ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.05.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2008
DURATA: 5 nopți
team-building
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 94 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Locatie perfecta pentru team-building

TIPĂREȘTE

Am citit rândurile scrise de @geany_m, am văzut pozele încărcate de ea şi mi-am amintit cu mare plăcere de cele 5 zile de team-building petrecute la Hotel Howard Johnson - BUCURESTI.

În primul rând trebuie să vă mărturisesc faptul că, a fost prima dată când am stat întrun hotel de 5 stele de bussines (a nu se confunda cu 5 stele de vacanţă) şi pur şi simplu nu am prea multe de reproşat. De fapt ar fi un singur lucru, dar despre asta mai târziu.

Cu toate că am ajuns la hotel pe la 10.00, după ce am stat o noapte la Ibis Parlament, după cum am arătat aici: click aici am fost imediat cazat într-o dublă, DeLuxe, în regim single.

Nu ştiu cum a fost la @geany_m, dar mie mi-a cerut un număr de card drept garanţie, sau suma de 200 lei. Ca să nu-mi imobilizez cash-ul, am lăsat nr. de card şi nu au fost probleme.

Camerele sunt foarte bune, cu toate că, trebuie să recunosc că am stat şi la 4 stele în aceleaşi condiţii.

Sunt totuşi diferenţe, nu la camera ca atare, ci la serviciile oferite, de la sacul pentru rufe murdare, la obiectele sanitare/cosmetice puse la dispoziţie.

Aici, la cameră aş avea două obiecţiuni:

1. Biblia era în engleză, neoprotestantă (probabil că au mai mulţi americani cazaţi decât români) ;

2. Era internet prin cablu, dar nu aveau cabluri nici în cameră şi nici la recepţie, aşa că, dacă mergeţi acolo luaţi-vă de acasă cablu. Plus că, wireless-ul din lobby era contra cost. Noroc cu internetul mobil de la Vodafone, pe care-l aveam la mine, pentru a ţine legătura cu lumea.

Masa

Micul dejun la Restaurantul Avalon, a fost cel mai bun/diversificat din câte am întâlnit prin ţară ori pe afară.

Pe lângă şunci, ouă, mezeluri, fructe, etc. este şi somon şi pancakes coapte pe loc. Delicioase. Cafea, sucuri, apă, etc.

Un plus aici, este faptul că, şi dacă nu se poate fuma în restaurant, nu am avut nicio problemă, în a-mi lua cafeaua în holul din faţa restaurantului, unde să o savurez, împreună cu ţigara absolut necesară pentru a mă putea trezi de dimineaţă.

Dejunul, în schimb a fost mai slab, fiind poate singura problemă adevărată, dar nu ştiu dacă se datorează exclusiv hotelului, sau organizatorilor evenimentului la care am participat.

Astfel, dejunul a fost servit invariabil întro sală situată lângă sala de conferinţe şi a constat de fiecare dată dintrun bufet cu uscături, fără nicio leveşă (supă), 5 zile, împrejurare care mie nu mi-a convenit. Plus că, era foarte mic locul de servire al dejunului, aşa că era o înghesuială de nedescris.

Din cauza asta, în mai multe zile, am preferat în pauza de masă să ies din hotel şi să servesc o supă în oraş, pe lângă ASE, la un fel de pub, nu mai ştiu cum îi spune, dar ştiu că era populat 100% cu studenţi.

În schimb la cină, bucătarii ne-au încântat cu feluritele bucate pe care ni le-au pregătit, tot în regim bufet, plin de salate, carne, dulciuri şi fructe, plus de la noi, pălinca de Bihor, Sălaj, Maramureş, etc. (fiecare coleg ştie să aducă la astfel de manifestări din pălincile de pe la el, pentru a culege felicitările/mulţumirile celorlalţi).

Sălile de conferinţe

Sunt răspândite pe întreg etajul I, fiind vreo 9, aşa că, în primele zile ne-am descurcat destul de greu să ne găsim sala, prin labirintul hotelului, poate de aceea, dejunul nu se serveşte prin restaurante, acestea fiind, mai mult ca sigur depăşite de numărul mare al cursanţilor (la toate manifestările participând pe lângă provincialii cazaţi acolo şi colegii din Bucureşti ai acestora).

Sunt de toate dimensiunile, noi am fost circa 150, în sala PLATINUM, nu am simţit că am fi înghesuiţi, frumos aranjate, dotate conform aşteptărilor, cu de toate, noi am avut şi hârtie şi pix cu logo-ul HOJO (Howard Johnson) PLAZA, aşa că, aici nu sunt prea multe de adăugat.

Serviciile:

Deosebite, de multe ori am avut senzaţia că au prea mulţi angajaţi, peste tot era cineva pe fază să te îndrume/ajute.

De exemplu, camerista face curat şi atât, iar cosmeticele + minibarul sunt completate de altă persoană.

La restaurante erau foarte mulţi picolo pe faza să te ajute (apropo, au refuzat să guste din pălincă... mama ei de deontologie).

Am păţit şi eu ca şi @geany_m, nu la recepţie, ci la micul dejun, ca persoana de la intrare să mă ia cu un frumos Good morning, semn că-s mai mulţi străini pe acolo şi riscul de a greşi vorbind englezeşte este mult mai mic, decât dacă ar vorbi româneşte.

Concluzii:

+ Cea mai bună locaţie de team-building în care am fost.

+ Cel mai bun mic dejun.

+ Cele mai bune servicii.

- Dejunul nu merită.

- Nu au cabluri pentru internet.

- Preţuri imense (155 Euro camera single/noapte + 18 Euro Breakfast-ul).

Ca o paranteză la capitolul preţuri, la manifestarea la care am fost eu, au participat şi 3 suedezi, care aflând preţurile de la Howard Johnson, s-au cazat la Radisson SAS.

Pentru noi, a plătit Ambasada S.U.A., că altfel, angajatorul nostru cred că ne lăsa la Ibis.

Webmaster, ar merita pus în pagina hotelului şi saitul oficial:

click aici

Coordonate GPS:

N 44.44652º x E 26.09902º

P. S. Nu am foto, dar cele 47 ale lui @geany_m, sunt mai mult decât relevante.

AmFostAcolo, aş mai merge oricând, dar nu pe banii mei!!!


[fb]
---
Trimis de creivean in 24.05.10 21:00:25
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3446 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6050 PMA (din 11 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 94.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [24.05.10 22:10:17]
    »

    unii cară după ei prosoape şi şampoane, eu - cabluri şi adaptoare. sigur nu m-ar fi 'surprins' lipsa acelui cablu. dar cu siguranţă le scădeam nota!

    Diaura*
    [24.05.10 23:05:34]
    »

    Asta face parte din ciclul ; " care este cea mai buna masina ? dar cel mai bun hotel ?.....masina de serviciu si hotelul pentru care plateste firma ! " Super tare norocosule.

    creiveanAUTOR REVIEW
    [25.05.10 06:28:19]
    »

    sigur nu m-ar fi 'surprins' lipsa acelui cablu. dar cu siguranţă le scădeam nota!

    @Dragos

    Şti cum este, ei îţi dau, dar nu-ţi bagă şi-n straiţă ( traistă ).

    Nu i-am depunctat pentru că, au internet şi-n cameră şi wireless în lobby, eu am ales să nu le plătesc conectarea şi nu m-am gândit să pun de acasa cablul, aşa că a trebuit să mă descurc cu internetul mobil pe care îl am şi cu care mi-am rezolvat această problemă.

    care este cea mai buna masina ? dar cel mai bun hotel ?.....masina de serviciu si hotelul pentru care plateste firma

    @Diaura

    Perfect de acord cu tine, dar nu uita faptul că, angajatorul meu m-a ţinut o noapte la Ibis ( nu că ar fi rău acolo, dar sunt alte standarde ) şi dacă manifestarea nu era plătită de ambasada SUA, nu vedeam eu Howard Johnson-ul.

    Noroc că nu lucrez în vreo banca/multinaţională, că atunci să vezi ce maşină de serviciu aveam şi hoteluri vizitam.

    Aşa, un simplu bugetar fiind, mai prind câte un team-building care să merite

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    pepsi70ro
    [25.05.10 07:06:59]
    »

    AmFostAcolo, aş mai merge oricând, dar nu pe banii mei!!!

    Sunt intr-u totul de acord cu tine, nu cunosc exact preturile la zi, dar cred ca o noapte de cazare acolo costa cat tot venitul familiei mele intr-o saptamana.

    Sper sa nu-i vina webmaster-ului ideea sa facem urmatoarea intalnire AmFostAcolo la Howard J, sa vezi atunci audienta,

    Oricum pentru descrierea amanuntita pe grade de servicii si de interes, iti daruiesc, din pacate doar 400 pma. Felicitari!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    magdalena
    [25.05.10 07:48:36]
    »

    Ai completat descrierea data acestui hotel, eu doar am mancat aici la un brunch, esti intr-adevar norocos si la fel toti cei cu team building-uri!

    creiveanAUTOR REVIEW
    [25.05.10 09:12:40]
    »

    Preţuri imense (155 Euro camera single/noapte + 18 Euro Breakfast-ul)

    @pepsi70ro

    Cam aşa-i cu preţurile, piperate, dar parcă nu prea mari, dacă nu plăteşti tu

    biancuta
    [25.05.10 09:16:14]
    »

    O prezentare excelenta, cu siguranta un hotel superb. Poate voi avea si eu norocul odata! Felicitari cu vot maxim si din partea mea.

    chelie_d
    [25.05.10 12:26:52]
    »

    foarte bine detaliat acest hotel, la"155 euro" sigur nu se merita sa mergi pe banii tai (cine are cu ce... se duce), merita punctat review-ul

    creiveanAUTOR REVIEW
    [25.05.10 12:33:54]
    »

    Mulţumesc tuturor pentru aprecieri şi puncte.

    @chelie_d a adus şi un SB, pe care nici măcar nu l-am avut în vedere la redactarea materialului.

    Am vrut doar să completez cel scrise de @geany_m şi să spun tuturor că AmFostAcolo şi eu.

    expert
    [25.05.10 12:38:50]
    »

    Tot acolo este si unul din cele mai bune restaurante japoneze din Romania - Benihana (chiar langa Avalon). Daca aveti ocazia si va place sushi/sashimi - nu ratati, preturile sunt destul de mari.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    biancuta, chelie_d, creivean, Diaura*, expert, magdalena
    Alte impresii din această RUBRICĂSheraton Bucharest Hotel (ex Howard Johnson):

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15578413009644 sec
    ecranul dvs: 1 x 1