GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dincolo de obiectivele turistice cunoscute, Istanbul reprezinta o destinatie foarte buna de cumparaturi, dupa cum ati scris si voi.
Construit in 1660, Bazarul Egiptean este atat un obiectiv turistic, cat si o locatie foarte buna pentru cumparaturi. Adresa este aceasta misircarsisi.org.tr/sayfa ... 6&id=19&b=detay, intrarea principala facandu-se din Piata Eminonu, de langa Yeni Camii (Moscheea cea Noua). De aici puteti cumpara bijuterii, suveniruri, costume traditionale, dulciuri specifice... si multe multe altele.
Cum negotul condimentelor reprezinta in primul rand cunoastere, e bine sa stiti ce cautati, sa stiti sa alegeti condimentele si sa aveti habar macar de un pret aproximativ per kilogram. E rusinos sa recunosc, insa mie mi-a luat ceva timp sa observ diferenta intre summak-ul adevarat (care era acum cativa ani la vreo 70 de lire) si macinatura aceea (care continea si summak, dar mai uleios si care costa undeva la 30 de lire) mult mai proasta. In anii ce au urmat, noi am incercat sa ne aprovizionam de la taranii din satele/statiunile de pe litoralul Marii Egee.
De la Bazarul Egiptean va mai recomand sa cumparati cafea. Inaintand prin culoarul principal al bazarului, la prima "intersectie", mirosul patrunzator de cafea (dar si coada vizibila) vă va conduce spre magazinul de desfacere al Kurukahveci Mehmet Efendi.
Pe langa cafea, baclavale, felurite alte dulciuri, fisticuri de Antep, alune de Marea Neagra gasiti (in apropiere de Mehmet Efendi, pe colt) si un magazin cu sapunuri, manufactura de sapunuri fiind un alt domeniu cu traditie la turci. Asadar, sapunuri cu diverse miresme, pe baze felurite pot fi gasite aici la Istanbuli.
Daca iesiti din bazar tot catre Eminonu si faceti stanga, la colt veti avea posibilitatea sa cumparati felurite rahaturi, halvale, gezeriye... etc la preturi bune, dar si proaspete.
Langa acest magazin, se intind altele cu baclavale (eu pe acestea le prefer fata de cele dinauntrul bazarului), masline si multe altele. Bazarul Egiptean incearca sa isi pastreze traditia de a comercializa diverse lucruri pe care negustorii le aduceau de pe tot teritoriul imperiului Otoman: ulei de argan din Maroc, bureti naturali din Tunisia, condimente din Egipt si Levant, fistic din zona Antep/Levant, baclavalele (numite generic astfel de noi, necunoscatorii) de tot felul specifice pentru fiecare zona si asa mai departe...
Daca tot ati ajuns in Eminonu si ati vizitat bazarul de condimente, ar fi pacat sa ratati bazarul Mahmutpasa. Bazar poate ar fi deplasat sa il numesc... un loc de cumparaturi intins pe o arie extrem de mare (nu stiu pe cat) cu numeroase magazine, branduri locale (asta neinsemnand mai ieftine sau mai proaste, dimpotriva, la mare cautare printre cunoscatori). Spatiul acesta a fost construit odata cu Moscheea cea Noua (Yeni Camii) in secolul 15, pe vremea lui Veli Mahmud Paşa (1462). Veti gasi aici si mausoleul lui Mahmut Pașa (1473), un hammam, un izvor de apa (sebil) și ceșmele.
Produsele din bumbac, pijamalele, lenjeriile, magazinele cu articole pentru casa, incaltamintea, ..., esarfele... pentru fiecare dintre acestea, comerciantii parcurg distante lungi pentru a se aproviziona (aici magazinele au vanzare si en-gros).
Tot aici gasiti si multe imitatii ale marilor branduri internationale. Unele dintre ele sunt imitatii exceptionale, mai ales la genti, posete... etc.
Daca vreti sa mancati ceva traditional, gasiti in piata mare dinspre pasaj mai multe restaurante cu specific traditional, chiftelute, peste, kebap-uri de toate felurile, dar, cand urcati pe strada aceea cu magazine, veti vedea in dreapta o cofetarie numita Haci Serif unde veti putea manca halva fierbinte de gris cu inghetata traditionala deasupra. Este o locatie si o marca pe care eu o recomand 100%!
Daca sunteti pe partea asiatica, gasiti in Ümraniye cateva bulevarde pe care puteti face cumparaturi in acelasi gen, desi, cred ca Mahmutpasa este imbatabil la preturi.
In ceea ce priveste mall-urile, Istanbul are ce sa ofere, clar.
Mall of Istanbul este unul dintre mall-urile pe care le putem admira pe din afara inca de cand suntem pe autostrada spre centru. Este un mall nou, nu extrem de multe magazine si branduri... Eu nu am ramas prea impresionata de partea practica a acestui mall, insa este de dimensiuni impresionante intr-adevar. La parter are si magazine de genul Decathlon, Migros, dar si un spatiu de joaca destul de atragator numit Moipark.
La mall-urile din Istanbul gasiti si branduri internationale pe care nu le gasiti la noi, o lista cu ele impartite pe etaje gasiti si la urmatorul link: mallofistanbul.com.tr/katplani.
Un mall care noua ne-a placut a fost si outlet-ul Viaport Venezia situat undeva prin Bayrampasa. Este numit astfel, caci au construit si un mic canal de apa pe care puteti face o scurta plimbare cu gondola. :) La demisol exista si un spatiu de joaca care functioneaza cu jetoane, dar si trambuline.
Alte mall-uri ar fi: Akasya, Akbati, Historia, Forum Istanbul si multe altele. :D
Preturile in Istanbul sunt comparabile cu cele din Romania, la marile branduri. Dincolo de asta, gasiti si branduri locale sau imitatii.
 
Fiind o iubitoare a uleiului de masline, pot sa va recomand ca, daca mergeti in Turcia, sa pastrati niste banuti si pentru uleiul de masline Taris (asta daca traseul vostru nu include Edremit sau alte localitati dispre Marea Egee), care este extraordinar (cred ca pretul e de vreo 14-15 euro/3 litri).
Trimis de Sakiz* in 24.01.18 19:10:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Sakiz*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Da, as fi putut include mult mai multe.
Pentru amatorii de cumpărături cu buget redus, recomand bazarurile de cartier traditionale. După cum știți deja, în fiecare zi a saptamanii, bazarul ambulant se muta intr-o alta zona din oraș (toate orasele din Turcia respecta tradiția asta, nu doar Istanbul). În această ordine de idei, recomand bazarul de sâmbătă, din cartierul Bakirkoy (Cumartesi Pazari) care este si cel mai mare dintre bazarele "ambulante". De asemenea, bazarul de miercuri din Fatih (Çarşamba pazarı) este tot unul dintre bazarele mai mari. Dar, daca aveti un buget mai mult decât decent, atunci alegeți sa mergeți în Mahmutpasa, în Umraniye sau Fatih.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Sakiz*: Deja se simt arome orientale... plutesc în aer mirosuri dulci, aburi înțepători sau „condimentați”. Orașul pe care fie îl iubești de la prima vizită, fie îl ocolești după experiențele personale/subiective trăite acolo te face să trăiești intens orice clipă. Tocmai multitudinea de mirosuri, de murmure constante, de mulțimi mai grăbite sau mai „leneșe” constituie farmecul urbei întinse pe două continente. Mulțumim pentru prezentare.
@tata123:
Multumesc pentru vizita si ecou! Iubesc Istanbulul aproape mai mult decat oricare alt oras! https://www.youtube.com/watch?v=832vEfrvLDk
@Sakiz*: Videoclipul indicat a fost atașat articolului ca ilustrație video-muzicală (vezi sus, imediat sub titlu)
@Sakiz*: Foarte util, bine documentat articolul tau, amm votat cu placere!
@Sakiz*: Cred ca si daca nu cumperi, un astfel de loc cum este bazarul trebuie vizitat pentru ceea ce inseamna el, si daca te mai si pricepi la cumparaturi cu atat mai bine.
Felicitari, votat cu mare drag.
@barbara: Multumesc, Barbara! Imi pare rau ca nu am inclus partea cu bazarele ambulante si alte locuri de cumparaturi, dar macar atat se poate scrie intr-un articol sumar despre cumparaturile in Istanbul.
@mishu:
Ai dreptate! Bazarul este un obiectiv turistic in sine, nu doar un loc de cumparaturi... desi, cred ca este aproape imposibil sa nu se lase cu o cumparatura, cat de mica.
Multumesc pentru vizita si vot!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Sok si A101 - Supermarket-urile de unde cumpara localnicii (mai ieftin!) — scris în 09.05.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Akbulut Gold & Diamond Istanbul - De aici am cumparat verighetele din aur (14K - 16 grame) — scris în 04.04.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Seref Gida - De aici cumpara localnicii rahat turcesc ieftin (Tahtakale - Istanbul) — scris în 31.01.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Watergarden Istanbul — scris în 24.11.20 de vety din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Jul.2017 În două din bazarele Istanbulului — scris în 16.10.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Invitatie in Grand Bazar si in Spice Bazar — scris în 23.02.16 de alina1104 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Shopping si hamam in stil turcesc. — scris în 29.01.15 de GYL* din BUCURESTI - RECOMANDĂ