La Hotel Sport din Miercurea Ciuc

TIPĂREȘTE

Hotel sport din Miercurea Ciuc

Prin anii 2003, am tras de cateva ori cei 55 de cai putere ai automobilului meu, la Hotel Sport din Miercurea Ciuc.

Pe drum, camioane gigant cu inscriptia "Hamerock" intrau si ieseau din oras. Era vorba de camioanele unei firme ce exploata materiale de constructie (andezit, aragonit, bazalt, etc) ale unui judet in mare parte muntos si in care au mai ramas si azi, in ciuda unor despaduriri masive de 3000 de hectare (dupa revista Ecomagazin), destule locuri frumoase si salbatice.

M-a surprins aici, la Hotel Sport, pretul mic al camerei, fie ea cu unul sau doua paturi (in care luam mereu regim "single") vizavi de calitatea serviciilor si confortului oferite. Receptionere amabile care te conduceau pana in camera si-ti detailau functionarea dulapului, a baii sau a jaluzelelor, o parcare gen "curte interioara" inclusa in pret, disponibilitatea personalului de la chiosc, terasa sau a cameristelor de a sporovai cu tine verzi si uscate, ambientul, distanta mica de centrul orasului.

Hotelul cu un singur etaj, nu cred ca depasea doua stele si 30-35 de camere, dar tin minte ca avea si cateva amenajari pentru sportivi, un teren de tenis, un mic loc de agrement, un mic strand. Gaseam intotdeuna camere libere, fara sa-mi fac rezervare prealabila, ba odata cand m-am cazat la o cabana de camping de langa strandul termal din Vlahita, am dat 10 lei, pretul unei cabane de camping, dar am constat ca usa de la intrare se deschidea mereu cand batea vantul iar cand m-am pregateit de culcare, prin crapatura usii imi aparu un minunat apus de soare. Am plecat deci de la Vlahita la Hotel Sport din M. Ciuc, renuntant la camping si la bani. Receptionera complexului insa mi-a restituit cei 10 lei!!

La Miercurea Ciuc, masa o serveam de obicei undeva pe la cate un restaurant din centru si ma intriga si bucura nespus faptul ca snitelul din farfuria mare aproape cat suprafata unui bideu, imi impingea mai toti cartofii prajiti, si acestia numerosi, afara din farfurie.

Am ramas numai cu impresii bune despre serviciile de cazare si masa die la "polul frigului" al tarii noastre.

Din oras faceam escapade in jurul lui, cautand surse de ape minerale pentru o lucrare ce aveam s-o scriu in acei ani. Am ajuns intai la Baile Jigodin, "lipite de oras" unde am vazut o mica baza de tratament simpatica, la intrare fetele in halate albe mi-au umplut bratele de pliante, apa minerala din bazin era calda, la fel ca si sufletul oamenilor ce i-am intalnit. E-un parc pe-acolo si-un izvor la Jigodin, pe care sarurile rosii-oranj ale apei minerale, l-au transformat de-a lungul vremii, intr-o adevarata opera de arta.

Apoi am vizitat pe rand statiunile Racu, la vreo 10 km de M. Ciuc, unde pe vremuri existau si niste bai la vana, baile Bogat, astazi dezafectate, dar... o sonda cu apa minerala mai functiona inca, scotand un jet lateral si zgomotos, foarte puternic, incat atunci cand am vrut sa beau din ea mi-a fost foarte greu, paharul de plastic mi-a zburat la cativa metri. M-am asezat pe-o banca din parcul fostei statiuni si am inceput, cu ceasul in mana, sa cronometrez debitul sondei. Un milion si jumatate de litri pe zi!!! Atata apa de masa feruginoasa se pierd zilnic la Racu.

Cativa km mai incolo, la Siculeni, satenii ma indreapta spre o "adapatoare cu apa minerala" unde un satean tocmai isi umplea o galeata ca sa-si stropeasca gradina. Am gustat din apa minerala, era buna. Apa curgea cu presiune in adapatoare, dar cineva mai sagalnic exclama... "sa vedeti domnule cand i se da drumul la apa cu presiune de la robinetul de colo, inunda tot satul!". E atata apa minerala aici ca oamenii o folosesc ca sa-si curete cu ea rotile carutelor sau cizmele de noroi cand se intorc de la munca campului!!

La Madaras, gasesc iarasi o sonda ce scoate apa din strafunduri cu o balta mare si rosie in jurul ei iar chiar langa sosea un bazin plin de verdeata, cu marginile betonului roase de vreme si o cruce de metal pe o latura. "Stiti, aici era un bazin satesc cu apa minerala, ne mai racoream in el in scurta vara ce-o avem, dar s-a innecat in el o fetita de 9 ani si la noi la unguri e o superstitie, nu mai umplem cu apa un bazin in care a murit cineva".

La Cetatuia vad o buveta publica si cativa sateni care au venit cu lazile pline cu peturi deja galbui-rosietice din cauza mineralelor depuse si carutele trase la umbra. Cei ce asteapta au tras si la o crasma din apropiere. Cativa copii stau si ei mai deoparte si-si asteapta randul, au un imc carucior cu vreo suta de PET-uri goale. "Ce faceti mai pustilor cu atata apa?" "Apoi o ducem la oamenii mai batrani din sat care nu mai pot sa umble si mai primim si noi cate ceva bani pentru ele, munca se plateste nu-i asa nene? Nu vreti cumva sa va umplu si Dv cateva sticle?"

E-atata amar de apa minerala in acest judet care se scurge degeaba in paraurile din jur. Langa benzinaria dinspre Tusnad vad un nume mare cat casa pe o hala de productie. Evian. Oare ce cauta aceasta firma franceza ce imbuteliaza apa minerala, aici, in patria apelor minerale? N-au nici o sansa... Dar m-am inselat, in anii urmatori aveam sa vad pe rafturile unor magazine din tara mici butelii cu apa Evian, Vittel si alte marci straine de apa minerala, langa Borsec, Spring Harghita sau Tusnad, la preturi de 3 ori mai mari decat ale noastre. Am intrebat o vanzatoare daca apa straina se vinde bine. "Se vinde, se vinde domnu', vara vin pe-aici straini care sunt obisnuiti numai cu apa asta a lor si o cumpara, chiar daca Borsecul e mai ieftin si mai bun."

Ei, ce mi-e si cu economia asta de piata, isi baga nasul peste tot!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2700 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI