GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Stefanidis Apartments este situat la iesirea din Stavros, spre Olympiada.
Cladirea pe doua nivele, cu lift, ofera apartamente, studiouri si camere duble.
Sunt un pic dezamagit de locatie, si asta nu pentru ca a fost "groaznic", dar in binecunoscutul stil grecesc prezentarea de pe booking este muuult cosmetizata.
De ex. daca rezervi camera dubla, ai sansa sa ajungi la demisol, pentru ca... desi pretul difera cu 10 euro/noapte, tine de noroc si de cum aloca ei rezervarile in functie de "incarcarea" cu agentia din Serbia.
In tot hotelul anunturile sunt exclusiv in sarba.
La sosire ne-au intrebat daca prin agentie si cand au auzit ca nu, nu ne-a mai bagat nimeni in seama, iar la receptie nu era nimeni, ne-am plimbat cu voucherul in mana cca. o ora. Aveam sa aflam ca "receptionera" serveste si pe plaja, face si ordine la check-out-uri si de aici absenta persistenta.
Ce nu ti se spune este ca nu se face curat absolut deloc, nici macar nu golesc cosul de gunoi, ca nu ai prosoape in camera decat cate unul de persoana si acelea din cele mici, de fata.
Articole de toaleta absolut deloc si o hartie igienica in 10 zile pentru... 4 persoane. Lenjeria schimbata o data cu cea noua lasata vraf pe hol, langa usa!!!
Lucruri care nu sunt f. deranjante daca le-ai fi stiut de acasa si te organizai in consecinta.
Zic ca asigura sezlonguri la plaja, dar le asigura in sensul ca ele exista acolo dar le platesti, contra consumatie. Sezlongurile sunt niste vechituri penibile, rupte si carpite la greu, prinse cu sarme si suruburi, o adevarata aventura sa prinzi unul intreg si sigur.
In linii mari hotelul e decent, curtea ingrijita si curata, AC functional si cam atat.
Nu ne-a dat pe spate, iar pretul - 65 eur/noapte/studio, cu toata reducerea rezervarii facute din februarie, este tariful practicat in orice alta locatie in perioada august pentru un studio, sau chiar un pic peste, daca tiicont de EB.
In fata hotelului este plaja; dupa ce traversezi soseaua, treci prin zona unde se parcheaza masinile si ai ajuns. Este intr-adevar aproape, dar acolo sunt si containerele de gunoi, care in soarele de august imprastie in zona niste miasme de zici ca a murit cineva in ele.
Un plus al hotelului este ca faci dus cand vrei, la orice ora este apa fiarta, cei care practica Grecia stiu la ce ma refer cu "solarele" lor. TV prin "satelit" prinde 2 posturi grecesti, iar internetul wireless "functioneaza" exact cat sa te umple de toti dracii.
Una peste alta a fost un concediu reusit datorita grupului de prieteni si frumusetea Stavrosului.
In ceea ce ce priveste hotelul, fiind "coafata" prezentarea, te astepti la altceva; altfel ok, dar un pic cam scump pt. ce ofera.
Nu l-am indragit, nu-l recomand si nu vom reveni, cu siguranta.
Trimis de ggabriel2006 in 14.08.14 10:49:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki brate, Thassos, Macedonia Centrala, Platamonas, Nei Pori, Atena, insule etc.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ggabriel2006); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.66295151 N, 23.70783091 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@ggabriel2006: ma intereseaza cum este plaja in Stavros, nisip, pietricele, intrarea in apa etc, dar si putin mai departe, spre Astrovalta, daca ai fost. multumesc.
@cosminp: Plaja in Stavros este preponderent cu nisip. Asprovalta este in regula, Vrasna e urata si statiunea si plaja, iar in Nea Vrasna statiunea OK dar plaja numai pietricele cu intrare f. abrupta (la cc. 1 metru de mal = apa pana la gat). Plaja din Olympiada e ok dar sunt si ceva arici de mare in zona cu pietre.
Plaja cea mai buna = Stavros, zona spre Olympiada.
Daca ajungi in zona, trebuie musai sa mergi in insula Ammuliani, cca. 40 de km de Stavros mergand spre Ouranopoli. Se ia bacul din Tripiti.
Merita drumul, plajele sunt de vis, cum vezi prin documentare, cu nisip fin alb si apa turcoaz (plaja Aliki, din port, tot inainte, treci "peste" insula).
@ggabriel2006: multumesc mult pentru informatii. zona este mai putin ”explorata” si nu prea gasesc informatii.
”Plaja cea mai buna = Stavros, zona spre Olympiada.
ai luat ca referinta locul in care te-ai cazat sau portul?
ma intereseaza si plaja din zona hotelului Rihios. imi poti spune detalii? te rog.
@cosminp: Plaja din dreptul hotelului mentionat de tine e buna, lata, un pic cam zgomotoasa.
Hotelul unde am stat noi este in dreapta portului. Imediat dupa port plaja e asa si asa, nisip afara, bolovani in apa. Dupa Club Ecstassy (e chiar pe tarm) plaja e super, nisip si afara si in apa, pietricele neglijabile.
Sunt 2-5 plaje mai mici (in sensul de amenajare), una dupa alta, doua cu steag albastru. E zona pe care o prefera si grecii (localnicii).
Nu rata restaurantul Agnanti, la rond faci dreapta pe strada dupa pizzeria Don Quijote (care e de evitat - ne-au pus pe bon "paine - 1,5 x 3 mese" la consumatie de pizza... si cand ne-am prins erau f mirati ca nu consumasem - nici nu adusesera - paine la pizza?!). Strada urca abrupt muntele, tii tot inainte si ajungi in capat, direct la restaurant.
Mancarea e excelenta, un pic cam piperata dar bine gatita iar privelistea e ceva de vis, seara mai ales: spre poalele muntelui tot Stavrosul si golful, luminat feeric.
Sa-i cereti lui Vasilis sa va dea din celebrul lui vin...
N-o sa va para rau.
@ggabriel2006: multumesc inca o data. vreau plaja cu nisip si nu voi ocoli Agnanti, daca ajung acolo, mai ales ca am si citit despre el.
am inteles ca mai are si pizzerie si cazare: Maria House.
@cosminp: Asa este. Sincer, la pizzeria lui n-am fost, iar spatiul lui de cazare e undeva spre munte (spre restaurant), adica departe de plaja/mare si in consecinta, neinteresant pentru noi, deoarece jumatatea mea prefara ca din pat sa cada in apa, daca este posibil...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)