Sofitel Chicago Water Tower – hotelul care se topeste in cer

TIPĂREȘTE

Daca va intrebati unde am stat cat timp am masurat Chicago cu piciorul, ei bine raspunsul este cel pe care l-ati citit in titlu.

Sofitel Chicago Water Tower

20 East Chestnut Street, Gold Coast.

Cazarea nu a fost alegerea mea, slava Domnului, pentru ca altfel cine stie pe unde stateam si nici nu am platit-o (cum va spuneam, ce bine este sa ai prieteni), dar dupa cum am vazut pe Booking preturile nu sunt o bagatela pentru 5 nopti de cazare, ma rog 4 nopti si late check out. Undeva peste 1000 de euro. Dupa cum stiti/sau nu, pretul pentru cazare in hotelurile din America este acelasi indiferent de cate persoane se cazeaza in camera.

Zona este perfecta.

In spatele hotelului era un supermarket de unde poti sa-ti iei tot ce doresti, pornind de la fructe (am cumparat 500 gr de capsuni cu 2 $, cand la noi 250 gr erau 20 RON), apa, sucuri, dulciuri si pana la semipreparate (patria semipreparatelor).

In stanga este un mic parculet, unde dimineata veneau localnicii sa-si plimbe cateii, lucru care ma facea sa-mi fie dor de catelusa mea. Iar seara erau grupuri de adolescenti care stateau la palavre, lucru care ma facea sa-mi fie dor de domnisoara S.

In dreapta hotelului, dupa ce dadeai coltul, era si un Starbucks, cu a sa cafea minunata, care nu are nici o legatura cu cea care se gaseste la noi.

In zona erau foarte multe „mancatorii”. Pe alese: pizza, mancare chinezeasca, mancare libaneza, sea food, restaurante avand ca specialitate faimoasa friptura.

Shopping-ul era la el acasa pe langa hotel. La cateva minute de mers erau toate magazinele de care aveai nevoie (sau nu, daca ar fi dupa domni): Macy’s (unde am prins perioada de reduceri, cu sectiune separata de clearance-uri), Sephora, Victoria Secret, Best Buy, Nautica etc.

Acum ca am facut introducerea, hai sa va spun si despre hotel.

Pai cum sa nu se topeasca in cer? V-ati uitat la prima poza? Nu se topeste in cer?

Singurul lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca a trebuit sa las un depozit de 200 $, pe care urma sa-i recuperez la „externare”. Nu am vrut sa platesc cu cardul, desi am vazut ca majoritatea turistilor asa faceau, pentru ca inainte de a pleca din tara, am auzit tot felul de povesti SF, despre cum s-au blocat carduri, despre cum s-au recuperat banii dupa un an. Asa ca mi-am zis ca cea mai buna solutie este banul cash. In penultima zi, m-am dus sa vorbesc cu managerul de la receptie, i-am spus ca eu nu am ce sa fac cu 200 $ noaptea cand plec de la hotel si ca sa-mi dea o parte din ei pentru shopping. A fost intelegator, pana la urma, si mi-a inapoiat 150 $, iar restul de 50$ i-am primit cand am plecat.

In rest totul a fost minunat.

Camera foarte mare – peste 30 mpatrati, patul cat o piscina olimpica, salteaua... ce senzatie de bine aveam cand ma intindeam in pat dupa o zi de alergatura.

Camera mai avea un minibar, un dock station pt iPhone, iPad sau ce mai era, adaptor pentru priza, WiFi free dar si internet pe cablu (se platea), fier de calcat cu masa de calcat.

Imi aduc aminte cand am dat prima data drumul la radio, mi-au trecut prin „fata mintii” scenele din filmele americane cu el si ea, in masina, in intinderea Americii, cand nu se auzea decat radioul. La televizor erau muuulte canale, am stat intr-o seara, de curiozitate, vreo 10 minute sa vad cate sunt. Ajunsesem cu numaratoarea la 100 si mi-am dat seama ca pierd timpul asa si ca pot intreba o receptionera. Dar am uitat si am plecat de acolo fara sa aflu.

Avand in vedere ca stateam la etajul 7, privelistea in jos nu era foarte spactaculoasa, dar in sus era perfecta. Il priveam pe John Hancock Center direct in ochi cand ii spuneam buna dimineata...

Baia foarte mare, cu cada, cabina de dus, puteai da o petrecere in pijama acolo. Cosmeticele de foarta buna calitate.

Sala unde se manca micul dejun era chiar la intrarea in hotel, si mi s-a parut destul de micuta. Desi este posibil sa fi fost mai multe sali. In 2 dimineti a trebuit sa astept in holul receptiei ca sa se elibereze un loc. Mancarea era destul de saracacioasa, ma rog cea inclusa in pretul de 20 $ agreati in momentul cazarii. Pentru ca in general, in hotelurile americane micul dejun nu este inclus in cazare, dar eu am avut. Trebuia sa fii extrem de atent ce comandai ca sa te incadrezi in limita de bani alocata micului dejun, daca nu, te trezeai ca plateai 20 $ pe jumatate de feliuta de paine prajita unsa cu unt cu aroma de... orice. In schimb cafeaua era la liber, puteai bea oricate cesti vroiai. O aduceau si o lasau la masa in cafetiere mari cat 2-4 cafele.

Receptionerele erau extrem de amabile, dar o amabilitate rece, profesionala, fara zambete. Iti dadeau orice informatie doreai, chemau taxiuri (cand nu gaseai parcate langa hotel), iti puneau la dispozitie harti. Langa receptie era o sala mica, un fel de biblioteca, cu canapele si fotolii, unde gaseai de la ziare, pana la carti turistice, beletristica, de arhitectura.

Lucrul care mi-a placut cel mai mult la hotel a fost locatia. Parca era in centrul-centrului, iar seara nu ratam plimbarea pe strazi, o minunatie. Orasul frumos luminat, oamenii politicosi si saritori. Numai daca te vedeau ca te uiti in dreapta si-n stanga te intrebau ce cauti. Nu m-am asteptat. Sau doar daca li se parea ca te-au atins, spuneau de 10 ori „sorry”.

Acesta a fost penultimul episod al serialului „Chicago – orasul de care m-am indragostit”

Ultimul episod va fi despre... ? Ghiciti!

PS iata si suspansul. E bine? Cred ca puteam sa mai lucrez la el un pic.

See you next and last time!

---

VIZUALIZĂRI: 2544 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI