GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Intr-o dimineața ploioasă de august am plecat în Bulgaria, în stațiunea Nisipurile de Aur.
Ca punct de trecere al frontierei, noi am ales localitatea Vama Veche. Imediat ce am ajuns în Bulgaria, am achiziționat cela 2 roviniete, care ne- au costat 10 euro (5 euro pe săptămână). Tot la ieșirea din vamă am schimbat și lei în leva, deoarece cursul este foarte bun!
În jurul orei 11.00 am ajuns în Nisipurile de Aur, dar deoarece sunt multe străzi cu sens unic ne-am rătăcit puțin.
Când am ajuns la hotel, am dat voucherul la recepție și am primit brățările și cheia de la cameră, cu mențiunea ca ne putem caza după terminarea curățeniei. Tot atunci, am achitat și taxă de parcare - 70 leva pentru 7 nopți -și 10 lei garanția. Atenție, parcarea nu se poate plăti în euro, iar biroul de schimb valutar din hotel are un curs destul de mare. Întrucât parcarea hotelului este mică, un bell-boy ne-a condus dintr-o parcare situată la 10 minute de mers pe jos, de la hotel.
În jurul orei 13.00 am servit masă de prânz, iar apoi ne-am cazat dintr-o camera situată la etajul 5, cu privire la mare și la piscină.
În cameră aveam 2 paturi foarte confortabile și un fotoliu pat pentru copil , dinainte pregătit, un minibar, un televizor pe care prindeam pro - tv internațional și aer condiționat.
Baia era foarte curata, avea uscător de păr, oglindă cosmetică și... un telefon. Prosoapele se schimbau de câte ori era nevoie, iar săpun și gel de dus primeam odată la 4 zile, atunci când era schimbată și lenjeria de pat. Cu aspiratorul se dădea zilnic, în cameră.
În balcon aveam o măsuță, 2 scaune și un uscător de rufe. Din balcon admiram dimineața un superb răsărit de soare, iar noaptea admiram o roată și un Turn Eiffel, iluminate feeric, precum și focuri de artificii.
În ceea ce privește restaurantul putem spune ca am fost destul de mulțumiți, cu mențiunea ca trebuia să fii acolo la ora deschiderii - mai puțin dimineața - deoarece locurile de pe terasă se ocupau foarte repede și unele sortimente de prăjituri -eclere și tort - se terminau destul de repede și nu mai erau aduse altele. Nu la fel stăteau lucrurile cu celelalte sortimente de mâncare, în sensul ca imediat ce se goleau tăvile cu mâncare, erau aduse altele imediat. Mâncarea era destul de bună.
La micul dejun aveam iaurt simplu și iaurt cu fructe, 3 feluri de cereale, diverse sortimente de pâine și chifle care se puteau prăji, compoturi, biscuiți, fursecuri, lapte, miere, clătite, 2 sortimente de gem, omletă, pizza, crenvurști, cârnăciori, oua fierte, spaghete cu sos, omletă, brânză și imitație de brânză, cașcaval, lebăr, șuncă, salamuri crud uscat, unt de caviar, 2 feluri de salate cu maioneză, croissante, plăcintă cu brânză, roșii, ceapă roșie, castraveți, măsline, morcovi rași, peste și fructe - pepene roșu, pepene galben, prune, nectarine, struguri, portocale, grape-fruituri, mere si pere -. Cafeaua era destul de bună, la fel ca și cele 4 sortimente de ceai. Se mai putea servi nesquik și o limonadă, care nouă ne plăcea mult.
La masă de prânz aveau o ciorbită și o supă sau o supă cremă. La felul doi se serveau mâncăruri gătite - ardei umplut, varză călită, gulaș, musaca, vită cu sos, sărmăluțe, etc -, pește prăjit, fripturi diverse - de pui, de porc, de viță, de miel -, garnituri - cartofi prăjiți, cartofi natur, cartofi copți, morcovi baby, varză de bruxell, brocolli, legume la grătar - ceapă, ardei capia, vinete, dovlecei, roșii -, pizza, paste cu sos, 2 sortimente de salate cu maioneză, roșii, ardei, castraveți, măsline, etc. La desert aveam prăjituri diverse și fructe - la fel ca la micul dejun -.
La cină aveam din nou ciorbită și supă, fripturi și legume la grătar, chifteluțe, șnițele, cartofi prăjiți, natur și copți, salate, fructe, prajituri și tort.Întrucât sejurul a fost de minim 7 nopți , am putut servi o cină în Restaurantul A La Cart , unde a fost foarte frumos .
La bar se serveau bauturi indigene :cocteiluri alcoolice și nealcoolice, vin, bere, sucuri acidulate, martini, gin, whiski, etc. De asemenea se putea servi limonadă, cafea și ceai. După ora 10.00 la snak bar se putea servi mic dejun târziu cu sortimente, limitate, iar de la ora 12.00 la ora 17.00 se servea înghețată Nestle. La lobby bar după-amiaza se puteau servi torturi, prajituri, pateuri. La cele 2 baruri se serveau și băuturile răcoritoare, alcoolice, cafele, ceaiuri și capucino.
Hotelul are 3 piscine în aer liber - dintre care una este pentru copii și este prevăzută si cu un tobogan - și una acoperită care nouă ne-a fost de mare folos în cele 2 zile ploioase.La piscina 2 se face gimnastică în apă între anumite ore ! Sejlongurile și umbreluțele sunt suficiente. Animatorii de la hotel - Alex, Ivo, Gosha și Mimi - sunt foarte simpatici. Seara ei organizează minidiscoteca pentru copii, și după aceea diverse spectacole interactive în care antrenează și publicul. Lângă hotel se află și un loc de joacă pt copii și un teren de sport. Au și măsuță pentru tenis de masă.
La plajă se poate ajunge coborând aproximativ 130 de trepte, pe lângă Hotelul Mălina și pe lângă Hotelul Internațional - Cazino -. Noi făceam plajă în zona Turnului Eiffel. Jumătate de plajă este rezervată zonei de sejlonguri, iar cealaltă jumătate este pentru cearceafuri. Întrucât sejlongurile sunt destul de scumpe - 8 leva un sejlong, 3 leva o salteluță și 8 leva o umbreluță pentru 2 sejlonguri - destul de mulți oameni preferă să facă plajă în zonă de cearceafuri. Nisipul era destul de curat. Intrarea în apă este puțin abruptă, sunt ceva scoici la mal, dar apoi totul este ok. Apă este curata și fără alge.
Va recomand o plimbare cu roata uriașă - 4 leva -precum și o plimbare cu minicarul - 4 leva un tur, deci 8 leva dus- întors. Se fac și plimbări cu trotinetele electrice.
Seara, plimbările sub clar de lună în Nisipurile de Aur, sunt foarte plăcute, chiar dacă este aglomerație! Iar noaptea pe malul mării este superb! Noi am făcut și o excursie la Varna! A fost foarte frumos!
Iar la 2 km de Nisipuri se află o Mănăstirea rupestră Alajda! Este un loc binecuvântat de Dumnezeu, a cărui frumusețe nu poate fi descrisă în cuvinte! Așa ceva, nu am văzut în viață mea! Inainte de a ne întoarce în țară , am vizitat Gradina Botanică și Castelul Reginei Maria de la Balcic, iar apoi Cap Kaliakra, alte locuri superbe.
Vacanta, a fost minunată!
Trimis de mihaela p in 19.09.15 21:29:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Sf. Constantin și Elena - Hotel Sirius Beach
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaela p); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.28490100 N, 28.04044700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Dacă ar fi să aleg un hotel, cu siguranță de la tine am toate amănuntele despre Slavey Hotel. Altfel spus, un set de impresii complet.
Așteptăm impresii și despre Mănăstirea rupestră Alajda, Balcic și cap Kaliakra.
Felicitări!
@mihaela p - Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=2770
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 O vacanta decenta — scris în 25.06.24 de Kristins din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Reușită locatie — scris în 02.06.23 de ux129202 din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Hotel Slavey - un concediu ok — scris în 31.08.22 de popatanda din FăLTICENI [SV] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Experiența noastră la Hotel Slavey — scris în 27.08.19 de Ccucu din BRAD - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Hotel Slavey — scris în 07.08.19 de cioran cristi din BRASOV - nu recomandă
- Apr.2019 Sărbători la bulgari, cu romani — scris în 12.05.19 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Superb — scris în 04.08.18 de superdepor din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ