GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Este potrivit ca hotel de tranzit, sau pentru o ședere scurtă, când/dacă aveți de rezolvat diverse în București, așa cum a fost în cazul nostru. L-am ales pe principiul poziționării cel mai aproape de zona noastră de interes, după o google-leală operativă pe harta Bucureștiului.
Rezervare făcută prin Booking.com, telefonul de rigoare de la hotel pentru a reconfirma venirea (trecuse ora la care începea cheek-in-ul) când eram pe drum, ocazie cu care am și anunțat că vom ajunge târziu, aproape de miezul nopții, fără avans, doar cu completarea casetei referitoare la cartea de credit - sigur, simplu și operativ.
Este situat pe strada Fizicienilor nr. 38 (atenție, există și Aleea fizicienilor!), ușor accesibil din trafic, dacă sunteți cu auto personal, cu parcare proprie (o îngrădire suficientă pentru capacitatea de cazare a hotelului), contra unui euro/noapte.
Pare să fie atașat unui Service Auto, după decorurile exterioare, deci ar putea fi de real ajutor în caz de probleme care nu sunt însă de dorit la mașină, dar nu am fost foarte atentă, sau mai degrabă chiar un pic dezinteresată de aspect…
Dacă sunteți foarte sensibili la zgomote, ar putea fi o mică problemă zgomotul din trafic de la prima oră a dimineții, care trece bariera fonică a geamurilor termopan lungi cât tot peretele camerei, dar cum nu este o destinație de relax, iar noi românii avem zicala “cine se scoală de dimineață, departe ajunge”, ori chiar sunteți rupți de oboseală după o zi de alergătură, va fi ușor de ignorat, vă asigur. Și oricum nu durează mai mult decât jumătatea de oră în care pleacă bucureștenii către job-uri...
Am rezervat o camera dublă, cu pat matrimonial, dar am constatat că sunt două paturi single, lucru care chiar nu a contat, drept care nu am discutat acest aspect ulterior la recepție.
Prima impresie, deși la o oră târzie în noapte, a fost în regulă: o recepție micuță, dar cu formalitățile de cazare făcute superoperativ (nici ora nu era tocmai potrivită, eram așteptați...). Pe casa scării, ghivece cu plante decorative, naturale, foarte frumoase, deși mi se părea că nu pot avea suficientă lumină pe cât le-ar plăcea... M-am gândit atunci că dacă proprietarului îi plac florile, va fi în regulă totul...
Camera, curată, lenjeria alb-strălucitor, apretată, baia cu intrare din cameră, cu ventilator cu pornire la acționarea comutatorului de iluminat. Televizor cu ecran plat, telefon, minirăcitor, un birou, internet wi-fi, un balcon pe care nu era însă mobilier, dar cum nu suntem fumători și nici nu am avut timp decât de dormit, la căderea nopții, nu ne-a trebuit!
Baia drăguțică, cu dușul în nișă, pe peretele opus intrării, cu perdea de duș. Suportul pentru cosmeticalele de duș, zincat, avea o prindere cam „într-o fază”, necesită o prindere fermă și... orizontală, sau și mai bine, înlocuirea cu alt model...
Fară scurgere suplimentară, în afara celei a dușului - am mai pățit asta și la case mai mari, în Franța, așa că no comment, dar am folosit unul din prosoapele mici, pe care l-am pus covoraș... Asta pentru că nici cele mari nu erau suficient de mari încât să preia toată apa reziduală de pe corp, după ce ieșeai de la duș. Și nici nu e de dorit să duci apa pe mocheta din cameră... Oricum, prosoapele au fost schimbate, ocazie cu care au fost puse unele mai mari, mai albe și mai pufoase!
Spațiul de depozitare bagaje/haine de stradă de după ușă, bine amplasat, încăpător și util. Celălalt spațiu de depozitare, clasicul dulap, era tot într-un fel de nișă, creată de delimitarea dintre peretele băii și peretele exterior al camerei; bine compartimentat, avea înăuntru umerașe, pleduri, încă un rând de pernuțe, și niște burlete, a căror utilitate în anotimpurile reci, duce la concluzia că ar fi ceva probleme cu etanșarea la fereastră, sau la o prevedere/atenție pentru detalii demnă de apreciat...
Aer condiționat este, dar nu a fost cazul să-l folosim.
Cazarea este cu mic dejun inclus. Sala de mic dejun este amplasată la etajul doi – poate induce puțin în eroare tăblița de deasupra, pe care scrie “Sală de conferințe”, dacă nu pe noi, măcar pe străinii care se cazează acolo, dar am văzut că s-au descurcat și aceștia… Oricum, se poate preta și la această destinație, este luminoasă, are un aer intim, plăcut.
Micul dejun a fost îndestulător, cu un preparat cald în fiecare dimineață – cremvurști, omletă/ouă ochiuri, cu brânză topită, unt și gem, la porții mici, cu ceai și cafea. În nici una din cele două dimineți nu ne-am nimerit mai mult de patru persoane în același timp în sală.
Foarte frumoase decorațiunile din încăpere, foarte curat, servirea operativă.
Concluzionând, pentru scopurile la care am făcut referire la începutul review-ului, are un excellent raport preț/calitate. Îl recomand.
PS: Nu ştiu ce să scriu la aprecierea: "distracţie-relaxare", nu este destinat acestui scop. Dacă ne referim la scopul pentru care l-am folosit, da, ne-am odihnit foarte bine.
Trimis de Lyssys in 06.05.13 13:07:54
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lyssys); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.40967327 N, 26.14832997 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)