GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfaturi si recomandari pentru un sejur in Ao Nang
Ao Nang este una dintre cele mai populare destinatii din Tailanda, aflata pe Coasta Mării Andaman.
Cum ajungi? Foarte simplu cu avion, autobuz, songthaew sau ferry.
Cu avionul–cel mai apropriat aeroport este cel din Krabi. Ca sa ajungi de aici in Ao Nang ai 2 variante: autobuz la 150 THB/persoana sau taxi la 500-600 THB. Noi am luat taxiul pe ruta oras- aeroport, achizitionat la una din tarabele de pe strada. Totul a decurs ok, masina ne-a luat la ora stabilita si am facut cam 40 de minute pana la aeroport.
Cu songthaew–din Ao Nang in Krabi poti lua un songthaew la 60 THB/ persoana. Din Krabi circula alte songthaew catre autogara sau aeroport la acelasi pret. Noi am ajuns in Ao Nang de la aurogara de langa Krabi cu un singur songthaew ce a facut opriri si in Krabi.
Cu ferry– Ao Nang are legaturi pe apa cu Railay, Ko Phi Phi sau Ko Lanta. Deasemenea se poate ajunge si pe rute mai mari din Phuket sau Koh Lipe sau chiar cu transfer combinat autobuz-barca din Bangkok sau Koh Samui.
Cand sa vii in Ao Nang? Partea buna e ca tempereturile sunt ridicate pe tot parcursul anului. Partea proasta e ca s-ar putea sa prinzi ploaie in lunile iunie – octombrie. Se zice ca septembrie este luna cea mai ploioasa. Cert e ca tine si de noroc. Noi am fost in a doua jumatate a lunii octombrie si vremea a fost excelenta, n-am prins ploaie deloc.
Cum te descurci prin oras? Ao Nang nu este o statiune foarte mare, poti lejer sa mergi pe jos in zona centrala. In Ao Nang exista 2 strazi principale. Una paralela cu plaja si una perpendiculara, ce urca pe deal. Intersectia lor constituie zona centrala, cea mai aglomerata din Ao Nang. Daca esti cazat mai departe de centru, mai mult ca sigur stai pe deal si s-ar putea ca drumul de intoarcere sa fie mai solicitant. Tocmai de aceea am observant ca majoritatea hotelurilor mari care nu sunt langa plaja pun la dispozitie serviciu de transfer gratuit pana la plaja. Un plus binevenit.
O alta optiune ar fi tuk-tuk -ul, care am inteles ca practica un tarif fix de 30 THB de persoana, minim 60 THB pe cursa.
Pentru distante mai mari se poate inchiria scooter sau masina. Am vazut destule centre de inchiriere prin oras, insa noua nu ni s-a parut necesar. Oricum traficul din Ao Nang este haotic si pe deasupra se conduce inviners, volanul fiind pe partea drepta.
Case de schimb valutar – sunt multe case de schimb valutar in Ao Nag, aproape la tot pasul. Cursul difera putin, la cele din centru este de obicei mai prost.
Cel mai bun curs gasit de noi a fost lla un exchange office (ceva sigla cu albastu deschis) cum mergi de la intersectia drumului principal cu plaja (unde e ghiseu de bilete pentru barca spre Railay) pana la Aonang Princeville Resort, pe partea opusa de plaja. Aici era cel mai bun curs, insa are un program destul de scurt fata de altele, inchide mult mai devreme.
Atentie oricum, majoritatea birourilor de exchange au un orar limitat si inchid destul de devreme. Daca vreti sa schimbati bani dupa lasarea serii (ora 18 adica), optiunile sunt foarte limitate.
Ce sa faci in Ao Nang? Raspunsul este simplu: excursii, excursii si iar excursii!
Ao Nang nu are o plaja pre grozava din cauza refluxului. Lumea nu vine in Ao Nang ca sa stea la plaja, cel putin nu la plaja din Ao Nang. Lumea vine pentru excursii, iar oferta este extrem de bogata si variata.
Se pot face excurii organizate cu barca la: Phi Phi Island Tour, 4 Island Tour, Hong Island, James Bond Island Tour de dimineata, sau 7 Island Sunset Tour de dupa-masa.
Se pot face si excursii pe cont propriu cu bilete cumparate de la ghiseu catre insulele din jur: Bamboo Island, Chicken Island, Tup Island, Poda Island, Hong Island, Lading Island, Pakbia Island, Rai Island sau Daeng island.
Alte excurii care merita mentionate ar fi: Emerald Pool + Hot Springs + Tiger Cave, Elephant trekking, Tree Top Adventure Park, Fossil Shell Beach, excursii cu atv-ul sau kaiakul, catarari pe stanci, scuba diving sau excursie la piata de noapte din Krabi (in weekend).
In statiunea Ao Nang poti sa te relaxezi la un masaj sau la shopping. Apropo de shopping, preturile sunt foarte bune, mai ales daca negociezi si poti gasi aproape orice. Mie mi-a parut rau ca nu am luat o geanta waterproof, sunt la mare moda pe acolo si foarte utile prin excursii. In alta parte n-am mai gasit asa ca inca mi-a ramas gandul la ele.
Ce altceva pot sa mai zic? “Khob Khun Kah” = multumesc si vacanta placuta in Ao Nang!
Trimis de r-Uca in 27.05.18 19:22:17
- A fost prima sa vizită/vacanță în THAILANDA
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (r-Uca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@r-Uca: Minunat!
Bucurii pentru ochi, minte și suflet! FELICITĂRI! Atât pentru destinația aleasă, deosebit de frumoasă, cât și pentru articol!
Fotografiile sunt superbe... de revistă, după cum spuneai, dar cele cu fericirea voastră în apă le depășește cu mult, pentru că acolo v-ați fotografiat și sufletul bucurându-se de toate senzațiile pe care le poate oferi natura.
Mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor și impresiilor voastre.
Călătorii plăcute!... cu multă fericire!
Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru vacanța în zona Krabi, KRABI" (nou-creată pe sait)
@Dana2008: Multumesc mult pentru cuvintele frumoase!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 Krabi - Tipa Resort, impresii la cald (3) — scris în 11.03.19 de adriana76 din BRAşOV - RECOMANDĂ