Fabuloasa ospitalitate a Stellei

TIPĂREȘTE

Inițial n-a fost vorba să ajungem în Paros pe calea aerului, ci a apei. Logic, am căutat o cazare în capitala Parikia, unde ferry avea să ne verse din pântecu-i uriaș și de unde am fi plecat mai departe spre Naxos (deși mi-ar fi surâs mai tare romantica și delicata Naousa). Asta se petrecea cu multe luni înainte de vacanță și, după îndelungi gândeli și răsgândeli, m-am decis asupra Hotelului Stella. Am rezervat (via booking) o cameră dublă, cu vedere la mare, pentru 4 nopți, la prețul de 75 euro pe noapte.

Ulterior, după achiziționarea biletelor de avion, ne-am trezit cu o zi în plus pe care am hotărât s-o alocăm Parosului (dintre cele 4 insule pe care aveam să le vizităm), mai precis Antiparosului. Așa, mai mult de distracție, am reluat căutările (de data asta mai ales în Naousa) și m-am îngrozit de felul cum explodaseră prețurile! O cameră bunicică, sea-view, se apropia lejer - în ceea ce privește costul - de una situată în Santorini, pe buza Calderei! Ba, nici în Parikia situația nu era mai roză! Tot ce am reușit să fac a fost să prelungesc cu o zi rezervarea la Stella și, culmea, la doar 5 euro în plus pe noapte față de prețul la care antamasem cu luni în urmă. Am zis bogdaproste și am închis frumușel aplicația, să nu-l mânii pe bunul Dumnezeu!

Acum, privind retrospectiv, realizez că nici că puteam face o alegere mai bună! Dacă scopul e vizitarea insulei cu autoturismul, Parikia e situată ideal față de celelalte atracții: celebra plajă Kolimpithres și Naousa spre nord, Pounda și Antiparos spre sud, vechile cariere de marmură și satele de munte spre est. Pentru cei ce hotărăsc să beneficieze de serviciile transportului în comun (care am înțeles că oferă destulă încredere), am un argument în plus (și zdrobitor) pentru Parikia: de aici pleacă autobuzele către toate celelalte destinații din insulă! Naousa să zic că ar merge pentru turiștii ce au mașină la dispoziție, dar pentru restul - clar, Parikia! Altfel, oriunde ai sta, trebuie să faci drumul „din bucăți”, schimbând autobuzul în Parikia, cu pierderile de timp aferente.

În plus, localizarea hotelului pe harta Parikiei este și ea excelentă: pe faleza ce pleacă din port către plaja Livadia (plaja orașului), cu câțiva metri înainte ca aceasta să înceapă. Capitala Parosului poate fi împărțită arbitrar în două mari zone: cea a orașului vechi, cumva în fața și în dreapta portului (noaptea e o frumoasă nebunie acolo!) și cea din stânga, mai liniștită, mărginită de o faleză drăguță, pe care sunt amplasate hoteluri și taverne și care se prelungește cu plaja. Aici am găsit-o pe Stella noastră, o clădire lunguță cu doar două niveluri, albă și strălucitoare în soarele amiezii, după numai 15-20 de minute de mers pe jos de la stația de autobuz, care se află, desigur, tot în apropierea portului.

Am pătruns pe sub micuța arcadă ce întrerupe zidul alb al incintei, am străbătut aleea pietruită, flancată de câteva tufe destul de anemice de trandafiri și mușcate și am intrat în incinta plăcut de răcoroasă, întreținută de un ventilator din acelea cu picior, așezat într-un colț. Precum era de așteptat, nimerirăm exact în holul cu Recepția și, de dincolo de ghișeul acesteia, o doamnă între două vârste ne-a întâmpinat cu un zâmbet frumos. Am spus cine suntem și ce vrem, dânsa a consultat niște înscrisuri și a dat afirmativ din cap. S-a întors și a extras o cheie din dulăpiorul casetat din spatele ei, apoi ne-a înmânat-o, împreună cu explicațiile necesare. Căci de belciugul gros erau de fapt agățate 2 chei: una pentru cameră și alta pentru ușa de la intrare, ce avea să rămână încuiată începând cu ora 22 și până dimineață.

Ne-a oferit mai apoi și o hartă a insulei, marcându-ne pe ea locurile cele mai importante, pe care ar fi bine să nu le ratăm. Ne-a recomandat și un restaurant bun în zonă (abia așteptam să-l testăm!). Acestea fiind spuse, ne-a urat ședere plăcută și ne-a asigurat de toată disponibilitatea sa pentru următoarele zile în ceea ce ne privește. Într-adevăr, aveam s-o întâlnim de mai multe ori pe doamna, ascunsă pe jumătate în spatele blatului de lemn, dar fără să mai interacționăm în alt fel decât prin schimburi condescendente de saluturi și zâmbete. Despre zona Recepției atât mai pot să zic, că imediat după intrare, în stânga, este organizat un spațiu de socializare destul de drăguț, cu canapele și fotolii în jurul unei măsuțe, iar în dreapta se face coridorul cu camerele de la parter.

Camera noastră (nr. 18) se afla însă la etaj, a doua pe dreapta, îndreptată către mare, precum mă-nțelesesem cu amicul booking. Hotelul are camere pe ambele părți, deci numai jumătate din ele oferă vedere către mare (nu știu în ce măsură totuși cele de la parter). Deci dacă aveți damblaua asta cu priveliștea, ca și mine, țineți cont de acest aspect, vă rog.

Scara ce duce la etaj e una cât se poate de comună, podelele sunt acoperite cu gresie, pereții văruiți simplu, în alb și împodobiți cu câteva tablouri cu teme cicladice sau cu flori. Alte câteva decorațiuni pe ici, pe colo - nimic sofisticat, locul nu simte nevoia să epateze în niciun fel. Dealtfel, hotelul e clasat la 2 stele, nu-i cine știe lux, prin atmosfera pe care o emană de cum îi treci pragul, parcă-ți spune: „Hei, ai sosit în Paradis, ieși afară și descoperă-l, de mine n-ai nevoie decât pentru un somn odihnitor și pentru un duș revigorant! Bine, și pentru un pahar de vin savurat pe terasă, în compania unuia dintre cele mai frumoase apusuri de soare din lume!”

Am descuiat așadar ușa camerei noastre și am pătruns în interiorul umbros și răcoros (imensa ușă-fereastră ce dă spre balcon este prevăzută pe interior cu perdele și draperii ușoare, iar pe dinafară cu obloane de lemn, care păstrează foarte bine microclimatul camerei dacă le ții închise). Schema arhitectonică a domeniului ce ni se dăduse în stăpânire este cea clasică: un hol micuț, baia în stânga, camera în față și apoi terasa. Să le inspectăm pe rând, deci.

În hol am beneficiat de un dulap destul de încăpător, în două uși, având înăuntru două bare de care erau atârnate mai multe umerașe (da care am abuzat la greu, vorba prietenului @yersi), un seif (pe care nu l-am folosit) și o pătură (nici atât).

Camera conține două paturi twin lipite, prevăzute cu saltele de calitate, învelite în lenjerie albă, de bumbac. Câte o pernă de fiecare (și încă una decorativă, dar asta nu se pune). Pe fiecare pat am găsit câte două prosoape portocalii, unul de mâini și altul de duș, aranjate în formă de lebădă și câte o... cochilie de stea de mare! Deasemenea, câte un cearceaf alb, pentru învelit.

De-o parte și de alta a patului, am avut noptiere, cel mai simplu model posibil, ca o măsuță rotundă cu picior. Fiecare era acoperită cu câte un șervețel croit din același material precum pernuțele decorative; pe noptiera mea era telefonul fix, iar pe a lui Tati telecomenzile de la aerul condiționat și de la televizor. Deasupra patului, două spoturi luminoase în loc de veioze, destul de eficiente, precum și întrerupătoarele pe care le puteai acționa deci doar întinzând mâna, direct din pat. Evident că mai erau și alte întrerupătoare, dispuse în locurile obișnuite, să-ți vină ușor să aprinzi lumina când vii de afară. Prize lângă fiecare noptieră, lesne de încărcat telefoanele și alte alea.

Ne întoarcem acum cu 180 de grade și descoperim următoarele: un frigider, o oglindă cu etajeră sub ea, coșul de gunoi și un scaun-fotoliu. Lângă frigider, fixate pe perete, avem cuierul simplu de lemn și televizorul (nu l-am deschis nici măcar de curiozitate, e obiectul de mobilier care, în cazul nostru, poate să lipsească liniștit, că nici nu ne prindem). Pe etajera de sub oglindă - o scrumieră, o vază cu flori și uscătorul de păr.

Pereții albi, mai puțin cel din spatele patului, care era văruit într-un portocaliu stins, ce contrasta foarte plăcut cu griul blatului de lemn. Gresie pe jos, stil „sare și piper”, ușor de întreținut. Aerul condiționat l-am deschis cred că doar câteva minute în prima sau a doua zi, în rest n-a fost nevoie, ziua n-am prea stat în cameră, iar noaptea era numai bine cu geamul deschis, chiar dacă mai venea ceva zgomot de la vehiculele ce tranzitau zona.

Pe scurt, camera e mai degrabă micuță ca spațiu, dar aranjată foarte drăguț și eficient. Mi-a plăcut mult atmosfera ei caldă și odihnitoare, dată în principal de combinația de culori (gri, bej, portocaliu) și mi-a plăcut ideea cu numeroasele cochilii de scoici și stele de mare răspândite peste tot! A, și am apreciat în mod deosebit micul kit de autogospodărire care ne aștepta într-un colț, pe frigider: cană-fierbător, o tavă cu 2 pahare și 2 căni, farfurii, lingurițe, furculițe, cuțite - toate câte 2 (desperecheate, dar asta conta atât de puțin!). Ba, și un felinar cu lumânărică aveam! Practică și romantică doamna Stella, zău așa!

Baia nu prezintă nici ea spațiu excedentar, dar nici n-ai nevoie de mai mult, decât de o dotare corespunzătoare: vas de toaletă, chiuvetă, coș de gunoi, oglindă cu etajeră, cabină de duș semi-deschisă, chiar și un scăunel de plastic. Drept consumabile, am avut: hârtie igienică (plus rezerve suficiente), săpun lichid și două săpunele ambalate, un prosop pentru ieșit după duș. Au lipsit alte chestii, gen șampon sau gel de duș, dar oricum aveam flaconașele noastre aduse de acasă. Cu apa caldă n-am avut nici cea mai mică problemă (de fapt, a cam trebuit să fim atenți să nu ne opărim, căci era destul de fierbinte). Baia se poate aerisi printr-un gemuleț. Nu am întâlnit aici, la hotel, nici pe nicăieri altundeva prin Paros, recomandarea de a nu arunca hârtia igienică folosită în vasul de toaletă (așa cum aveam să întâlnim în Ios și Santorini și cum am mai întâlnit și prin alte părți, de exemplu în Cipru), ceea ce înseamnă că au rezolvat cumva problema canalizării.

Ei, și în sfânșit, haideți să ne odihnim un pic pe micuța terasă și să admirăm priveliștea ce ni se desfășoară! Că doar pentru asta dădurăm un bănuț în plus! Ne stau la dispoziție în acest scop două scaune de plastic alb și o măsuță așijderea, acoperită cu o mușama în nuanțe albăstrii; n-o fi mare lux, dar compensează cu vârf și îndesat peisajul, sper să fiți de acord cu mine! În față - marea cea mare, pur și simplu perfectă! În culori schimbătoare, în funcție de momentul zilei și de incidența razelor de soare, purtând în palma-i uriașă zeci de bărcuțe legănătoare!

De fapt, Parikia se află pe partea sudică a unui imens golf, așa că din balconașul nostru se poate admira nu doar marea, ci și peninsula golașă de vis-a-vis; pe coamele ei se întrezăresc grupuri de locuințe albe, la baza ei aveam să descoperim câteva plaje bunicele, iar dacă ne nimeream pe balcon la ora apusului, eram liberi (și fericiți) să-l admirăm în voie înroșind tot cerul cu văpaia sa! Dacă ne-am fi petrecut vacanța pe balconaș (ha, ha!), am fi putut să numărăm de dimineață și până seara târziu ferry ce ancorează la una din danele portului din stânga, dar chiar și în puținul timp ce l-am avut la dispoziție, numărarăm câteva! :)

Pe o latură, am găsit pe terasa noastră o sfoară întinsă și de ea agățate câteva cârlige. Balcoanele sunt despărțite între ele prin câteva șipculițe, nu oferă nici pic de intimitate, dar na, suntem în Grecia, aici toată lumea este (potențial) prietenă cu toată lumea! Oricum, nu pot să zic că ne-a deranjat chestia asta, dar nici n-am socializat cine știe ce cu vecinii. Evident că pe balcon ne-am servit toate mic-dejunurile, cred că și o cină, ne-am savurat cafelele și paharele de vin la apus! Ohhh... Mai întoarce, Doamne, roata!...

Ce m-a impresionat însă la hotelașul ăsta de numai 2 stele a fost curățenia mai mult decât exemplară! Sincer, n-am întâlnit încă așa ceva în Grecia (și nu-mi vine de fapt în cap niciun alt exemplu, pe unde oi mai fi întâlnit). Pur și simplu, peste tot, la orice oră, plutea un miros discret, plăcut, probabil de la soluțiile de curățare folosite. De fiecare dată când ne-am întors în cameră, am găsit-o ca în prima zi: podelele spălate, gunoiul dus, patul aranjat, consumabilele înlocuite, prosoapele toate schimbate! Spuneți voi, ați mai întâlnit vreun hotel de 2 stele la care să se schimbe zilnic prosoapele? Lenjeria ne-a fost înlocuită după 3 zile, dar la asta mă așteptam.

În ceea ce privește împrejurimile, pot să afirm cu tărie că la Stella ești pur și simplu înconjurat de absolut tot ce ți-ar trebui! De plajă v-am zis, că taman ce se pornește către stânga; și ține, nu se joacă! Noi am abordat-o de două ori, în prima și ultima după-amiază și ne-am dus un pic mai departe, vreo cincizeci de metri să zic, căci în prima porțiune predomină pietrele și, implicit, poți avea parte și de arici de mare. În rest, numai de bine de plaja Livadia: lungă, potrivit de lată, nisip fin, ba și câțiva pini pentru cei doritori de umbră, zone cu șezlonguri intercalate cu zone „la prosop”.

În plus, o sumedenie de taverne și cafenele în imediata vecinătate, atât spre stânga, cât și spre dreapta. Până să ajungi în port dai și de un supermarket mărișor, de acolo ne-am făcut aprovizionarea, prețuri medii. Imediat lângă Stella ai și bancomat, precum și firmă de închiriat vehicule motorizate și magazin cu suveniruri (mai știți cazarea lui @zuftim, Alexandra's Rooms? ei bine, am descoperit că Alexandra și Stella stau fix gard în gard, prima deținând și ansamblul amintit mai sus). Hotelul Stella nu are parcare proprie, dar noi am lăsat mașina fie lipită de gardul locației, fie peste drum, într-un loc improvizat (cu vedere la mare și pentru ea, mititica!). Orașul vechi (cu câteva obiective de vizitat), stația de autobuze și portul se găsesc cam la 15 minute de mers pe jos.

Deși pe booking era specificat faptul că avea să ni se retragă jumătate din contravaloarea rezervării în cele 14 zile înaintea sosirii la Stella, totuși acest lucru nu s-a întâmplat și am plătit întreaga sumă (cu cardul; se putea și cash) la check out. Desigur, tot doamna cea drăguță ce ne întâmpinase era pe baricade (o fi chemând-o Stella, nu știu, acum îmi pare rău că n-am întrebat-o). Aveam pregătite niște mici calendare cu imagini din România și i-am dăruit unul; nici nu știți ce surprinși sunt oamenii de un asemenea gest micuț și cât de mult se bucură! De fapt, cui nu-i plac cadourile, chiar dacă-i vorba doar de vreo prostioară?!... Tot copii rămânem cât trăim...

Ne-am simțit minunat la Stella! Nu doar bine, ci minunat! L-aș alege a doua oară cu ochii închiși, nici n-aș mai pierde timpul să caut altceva! Asta dacă nu s-ar întâmpla să mă las ademenită de frumoasa Naousa...

---

VIZUALIZĂRI: 892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI