O cazare (aproape) perfectă în inima orașului Edırne

TIPĂREȘTE

Am fost foarte mândră de cazarea pe care o găsisem în Edırne, abia așteptam să-mi primesc laudele de la ai mei! :) Taşodalar Otel, un conac turcesc vechi de câteva secole, decorat corespunzător („spunându-ne o poveste”, lucru după care ne-nnebunim), aflat la numai doi pași, literalmente, de intrarea la Moscheea Selimiye... Când am dat de el, pe booking, nici n-am mai vizualizat restul ofertelor, am zis: gata, ăsta-i! Mi-au dat un impuls suplimentar și comentariile laudative ale turiștilor și am rezervat fără să mai stau pe gânduri o cameră triplă, cu mic dejun inclus și cu drept de anulare gratuită până în apropierea plecării, pentru 80 de euro.

La fața locului, l-am reperat destul de ușor, setându-i anterior localizarea pe GoogleMap. Ca idee, trebuie să ajungeți pe strada cu Muzeul Arheologic, din ea se face o alee în pantă ușoară, ce urcă până la hotel. Parcare dedicată nu există, dar 5-6 mașini se pot odihni pe marginea acesteia, fără să incomodeze pe nimeni, căci vecinii hotelului nostru sunt tot unul și unul: o baie publică, un soi de lapidarium ce ține de Muzeul Arheologic (cu pietre vechi de mormânt musulmane) și, precum pomenii, Moscheea Selimiye.

De intrat în hotel se intră prin două locuri: direct în clădire, din aleea dinspre moschee sau prin lateral, străbătând curtea pietruită. Lângă fiecare din intrări se află câte o plăcuță ce amintește că locul este impregnat de istorie, în această casă născându-se cândva însuși Mahomed Cuceritorul! În engleză doar atât scrie, dar în turcă povestea e un pic mai elaborată.

Clădirea e mai mult lungă decât lată și are două niveluri: primul construit din piatră, cu ferestre înguste, al doilea din zidărie acoperită cu tencuială de culoare cărămizie, cu ferestre mai multe și mai mari, încadrate de cercevele din lemn vopsit în maro. Pe partea dinspre moschee (fața, cum ar veni), două din camerele de la etaj sunt un pic ieșite înafară, în binecunoscutul stil turcesc. Noaptea, conacul este foarte frumos pus în evidență de niște spoturi luminoase, montate fix între cele două niveluri, ce bat în sus.

Curtea are formă dreptunghiulară, e destul de vastă și are pe una din laturile sale mari un șir de mese și scaune, acoperit de o copertină. Undeva am văzut și numele de „cafenea”, înțeleg că aici se pot opri trecătorii pentru o pauză de hidratare; noi aici aveam să ne bem... ceaiul de dimineață (mai greu cu cafeaua pe la hotelurile turcești; ceea ce servesc ei la micul dejun sub denumirea de cafea este de fapt nesscafe, o chestie pe care personal o detest). Câteva mese cu scaune sunt și în fața conacului, acestea însă neacoperite. Deasemenea, clădirii originale i-a fost adăugată o mică terasă, înconjurată de geamuri de sus și până jos, pe cele 3 laturi exterioare.

Noi am ajuns pe la vreo 7 seara, după o ploaie sănătoasă; pe moment se oprise, dar norii nu se risipiseră și amenințau să se reverse din nou. Am trecut de micuța terasă, apoi de sala de mic dejun și am pătruns în holul spațios – mobilă de epocă, decorată în stil oriental, podelele de lemn acoperite de covoare în culori vii, gravuri și picturi pe pereți, înfățișând imagini din oraș sau elemente specifice culturii turcești: lalele stilizate, un pașă cu turban, călare pe un armăsar. O atmosferă caldă și exotică – asta a fost prima impresie. Într-un colț am remarcat un stativ cu pliante despre diverse evenimente culturale din Edırne; m-ar fi interesat mai repede o hartă sau ceva informații turistice.

Biroul recepției e amplasat într-un colț, nimic ostentativ, aproape că nu-l observi. Ne-a întâmpinat un tânăr drăguț, iar formalitățile de cazare au durat puține minute și au inclus plata (cu cardul). Am primit o cameră la etaj, tânărul ne-a însoțit pe treptele de lemn, frumos întreținute, ce dau într-un hol pătrat, decorat cu o canapea tapițată și un pătuț de bebel într-un colț; din acest hol se intră în camere. Fiecare cameră poartă un număr, dar și numele unei personalități istorice, a noastră se chema Mimar Sinan, numele genialului arhitect ce a proiectat Moscheea Selimiye.

Ca de obicei, ai mei au avut voie să se instaleze abia după ce eu am definitivat ședința foto.???? (Nu mă acuzați de sadism, veți vedea că n-am făcut multe poze!???? Doar atâtea câte să-mi amintească exact ce și cum, ca să pot acum să vă povestesc...)

Așadar: Camera n-a fost prea mare, suficientă totuși ca 3 persoane să nu se calce pe picioare. Dușumea de lemn închis la culoare, un covoraș tradițional, pereți văruiți în alb-crem, perdele albe, draperii gri, candelambru și aplice minuscule, mobilier din lemn masiv, lăcuit, cu decorațiuni discrete. Un pat dublu pe mijloc, încă unul simplu pe latura opusă ferestrelor. Saltele excelente, lenjerie din bumbac alb, câte 2 perne de fiecare ocupant. Noptiere de-o parte și de alta, prize și întrerupătoare deasupra fiecăreia (confort, adică????).

Pe peretele opus, o comodă cu oglindă, răcitorul ascuns în spatele unor uși de lemn, cu intarsii, deasupra televizorul LCD și în continuare un dulap în două uși. În răcitor am găsit 3 doze diferite de suc și 4 de apă (prețuri medii, dar oricum nu ne-au interesat), iar pe el, 3 pahare și desfăcătorul. În șifonier – umerașe, pilote, papuci de unică folosință și chestii de curățat pantofii. În dreptul uneia din ferestre mai era un scaun-fotoliu foarte frumos, adevărata piesă de rezistență a camerei în materie de decorațiuni. Alături, o măsuță. De la ferestre puteam supraveghea chiar intrarea în incinta Moscheei Selimiye!

Dacă dormitorul încearcă să păstreze nota tradițională, baia e o încăpere cât se poate de modernă. Gresie și faianță din plăci mari, în degradeuri de gri, vas de toaletă, chiuvetă încastrată cu vaste spații laterale de depozitare, cabină de duș cu pereți din plexiglas gros, baterii retro, oglindă cu ramă aurie, coș de gunoi, perie de WC. Câte 2 prosoape de fiecare plus unul de ieșit din duș. Drept consumabile: hârtie igienică (plus rezervă), săpunele, flaconașe cu șampon. Cam tot ce-ți trebuie. Am uitat să menționez uscătorul de păr și frumosul „tablou” desenat în nuanțe de verde pe câteva plăci de faianță, reprezentând o secvență din vechiul Edırne.

După o plimbare încântătoare pe străduțele recent spălate de ploaie și după o cină tradițională pe măsură, am revenit la hotelul nostru, odată cu ultima chemare la rugăciune a muezinului pe ziua respectivă. Ocazie cu care aveau să ne încolțească în inimi primele griji: oare următoarea chemare (despre care țineam minte vag că s-ar petrece cu puțin înainte de ivirea zorilor) n-o să ne tulbure visele?! Ei, bine, după această primă noapte petrecută în Turcia aveam să trag primele învățăminte ale călătoriei: în țările musulmane, clasicelor criterii de căutare pentru o cazare bună e musai să li se adauge încă unul: distanța până la cea mai apropiată moschee. Din fericire, nu mi-e neuronul atât de zdruncinat încât, dacă mă trezești în toiul nopții, să nu pot adormi la loc în... maxim juma’ de oră!????

Micul dejun se servește între 8 și 11, în regim de bufet suedez, în sălița de lângă recepție sau pe terasa de afară. Oricum, preparatele sunt etalate pe 2 mese, înăuntru. Mi-a plăcut modul de prezentare și, prinzând un moment în care am rămas doar noi în zonă, am reușit să fac și ceva poze. Brânzeturile erau de vreo 4-5 feluri, iar mezelurile de 2; desigur, nu din porc. Toate aranjate frumos, pe platouri de lemn acoperite cu capace de plexiglas transparent. Aici am gustat prima dată un preparat care n-avea să lipsească ulterior de la niciun mic-dejun turcesc, o omletă cu legume extrem de gustoasă. În plus, am avut vreo 3 feluri de măsline, roșii, castraveți și frunze de pătrunjel, cutiuțe cu unt și gem, lapte și 2 tipuri de cereale, pepene roșu și pepene galben. Toate acestea se pot servi cu pâine obișnuită sau cu bucățele de covrigi cu susan. De băut – apă, sucuri (la cutie), ness și nelipsitul lor ceai negru, pe care-l prepară într-un recipient uriaș de inox, din care-ți pui în drăgălașele păhărele de sticlă în formă de lalea. Deși în mod obișnuit acasă nu consumăm ceai, aici, în Turcia, aveam să-i deprindem gustul și, mai ales, obiceiul!????

După ce ne-am savurat... ceaiul, afară, la soare, în compania unei numeroase familii de pisici, ne-am strâns bagajele, ne-am luat rămas bun de la tinerelul cel drăguț și am plecat mai departe. Aventura noastră orientală era abia la început! Dar ce început!! Și știți ceva?! Ai mei chiar m-au lăudat!???? Cică înafara experinței cu chemarea muezinului de la 4 dimineața, restul a fost perfect!

---

VIZUALIZĂRI: 502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI