O vacanţă de coşmar

TIPĂREȘTE

Nu este titlul vreunui film horor, ci realitatea trăită de mine în vacanţa petrecută la hotelul Slavey.

Susţin ultimile trei postări.

Hotelul nu este potrivit familiilor cu copii din mai multe motive:

1. Gălăgia nocturnă

Dacă ai neşansa să fii cazat într-o cameră cu vedere spre stradă, ai program de disco-manele (gratuit) seară de seară, până în jurul orei 23, program servit de terasele din jur.

Să nu vă imaginaţi că după această oră aveţi parte de linişte. Urmează corul petrecăreţilor întârziaţi, fâşâiala maşinilor pe şosea şi abia apoi liniştea, spartă doar de uruitul motoarelor aparatelor de aer condiţiomnat, plasate între balcoane.

După răsăritul soarelui, o luăm de la capăt: cheflii care se întorc de la mare şi continuă beţia în spaţiile verzi din faţa hotelului sau de vis-à-vis, autocare şi microbuze care transportă turişti, maşina de gunoi cu zgomotul ei inconfundabil, maşinile de marfă, corul lucrătorilor din bucătărie care ies la o ţigară şi o şuetă în pauză…

Camerele cu vedere la piscină stau ceva mai bine, pentru că animaţia oferită de hotel nu atinge nişte cote paroxistice. Vreau să spun că dacă nu vrei să dormi la prânz, seara muzica de la cele două terase şi de la clubul animatorilor se termină ceva mai devreme şi parcă nu are volumul care se obişnuieşte la noi la nunţi. N-am avut însă plăcerea să constat prin propriile-mi simţuri cum se aude din cameră, căci eu am avut onoarea de a ocupa un apartament, iar apartamentele au toate vedere la şosea (şoseaua principală a staţiunii).

2. Personajele cazate în hotel.

Nu vorbesc aici de turiştii obişnuiţi, veniţi în concediul acela odihnitor, îndelung aştepat, cupluri de orice vârstă, cu sau fără copii sau grupuri de tineri cu cei şapte ani de-acasă, care râd sau îşi manisfestă buna dispoziţie în orice mod, dar în limitele bunului simţ. Vorbesc de acel gen de turişti, e adevărat tineri, pentru care vacanţa este momentul desfrâului fără frontiere. Care adresează gesturi obscene celorlalţi turişti, care se expun public în ipostaze indecente, încercând să te facă părtaşi la desfrîul lor.

Vă expun două incidente care mi s-au părut ieşite din comun: fiul meu de 12 ani a beneficiat de un show porno oferit de două tinere aflate în faţa noastră, îmbrăcate în fuste minuscule şi fără lenjerie intimă, care-şi expuneau părţile intime în mod conştient, într-o manieră demnă de revistele de adulţi. Al doilea incident se referă la un grup de şase tineri, patru băieţi şi două fete, aflaţi într-o cameră de la etajul al doilea cu vedere la piscină, beţi morţi, care vociferau şi făceau semne obscene turiştilor aflaţi la piscină. Când am mers la direcţia hotelului mi s-a spus că „acolo stau români”, dar din verificarea registrelor a reieşit că în acea cameră stau două rusoaice, iar din întâmplare, la controlul efectuat, au răsărit de sub plapumă şi…patru tineri nemţi, care n-aveau nici o treabă cu hotelul, dar îşi permiteau să deranjeze turiştii.

Vi se pare destul?

Acum despre serviciile hotelului:

1. Camerele sunt frumoase şi curate. E adevărat că pe parcursul sejurului curăţenia a fost realizată superficial, dar la intrarea în cameră aceasta era impecabilă.

Într-adevăr, cameristele sunt arţăgoase şi nu ţi-ar da un sul de hîrtie igienică, darămite săpun şi şampon, deşi ai avea dreptul la un săpun şi un şampon pe zi de persoană. Dacă le ameninţi cu telefonul la recepţie, rezolvi problema.

2. Cu recepţia nu sunt probleme, cu excepţia faptului că au o părere preconcepută despre români, dar asta se rezolvă pe parcurs.

3. Personalul din bucătărie este un adevărat coşmar, ca şi mâncarea oferită aici.

Există un fel de „şefă de sală”, o turcoaică brunetă de circa 50 de ani, care ţine personalul din scurt (asta este opinia directoarei hotelului). Problema e că asta se întîmplă în faţa turistului, iar de multe ori, cel ţinut din scurt este chiar clientul hotelului, care vine acolo să se simtă bine, nu să fie admonestat.

Eu am păţit-o într-o seară, cînd, după ce am vomat toată după-amiaza mîncarea de la prînz, am coborât la masă cu gândul să mănânc ceva uşor. Recunosc, ameţită fiind, am încurcat lingurile şi mi-am pus orezul cu lingura de la porumbul fiert. În acel moment, am fost scuturată de braţ de o femeie blondă, mai în vîrstă, care a început să ţipe la mine de parcă aş fi comis o crimă. Eu mi-am cerut scuze, dar ea continua să ţipe, ceea ce nu mi se pare normal. În fond, ele sunt plătite să strângă după noi şi putea face asta fără să facă o criză de isterie pe banii mei. Apoi am înţeles că era mare problemă să se acrească ceva şi să nu mai poată fi refolosit la masa următoare.

Restaurantul „à la carte” este o păcăleală. Nu este decît o altă cameră a unicului restaurant al hotelului, în care ţi se servesc aceleaşi mâncăruri şi băuturi ca la cantină, dar puse pe farfurie de chelneriţe, nu alese de tine.

Doamna şefă a venit şi ne-a întrebatdacă vrem „pork” sau „chicken”, iar cînd o fată mai drăguţă ne-a oferit un meniu, i-a smuls acesteia din mână meniul şi a început să ţipe la ea în faţa noastră, ceartă care a continuat şi în oficiu. După aceasta, orice i-am cerut acelei fete în acea seară a primit un răspuns negativ, ajungând la chestii de-a dreptul hilare, cum a fost aceea că la desert, constatând că nu aveam pe masă decât două linguriţe, deşi noi eram cinci, am cerut încă trei şi ni s-a răspuns că nu au.

Cu noi în celula „à la carte” au fost încă trei familii, iar uneia dintre ele i-a adus întâi felul principal în loc de antreu. Aceştia au ripostat, motiv pentru care fata a luat farfuriile şi le-a pus de o parte pe masa de serviciu, în aşteptarea antreurilor. Între timp a venit şefa, care le-a trântit farfuriile înapoi pe masă, iar oamenii, resemnaţi au început să mănînce. După un timp, au apărut şi antreurile. Cuplul acela nu a mai aşteptat desertul.

Mâncarea zilnică este prost preparată. Multă tocătură, de cele mai multe ori necomestibilă. Am ajuns la concluzia că tocătura din cîrnaţii sau micii neconsumaţi la un prânz se refolosea la prânzul următor sub formă de musaca sau lasagna. Fripturi de multe ori crude. De la grătarul electric aflat în bucătărie eu am putut mânca cu plăcere doar legumele coapte. Carnea doar la vreo patru prânzuri din opt.

Dar asta nu este tot.

Anul trecut am fost la Constantin şi Elena, la hotelul Dolfin Marina (vezi impresii). Deşi mâncarea era tot proastă, măcar acolo nu m-am îmbolnăvit, iar restaurantele„à la carte” au fost o încântare. Aici am tinut-o dintr-o criză de bilă în alta (o dată eu, o dată soţul, o dată băiatul şi iar de la capăt). Soţul şi feţita cea mică au făcut alergie la ceva şi s-au umplut de nişte bubiţe mici şi roşii, extrem de supărătoare.

Pizza servită din belşug era de multe ori acră, iar salamul de pe ea rânced. Carnea a fost alterată de cel putin trei ori. Laptele a fost acru tot de vreo trei ori, iar când am reclamat acest lucru mi s-a spus să nu-l beau. La un moment dat ajunsesem să miros şi să gust orice mîncare înainte de a-i lăsa pe copii să mănânce.

La barul de la recepţie era pe o tură un barman de o nesimţire ieşită din comun. Servea o apă colorată cu gust de zaţ pe post de cafea şi o apă sifonată puţin colorată pe post de pepsi.

Noi am reclamat la direcţia hotelului şi ni s-a replicat că ”aşa-i la all inclsusive, nu ştiaţi? ”

Nu, nu ştiam. Că se foloseşte sare grunjoasă ca să se condimenteze mîncarea sau uleiul cel mai ieftin ca să se prăjească cartofii, înţeleg. Toate restaurantele lucrează cu ingrediente ieftine, dar asta nu înseamnă că mîncarea oferită nu trebuie să fie proaspătă, frumos prezentată şi gustoasă.

Am observat cu mare dezamăgire că în general, turistul nu ştie ce drepturi are şi se mulţumeşte cu ceea ce i se oferă, indiferent de calitatea serviciului primit.

Şi sunt convinsă că această stare de lucruri se va perpetua, dacă nu vom pretinde să fim respectaţi.

Aceasta este concluzia la care am ajuns după discuţia cu directoarea hotelului, care mi-a spus că trebuia să-i aducem o bucată din pizza acră „pentru furnizorul lor”. Am dedus că ea ştie prea bine ce se petrece, dar atâta timp cât lumea tace, ei tolerează asta, pentru că le aduce profit. Şi asta pe banii noştri. Mulţi, puţini, este oferta lor, dar în preţul cerut nu are cum să intre mâncarea la de la troaca porcilor.

4. Piscinele hotelului au un puternic miros de clor, care mie şi copiilor ne-au iritat ochii. Cea mică are un topogan cu apă, apă care nu a curs niciodată cât am stat noi acolo. La piscina medie se desfăşurau multe din activităţile animatorilor. Dacă fetele au înţeles că animaţia este pentru toţi, adulţi şi copii, băiatul care organiza meciul de volei în apă, punea efectiv stăpânire pe piscină zilnic, de la 10.30 la 11.30, adică exact la ora la care copiii ar fi putut să se bălăcească mai în voie. La acest meci participa o echipă multinaţională de bărbaţi înalţi ca bradul şi vreo două-trei femei, care ar fi putut folosi cu uşurinţă piscina mare. Copiii erau scoşi din piscină, nefiind acceptaţi decât doi, ai căror taţi jucau şi ei.

Eu nu le reproşez jucătorilor nimic, ci organizatorului, care avea obligaţia să se gândească la confortul tuturor oaspeţilor hotelului, nu numai la cei mari.

5. Plaja este foarte departe de hotel. Drumul e greu şi odată ajuns acolo ai surpriza să fii agăţat de un tuciuriu care îţi spune că la malul apei locurile sunt cu plată, aşa că dacă vrei gratis, trebuie să te mulţumeşti cu un loc între coşurile de gunoi, toaletele publice şi tarabele comercianţilor ambulanţi. Iar plata nu este deloc neglijabilă (în unele locuri 20 de leva pe zi, iar în altele chiar 30). După orele 18 însă, şezlongurile sunt strânse, tuciuriii pleacă şi poţi sta unde vrei.

6. Cireaşa de pe tort a fost însă drumul spre casă. Pe la Varna am constatat că nu avem aer condiţionat în autocar. Ne-am dus la şofer (bulgar) şi i-am spus. Acesta a zis că dă drumul, dar nu s-a întâmplat nimic. Însoţitorul român ne-a spus că nu mai au freon, dar eu cred că au economisit motorina ca să facă un ciubuc. Doar după scandal au acceptat să deschidă trapele, dar asta a fost abia la frontieră. Eram ca într-un cuptor în autocarul în care nu se putea deschide nici un geam. Dacă eram uniţi şi am fi strigat toţi, alta ar fi fost situaţia. Dar trei proşti din 46 e cam puţin ca să fie luaţi în seamă.

În încheiere, pentru cât ceai cu pâine prăjită am mâncat în această vacanţă, preţul plătit a fost uriaş. Nu aşteptam să primesc icre negre şi şampanie franţuzească, ci doar ceva în limitele normalităţii şi ale bunului simţ. Nu a fost să fie.

---

VIZUALIZĂRI: 4843 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI