GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Perfect pentru relaxare într-o zonă liniştită
Am ales drept ultim popas în drumul spre casă, zona Stara Zagora. Citisem că sunt izvoare cu ape minerale în apropierea oraşului şi am găsit pe booking acest complex.
Hotel Izvor e la 15km de oraş, ascuns între nişte dealuri împădurite, încântătoare. În punctul respectiv mai sunt şi alte unităţi de cazare, deci nu este chiar izolat în pustietate. Totuşi, liniştea şi aerul curat se găsesc din belşug.
Dacă regret ceva în privinţa acestui loc este faptul că nu am acordat măcar puţin timp explorării împrejurimilor, fie ele şi foarte apropiate. Efectiv, după ce am intrat în hotel nu am mai ieşit până a doua zi dimineaţa, la plecare. Deci nu pot spune nimic despre ce e pe-acolo. De la balcon vedeam o grădină de vară şi pădurea. Dar, ăsta nu e decât încă un motiv să revin altădată.
Dar să vă spun ce e în interior. Recepţia e spaţioasă, elegantă, continuată de un bar-lounge şi alăturată intrării în micul restaurant cochet. Tot de aici se urcă spre camere ori se coboară spre zona de spa. Personalul, amabil şi eficient ne-a vorbit în engleză, ne-au emis factură şi au încasat preţul cu POS, fără probleme. Pentru uituci, menţionez că tot la recepţie se poate cumpăra costum de baie!
Camera a fost una dintre cele mai frumoase în care am stat. Mare cât o garsonieră, e mobilată simplu şi confortabil: paturi twin cu noptiere şi veioze, canapea cu măsuţă, birou, scaun, poliţă de bagaj, dulap mare pe hol, tv, AC. Cele două ferestre mari dădeau în balcon şi balconul, cum am mai spus, către curte/terasă, pădure. În baie am găsit toate dotările necesare, inclusiv halate mari de prosop pentru piscină. Sigur că ne-am grăbit să le şi folosim!
Păcat că programul zonei de spa e destul de restrâns (în opinia mea), adică de la 8.00 la 20.00. E drept că la 8 şi jumătate seara încă ne bălăceam şi nimeni nu ne-a dat afară (ne-a scos totuşi foamea :) ) dar dimineaţă, la 8.00 a trebuit să aşteptăm o doamnă să ne deschidă, deşi nouă ne-ar fi plăcut să profităm chiar mai devreme. Acum, nu vă închipuiţi vreo piscină olimpică şi un centru spa de anvergură. Nici pe departe! Totuşi, prin faptul că toate facilităţile sunt foarte îngrijite şi pentru curăţenia exemplară zona spa m-a încântat peste măsură. Mai concret, cuprinde: vestiare, cabinet pentru masaj (cu programare), saună umedă, saună uscată, duşuri şi un bazin cu apă încălzită de dimensiuni destul de mici şi nu foarte adânc (dar suficient cât să te desfăşori oleacă). Există şezlonguri şi, pe timpul verii, sigur se poate sta chiar la soare pe o terasă, după cum se vedea prin peretele de ferestre.
Atât cina, cât şi micul dejun (inclus) le-am luat în restaurantul lor. E micuţ, cochet şi deservit de personal amabil. Meniurile cuprind o mulţime de feluri de mâncare şi au explicaţii în limba engleză. Preţurile sunt rezonabile, de ex. 40 leva la masa de seară constituită din două feluri cu carne, salate şi bere.
După cum a reieşit din tonul descrierii mele, hotelul Izvor mi-a făcut o impresie extrem de bună. Merită cu prisosinţă fiecare bănuţ şi poate rivaliza cu multe hoteluri de gen de prin Bulgaria ori România.
Trimis de vasilica in 27.04.15 14:40:25
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vasilica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.45364700 N, 25.50016900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)