GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfaturi utile pentru o vacanță la Istanbul
Salutare AFA!
Inițial nu aveam în plan de a scrie un articol separat despre tot felul de fleacuri de care depind într-o mică ori mare măsură reușita unei vacanțe.
Am stat multe ore în fața calculatorului pe AFA, Booking și Tripadvisor pentru a pune la punct detaliile unei mini-vacanțe la Istanbul mai ales că de la un grup de patru persoane am ajuns la douăsprezece, și vă spun că nu este ușor.
Marea majoritate a obiectivelor turistice de vizitat sunt amplasate în partea europeană in zona centrului vechi zis și Sultanahmet. Din acest motiv am căutat un hotel amplasat într-o zonă bună, aproape de obiectivele turistice cu acces rapid la tramvai, metrou și dacă se poate cu parcare pentru mașini.
Prima dată am ales un hotel aproape de Moscheea Albastră, frumos, poziționat foarte bine dar cum nu prea am găsit referințe bune despre el după rezervare, am anulat-o și apoi am rezervat la Ramada Golden Horn un hotel de patru stele amplasat pe Cornul de aur vis-a -vis de Miniaturk la un preț mai mic în care avea inclusă parcarea și cu acces facil de pe autostradă.
Toate bune până aici, dar stând de vorbă am ajuns la concluzia că este cam departe de zona unde trebuia să ajungem în fiecare zi, asta timp de patru zile, drept pentru care am anulat și această rezervare și după multe căutări am ajuns la Raymond Hotel Sirkeci. Acest hotel este situat pe Hoca Pașa Mahallesi Ebussuut Cadessi no 20 în cartierul Sirkeci, principalul atu fiind poziționarea în apropierea stației de metrou Marmaray la 150 de metri de unde se ajunge foarte ușor în Asia. Practic se merge o stație până la Uskudar și ai trecut în partea asiatică. Apoi tot la 150 de metri ai stația de tramvai Gulhane de unde poți merge spre Kabataș la Palatul Dolmabahce și toată zona Taksim ori în sens invers spre zona Beyazit -Aksaray pentru cumpărături.
Pentru cei care merg cu mașina este un pic mai greu deoarece este cred cea mai aglomerată zonă din Istanbul fiind foarte aproape de Podul Galata, dar odată ajunși e de recomandat să vă deplasați doar pe jos unde e cazul, și cu tramvaiul și metroul. De la hotel se ajunge pe jos fiind aproape la Spice Bazar, Basilica Cisternă. Hagia Sophia și Palatul Topkapi care sunt situate la maxim un kilometru. De asemenea este situat foarte aproape de Parcul Gulhane undeva la 300 de metri și 500-600 metri de Gara Sirkeci. Zona, deși aglomerată, este plină de hoteluri și mai ales de restaurante în special strada paralelă cu cea a hotelului este pietonală și plină de restaurante.
Pot să mai recomand și zona Laleli - Aksaray pentru căutarea unui hotel deoarece se ajunge mult mai ușor de pe autostradă practic se urmează indicatorul Aksaray când se intră în Istanbul care te duce direct în marea intersecție Aksaray, aceasta delimitând cele două zone(Laleli-Aksaray).
Din această zonă ai acces la tramvai din stația Aksaray de unde mergi spre Beyazit - Sultanahmet - Kabataș, la multe obiective pe traseul de tramvai. Tot aici la 300 de metri de stația de tramvai ai stația de metrou Yenikapi amplasată pe locul fostului Balkan Bazar (cei care au fost după revoluție la Istanbul știu de el) de unde tot așa poți merge două stații cu Marmaray-ul și ajungi în Asia ori cu metroul pe magistrala M2 în direcția Turnului Galata - Piața Taksim și mai departe până la stația Levent 4 unde am fost la Turnul Sapphire Istanbul. Este cea mai înaltă clădire din oraș si se ajunge foarte ușor la el deoarece stația de metrou este chiar sub el la nivelul -3. Nu este aglomerat noi am ajungand seara pe la orele 20, am plătit 30 de lire și cu un lift rapid am urcat foarte repede unde am avut parte de un frumos asfințit de soare și tot Istanbulul la picioare.
De asemenea toată zona Laleli-Aksaray este plină de hoteluri, magazine și restaurante deschise până seara târziu, pentru cei amatori de restaurante pescărești la 500-700 de metri de stația Yenikapi, după ce traversați bulevardul Kennedy,se găsesc multe pe malul Bosforului.
Recomand rezervări cu anulare gratuită deoarece noi am anulat de două ori până am ajuns la un hotel să ne convină și pot să spun că nu am făcut o alegere greșită, dar nu e de recomandat perioada de 1 Mai fiind foarte aglomerată, cu mulți turiști, în special români. Practic pe unde mergeai, prin parcări, vedeai multe mașini cu număr de România.
La restaurante este bine să întrebați dacă au taxa de serviciu deoarece unii au și alții nu, și să vă asigurați când comandați ceva, că au înțeles bine deoarece eu sunt pățit. Am comandat două supe de linte și două feluri doi și m-am trezit că mai pune o masă lângă mine pe care a mai adus două khebab plus altceva de am rămas uimit, la care eu l-am întrebat cei cu ele după care și-a cerut scuze și a plecat cu ele.
De plătit doar în lire în magazine și restaurante unde au prețuri afișate ori cu cardul mai puțin în zona Marelui Bazar unde nu au prețuri afișate, marea majoritate sunt turiști și plățile se fac în euro sau dolari. Bineânțeles recomand să negociați... să nu le dați cât cer de la început.
Cu toate că e de recomandat evitarea statului la cozi la muzee și cumpărarea de bilete online eu recomand să nu se procedeze așa, deoarece este mult mai scump în primul rând, apoi noi am pățit-o când am fost la Hagia Sophia după ce am stat la rând să intrăm ne-am intors să luăm și biletele tipărite deoarece nu puteam intra altfel, și în cazul Palatului Dolmabahce intrarea aici era inclusă cu un tur de mai multe ore și foarte scump.
Pentru cei interesați de marile muzee recomand deplasarea dimineața la prima oră când de obicei nu este aglomerat și se intră mult mai ușor și mai ieftin.
Pentru cei ajunși cu mașina nu mai recomand deplasarea prin oraș deoarece este foarte aglomerat și practic numai vacanță nu este, aveți transportul cu tramvaiul ori metroul la dispoziție dacă vă cazați în cele două cartiere pe care le-am recomandat Sirkeci ori Laleli-Aksaray.
Noi nu am cumpărat cardul Istanbulcard deoarece am avut unul din țară pe care îl încărcam oricând era nevoie cu ce sumă doream în fiecare stație. Cu el se merge pe tramvai, metrou. funicular, feribot și este transmisibil, practic cu un card am călătorit tot grupul de doisprezece persoane prin oraș.
Aveți grijă unde plătiți cu cardul deoarece o persoană din grup a făcut acest lucru la hotel, la două restaurante și pe vasul de croazieră și aici undeva i-a fost clonat cardul de pe care i s-a luat o sumă de 200 ron la vreo două săptămâni după ce am sosit acasă, dar din fericire banca unde avea contul, a rezolvat problema și i-a returnat banii.
În articolul despre drumul spre Istanbul spuneam că am făcut foarte mult de la Constanța (12 ore) pe la vama Malko Târnovo-Derekoy și că nu o recomand decât celor din zona Dobrogea pentru că traversezi Bulgaria pe malul mării prin mai multe stațiuni, prin orașele Varna și Burgas un traseu dificil mai ales vara.
Dacă pot spune ceva ce mi-a plăcut a fost faptul ca în Burgas nu se mai intră prin centru. Acum au deviat traficul pe un traseu ce evită centrul orașul.
În schimb la întoarcerea din Istanbul am ales să venim pe Edirne, o vamă care a fost o surpriză plăcută erau zece mașini, practic în 10-15 minute am trecut și am scos un timp de 11 ore până acasă, mult mai lejer pe traseul Edirne - Stara- Zagora - Gurkovo, Veliko- Târnovo Ruse. Nu știu că nu am fost pe vama Hamzabeyli dar cred că este mai aglomerată decăt Edirne deoarece în Istanbul erau multe mașini de București și din județe limitrofe.
Când am intrat în Turcia am vrut să plătim taxa de autostradă din vamă ne-au spus că putem achita în Istanbul deoarece la ei nu le mergea sistemul, apoi la intrarea in oraș din cauza vitezei am trecut pe lângă oficiul PTT cu toate că este o clădire mare așa că am ales plătim când ajungem pe Bulevardul Istiklal la o agenție PTT amplasată lângă Universitatea Galatasaray ce are ca punct de reper o mașină blindată de poliție și o ambulanță parcate in fața ei. Mai sunt birouri PTT amplasate la ambele capete ale Podului Galata și undeva în centru în zona Grand Bazar.
Prețurile la carburanți acum în Turcia sunt mult mai bune față de la noi decât în urmă cu câțiva ani și poate datorita faptului că lira turcă s-a devalorizat în raport cu euro sau dolarul și chiar cu leul nostru.
Cei care aveau card au scos lire de la un bancomat Garanti Bank deoarece cineva avea card la această bancă prezentă și la noi și a spus că a scos lire la cursul de o liră la 0,73 bani. Cei interesați de schimb valutar cel mai bun curs l-am observat în fața Gării Sirkeci.
De aici rezultă că acum prețurile sunt mai mult decăt convenabile față decât cu câțiva ani în urmă și se merită o excursie pentru a vizita ori a face cumpărături.
Recomand celor care merg cu mașina rezervarea a patru nopți cazare pentru a avea trei zile pline la dispoziție, cu anulare gratuită și exclus perioada de 1 Mai pentru că este foarte aglomerată cu prețuri la cazare mari, aproape se dublaseră prețurile, acum de exemplu am făcut o simulare pe Booking și aveau cotații mai mici decât am plătit noi cu rezervare din iarnă și nu în ultim rând încălțăminte comodă pentru că este un veritabil tur de forță.
Am mai avut pe lista de vizitat Eyup Sultan,Miniaturk și o croazieră pe insula Buyukada dar nu am reușit să le vedem, poate altă dată.
Unele hoteluri au mici parcări în fața lor, dacă nu intrați pe site-ul ISPARK.Istanbul pentru a localiza cea mai apropiată parcare publică. În cartierul Sirkeci parcarea costă 8 lire pe oră sau 50 pe zi și în Grand Bazar am observat că tariful era de 7 lire pe oră.
Vacanțe plăcute și inspirate vă doresc.
Trimis de sebigeanina in 18.06.19 14:12:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Belek, Side, Alanya, Kemer, Bozuyuk
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sebigeanina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Istambul dupa 30 ani (1) — scris în 05.06.23 de RUdar din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Istanbul martie 2022 - cele mai noi detalii — scris în 13.03.22 de Adrijaan din BUZAU - RECOMANDĂ
- Feb.2021 Calatorie in pandemie — scris în 10.03.21 de micutzu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Info utile 2020 completare 2019 — scris în 08.10.20 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Sfaturi 2019 — scris în 10.10.19 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Citybreak Istantbul - costuri si alte informatii — scris în 04.04.19 de idenisssa din POPESTI LEORDENI - RECOMANDĂ
- May.2018 Totul despre Istanbul tourist pass — scris în 29.05.18 de cami1212 din RM. VALCEA - RECOMANDĂ