EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

După cum de la o vârstă e nevoie să avem grijă și de trup nu doar de suflet, periodic ne alocăm timp pentru a ne trata articulațiile în locuri cu ape tămăduitoare sau cu alte resurse naturale binefăcătoare.
Pentru a ajunge la destinație, aflata la peste 500km de casă, am luat în calcul o cazare intermediară și am poposit o noapte în Cluj. O căutare scurtă si câștigător a fost un hotel mic, situat în zona centrală pentru a ne fi la îndemână și o scurtă plimbare înainte de masă.
Selectând după cerințele noastre, Booking ne-a recomandat The Square Hotel, aflat pe str. Emile Zola nr. 2, la aproximativ 200m de centrul orașului.
In ziua cazării în timp ce ne aflam la drum am primit mesaj cu informațiile necesare pentru a intra în cameră, hotelul ne având recepție. Check-in făcut, ne continuăm drumul și pe la ora 17 “băteam în poartă “, tastând codul de acces la intrare și apoi la cameră.
Prima impresie foarte plăcută! Am intrat în camera în care dimineața următoare am primit micul dejun, ambianță plăcută, primitoare, mobilier modern în culori calde. Câteva tablouri pe pereți pe care le regăsim și pe casa scărilor, apoi la fiecare etaj. Un minus al locației ar fi lipsa unui lift.
Camera primită de noi se află la etajul 1. După tastarea codului de acces descoperim o cameră simplă, dar curată și cu tot ce ai nevoie. Să nu cumva să uit! Camera are o fereastră mare, iar pentru mine a fost un mare plus. Îmi place să fiu cât mai aproape de natură și aici aproape că intra in camera ramurile copacului din față. Revenind la ce aveam noi în cameră, patul matrimonial cu lenjerie plăcută și saltea foarte comodă, este flancat de două noptiere pe care se află câte o lampă pentru lumina locală. Deasupra patului, fixat pe perete un tablou, în fața patului televizorul, iar sub acesta se află minifrigiderul cu doua recipiente cu apă, din partea casei. Pe frigider o mașină de făcut cafea alături de cele necesare, cafea, zahar, ceșcuțe.
Nu este dulap, dar au avut grijă să pună un stativ cu câteva umerașe, iar sub acesta într-un sertar se află halatele de baie. Că veni vorba de baie și aici spațiul este limitat, dar nu lipsește nimic. Avem cabina de duș amplasată în fața geamului și astfel dușul e mai revigorant privind natura și ascultând trilul păsărilor. Alături se află chiuveta cu rafturi atât de necesare în baie, oglinda fixată pe perete și mai lateral vasul de wc. Și ca orice locație care se respectă și își respectă oaspeții, produsele consumabile sunt suficiente și de calitate, există uscător de păr și prosoape albe, pufoase, câte două pentru fiecare. Condiții bune pentru o pauza odihnitoare.
Cazarea noastră include mic dejun și în următoarea dimineață, înainte de a porni spre destinația finală coborâm la masă unde suntem întâmpinați de managerul unității, un tânăr foarte simpatic și amabil și cu care ne-am întreținut câteva minute. În acest timp pe lângă povestea revenirii lui în țară și munca depusă pentru a da viața acestei afaceri ne-a informat și despre ce am putea mânca și aveai ce alege...
Se putea comanda un platou cu brânzeturi, cărnuri și ceva legume, omletă sau ochiuri la care se adăuga cele aflate deja în zona de bufet, cereale, fructe, produse de patiserie, dulcețuri, miere de albine, cremă de ciocolată, unt de arahide, unt obisnuit, iaurt, lapte de vacă sau lapte vegetal, suc de fructe, apă, ceai sau cafea. Un mic dejun foarte diversificat, gustos, cu produse de calitate și multă amabilitate din partea personalului și a proprietarului.
După toate cele spuse e clar că recomand locația, chiar dacă are și ceva minusuri, lipsa liftului după cum v-am spus și mai important pentru cei veniți cu mașina este lipsa parcării. Clujul este un oraș aglomerat, iar în zona centrală e mai greu cu parcarea așa că pentru marele tăblos am plătit aproape jumătate din cazarea noastră și nici măcar nu a primit mic dejun, dar a fost „servit” cu ceva motorină din costurile suplimentare.

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
- Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună
Trimis de DOINITA in 03.07.25 12:26:36
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.77190887 N, 23.58836233 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "The Square Hotel, CLUJ" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@DOINITA: Mi-a plăcut exprimarea " marele tăblos".
Și mi-am amintit și eu de o fază asemănătoare: pt "micul tăblos" pe care-l conduc, am plătit în parcarea unei clinici din Bucuresti 1/2 din prețul consultatiei. Costa 9 lei pt 15 minute! Parcarea, nu consultația!
@adrianaglogo: Marele tăblos a primit numele de la Răzvan, care 'botează ' mai toate mașinile din familie și în caul de față chiar i se potrivește. O fi el mare, dar chiar să aibă ' cazare' cât jumîtate din cea primită de noi!?
Uneori te vezi nevoit să plătești mai mult de cât ar fi cazul...
În București am plătit și noi o cazare de ne-a luat cu amețeala. Era în apropiere de guvern cred.
Sănătoși să fim că belele curg gârlă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)