ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2013
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 10.08.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 4 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 11 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cum e sa te trezesti cu ochii spre mare...

TIPĂREȘTE

Inca de cand ne planificasem marea noastra aventura ioniana am decis sa vizitam si Lefkada, macar putintel la intors. N-am vrut sa stam in Nidri sau Lefkas, asa ca am ales Vasiliki, mai ales ca este aproape de plajele din vestul insulei.

Ehhh... dar luna iulie este cautata de turisti asa ca a trebuit sa ne hotaram repejor, oricum variante prea multe nu aveam, asa ca ne-am oprit pana la urma la Studios Sofia, care oferea camere cu vedere la mare la 40 euro/noapte.

Rezervarea am facut-o direct la ei, prin e-mail, Dimitri, fiul doamnei Sofia fiind cel care se ocupa de cazari. Au solicitat avans 40 de euro, pe care l-am trimis prin Eurogiro, cu taxe minime.

Pe 2 iulie, pe la ora 21:00, am ajuns la studiori, care se afla in extremitatea vestica a localitatii Vasiliki, in Ponti. Doamna Sofia a fost foarte amabila si ne-a asteptat pana la acea ora, intrucat dumneaei nu locuieste acolo. Am platit si dupa ce ne-am instalat ne-a adus o carafa cu suc si ne-a lasat nr ei de telefon, sa o sunam daca dorim ceva.

Structura

Ca si asezare studiourile se afla intre doua strazi, facand astfel accesul posibil din doua parti, in functie de etajul la care esti cazat.

Cladirea este structurata pe 3 etaje, (parter si 2 etaje superioare), are 2 parcari, fiecare este accesibila de la o intrare.

Accesul la fiecare etaj se face pe o scara ce da intr-un culoar, iar fiecare camera are intrare directa din acesta. Pe fiecare etaj sunt 6 camere.

De mentionat ca pentru doritori exista si un gratar, care era foarte utilizat in fiecare seara, iar in ghivece aflate pe etaje se gasesc diferite plante ornamentale si aromatice, eu am identificat busuiocul.

Camera noastra

Studioul cu nr 15, la ultimul etaj.

Camera a fost OK ca si marime, am avut un pat dublu(format din 2 paturi single unite) si unul single, o masuta cu oglinda, un scaun, un sifonier, doua noptiere, AC si TV.

Internetul wireless mergea binisor, au mai fost momente cand a mai si picat.

Kichineta bine utilata, suficiente vase si vesela, hota, frigider marisor, plita electrica cu 2 ochiuri.

Baia a fost OK si aici lipsea perdeaua de la dus. Un gemulet mic care dadea in culoarul de acces asigura aerisirea.

Balconul destul de mare, a avut o masa si 3 scaune de plastic. Cateva sarme de intins rufele se aflau in afara balconului.

Dar sa revenim la motivul principal pentru care am ales Studios Sofia si anume vederea spre mare. Fiind situate sus, studiourile ofera o vedere minunata catre Marea Ionica si portul Vasiliki. Dimineata o briza racoroasa ne intampina, pentru ca mai apoi, pe dupa amiaza tot portul sa fie inundat de surferi, vanturile de aici fiind prielnice sporturilor nautice. Apusuri de soare nu veti vedea aici, in Vasiliki, deoarece in spatele satului se ridica maiestuos un deal, care face ca soarele sa dispara pe la ora 19.

Ca si gazda doamna Sofia stie sa se faca placuta de toata lumea. A fost foarte amabila cu noi, la plecare ne-a dat si cateva suveniruri, o cana cu Lefkada si un set de prosoape tot cu Lefkada. Tot de la dumneaei am cumparat si ulei de masline cu 3,5 euro/litru.

I-a placut in mod deosebit de flacaul nostru, Vlad pe care il pupa de cate ori avea ocazia, spre marele necaz al copilului.

Dovada a amabilitatii ei stateau afisate pe usa de la birou/depozit o serie de desene si scrisori lasate de turistii care i-au trecut pragul si spre marea noastra surpriza toate erau in limba romana. De altfel cand am ajuns noi, in parcarea de sus erau 5 masini toate cu nr de RO. Am avut printre vecini pe etajul nostru si 2 familii din Iasi, si una din Hunedoara cu care stateam seara la taclale despre cum ne-am petrecut ziua, intrucat balcoanele erau despartite doar de un grilaj nu foarte inalt.

Curatenia este asigurata de o conationala de-a noastra pe nume Elena, din Galati. Prea multe informatii despre ce sa facem in zona n-am reusit sa scoatem de la ea, intrucat pe timp de vara era ocupata la studiouri iar din toamna cu maslinele. In fiecare zi venea si lua gunoiul, aranja paturile, curata pardoseala, atat din camera cat si din balcon, prosoapele si lenjeriile nu au fost schimbate, dar noi am stat doar 4 nopti si nu se justifica schimbarea lor.

Distante:

Pana in centrul satului Vasiliki sunt cam 2 km, dar pe strada care face legatura cu portul se gasesc suficiente taverne si un magazin, astfel incat nu este neaparat necesar sa mergi pana in centru ca sa mananci ceva. Preturile sunt asemanatoare, iar magazinul este aprovizionat cu tot ce este necesar de la fructe si legume proaspete si pana la produse de igiena.

Cateva cuvinte despre Vasiliki-este un sat dragut, animat in permanenta, aici gaseai deschise taverne si la 8 dimineata daca vroiai sa servesti micul dejun. Fiind si port am admirat in fiecare seara barcutele frumos luminate.

Taverne, cafenele si magazine de suveniruri impanzesc tot portul, asa ca veti gasi cu siguranta ceva pe placul dumneavoastra, insa daca doriti sa luati cina intr-un loc linistit sa stiti ca Vasiliki nu este locul cel mai potrivit.

Dupa prima seara petrecuta in port, Vlad a facut afirmatia: "Ma simt ca la Mamaia", el subliniind astfel ca peste tot in jurul nostru se vorbea romana si din pacate trebuie s-o spun nu toti conationalii nostri ne fac cinste pe meleaguri straine.


[fb]
---
Trimis de elena_iasi in 05.08.13 23:58:07
Validat / Publicat: 06.08.13 06:01:02
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4291 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elena_iasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Prima poza facuta din balcon, in seara in care am ajuns
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

alex70
[07.08.13 11:28:28]
»

Buna!

Plecam si noi pe 27.08.2013 in aceasi locatie si as dori sa stiu daca frigiderul are si congelator? Multumesc mult!

elena_iasiAUTOR REVIEW
[07.08.13 11:52:31]
»

@alex70: are congelator, noi l-am folosit pt dozele de la lada frigorifica

alex70
[07.08.13 12:17:59]
»

@elena_iasi: Multumesc mult

bose
[12.02.14 01:05:14]
»

Cum sunt plajele în zonă? Cât de departe sunt situate?

Cam cât faci până la cea mai apropiată plajă cu nisip?

Pensiunea îmi place foarte mult. Şi este aşezată într-o locaţie excelentă de unde ai o panoramă deosebită pe care nu o poţi uita vreodată.

elena_iasiAUTOR REVIEW
[16.02.14 13:03:44]
»

@bose: Cea mai apropiata plaja este cea din Vasiliki, este foarte populara printre surferi fiindca beneficiaza de vant. Soarele apare mai tarziu, fiindca Vasiliki este aflat intr-un golf inconjurat de dealuri inalte. Noi nu am facut plaja in Vasiliki, dar ne-am plimbat pe acolo, plaja este lata are acces facil la strada si la taverne, magazine. Studio Sofia se afla in extremitatea vestica a satului, noi am ales-o pentru ca de acolo se ajunge mai repede la plajele din vest (Porto Katsiki si Egremni).

Am strabatut toata insula cu masina, am mers la toate plajele importante, insa din pacate apa a fost foarte rece, si nu a fost foarte prielnica pentru balaceala.

Personal eu recomand ca vizitarea plajelor mai salbatice (Agiofili, Porto Katsiki si Egremni) sa se faca cu vaporasul, intrucat soarele este greu de suportat in miezul zilei.

Noi am fost la Agiofili dimineata, insa mai mult de 2 ore nu am rezistat, plaja este cu pietricele care se infierbinta repede iar daca mai ai ghinionul sa fie apa rece ca gheata cum am gasit-o noi, nu stii cum sa fugi mai repede. Drumul de 400 m pana la masina printre arbusti si praf mi s-a parut ca nu se mai termina.

Celelalte doua le-am calcat seara, am coborat si urcat cele 350 de trepte de la Egremni, nu a fost foarte greu mai ales ca soarele nu mai era asa puternic. Plaja este amenajata are si beach bar.

Eu personal daca ar fi sa mai merg in Lefkada nu as mai alege Vasiliki, mi s-a parut scump. Mi-a placut mai mult zona estica, am avut o cazare de o noapte in Nikiana, in drum spre Kefalonia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
bose
[16.02.14 14:57:15]
»

Mulţumesc mult pentru răspunsul cuprinzător. Ne este de folosinţă. Mă orientasem spre această staţiune pentru că întrunea mai multe elemente dar nu am luat o decizie în acest sens. Dacă pe partea de est pare mai tentantă cazarea din mai multe puncte de vedere m-ar interesa unde găsim o plajă cu nisip şi cu intrare mai lină în apă? Ce localitate ar fi mai indicat să alegem ţinând cont că suntem mai multe familii cu copii, unii destul de mici? Nu ne interesează localităţile mari şi aglomerate dar nici cele foarte mici unde nu se întâmplă nimic.

Şi am remarcat o afirmaţie care ne-a pus pe gânduri... am văzut că aţi fost în iulie - apa era rece inclusiv pe partea de est? Chiar şi acolo în golful acela ferit din sud din zona Vasiliki? Ne-ar fi foarte utile aceste informaţii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elena_iasiAUTOR REVIEW
[16.02.14 17:59:21]
»

@bose: Alegerea unei plaje sau a unei statiuni tine foarte mult de "gustul"fiecaruia. Mie Vasiliki nu mi-a placut din mai multe puncte de vedere de aceea am zis ca nu as mai alege zona respectiva (era aglomerat, scump). Nikiana mi-a placut prin prisma linistei, este un sat mai mic, cateva taverne, cazarea a fost buna (am avut vila cu piscina), este aproape de Nidri.

In ceea ce priveste apa marii, e posibil sa fi avut noi ghinion, pentru ca la fel a fost si in Kefalonia, au batut vanturi puternice din vest si temperatura apei marii a scazut considerabil.

Daca ziceti ca aveti copii mici nu se prea preteaza plajele expuse si la care se ajunge greu, desi la Agiofili noi am vazut cateva familii cu copii mici care carau dupa ei toate minunile (de la umbrele mari, scaune, tot felul de gonflabile pentru copii, lazi frigorifice). Daca vreti sa le vedeti luati vaporasul, este mai comod, face curse din ora in ora. Eu asa mi-am propus initial dar am ajuns sa le vad pe jos, insa sotul meu dupa Agiofili a renuntat sa mai coboare la Egremni.

Cea mai calda apa am gasit-o intr-o excursie, pe I-la Scorpio, nu ne venea sa mai plecam de acolo.

Si inca un lucru, excursiile cu vaporul sunt clar mai ieftine din Nidri, noi am prospectat toate ofertele pana ne-am hotarat. Si pentru ca fusesem in Kefalonia, am ales sa mergem in insulele din jurul Lefkadei (Meganisi si Scorpio).

In Nikiana am stat la vila Theodora, proprietarii au si o taverna si un beach bar si au fost foarte OK, noi i-am ales la fata locului dupa ce vila la care trebuia initial sa ne cazam si la are facusem rezervare (pe Booking.com) nu mai avea camere libere.

Desi noi am avut un concediu lung (cu multe opriri, in locuri diverse) nu pot spune ca Lefkada mi-a ramas in suflet, este un pic prea comerciala pentru gustul nostru. Prin comparatie cu Kefalonia drumurile sunt mai proaste (aici ma refer la calitatea asfaltului), nu este la fel de pitoreasca, este mai scumpa iar calitatea serviciilor mai slaba, insa are avantajul ca este mai aproape si scapi de costul ferryboat-ului (~55 eur/drum pana in Kefalonia).

Va doresc decizii intelepte ca sa va bucurati din plin de concediu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bose
[16.02.14 23:19:53]
»

E abia acum avem la ce ne gândi. Îmi place când primesc câteva sfaturi de la persoane cu experienţă. Deja orizontul s-a lărgit considerabil şi multe beculeţe s-au aprins.

Deci Kefalonia este mai ieftină. De unde se ia feribotul către Kefalonia? Din Lefkada? Din ce port? 55 Euro, înseamnă şi maşina? Şi bănuiesc că este doar dus!

Sunt chestiuni de studiat.

Mulţumesc foarte mult!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex70, bose, elena_iasi
Alte impresii din această RUBRICĂSofia Studios [Ponti]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04168701171875 sec
    ecranul dvs: 1 x 1