheorghe, așa că a acceptat bucuroasă invitația la o seară de muzică bună.

Am reușit să ajungem la timp, chiar am găsit și un loc de parcare pe str. Temișana unde Fiesta a intrat exact la fix și iată-ne în sfârșit pe fotoliile noastre, așteptând începutul spectacolului...

Orchestra a apărut aproape imediat, în aplauzele publicului, și-a acordat instrumentele, apoi la un semnal al capelmaistrului s-au așezat în liniște și a intrat și dirijorul. Aplauzele s-au stins repede, a urmat clipa de tăcere despre care maestrul spune (citez):

Și au început să curgă frumos acordurile muzicii lui Liszt, apoi după un ropot de aplauze, urmat de o scurtă pauză în care tehnicienii săli au adus pe scenă pianul necesar celei de-a doua bucăți din program, a urmat „Carnavalul din Roma” al lui Berlioz. Cele câteva măsuri care dau tema piesei, mi-au rămas definitiv în memoria simțurilor... Ce a putut pianistul acesta să ne facă pe toți, o sală arhiplină, să simțim nu este ușor de egalat, nici de descris în cuvinte. Mergeți să-l vedeți / ascultați și poate veți înțelege...

La terminarea uverturii, ropotele de aplauze nu l-au lăsat practic să părăsească scena, astfel că omul a revenit, s-a reașezat la clape și fără partitură, dirijor sau orchestră ne-a servit un „encore” de (cred) vreo zece minute în care în sală au răsunat doar acordurile pianului, când tumultuoase și iuți, când tandre și suave - din păcate cultura mea muzicală extrem de limitată nu vă poate spune ce era, nici cine a scris-o; am o bănuială că ar fi vorba despre Chopin, dar nimic sigur... :(

După o altă pauză (ceva mai lungă), în care iar a fost reconfigurată sala pentru noua orchestrație, după ce „rama” a fost gata, a început și „la piece de resistance” a serii - „Also sprach Zarathustra”, poemul simfonic al lui Strauss.

Poate n-ați auzit melodia, sau titlul nu vă spune nimic - dar oare câți știu că începutul poemului a fost ales de regizorul Stanley Kubrick să ilustreze ecranizarea celebrului roman SF „2001: a space odissey” de Arthur C. Clarke.

Eu știam filmul, am ascultat și muzica, dar s-o vezi și auzi în sală e cu totul altceva... Să simți vibrația gravă a orgii, să auzi nu doar notele, ci și susurul foalelor, sunetul arcușurilor ce ating instrumentul, al filelor partiturilor întoarse din timp în timp, sau să vezi dirijorul luptând cu o filă rebelă a partiturii sale ce nu vroia să rămână deschisă la pagina cu pricina... e (vorba reclamei) „priceless”. (aici trebuie să recunosc - la mine se pare că e o legătură greșită pe undeva, că urechea se leagă direct de glanda lacrimală, dar și de beregată - nu pot să ascult ceva care îmi încântă auzul fără să lăcrimez și să am un nod în gât... am zis c-o să mă caut)...

Mai e nevoie să spun că publicul aproape nu a vrut să părăsească sala, la terminarea spectacolului? norocul nostru că au plecat cei din orchestră...

Vă invit așadar, dragi prieteni, dacă veniți vreodată prin București și aveți vreme, să nu ocoliți Sala Radio și concertele pe care le organizează!

---

VIZUALIZĂRI: 1932 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI