EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Încă un revelion fain la Sulina Internațional din Mamaia
Acum doi ani am făcut revelionul la Hotel Sulina Internațional din Mamaia. Am scris despre asta la vremea respectivă. Următorul an a fost primul, din ultimii mulți, mulți, poate 20, când am stat acasă, pentru că toate au fost închise, cu toate că, la un moment dat, inițiasem o discuție tot cu Sulina, ca în cazul în care li se dădea voie pentru un număr de 45-50 de persoane, așa cum se vehicula, noi puteam să ocupăm tot salonul. N-a fost să fie.
Anul trecut am început să ne întrebăm ce facem de revelion încă de prin septembrie, dar pentru că se tot anunța valul 4, n-am avut curaj să antamăm ceva și, în general la momentul acela, se ocupau mai mult pensiuni de câteva camere pentru grupuri mici/familii, cele mai multe cu autogospodărire.
De data asta n-am mai inițiat noi, ci am primit un telefon de la Sulina, care ne-a întrebat dacă am fi amatori în condițiile în care ar fi posibil. Pentru că eram un grup mare și era mai simplu și pentru ei să discute cu grupuri, dacă s-ar fi concretizat ceva.
De obicei, ne ferim să mergem în același loc, pentru că am remarcat că nu mai este același lucru, entuziasmul nu mai este la cote maxime, ca prima dată. Dar în cazul revelioanelor nu ținem cont de asta pentru că sejurul nu este în scop de turism ci ne ducem după întâlnirea cu prietenii, socializare și petreceri frumoase. Să râdem, să petrecem, să socializăm, să dansăm, este tot ce ne dorim noi de la un sejur de revelion.
Deci, eram amatori, dar venise octombrie, deja nenorocirea era în toi, am avut multe cunoștințe care au trecut prin boală urât, din păcate unii, mai îndepărtați, au și murit… cert este că nu eram nici în căruță, nici în teleguță și nu aveam curaj să luăm o decizie.
Până la urmă grupul s-a scindat în două și unii ne-am hotărât să riscăm. Am avut parte de încă un discount suplimentar, pe lângă cel initial, pentru plata integrală până pe la jumătatea lui noiembrie. Am mai convenit cu hotelul că vom avea un sejur în condiții similare dacă revelionul nu va avea loc, doar să nu alegem lunile de vârf ale sezonului, iulie și august.
Până am strâns banii și până am plătit am cam depășit termenul inițial pe care îl convenisem, dar hotelul nu ne-a atras atenția în legătură cu acest aspect nici un moment. Altă bilă albă a fost pentru că la mai mult de o săptămână s-au mai trezit două familii că vor și a fost posibil, cu același discount, cu toate că se făcuse deja începutul lui decembrie. Apoi, am mai intervenit pentru cineva, dar hotelul era deja full, nu s-a mai putut face nimic.
Toate bune si frumoase, valul 4 se tot ducea, cazurile scădeau, restricții nu prea mai erau pentru revelion… …. ne cam umflam în pene că am hotărât cum trebuie. Am mai avut câteva discuții cu hotelul pe diverse chestii organizatorice și am mai sunat în ultima zi, înainte de plecare, ca să trimitem excelul final cu camerele și persoanele și să aflăm care va fi aranjamentul la mese ca să știm cum ne organizăm și noi pe bisericuțe.
Acum hai să ne și amuzăm puțin. Înainte să sun am mai verificat o dată, sumele încasate, plătite și numărul de camere. Defect profesional, când grupul e mare verifici de o mie de ori lucrurile. În cazul ăsta s-a dovedit că nu am verificat când trebuia însă. Din socoteli îmi dădeau 15 camere, dar în excel aveam 16. Am sunat la hotel, am socotit iar… nu ieșea o cameră și pace.
Până la urmă cred că s-a întâmplat așa. Eu am verificat permanent banii care îmi intrau în cont de la prieteni și când i-am avut pe toți, i-am adunat și am făcut plata la Sulina. Dacă de la mine nu aveam nici o încasare nu m-am pus la socoteală niciodată :). Cum s-a făcut o singură factură pe numele meu, nimic nu mi-a dat de gândit. Prin urmare, eu nu plătisem pentru mine. Mi s-a părut de râsul curcii să rămân pe dinafară, în primul rând pentru că știam că nu mai erau locuri de când intervenisem pentru altcineva, sau în cel mai bun caz, să se găsească o cameră, dar să nu mai beneficiez de discounturi. Sper că așa ceva mi s-a întâmplat doar o dată în viață.
Am bătut ceva câmpii și nu prea îmi place chestia asta. Dar dacă n-o făceam nu puteam să trag concluzia pe care voiam să o transmit și anume că acest hotel este unul dintre cele mai bune cu care am comunicat noi, ca grup, de fapt cel mai bun. Să rămâi permanent calm și cu zâmbetul pe buze în relația cu un grup sucit uneori, sâcâitor uneori, care tot întreabă și cere, cere și vrea…, mi se pare o performanță la care nu ajung prea multe echipe din acest domeniu.
Cu atât mai mult cu cât la fața locului n-om fi fost chiar toți oaspeți desăvârșiți și, totuși, ei au fost mereu cu zâmbetul pe buze și gata să ne rezolve orice problemă. De aceea, le mulțumesc și pe această cale pentru amabilitate, promptitudine, răbdarea și disponibilitatea de care au dat dovadă în toate situațiile.
Acuma, că am terminat cu lăudatul, nu prea știu ce să mai zic de hotel, ca unitate de cazare. Îmi vine să fac copy-paste din articolul meu despre Sulina de acum 2 ani (vezi impresii), atât de actuale au rămas lucrurile. Confirm toate informațiile de acolo și rog un web să îmi insereze articolul precedent despre Sulina, pentru că orice aș scrie, ar fi repetir de acolo.
Zic totuși pe scurt că sejurul acesta ne-a costat ușor sub cel precedent, iar condițiile au fost similare. Cum am spus și în articolul de acum doi ani, hotelul are un restaurant la parter, lângă recepție, Aqua, mare, super încăpător, care are o extensie, unde este o terasă închisă în geamuri și restaurantul Velvet, la etajul 1, mai elegant și mai mic. Am optat, la fel ca în urmă cu doi ani, pentru camere superioare și Revelion la Restaurant Velvet.
Pachetul a inclus check-in devreme și check-out întârziat, coș de fructe în cameră, la venire (fără sticla de vin, de data aceasta, dar la cât ne-a costat sejurul nu am avut o așteptare) și toate mesele în regim bufet suedez, mai puțin masa de revelion. S-a intrat cu prânzul și s-a ieșit cu micul-dejun. Serile au fost tematice astfel că pe 30 decembrie am avut seară românească, cu muzică live, seara festivă de revelion cu muzică live și program artistic și seară grecească, tot cu muzică live, pe 1 ianuarie.
Pentru că au avut parte de o renovare majoră în ultimii ani, când au și trecut de la 3 la 4*, nu ne așteptam să găsim mari schimbări. Am găsit la fel hotelul, cele două restaurante, camerele, parcarea, serviciile, inclusiv bradul de la recepție, ornamentele, canapelele de pe holuri, degustarea de vinuri din seara românească, chiar și felurile de mâncare au fost aceleași, dar, la fel ca data trecută, au fost multe, variate și orice cârcotaș a avut de unde alege. Anul acesta au dat-o în bară cu vinul însă. Departe de a fi unul prost (băieții noștri l-au căutat pe net și nu era ieftin deloc), vinul a rămas pe mese, nu numai la noi, ci la aproape toate mesele.
Mâncarea a fost la fel de bună, dar mai ales cafeaua. Așa cum am spus și data trecută este una dintre cele mai bune cafele pe care le-am băut într-o unitate de cazare. Cina festivă de revelion a avut aceleași feluri sofisticate, foarte bune toate, sorbetto al limone super bun și la fel de răcoritor, programul artistic cu un ansamblu grecesc, aromânul Gigi Sima și superba Mirela Pană, de la Teatrul de Stat din Constanța, acompaniată de un ansamblu de dansatori, foarte bun, ne-a făcut să nu știm când a trecut noaptea. În plus, fericiții câștigători ai tombolei au fost într-adevăr fericiți pentru că au fost mai multe premii decât acum doi ani, destul de substanțiale, iar marele premiu a fost un sejur de 3 nopți la Sulina. Și nu uit nici de spectaculosul foc de artificii de la miezul nopții.
Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă la fel, dar noi, dacă ne simțim bine, dacă suntem alături de prieteni dragi și glumim și râdem mult, suntem mult mai toleranți cu lucrurile pe care le considerăm mărunte. Astfel că, dacă în una din camere se scurgea apa de la cabina de duș și uda prosopul de picioare, sau baia a fost cam mică, sau că HORECA se confruntă cu o lipsă de personal, iar la Sulina câțiva erau prea tineri și uneori depășiți de situație, dar binevoitori…... chestii de genul acesta ajung să nu reprezinte probleme majore, care să ne indispună. Dacă aș fi fost într-un sejur de odihnă însă, cel mai probabil aș fi tunat și fulgerat.
O să încarc câteva poze dar și ele vor fi identice cu cele de acum doi ani. La fel ca și atunci a fost imposibil să fac poze la mâncare, când e atâta lume în jur.
Ziua în care am ajuns la Mamaia a fost ploioasă așa că, să ne oprim la un obiectiv pe drum, așa cum facem de obicei, n-a mai stat în picioare. Dar la plecare, am eliberat camera după micul dejun întârziat, a fost o zi suberbă, cu soare strălucitor și 12-13 grade afară și ne-am propus să ajungem seara târziu acasă și nu pe același drum.
În drumul spre casă, nu am mai intrat pe autostradă, am luat-o prin satele Dobrogei, ne-am oprit la Peștera și Mănăstirea Sfântul Andrei, apoi la Mănăstirea Dervent, unde mai fusesem în urmă cu un an, dar ne-a făcut plăcere să ne oprim din nou, am încercat iar să mâncăm la Curtea dintre vii, tot fără succes, ca și data trecută, un loc foarte, foarte frumos, dar nepus în valoare deloc, am trecut cu bacul la Ostrov, acolo ne-am cumpărat iar vinul pelin care ne plăcuse cu doi ani în urmă și am stat pe loc cât unul din prieteni a sunat la o cunoștință din Călărași, știutoare în ale restaurantelor, ca să ne recomande unde să mâncăm în zonă. Ne-a făcut 3 recomandări într-o ordine a lui, iar noi am ales restaurantul Chiciu Monica, chiar din stația de bac. N-a fost rău, era și o formație care cânta (bine, bine) live, dar am așteptat mult mâncarea, ceea ce e de bine uneori, dar nici chiar așa de bine nu-i să aștepți o oră jumătate niște grătare cu cartofi prăjiți, o MBS, 2 saramuri de crap și 2 porții de pește prăjit, adică deloc mâncăruri sofisticate. Am plecat la 8 seara de la restaurant, am mai oprit la OMV-ul de la km 49 ca să ne luăm la revedere și gata, a început numărătoarea zilelor până când vom vedea dacă am făcut vreo boacănă sau nu. Astăzi este a 6-a și toată lumea este bine.
Încheiam articolul de acum doi ani cu afirmația că revelionul de la Hotel Sulina este printre cele mai reușite ale noastre și acum nu fac decât să reconfirm acest lucru, așa că vă îndemn din nou să-l alegeți pe viitor și sper să rămână la standardele pe care noi le-am cunoscut (în materie de revelion) și la un raport calitate-preț corect.
Să aveți un an bun, cu multă sănătate și multe, multe călătorii!
Trimis de Aurici in 07.01.22 20:58:22
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.22735600 N, 28.62797300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Din nou ați ales excelent! Bravo, să vă fie de bine și să recidivați de multe, multe ori! Hotelul arată chiar bine, la fel restaurantul și, cel mai important, oamenii sunt destupați la minte. Și marea e aproape...
Un an nou cu sănătate și multe împliniri, de toate felurile, inclusiv turistice!
Mă bucur tare mult să aflu că, încet, încet unitătile noastre de cazare ajung la servicii profi! Așa și trebuie în relația cu turiștii să fii mereu zâmbitor.
Pentru mine ăsta a fost principalul motiv de am plecat spre destinații exotice, am plecat de la moaca acră a lor noștri și am dat de zâmbetul larg al asiaticilor. Cum să nu te întorci, cum să nu apreciezi așa ceva?
Și ai mare dreptate, când te simți bine ai tendința să închizi ochii la micile neajunsuri.
Mă bucur pentru voi și vă doresc un an nou mai bun!
@crismis: Am ales în cunoștință de cauză de data aceasta, dar ne-am bucurat să nu sesizăm diferențe în minus. De obicei, așa se întâmplă a doua oară, te uiți cu ochi mai critic, dar noi suntem cam zen în perioada aceea a anului și nimic nu ne strică dispoziția. Îmi pare rău că nu am reușit să exemplific cu poze din care să răzbată atmosfera de sărbătoare și aranjamentele festive, dar sunt poze cu oameni și nu am avut cum. Nu știu dacă Sulina mi-ar fi suficient pentru un sejur întreg (estival), dar pentru revelion și-au dat toată silința și am avut niște zile/seri faine.
@robert: Și eu tot din cauza serviciilor îmi iau câmpii. Și a prețurilor nejustificate. Dar pentru revelion nu am găsit o formulă pentru că suntem prea mulți. Din fericire, am tot reușit prețuri bune până acum și toate experiențele au fost de neuitat, să vedem mai departe cum o fi.
Cui nu i-ar plăcea să ajungă în destinațiile în care ai ajuns tu în ultimii ani? Mă tot gândesc și mă tot sucesc și eu cu zborurile astea, care mi se par lungi rău, nu știu dacă aș rezista.
Și eu vă doresc un an bun, cu sănătate și să se ducă pe pustii pandemia asta, că tare ne-a încurcat viețile, din toate punctele de vedere. Eu am mai umblat pe la lista de priorități (again) și vă doresc și vouă ce îmi doresc și mie. Anul acesta să ne îmbogățim cu cât mai multe călătorii.
Ma bucur că v-ați simțit bine și ați fost mulțumiți de alegerea făcută!
Alegeri minunate și în acest an! ????
@elenaadina: Pentru scopul nostru a fost o alegere buna, într-adevăr. În fiecare an avem o mare problema cu alegerea pentru ca suntem prea mulți dar s-a terminat cu bine mereu.
La mulți ani, cu sănătate și bucurie! Și cât mai multe călătorii reușite și ție.
@valentinag: Doamne-ajută să nu ne fi văzut când ne prosteam pe acolo . Că suntem mulți și sărim în ochi imediat.
La mulți ani, un an mai bun, fără restricții, cu călătorii și tot ce îți dorești să se întâmple.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 În Mamaia cu prețuri de București, cu soare și apă ca vara, Sulina Internațional e pe val — scris în 18.02.22 de ultrasro din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu-și merită stelele... — scris în 06.08.21 de Ildy N din PETROSANI - nu recomandă
- Aug.2020 Un hotel de maxim 3 stele, cu mare indulgență. Cu siguranță aici nu am să mai vin — scris în 05.08.20 de ux116597 din BRAşOV - nu recomandă
- Dec.2019 Revelion la Hotel Sulina Internațional, Mamaia — scris în 08.01.20 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Revelion 2018-2019 — organizat [...] specific fasilor manageri — scris în 02.01.19 de Dumitra-Daniela din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2017 Nu vom reveni — scris în 06.08.17 de Ingrid34 din BUşTENI - nu recomandă
- Jun.2017 Superb — scris în 23.06.17 de danabotas din DEVA - RECOMANDĂ