GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu știu dacă vreodată ați căutat un loc magic în care să fiți doar cu voi înșivă sau cu cei apropiați, de multe ori pare greu de găsit, însă uneori îl descoperiți fără să doriți expres acest lucru, sau altfel spus, vă descoperă el. Pentru că există locuri unde sufletul se pierde în frumusețe iar gândurile devin picturi într-un tablou de poveste. Artistul din voi se contopește cu creația naturii, intr-un zâmbet de frumusețe pentru spirit. Exact, vorbesc despre Delta Dunării, un loc de poveste unic în lume prin frumusețea florei și faunei, a legendelor, a tradițiilor etno-culturale, a oamenilor care dau suflet acestui loc. Într-un articol viitor am să vă povestesc mai multe despre Delta Dunării, despre cel mai mare pește de apă dulce din lume (morunul, care poate atinge peste zece de metri) sau despre singurele păduri de nisip din România (Letea și Caraorman, cu liane de peste douăzeci de metri).
Astăzi am să vă povestesc despre locul unde am fost cazat în Deltă, la Complexul Sunrise din Crișan, o locație care beneficiază și merită din plin cele patru stele care înnobilează acest resort, oază de relaxare și liniște. Multă liniște, poate locul pe care mi-l doresc cel mai mult când fug din orașul meu aglomerat.
Cum ajungem la Sunrise?
Pe apă, este clar acest lucru, însă este bine de știu că aveți două posibilități pentru a deveni oaspeții acestui resort.
Prima variantă este cea mai accesibilă, din Tulcea cu navele de linie până la Crișan. Aici sunt mai multe nave de linie care efectuează transportul de persoane. Navele de linie rapide, sunt cele mai convenabile datorită timpului scurt de transfer (aproximativ o oră) iar tariful este în jur de 60 de lei/sens, navele de linie tip Pasager, unde transferul durează aproximativ 3 ore iar tariful este de 32 de lei și navele tip catamaran, cu un timp de transfer de 2 ore și 30 de minute, la un tarif de 38 de lei.
Orarul de navigație al navelor în Delta Dunării este afișat pe site-ul navrom cu prețurile, dar mai ales cu orele de plecare actualizate la zi. Oricum, este bine să știți din start faptul se acceptă doar 20 kg de bagaj, tot ceea ce este în plus se taxează suplimentar. Din câte știu, contează și volumul bagajului, însă este bine să vă informați înăinte.
A doua variantă ceva mai comodă dar și puțin mai costisitoare, este transferul cu o barcă rapidă a resortului, din Mahmudia, de la pontonul hotelului, pentru că hotelul deține un ponton în Mahmudia, pentru transfer rapid către Crișan. Pentru acest lucru este necesar să luați în prealabil legătura cu hotelul pentru a stabili detaliile și prețul, în funcție de distanță și numărul de persoane. Transferul durează în jur de o oră cu barca rapidă de 12 locuri și două ore cu barca lentă de 20 de persoane, cu tarife între 60 și 70 de lei pe sens. Bonus, pe canalele de legătură bogate în vegetație sau pe lacurile unde trăiesc familiile de pelicani, viteza ambarcațiunii scade considerabil, pentru a permite turiștilor fotografierea acestor frumuseți. Deci, veți avea inclusă și o sesiune de fotografie, la pachet cu descrierea locurilor prin care veți trece și cu numeroase legende povestite de către conducătorul de ambarcațiune.
Complexul Sunrise
Situat în inima Deltei, pe brațul Sulina, satul Crișan oferă numeroase variante de cazare pentru toate buzunarele, complexul Sunrise fiind de departe unul dintre cele mai bune la care am stat. Este format din hotel și satul pescăresc clasificate la patru stele, fiecare cu particularitățile sale, dar cu același grad de confort.
Hotelul este format din 28 de camere standard cu paturi twin sau matrimoniale, cu suprafețe cuprinse între 15 si 20 mp, fiecare dintre ele având baie proprie. Dintre facilitățile oferite amintesc internetul wi-fi, semnal foarte bun prezent în tot hotelul, sunt mai multe routere care acoperă întreg spațiul, aer condiționat, nouă nu prea ne-a fost necesar având în vedere că în ziua sosirii a fost lapoviță, însă vara este o binefacere. Noi am profitat mai mult de căldura oferită de calorifere, cu toate că hotelul s-a deschis în săptămâna cazării noastre, toate spațiile erau încălzite la o temperatură ideală pentru un sejur în bune condiții. Temperatura în cameră era undeva la 23-24 de grade, pe placul soției mele care nu se simte bine într-un loc friguros.
Ce mai găsim în cameră? Televizor, pe care nu l-am prea folosit, însă avea o grilă impresionantă de programe, minibar cu tot felul de băuturi răcoritoare și apă minerală, telefon, o mapă de prezentare a resortului și a posibilităților de petrecere a timpului liber, o listă cu canalele tv și prețurile pentru bar. Am rămas plăcut surprins de existența halatelor de baie și ai papucilor de unică folosință, pe care nu le întâlnești prea des la un hotel din Delta Dunării. În plus, în dulapul din cameră am descoperit pe lângă prosoapele de baie și un feon pregătit pentru a fi utilizat.
În baie totul este alb, prosoape imaculate cu denumirea hotelului, consumabile de bună calitate, cabină de duș încăpătoare care etanșează foarte bine. Și nu în ultimul rând, ventilator care pornește odată cu aprinderea luminii. Mă gândeam că am probleme cu apa caldă, dar m-am temut degeaba, aceasta fiind prezentă aproape instant în robinet.
Poate mi-ar fi plăcut un mic balcon în care să stau să lenevesc privind bătrâna Dunăre, însă așa a fost conceput hotelul iar acum nu cred că se mai poate face ceva.
Satul pescăresc este format din zece bungalow-uri a câte 5-7 camere fiecare, care păstrează arhitectura deltaică a rușilor lipoveni și ucrainieni, îmbrăcate tradițional în alb albastru și împodobite cu stuf. Este amplasat în spatele hotelului, în jurul unui iaz, fiecare dintre camere având ieșire proprie pe terasa din jurul iazului, unde se poate lenevi la umbră, la o bere sau la un pescuit sportiv.
Camere sunt dotate identic ca hotelul, mobilierul este identic, diferența constă în pardoseală, dacă în hotel camerele erau înzestrate cu parchet, aici, în bungalow-uri, gresia este la loc de cinste. Fiecare cameră are baie proprie cu cabină de duș, feon, halate de baie, minibar, aer condiționat, chiar și plase pentru țânțarii rebeli care mai dau dureri de cap turiștilor în sezonul cald. Semnal wi-fi excelent, tv și mochete de foarte bună calitate, la fel ca în hotel. N-am văzut calorifere, probabil că satul pescăresc este deschis doar pe timpul sezonului cald.
Restaurant și masa
Eram la cură de slăbire, chiar mă bucuram că am reușit să-mi mențin greutatea în parametrii acceptabili fără a fi corupt de aventurile culinare din ultima perioadă, însă până la Sunrise mi-a fost. O mulțime de preparate din pește gătite de către maeștrii hotelului, dar și numeroase mâncăruri tradiționale ale rușilor lipoveni din Crișan și din Mila 23, care au dorit să țină un mic festin culinar cu ocazia deschiderii sezonului estival din Delta Dunării, la care noi am luat parte. N-am să vă povestesc prea multe despre mâncare, am să las fotografiile să vorbească pentru mine, este destul de greu să fac față poftei care mă încearcă doar scriind aceste rânduri.
Restaurantul este elegant, având o capacitate de 150 de locuri, cu spațiu suficient pentru mesele care se pot așeza în diferite configurații, fără a se aglomera. Restaurantul cuprinde un bar unde se poate comanda orice băutură care se dorește, dar și un spațios ring de dans, unde am putut admira câteva formații tradiționale care au cântat și au dansat pentru noi. Nu, în mod special pentru noi, am înțeles că se organizează des seri tematice pentru clienții hotelului, cu mâncăruri tradiționale din diferite sate din Deltă, cu muzică și dansuri care se moștenesc din generație în generație.
Restaurantul deține la etaj o terasă generoasă, unde pe timpul verii se poate admira răsăritul și apusul sau pur și simplu Dunărea și navele care o strabate.
Alte facilități
Piscinele reprezintă una dintre atracțiile complexului, cu acces gratuit atât pentru clienții hotelului cât și pentru cei cazați în bungalow-uri. Există două piscine, una mai mare pentru adulți (1,80) și una pentru copii (1 m). În jurul lor se poate sta pe șezlonguri la umbră, la măsuțe sau la barul de lângă ele. Deși temperatura de afară nu permitea scăldatul (erau undeva în jur de 5 grade), apa din piscină era nu curată, ci foarte curată, filtrele făcându-și din plin datoria. Vara, sunt convins că este un dezmăț total la piscină, îmi imaginez cum doamnele stau cu copii la soare, iar domnii fug la o partidă de pescuit pe canalele din jur.
Iazul din spatele hotelului este destinat plimbarilor de agrement cu barca, pe jos, pe pontoanele din jurul lui sau pentru pescuit. Nu este destinat scăldatului intratul în lac fiind interzis. De altfel nu aveți voie să intrați nici în canalul din spate sau în Dunăre, adâncimea fiind foarte mare și curentul puternic. Pentru pescuit este necesar să achitați o taxă la recepție, vi se vor da unelte de pescuit, dar peștele prins trebuie eliberat înapoi în iaz.
Sala de conferințe
Cu o capacitate de 120 de persoane, sala de conferințe are un rol dublu. Pe de o parte asigură cadrul necesar pentru conferințe sau întruniri gen team-building, iar pe de altă parte, la lăsarea serii poate fi un cadru perfect pentru petreceri, discotecă, sala fiind dotată cu un sistem de sonorizare impecabil.
Internet wi-fi, microfon wirelles, flipchart, video proiector, ecran de proiecție, mix pentru efecte speciale (lasere, baloane de săpun, fum, proiectoare), bar, sunt câteva dintre facilitățile oferite pentru o acțiune fără cusur.
Locul de joacă pentru copii și adulți
Locul de joacă pentru copii este format din tobogane de diferite forme, leagăne, foișor cu loc de observare pentru copii, mi s-a părut că am zărit demontată și o trambulină pentru sărituri, în timp ce locul de „ joacă” pentru adulți este format din multiple aparate de întreținere corporală în sala de fitness a complexului. În plus, se poate închiria o masă de biliard, tenis de masă sau fotbal. Nu mai amintesc de jocurile de table, rummy sau cărți care se pot procura de la recepție.
Nu știu ce aș mai putea spune. Este un complex care mi-a plăcut, parcă făceam parte din acel loc, gazdele au fost primitoare, cu zâmbetul pe buze și pregătit cu răspunsuri pentru fiecare întrebare. De fiecare dată apreciez zâmbetul din partea personalului, iar dacă îl obțin văd lucrurile frumoase ale unei destinații de vacanță, așa cum a fost la Sunrise Crișan.
Ce nu mi-a plăcut? Da, este un lucru... Am stat prea puțin! În 2 zile am prins toate cele patru anotimpuri, având spațiu limitat pentru realizarea de fotografii. Dar în toamnă, la Festivalul Borșului de Pește de la Crișan, voi veni negreșit. Pentru cei interesați, au început rezervările pentru vară-toamnă, inclusiv pentru cei cu tickete de vacanță.
p. s. Am uitat să vă povestesc despre fotografiile de pe pereți, prezente peste tot în complex. Practic, dacă stai să le privești pe fiecare în parte, afli o mulțime de lucruri interesante despre istoria acestori locuri frumoase, despre localnici și despre principala lor activitate – pescuitul. Nu știu unde a găsit aceste fotografii, însă sunt uimitoare, valoarea lor este dată de vechimea și autenticitatea imaginilor. Iar noi suntem beneficiarii acestui frumos colț de Rai numit Delta Dunării!
Trimis de pepsi70ro in 03.05.17 19:15:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CRIȘAN.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.17367600 N, 29.41485600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am uitat să vă povestesc despre excursiile opționale care se pot organiza de aici.
În primul rând cereți sfatul administratorului complexului, care cunoaște foarte bine teritoriul Deltei și faceți-vă planul de bătaie în funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție și de bani, pentru că orice urcare în barcă costă suplimentar. Nu în ultimul rând, gândiți-vă ce doriți să vedeți, pentru că unii doresc doar să se plimbe și fotografieze, alții să pescuiască. Cereți sfatul celor de la pensiune!
Aș aminti aici un traseu către Dunărea Veche -Canal Bogdaproste - Lacul Bogdaproste - Lacul Trei Iezere - Canal Eraclee - Mila 23 și retur la hotel.
Un alt traseu este către Sulina, pe brațul Sulina - Canal Magearu - Canal Cardon - Sulina - vărsarea Dunării în mare și retur la hotel.
Se mai pot organiza excursii către Mila 8 - Pădurea Letea.
Am fost și eu aici acum 10 ani și constat că lucrurile, din cîte citesc și văd în poze, stau mai bine decît atunci. Nu neapărat în sensul că s-au remediat neajunsuri (la momentul ăla aș fi avut de reclamat doar cantitatea micului dejun - cei veniți mai tîrziu nu prea mai găseau nimic), ci că afacerea s-a dezvoltat. Văd noi bungalouri, un ponton amenajat, bărci proprii. Pe atunci excursiile se făceau apelînd la localnici, care veneau cu bărcile lor. (Noi am făcut un tur înspre sud, pe lacul Iacob, canalul Litcov, Obretin, brațul Sulina).
Țin minte și eu pozele din hotel, le-am privit cu mirare și bucurie, pentru ineditul și puterea lor de avocare. Dacă imagini cu „Bucureștii de altădată” sînt omniprezente, imagini cu Delta de altădată, portrete sugestive de localnici, satele de odinioară etc. erau ceva nou.
Noi atunci am fost un grup mare, și am avut organizat un șpriț seara în sala de conferințe, care a fost foarte reușit.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut așa tare a fost amplasarea - canalul Sulina nu are farmecul brațului Sf Gheorghe, e prea artificial, iar peisajul prea plat și golaș. Tușe interesante erau adăugate de cîteva case tradiționale, înșirate pe dig, înspre sat (complexul e la marginea satului).
@pepsi70ro: M-au bucurat aspectele relatate. Uite că se poate și în România! . Le-am notat și le-am votat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Penibil, inca o data — scris în 19.06.20 de IoanBI din IASI - nu recomandă
- Sep.2018 Un hotel cu dublu standard — scris în 20.09.18 de eduardvl din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2016 Penibil — scris în 15.08.16 de Ionut B din CLUJ-NAPOCA - nu recomandă
- Sep.2014 O locatie pentru cei care nu vor sa renunte la confort — scris în 08.07.15 de MADAHON din TG. MUREş - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Superb — scris în 02.08.12 de ailede din BRASOV - RECOMANDĂ
- Jun.2010 SUNRISE - 4* Stele de pe cer asezate pe hotel — scris în 14.06.10 de TORA INGRID din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Un loc minunat pentru relaxare — scris în 15.01.10 de valy_r310 din CAMPINA - RECOMANDĂ