GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Shiroka Laka - Hotel & SPA
Shiroka Laka este un sătuc din sudul Bulgariei, situat în Rodopii centrali, la 22 km de Smolyan, 16 km de Pamporovo și 21 km de Devin. De la Plovdiv, de unde veneam noi, prin munți, pe drumuri cu multe pante și curbe acentuate, sunt 102 km.
Shiroka Laka - localitate declarată rezervație arhitecturală și folclorică, veche vatră de civilizație bulgară, ultimul teritoriu recucerit de la Imperiul Otoman în urma Războiului de Independență, a fost și pentru noi o gazdă primitoare pentru o seară și o noapte. Am ajuns acolo târziu, prea târziu pentru a mai face o plimbare de recunoaștere în aceeași seară, așa încât situl urban - cel mai bine conservat din spațiul etnografic al Munților Rodopi - a fost explorat a doua zi, dis-de-dimineață, înainte de micul dejun și de predarea camerelor.
Dar, deși uimitor, nu despre satul rezervație arhitecturală și folclorică vreau să relatez aici, ci despre hotelul care îi poartă numele, Shiroka Laka - Hotel & SPA.
Este un hotel de 4*, relativ nou. Construit în 2009, hotelul se distinge prin arhitectura sa, foarte apropiată de cea tradițională și mai ales prin luxul pe care îl etalează în interior. Cadrul natural, cu dealuri împădurite cu brad, este minunat.
Primul lucru pe care trebuie să-l spun este acela că hotelul este construit pe înălțime, recepția fiind la etajul 3. Ca să ajungi acolo, va trebui să urci o scară care numără nu mai puțin de 109 trepte din piatră brută și beton. Având rezervare prealabilă (eram un grup de 40 de persoane sosite prin intermediul unei agenții turistice organizatoare), am fost așteptați la baza dealului de un microbuz al hotelului care a efectuat transferul bagajelor, noi urmând a escalada cele 109 trepte pe propriile picioare. Grupurile mici, care vin acolo cu mașina personală, pe căi mai ocolite și mai șerpuite (fără posibilitatea de acces și pentru autocare), pot ajunge până lângă intrarea la recepție.
Lobby este un spațiu de relaxare larg, cu multe fotolii și canapele foarte confortabile. Tablouri și plante decorative, perdele bogat fronsate, asortate cu mobilierul, cu parchetul și cu mocheta… Primirea noastră a decurs rapid, după același procedeu: predat actele de identitate, primit cheia. Hotelul are două lifturi, unul dintre ele - cel mai mic - părând mai rudimentar. De reținut că la etajul 2, deci sub nivelul recepției, se află barul și restaurantul. Lifturile urcă doar până la etajul 6. Pentru etajul 7 - de fapt o mansardă - se continuă urcarea pe scări.
Camera 606 care ne-a fost repartizată este mare și foarte elegantă. Mobilierul este frumos și bine lucrat. Un pat uriaș flancat de două noptiere fiecare cu câte o lampă cu abajur, o canapea cu perne decorative flancată și ea de alte două corpuri de mobilier fiecare susținând câte o altă lampă în același stil cu cele de pe noptiere, o măsuță joasă și un scrin care ascunde minibarul (dotat cam din sărăcie, cu doar două ape și două sucuri), un șifonier mare, cu multe umerașe, cu pilote și perne de rezervă, cu halate și papuci de unică folosință, cu încălțător și cu burețel pentru lustruit încălțămintea, precum și cu o casetă de valori, toate frumos aranjate pe rafturi. Pe scrin se află un televizor mare, foarte mare (nu cred că am mai văzut vreodată un televizor de asemenea dimensiuni într-o cameră de hotel), telefon, ceas, precum și o mapă cu informații de strictă necesitate pentru oaspeți. O oglindă ovală, cu ramă și etajeră foarte frumoase erau montate pe perete, lângă intrarea în baie. De asemenea, în cameră, în prelungirea patului, mai există o piesă de mobilier foarte potrivită pentru a-ți depozita lucrurile personale.
Camera dotată cu aer condiționat, calorifer și acces la internet free (care funcționa bine), este perfect izolată fonic.
Baia este spațioasă, cu două chiuvete. Oglinda este mare cât tot peretele, iar lângă chiuvete sunt consumabilele cosmetice: săpunel tip turist, loțiune de corp, o cască de duș pentru doamne, iar pentru domni un aparat de ras de unică folosință, precum și un tub cu gel de ras. În cabina de duș, de fapt un separeu de zid, capitonat cu gresie, se aflau recipientele cu șampon, balsam pentru păr și gel de duș. Bineînțeles, din baie nu lipseau uscătorul de păr, telefonul și nici prizele. Pe câteva suporturi, așteptau seturile de prosoape (mare, mediu și foarte mic), precum și unul pentru picioare.
Vasul de toaletă era montat într-un separeu similar celui pentru dus, capitonat cu aceeași faianță fantezistă. Coșul de gunoi, peria, hârtia igienică (cu rezerve) așteptau toate la locul lor. Pentru un plus de eleganță, unul din pereții băii era decorat cu două tablouri.
La Shiroka Laka - Hotel & SPA nu toate camerele au balcon. La solicitarea expresă a soțului meu care este fumător, am primit una dintre camerele cu balcon. Acesta este mic (aprox. 2 m lungime și 0,7 m lățime), are balustradă din lemn natur, înaltă și foarte bine șlefuită, numai bună pentru a admira peisajul la o țigară, în picioare. De menționat că pe balcon nu există mobilier, ci doar o scrumieră așezată pe pervaz.
La Shiroka Laka am avut inclus în prețul cazării doar micul dejun. Pentru că am ajuns la hotel târziu, aproape de lăsarea serii, nu am mai avut timp să explorăm stațiunea în căutarea unui loc tradițional unde să putem servi cina. Am decis să rămânem la hotel. Pe terasa descoperită - ceva… ca un balcon mare, situat la etajul 2, lângă restaurant - am comandat o masă ușoară. O tărie mică pentru soțul meu, bere Kamenița, o porție de Kiufta cu cartofi prăjiți și o Salată "Shiroka Laka" - specialitatea casei, au costat 32 leva.
Pe lângă această terasă mărginită de flori și care oferă o frumoasă priveliște asupra satului-stațiune, Shiroka Laka - Hotel & SPA pune la dispoziția oaspeților săi o mehana cu 50 de locuri și o sală de servire cu 70 locuri. În sala de servire ne aștepta, dimineața, micul dejun. Liniile de servire erau încărcate cu tot ceea ce se oferă de obicei la micul dejun. Am remarcat abundența de fructe, de gemuri de diverse sortimente și de produse de patiserie.
La Shiroka Laka - Hotel & SPA am avut inclus în prețul cazării nu doar micul dejun, ci și accesul la centrul SPA. Mai mulți dintre noi am fost acolo în încercarea de a ne relaxa după drumul lung și vizita istovitoare pe care o făcuserăm în cursul zilei. Saună, jacuzzi și toate celelalte, dar, din cauza zăpușelii din interior, nimeni nu a rămas acolo. Făcuserăm mult efort și transpiraserăm suficient în acea zi de vară prea călduroasă pentru a ne mai dori SPA. Am observat însă foarte multe echipamente pentru gimnastică de întreținere, inclusiv simulatoare de ski. Hotelul fiind situat în apropierea unei importante stațiuni de iarnă - Pamporovo - probabil că în sezonul hibernal aceste aparate au mare căutare printre cei care se pregătesc să plece la pârtia de ski.
Puțin despre satul tradițional Shiroka Laka.
Este mic, având aprox. 500 de locuitori. Se spune că satul a fost fondat în sec. XVII de o populație de bulgari care a fugit de islamizarea forțată impusă de autoritățile otomane, stăpânitoare pe atunci.
Shiroka Laka este renumit pentru casele sale autentice, cu două etaje, așezate pe ambele maluri ale râului care străbate localitatea. Casele - construite în stilul tradițional bulgar, cu etajele mai ieșite în afară - au pereții groși, au hornuri înalte și pivnițe adânci. Unele dintre cele mai renumite case sunt cele ale familiilor Zgurov, Uchikov și Grigorov.
În sat sunt două biserici - Biserica Sfântul Nicolae și Biserica Adormirii Maicii Domnului înălțată - conform legendei - în 1834, în timp de numai 38 de zile. Despre aceasta din urmă se mai spune că păstrează pictura originală, realizată de frații Dimitar și Zahari Zograf din Samokov.
Nu doar vechea arhitectură bulgară a făcut cunoscut satul Shiroka Laka. În 1972 aici a fost înființată o școală secundară de muzică folclorică, cei mai apreciați interpreți provenind din acest sat.
Mi-ar fi plăcut să fim la Shiroka Laka în prima duminică a lunii martie când - se spune - satul găzduiește și o frumoasă sărbătoare folclorică. Atunci oamenii deghizați în monștri, cu săbii din lemn vopsite în roșu, dansează în jurul satului pentru a alunga spiritele rele din case și din sufletele locuitorilor. Costumația lor este ornamentată cu căpățâni de usturoi, cu ardei roșu și cu boabe de fasole. Brâul este încărcat cu clopoței care sporesc vacarmul la orice mișcare a celui care îl poartă speriind - zice-se - duhurile rele.
Shiroka Laka - Hotel & SPA este apreciat ca fiind cel mai bun din localitate. Nu le-am văzut și pe celelalte ca să pot compara, dar înclin să cred că evaluarea este justă. Totul este foarte frumos și… nu știu cui nu i-ar plăcea să stea câteva zile în liniște și aer curat, de munte, la Shiroka Laka. Noi avem în vedere o revenire, dar pe cont propriu, în tihnă și fără nici o grabă.
Trimis de iulianic in 12.08.19 20:43:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.67902930 N, 24.58060640 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Shiroka Laka Hotel & Spa [Shiroka Laka], PAMPOROVO" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@iulianic: Foarte elegant și acest hotel! Atât înteriorul camerei, mobilierul, mocheta, dotările băii cât și Lobby-ul sunt de bună calitate și alese cu bun gust!
Felicitări pentru articol!
Cred că merită aici să faci un sejur ceva mai lung!
@doinafil: Da, am plecat de acolo cu gândul că merită să mă întorc pentru cel puțin trei zile.
Mulțumesc pentru ecou și pentru apreciere!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Hotelul Shiroka Laka, luxul din orasul traditional cu acelasi nume — scris în 13.08.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI