ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.05.2012
DE MCM
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.02.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 5 nopți
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Starlight Convention Center Thalasso & Spa - Manavgat

TIPĂREȘTE

Hai sa va spun cum a fost in Antalya saptamana trecuta. Sa incepem cantarea cinstit lautareste.

Drumul

Am zburat cu Turkish Airlines, cu escala la Istanbul. Am plecat pe 23 apr dimineata, asa de dimineata, ca in momentul in care am aterizat la Istanbul inca dormeam. Adica am decolat la ora 6 am, ceea ce inseamna ca la 4 am fost la aeroport. Si cum in noaptea dinaintea fiecarei plecari nu am putut sa dorm niciodata ce credeti ca s-a intamplat? Exact, era ora 2 noaptea si eu butonam televizoru’. Cand am ajuns la Istanbul a trebuit sa ajungem in aeroportul pt zboruri interne, de unde am luat o cursa interna pentru Antalya. Intr-un final am aterizat acolo la 11,15. Dupa ce ne-am recuperat bagajele, ne-am urcat in autocar si am plecat catre Manavgat la Starlight Convention Center Thalasso & Spa. Pentru ca sunt cca 80 km pana acolo, am facut cca o ora. Drumul destul de anost, fara peisaje deosebite, prin comparatie cu drumul catre Bodrum, care mergea pe malul marii. Asa ca am putut motai in liniste. Asta dupa ce am facut primele 30 de poze. Asa de putine pt ca nu prea aveam ce fotografia :)

Cazarea

Gasiti aici worldofsunrise.com/en.html site-ul oficial al complexului care este format din 2 surori: Sunrise Park Resort&Spa si Starlight Convention Center Thalasso&Spa. Ambele au cate o cladire principala si casute cu camere club, situate intr-o zona cu verdeata si palmieri, arbusti, copaci, foarte frumoasa. Cred ca era minunat sa te trezesti dimineata in cantec de pasarele. Poti "accesa" utilitatile ambelor hoteluri.

Camera

Eu am stat la Starlight in cladirea principala, la ultimul etaj -5, in camera 8410, care are vedere partiala spre mare si totala spre piscinele exterioare si bungalourile de la Sunrise.

-Orientare si aer conditionat - catre apus, soarele scalda camera dupa ora 13, pana apune. O scalda si-o si incinge prin intermediul geamurilor termopan care ajungeau sa friga. S-ar fi facut un ousor pe ele. Noroc cu draperiile groase care nu lasau soarele sa intre. Insit asupra acestui aspect pt ca in perioada in care am stat 23-29 apr hotelul nu pornise aerul conditionat (care era centralizat, cu posibilitatea reglarii din camera a temperaturii) si era extrem de cald in camera. Noroc ca stateam putin in ea. Functiona climatizarea dar doar recircula aerul, nu-l si racea.

-Marime – foarte mare, am nimerit intr-o camera cu pat dublu si pat single. Cred ca avea cel putin 30 mp.

-Patul – am dormit in cel dublu, binenteles, am jucat hora in el. Intr-o dimineata (dupa o late night la disco) m-am trezit pozitionata perpendicular in pat. Saltelele destul de grijulii cu spatele meu, in sensul ca-l tratau cu intepeneala matinala. Stiu, stiu ca cele mai tari sunt cele mai sanatoase, dar totusi... Asternuturile au fost schimbate o singura data in 6 zile, si daca ar fi fost dupa mine nici nu era nevoie. De un alb imaculat. Pernele in schimb... alta poveste. Perfecte pentru familia mea :)

-Utilitati – frigider, ceai, cafea (de fapt ness), cana de incalzit apa, dotarea standard pt UAI in frigider: 2 ape plate, 2 ape minerale, 2 cola, 1 fanta, 2 beri, 1 capy de visine (grozav)

-Dressing – in loc de sifonier- enorm, este prima data cand ma cazez undeva si gasesc un dressing. Doamnele cred ca ma inteleg perfect cand spun ca mi-a placut foarte mult aceasta idee. Tot aici era si seiful.

-Baia – mare cu cada si paravan partial de sticla. Aici o sa va povestesc cum era sa fac dublu pi pe mine din cauza usii: am intrat in camera, am parcat bagajul in dressing, m-am bucurat in viteza ca-l am (pe el... pe dressing, la ce va gandeati?) si da-i sa intru in baie ca sa... stiti voi. Deschid usa si... unde-i vasul de toaleta? Nu-i! Extraordinar, unde l-or fi ascuns turcaletii astia? Ies val vartej din baie si caut alta camera unde ar fi putut fi. Nu-i si nu-i. Eram deja asaltata de „gandurile” care puneau mare presiune pe mine. Ma invart in baie si-mi zic, ca in ultima instanta noroc ca am cada. Brusc ma loveste inspiratia. Ma duc la usa baii, o inchid si ce sa vezi, aceeasi usa deservea 2 camere. Inchidea una si-o deschidea pe cealalta unde trona in toata maretia... ”tronul”. Va dati seama ce bucurie. Mai erau in baie 1 halat, 1 prosop mare, un prosop mediu, un prosop pt picioare, feon, creme, sapunuri, sampoane, si tot felul de alte lucruri necesare. Papuci. Prosoapele le-au schimbat zilnic.

-Balconul – maaare, dadea spre piscine si partial spre mare. Iar seara spre o emisiune transmisa in direct din cer, care se chema „Minunea apusului – mereu alta”.

-Televizorul pe perete, destul de mic si cu multe programe in turca, rusa, germana, engleza. Dar avea si unul in romana. O sa va arat canalele pt ca am facut poza dupa meniul de la televizor. Nici macar nu l-am deschis.

-Intre paturi, la capul lor, erau doua butoane care aprindeau cate un buton corespondent afara la usa camerei. Unul era pt „nu deranjati” iar celalat pt „rog curatenie in camera”.

- internet WiFi gratis, te conectai la el folosind user name: numarul de pasaport si password: numarul camerei. Semnalul destul de slabut, dar puteai sa-ti iei mailurile si sa vorbesti acasa pe Skype.

Mancarile :)

-Foarte gustoase si variate. Dar recunosc ca sunt poate subiectiva, pentru ca ador mancarea turceasca.

-Erau carnuri: pui, peste, vita, oaie. Gatite in tot felul de variante: gratar, prajita, chiufte (asa se zice in turceste)

-Salate si garnituri: cel putin 20 de feluri din fiecare. Cu rosii, legume fierte (morcovi, conopida, broccoli, fasole, mazare) cu zece mii de sosuri, cu legume sotate (ardei gras, dovlecei, morcovi, vinete), salate de vinete (coapte tocate mari, cu rosii fara samburi si coaja cubulete mici si usturoi – o minune), ardei copti. Cartofi executati in toate felurile – prajiti, piure, natur cu tot felul de mirodenii si ulei de masline. Ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca locul unde prajeau/frigeau cartofii, pestii, carnea, oualele, era in afara salii de mese, lucru care permitea sa iesi de la masa cu mirosul tau natural atasat.

-Branzeturi cel putin 10 feluri, cu tot felul de arome si mirodenii (chimen, cimbru, asta ce am recunoscut, pt ca cele mai multe habar n-aveam ce erau)

-Supe si ciorbe

-Deserturi. Spuneam intr-un review din urma, ca nu prea ma omor cu dulciurile, Ei bine aici mi-au facut-o. Binenteles ca erau faimoasele baclavale, sarailii, cataife si alte dulcegarii (alte inca 20 de creme, „musuri” de ciocolata, vanilie, capsuni, tarte, placinte), dar m-au dat gata cu ceva foarte simplu: dovleac copt. Cred ca era crescut si facut in Rai, pentru ca era divin. Era prefiert inainte in ceva vin, uns cu un fel de sos dulce din habar n-am ce, dar superb de bun. Asta am mancat la fiecare masa la desert timp de 6 zile. Nu mi-a pasat de consecinte, vad eu ce fac acum la intoarcerea acasa, ca doar sunt obisnuita, nu-i prima data.

-Fructe – slab. Mere, portocale, banane si atat. Desi aparusera pepenii rosii, capsunile. M-au lovit extrem pt ca sunt o fructivora inraita.

-Sucuri naturale – dimineata faceau un fresh de portocale atat de gustos incat initial am crezut ca pun zahar in el. Dar nu, am urmarit procesul tehnologic si era zeama pura de portocala.

-Restaurante a la carte in numar de 9: turcesc, rusesc, indian, sushi, mongolian, peste, frantuzesc, italian, mediteraneean. Toate sunt free of charge. Nu am avut timp sa mananc la nici unul dintre ele.

-Baruri – muuulte si peste tot: in lobby, la piscine, la piscinele pt copii, pe plaja, langa plaja. Am baut aici cea mai buna cafea turceasca (cea de la micul dejun este de la aparat si este ness), citronada de lime cu frunze de menta maruntite – o minune, un mojito destul de bun (am avut cu ce sa fac comparatie – cel baut la Floridita in Havana)

Piscine

-Multe, habar n-am cate. Dac vreti sa stiti numarul exact (desi habar n-am la ce v-ar putea ajuta) cred ca scrie pe site-ul lor. Pentru adulti, pentru copii. La parter, la etaj cu cascada, interioare.

-Aquapark cu tobogane de tot felul, aflat in zona bungalourilor.

-Apa inca rece, desi am prins si zile cu 30 de grade in aer.

Plaja

-Cu un fel de nisip. Spun un fel de nisip pt ca era de fapt format din scoici maruntite in graunte de cca un milimetru. Am facut greseala sa ma plimb desculta prin „nisip” obisnuita de la alte mari, crezand ca imi fac oleaca de masaj si exfoliere naturala pe talpi. Mare greseala, atunci nu mi-am dat seama, dar cand m-am incaltat parca imi luasera foc talpile, nu suportam sa ma atinga nimic. Si nu mersesem decat 10 min.

-Destul de lata dar naspa.

-Inainte de intrarea in apa era o banda de cca 2 m de pietre, peste care nu puteai trece daca erai descult. In apa la fel, am mers cca 3 m si tot erau pietre

-Apa se adancea abrupt, dupa cca 5 m depasea capul.

-Era destul de rece, dar asta nu i-a impiedicat pe rusi sa-si bage copiii mici in apa dimineata la prima ora.

-Cu sezlonguri, umbrelute si chioscuri din lemn acoperite cu stuf.

Zona de shoping a hotelului cu:

-Farmacie

-Coafor

-Magazine de genti de piele (preturi de la 70-500 euro), in care cuvantul de baza era... negocierea, binenteles

-Diamanterie – asta daca va ramane ceva maruntis cand plecati de la mare si nu vreti sa ramaneti cu el in buzunare

-Magazin de suveniruri

Zona de shopping

- langa hotel, la 5 minute de mers pe jos, in afara complexului

- un mall destul de slabut, cu un patinoar in mijloc

- farmacie

- o zona de magazine cu tot felul de fake-uri de haine, genti, pantofi de firma.

Disco-club cu program in fiecare seara de la 10-2 cu o echipa de animatori foarte haioasa.

Ce puteai face:

-Calarie 10 euro 15 min;

-Parasailing 25 euro (negociat la sange) de la 40

-Tenis de camp, de masa

-Bowling, darts si multe altele. Nici n-ai timp sa faci atatea lucruri.

In ultima zi am luat o excursie la Aspendos si Perge, pe care o sa v-o povestesc cu placere.

Ajunge ca-i ora 3. Nici nu stiu cand a trecut timpul

Va las cu pozele.


[fb]
---
Trimis de MCM in 06.05.12 02:47:37
Validat / Publicat: 06.05.12 07:20:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Princess Bodrum
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MCM); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea in complex, pazita la "poarta". Nu m-a impresionat,"la din contra"
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

19 ecouri scrise, până acum

MCMAUTOR REVIEW
[06.05.12 03:32:40]
»

Draga WM, am 2 rugaminti (eu sclava detaliilor)

1-hotelul corect se scrie ca in titlul meu, poate ar fi bine sa fie scris asa si in bara portocalie de prezentare (nu stiu cum sa spun atfel)

2- se afla in Manavgat, nu in Side. Este la 12 km de Side. Tot pt corectitudinea informatiilor poate ar fi bine sa fie facuta modificarea.

multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Larissa
[06.05.12 08:38:50]
»

@MCM: Da cum de ai uitat prețul? Că în rest, nu pare să fi omis nimic... Dar știu că ești pe drumuri mai mereu, ce viață!

webmaster
[06.05.12 08:59:51]
»

Am introdus coordonatele GPS ale pensiunii, rezultand urmatoarea pozitionare pe harta click aici. Ne poti spune daca-i ok?

Multumesc.

raducondulimazi
[06.05.12 09:06:20]
»

@webmaster: aceasta este intr-adevar pozitia. Am fost si eu in august 2011.

MCMAUTOR REVIEW
[06.05.12 10:07:24]
»

@webmaster: aceea este pozitia, iar terenul acela viran este tot acolo.

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[06.05.12 10:17:22]
»

Restaurantele a la carte sunt gratuite numai pentru cei cazati in main building, ca tine, care beneficiaza de VIP concept. Cei cazati la vile au gratis numai la cel mediteranian.

Si mie imi place complexul asta foarte mult, mai ales ca are si bar in piscina si infinity pool.

La Starlight am mancat un gulas mai bun ca in Ungaria.

Daca ar avea si o plaja buna era in top.

De ce ai mers cu o cursa de linie? Nu era mai ieftin cu charterul?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adri-nico
[06.05.12 11:11:04]
»

... dublu pi...

MCMAUTOR REVIEW
[06.05.12 15:24:53]
»

@adri-nico: hi, hi

MCMAUTOR REVIEW
[06.05.12 15:36:16]
»

@Andox: asa as fi facut daca ar fi fost alegerea mea

iulianic
[06.05.12 17:24:40]
»

@adri-nico: 6,28.

Flaviu
[06.05.12 22:31:08]
»

@MCM

Ai scris un review foarte util dar nu prea îţi înţeleg "jena" de a ne spune preţul acestei... escapade.

Cum de aţi ales luna aprilie pentru această ieşire în Turcia?

Sper că nu o să-mi spui că aţi vrut să vedeţi cum petrec turcii de... Paşte?

O seară frumoasă îţi doresc!

MCMAUTOR REVIEW
[06.05.12 22:48:57]
»

@Flaviu:

Ce este aia "jena"? )

Nu am scris pt ca nu stiu. Nu a fost o calatorie de vacanta. Cand este vacanta, sa fii convins ca scriu si nr de la pantofii receptionerei ). Daca nu te plictisesti de rws mele, la sfarsitul lui iunie va veni si vacanta in Turcia si atunci sa te tii

Pe de alta parte, facilitatile hotelului, nu sunt influentate de luna in care am fost, avion sau you name it . Desi pretul, recunosc, are o importanta mare in alegerea unei locatii.

ol za best

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Flaviu
[06.05.12 23:08:51]
»

@MCM

Senchiu for di ensăr!

Scuze, nu am ştiut că nu ai fost acolo în vacanţă. Doar tu şi Santana mai sunteţi pedepsiţi în halul ăsta de şefii voştri sau mai ştiu eu de către cine şi sunteţi surghiuniţi să petreceţi zile bune în străinătăţuri. Vă...compătimesc, fir-ar mama ei de viaţă!

bogdanfifa
[01.06.12 09:11:50]
»

Foarte tare, m-ai convins. Il trec pe lista de vacante!

vargha
[10.06.12 23:18:41]
»

simpatice ecourile de mai sus imi place intr-adevar nu cred ca scapi vre-un detaliu doar daca nu vrei tu...

MCMAUTOR REVIEW
[10.06.12 23:30:03]
»

@vargha:

Asa este, nu prea scap. "Meseria" de mama si experientele vietii te invata f multe. Ai sa vezi. xoxo

vargha
[11.06.12 11:16:24]
»

buna am nevoie de putin ajutor as vrea o vacanta cu copii undeva unde in primul rand copii se vor simti bine, avem un buget de 2000 euro pt cazare si avion si inca 1000 pt cheltuieli excursii samd, nu ma pot hotari si as vrea sa fac o rezervare din timp pt luna iulie... multumesc

La Starlight Convention am citit rw si mi se pare ok dar intrebarea e daca exista ceva mai bun pt copii in considerare intra si alte tari... care ar fi propunerea dvs (am incredere in aprecierile dvs

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adri-nico
[11.06.12 11:37:31]
»

@vargha:

citi ani au copiii?

gioko
[08.01.13 16:14:27]
»

@MCM: Mafrend... super review si noroc ca ai mentionat despre pietrele din apa... astfel ca din acest motiv n-am sa-mi rup picioarele pe acolo (ha ha)... pacat de resort.

Am si eu o intrebare atat pentru tine cat si pentru Andox: cum si unde gasesc cel mai ieftin bilet de avion Bucuresti- Antalya (pentru sfarsitul lui august si inceputul lui septembrie). Mereu am fost cu Taromul (280euro/persoana/dus intors cu toate taxele incluse), dar am vazut si Turkishairlines cu escala la Istambul (in jur de 225 Euro/persoana/dus intors/cu toate taxele), insa ambele variante tot scumpe mi se par. Mai exista si alte posibilitati... va rog sa ma "helpuiti". Thanks.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, bogdanfifa, cmari67, Flaviu, gioko, iulianic, MCM, raducondulimazi, vargha
Alte impresii din această RUBRICĂStarlight Resort [Kizilagach]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057824850082397 sec
    ecranul dvs: 1 x 1