ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
APR-2019
DURATA: 4 zile
prieteni
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

În vacanță în Iordania doar patru zile. Chestiuni practice și organizatorice

TIPĂREȘTE URM de aici

Mi-am dorit să ajung la Petra de mulţi ani, cred că de când am văzut primele fotografii cu faţada Trezoreriei, despre care pe atunci nu ştiam mai nimic. Pentru mine, vreme îndelungată, a fost doar o destinaţie în care speram, cel puţin teoretic, să calc într-o zi, foarte greu de crezut că va fi tangibilă cândva. După dezamăgirea trăită în noiembrie anul trecut în Eilat, când excursia la Petra era cât pe-aici să se materializeze, dar rămânând tot la stadiul de Fata Morgana, am aflat că Ryanair a deschis o nouă rută Bucureşti-Amman cu preţuri mai mult decât accesibile. O ocazie excelentă de a încerca o vacanţă pe cont propriu. Problema cea mai spinoasă a fost că nu puteam sta o săptămână, ci cel mult patru zile, din raţiuni de număr limitat de zile de concediu. Pentru a evita pe cât posibil riscul ca vremea să fie iarăşi nepotrivită, am ales, după ce am tot căutat informaţii despre cele mai bune perioade de a merge în Iordania, în speţă, la Petra, luna aprilie, a doua jumătate.

Despre organizare

Iordania a devenit în ultimii ani o destinaţie din ce în ce mai căutată de turiştii români şi nu numai. Evident că după introducerea unei curse a companiei aviatice Ryanair, numărul românilor care au ales să călătorească în Iordania a crescut simţitor. Biletele low-cost s-au vândut la un moment dat chiar cu 10€/persoană/sens (numai cu bagaj de mână), însă noi le-am prins cu 17 €/persoană/sens, la care am adăugat al doilea rând de bagaje de cabină împreună cu îmbarcare prioritară şi locuri rezervate în avion, per total, (108 €), excelent, fără discuţie. Orarul de zbor a fost convenabil, am avut zbor de pe Otopeni la orele 18,05 cu sosire la Amman la 20,45, iar la întoarcere plecare din Amman la 21,10 şi sosire la Bucureşti la 23,50, de fiecare dată cu jumătate de oră întârziere. Am avut patru zile pline de minivacanţă. Nici prea rău, dar nici foarte bine!

Fac parte şi eu din categoria celor care se informează foarte mult înainte de a pleca într-o destinaţie necunoscută. Prefer să ştiu mai mult decât aş avea nevoie, poate, contrar vorbei care spune că „ce e mult strică”. Chiar şi aşa neprevăzutul îşi bagă coada şi intervine mai mereu cu câte ceva surprinzător în călătoriile noastre, aşa încât uneori mă înteb ce m-aş face dacă nu m-aş documenta mai deloc înainte să plecăm undeva. Probabil, că „la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”, ar fi o zicală care mi-ar plăcea să ni se potrivească şi nouă, dar, pentru mine prudenţa a devenit de multă vreme defect profesional, şi nu prea pot să las nimic la întâmplare. De aceea, de multe ori soţul îmi spune că nu mai sunt spontană, că prea ştim dinainte tot ce se va întâmpla, că nu prea las nimic la voia întâmplării, dar recunosc că eu doar încerc pe cât se poate să evit situaţiile neplăcute şi lucrurile care ar putea pune în pericol reuşita unei vacanţe.

După câteva zile de la achiziționarea biletelor de avion, ne-am „făcut” un grup de şase prin alăturarea a încă două perechi de prieteni buni, vechi companioni de vacanţe mai scurte, iar organizarea sejurului nostru devenea o treabă mai complicată și mai dificilă.

Ce aflasem despre Iordania și ce am aflat la fața locului

Banii

Aşadar, am început cu moneda națională a Iordaniei, dinarul iordanian (JOD), o monedă puternică în comparație cu leul nostru, paritatea fiind de 6 lei la un JOD. Mai tare ca lira sterlină! Cel mai bine de achitat pe acolo este, evident, în JOD. Am avut de-acasă în numerar ceva dolari și euro pe care i-am schimbat la o casă de schimb în Amman primind 0,7 JOD pentru un dolar și 0,78 JOD pentru un euro. În plus, imediat cum am ajuns, deoarece aveam nevoie să plătim, spre exemplu, transportul din aeroport în centrul vechi al capitalei unde am avut cazarea, am scos bani de la bancomat, imediat la ieşire din aeroport în stânga, suma maximă permisă la acel ATM fiind de 200 JOD, de preferat așa pentru că operațiunea de emitere de numerar se comisiona cu 3,5 JOD/tranzacție, fiind avantajos să fie extrasă suma maximă posibilă de cash. Cursul am văzut acum pe extrasul de cont că a fost de 5,99 lei/JOD.

În rest, nu ne-am folosit de card, am plătit cu numerar peste tot. Din ce am văzut, nu se poate achita cu cardul decât pe alocuri, de pildă în deșert, beduinul cu care „am bătut palma” pe internet pentru ziua petrecută în deșert, m-a avizat că nu există bancomate și POS-uri în Wadi Rum, neapărat să avem cash cu noi, în JOD.

Deci, e bine să avem atât cash (și să fie o sumă suficientă), de preferat JOD, dar şi alte monede, cât și cardul pentru orice eventualitate.

Viza și JordanPass

Viza de intrare în Iordania este absolut obligatorie și pentru noi, românii, și costă 40JOD/persoană, achiziționându-se destul de repede, în aeroport. Ar mai fi, din ce am citit, viza ASEZA, gratuită, care se obține din Aqaba, legată de zona economică (liberă) Aqaba, cu condiția ca turistul să ajungă în 48 ore acolo pentru a-i fi pusă ștampila free pe pașaport.

O altă variantă ar fi JordanPass care este un pachet turistic foarte avantajos ce înglobează, pe lângă viza necesară intrării în Iordania, și accesul liber la cele mai multe obiective de mare interes ale țării, printre care Petra, Jerash, intrarea în deșertul Wadi Rum, Amfiteatrul Roman din Amman, Citadela din Amman, etc. Tocmai pentru numărul de intrări la Petra, prețul acestuia pornește de la 70 JOD/persoană pentru acela care conține o intrare, 75 JOD pentru acela cu două intrări, ajungând la 80 JOD pentru cel cu trei intrări. De care să luăm, că am vrea să intrăm la Petra de două ori? La prima privire, părea simplu fiindcă am fi avut nevoie de cel de 75 JOD (JordanPass Explorer), dar la o privire mai atentă, văd chiar pe saitul lor cum scria clar că e vorba de două zile CONSECUTIVE, lucru care nu se mai potrivea cu programul nostru. Așadar, am fost nevoiți să cumpărăm JordanPass Expert care asigură trei zile consecutive, pentru a putea vizita practic Petra în două zile, în prima și în cea de-a treia zi incluse în Pass, lucru confirmat și de cei de la JordanPass în răspunsul pe care l-au oferit întrebării mele adresate pe e-mail. Am plătit efectiv 164,53 JOD/două persoane (aprox. 987 lei), 4,53 JOD reprezentând taxe de procesare.

JordanPass se achiziționează obligatoriu înainte de a intra în Iordania online de pe jordanpass.jo şi este valabil două săptămâni de la validare (prima utilizare), însă poate fi cumpărat numai dacă șederea în Iordania este de minimum trei nopți. Noi l-am tipărit pe hârtie şi l-am prezentat la fiecare obiectiv vizitat, dar, la fel de bine, se poate folosi descărcându-se pe telefon.

Despre cartelă de telefon și internet, nu vă pot spune decât că există trei firme mari de la care se pot achiziționa acestea:Umniah, Orange și Zain. Noi nu am cumpărat, ne-am mulțumit cu wi-fi-ul de la hoteluri, iar de vorbit la telefon ne-am putut dispensa câteva zile. Prețul cartelelor începea, din ce am citit, de la 8 JOD în sus, evident devenind mai scumpe pe măsură ce conțin mai multe minute și mai mulți GB de trafic.

Vremea

După cum spuneam la început, am ales luna aprilie crezând că ne vom pune total la adăpost de vreme rea, adică să evităm pe cât posibil riscul de a avea vreo ploaie în peisaj. Pe când eram în Eilat (Israel), ştiam sigur că o excursie opţională va fi la Petra, dar nu s-a organizat pentru ziua când rezervaserăm noi din cauza ploilor care se abătuseră asupra Petrei, cu o săptămână în urmă având loc nişte inundaţii catastrofale (greu de crezut pentru deşert), soldate cu victime şi câteva mii de turişti evacuaţi forțat din sit.

De data aceasta am avut o vreme superbă, preponderent însorită, potrivit de caldă, dar cu vânt la Petra şi în deşertul Wadi Rum. Și în Amman şi la Jerash am scăpat de ploaie la limită, având parte doar de câteva picături sporadice, soarele ieșind mai mereu de după norii jucăuşi. Nopțile au fost destul de reci, dar ziua temperatura urca până pe la 25-26 grade.

De fapt, din ce am citit şi din ce ni s-a spus şi pe acolo, am mers în plin sezon turistic, perioada cea mai potrivită (lipsită de ploi, fără temperaturi fierbinţi) fiind de prin februarie până la jumătatea lui mai şi din a doua jumătate a lunii septembrie până în prima săptămână din noiembrie.

Securitatea

Iordania are renumele de a fi una dintre cele mai sigure țări și, cu mâna pe inimă, declar că așa este, nu ne-am simțit în nicio secundă în pericol, în plus, echipaje de poliție am văzut peste tot chiar și în locurile mai greu accesibile, controalele acesteia pe șosele sunt destul de dese verificându-se și microbuzele, și taxiurile, nemaivorbind de mașinile închiriate.

Oamenii

Localnicii sunt destul de prietenoși și ospitalieri, gata să sară în ajutor în orice moment. De cum ne auzeau vorbind, ne zâmbeau și ne urau „Welcome to Jordan! ”, oriunde: pe stradă, în mijloace de transport sau în magazine. Majoritatea ne luau drept italieni, până să apucăm să spunem de unde suntem. Nu erau agasanți, dacă le spuneai șoferilor de taxi care te claxonau în ideea că ai avea nevoie de o mașină, că nu vrei, imediat erai lăsat în pace, nici vânzătorii beduini din Petra nu au fost prea insistenți, deși citisem că ar fi, nici alții de prin alte locuri turistice.

De asemenea, am încercat să evităm discuțiile în contradictoriu despre religie, despre conflictele dintre palestinieni și israelieni, din politețe și pentru a nu crea momente penibile între noi și localnicii cu care am interacționat.

Mizeria

Iordania nu este nici cea mai curată țară din lume, dar nici cea mai murdară, însă pe o scară pe care ar fi reprezentat nivelul curățeniei, e clar că Iordania ar ocupa un loc mai codaș în clasament. Pe de altă parte, face parte din natura lor să nu fie tocmai sclipitor de curat pe-acolo, iar noi ne autoeducaserăm de-acasă ce așteptări să avem, mai bine zis ce așteptări să nu avem pe-acolo, tocmai pentru a nu fi impresionați negativ în acest sens și să ne stricăm cele câteva zile de vacanță. Cu toate acestea, am avut parte atât de surprize plăcute, dar și de surprize neplăcute, nereușind să rămânem chiar mereu imuni în fața murdăriei din orașe, hoteluri, localuri, de pe străzi.

Mâncarea și băutura, restaurante, prețuri

Citisem deja că Iordania este o ţară scumpă, dar la faţa locului, dimensiunea preţurilor din această ţară m-a dat pe spate destul de repede. Chiar dacă totul se negociază, târguitul fiind un must, nimic nu este ieftin, în plus, încearcă să profite din orice, de aceea este nevoie de răbdare și tact, uneori din prețul cerut inițial, după tatonări succesive, fiind posibil ca acesta să rămână la jumătate. Asta nu înseamnă că nu sunt ospitalieri, dar face parte din structura lor ca oameni să negocieze orice, deci, nu acceptați niciodată prețul cerut la prima strigare, ci încercați să obțineți cât mai puțin din acesta.

De mâncat am făcut-o pe unde am apucat, timpul limitat nu ne-a lăsat să descoperim în voie restaurante fel de fel, încă de acasă mă orientasem la două localuri despre care citisem de bine: unul în Amman (Hashem), situat în Downtown, în apropierea hotelului unde rezervaserăm cazarea, altul în proxima vecinătate a hotelului din Wadi Musa pe care-l aleseserăm drept cazare pe timpul cât am fi vizitat Petra și Wadi Rum, practic lângă intrarea în sit și stația de bus, pe nume Sand Stone. Pentru ultima zi, taximetriştii tocmiţi pentru Jerash s-au gândit să ne ducă şi la Marea Moartă la o plajă privată unde există şi un mare complex (Amman Beach Tourism Resort) unde am luat masa în stil bufet.

Prețurile la mâncare la localul din Amman erau ok (5-6 JOD/două persoane), fiindcă era vorba de salate gen meze, dar la cel din Wadi Musa o masă pentru două persoane cu mansaf (mâncarea tradițională iordaniană, pe bază de miel și orez), salate, ceaiuri, depășea 25 JOD/două persoane. Mâncarea stradală nu era scumpă, iar în Amman am experimentat și kanafeh, desertul tradițional, o variantă a künefe-ului turcesc, cataif cu brânză dulce elastică, însiropat din belșug.

În rest, de exemplu, apa plată la 1,5 l era în magazinele mici de la 0,5 JOD, până la un JOD, alcoolul se vindea numai în magazine specializate numite Liquor Store în Amman la prețuri moderate, iar la restaurantul din Wadi Musa era excesiv de scump: o bere la 0,5 l cam 7 JOD, o sticlă de vin 25 JOD, un pahar de vin 6 JOD.

Conturarea itinerariului și cu ce ne-am deplasat prin Iordania

O sarcină foarte grea s-a dovedit construirea unui program concentrat, dar realizabil în cele patru zile, mai ales că vroiam să vedem cât mai multe obiective şi să facem cât mai multe lucruri, ce să mai vorbim, să umblăm cât era ziulica de lungă, cu condiţia să ne ţină picioarele.

Chiar dacă obiectivele de atins au fost clare de la început pentru toată lumea, conturarea itinerarului m-a costat ceva timp de documentare, calcule, analize, simulări pentru a rezulta ceva fezabil, având norocul să fim toți șase cam de aceeași condiție fizică (destul de bună, recunosc).

Programul a fost cam așa: în prima seară sosire și cazare târzie în Amman, a doua zi o scurtă vizită în Amman, ajuns la Wadi Musa, cazare, parcurs prin Petra cât s-a putut, participat la spectacolul „Petra by night”. Pentru a treia zi, făcusem rezervare în deșert pentru Full Day in Wadi Rum, iar a patra zi era dedicată orașului antic Petra, de dimineață devreme până la orele 16,00 când trebuia să ne retragem spre autocarul care urma să ne ducă la Amman, iar seara aveam să ne cazăm în Amman și să luăm pulsul orașului noaptea. A cincea zi, încă un pic de Amman, apoi Jerash, Marea Moartă, Muntele Nebo și, în fine, aeroport. La un moment dat, la ajustarea programului, m-a ajutat colega @mprofeanu pe care am îndrăznit s-o consult și care mi-a dat cu amabilitate cele mai bune indicații.

Iniţial, ne-am gândit să închiriem maşină, apoi, fiindcă ne făcuserăm un grup de şase persoane şi negăsind o singură maşină pentru toţi, ne-am hotărât să călătorim cu autobuzele locale, microbuzele şi unde nu am fi găsit soluţie la acestea, să luăm două taxiuri ale căror costuri am convenit de-acasă că ar fi echitabil să le împărţim la trei, chiar dacă, poate, într-unul vor fi mers patru persoane şi-n altul doar două. Până la urmă, scopul nostru era să vedem cât mai mult din ceea ne propuseserăm, timpul fiind destul de limitat, de aceea am fi fost dispuși să călătorim poate mai scump, dar fără timpi morți.

Din țară am reuşit să facem rezervare online la autocarul JETT pe ruta Petra-Amman plătind cu cardul câte 11 JOD/persoană, iar de la Petra la Wadi Rum știam că trebuie să cerem recepției hotelului în care stăteam să ne facă rezervare la microbuzul care pleca la 06,00 din zona Centrului de Vizitatori către Wadi Rum și cu alți turiști care-și făcuseră același aranjament ca și noi, preț 8 JOD/persoană. De la Wadi Rum înapoi la Petra, i-am cerut beduinului la care am rezervat excursia în deșert să ne găsească două taxi-uri cu care să ne întoarcem, dat fiind că revenirea în Petra se făcea după apusul soarelui, după orele 19,00 și ne-a aranjat pentru 45 JOD/mașină. Acestea au fost dinainte stabilite, în rest totul a fost ad-hoc, mergând cu taxi-urile de Amman la Petra pentru 60 JOD/mașină, de la Amman la Jerash, Marea Moartă, Muntele Nebo și înapoi la aeroport pentru 100 JOD/mașină.

La final

Aceasta a fost vacanța noastră în Iordania, pe cât de scurtă, pe atât de intensă și concentrată, dar foarte plăcută și inedită, pe scurt o reușită din toate punctele de vedere. Faptul că am fost un grup de șase persoane și am avut un program variat și încărcat a contribuit major la a defini excursia de către prietenii noștri ca fiind cea mai wow vacanță avută până acum, ceea ce pentru mine reprezintă un motiv de mândrie și de satisfacție, mai ales că e vorba de oameni destul de umblați prin lume.

Concluzia mea este că Iordania merită vizitată fiindcă are ce arăta, în ciuda faptului că e scumpă, iar acum momentul este prielnic datorită curselor low-cost puse la dispoziție de Ryanair, deci nu ezitați dacă vă doriți să vedeți Petra sau să vă petreceți ziua și/sau noaptea în deșertul Wadi Rum, nemaipunând la socoteală multe alte atracții ale acestei țări.

 

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 26.04.19 12:44:39
Validat / Publicat: 26.04.19 18:04:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU. A mai fost în/la: Israel, Eilat

VIZUALIZĂRI: 3536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 În deşertul Wadi Rum, dune de nisip roşu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54650 PMA (din 60 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

25 ecouri scrise, până acum

Diaura*
[26.04.19 18:57:15]
»

Iordania si mai ales Petra a reprezentat pentru mine un vis devenit realitate in urma cu cativa ani. A fost una din cele mai reusite vacante pe care le-am facut.

Atata timp cat pleci la drum cu cateva informatii de baza - asa cum tu ii inveti pe cei dornici sa ajunga acolo - si stii la ce sa te astepti (ma refer la curatenie, la reguli de viata, la mentalitatea lor) vacanta poate fi reusita.

Sfaturile si informatiile tale sunt foarte utile si pentru asta te felicit.

Articolul si fotografiile tale mi-au starnit amintiri frumoase.

iti doresc vacante reusite in continuare.

Carmen Ion
[26.04.19 19:38:47]
»

@irinad: Bravo, Nadina, mă bucur că ți-ai îndeplinit visul!

mprofeanu
[26.04.19 19:53:12]
»

@irinad: Excelent! Mă bucur că ai ajuns acolo și chiar nu ai ratat nimic. V-ați mișcat extraordinar de bine! Deosebite și pline de amintiri și pozele!

irinadAUTOR REVIEW
[26.04.19 20:08:05]
»

@Diaura*: Mulţumesc frumos pentru aprecieri, cred că întotdeauna ingredientul principal care asigură succesul unei vacanţe este informarea. De la o informare precară sau chiar lipsa acesteia şi până la o vacanţă ratată nu este decât un pas mic. După părerea mea, mai cu seamă când mergi pe cont propriu, este nevoie de o organizare minuţioasă a vacanţei.

Şi eu vă urez să aveţi vacanţe minunate unde vă doriţi, mă bucur că v-au plăcut fotografiile!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[26.04.19 20:10:25]
»

@Carmen Ion: Da, Carmen, am ajuns, în fine, la Petra pe care am "savurat-o" din plin două zile având parte şi de vreme frumoasă. Mulţumesc pentru vizită, ecou!

irinadAUTOR REVIEW
[26.04.19 20:17:49]
»

@mprofeanu: Mulţumesc încă o dată pentru sfaturile date, mi-au folosit mult la împărţirea mai bună a timpului disponibil (şi aşa destul de scurt). A fost o vacanţă un pic cam intensă, dar nouă ne-a plăcut mult şi am sesizat că şi prietenilor noştri. Am concentrat cât am putut obiectivele dorite şi în ultima zi, nesperat, ne-am trezit că mergem şi la Marea Moartă şi la Muntele Nebo, la care nici nu îndrăznisem să mă gândesc. Mă bucur că v-au plăcut fotografiile!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[26.04.19 20:27:40]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

elviramvio
[26.04.19 20:34:27]
»

@irinad:

Foarte bun articolul tau, ideal pentru cei ce doresc o vizita pe cont propriu acolo. Mă bucur că ti-ai realizat visul, desigur și cu prețul multor ore de pregătire înainte de plecare. Cat mai multe astfel de vacante sa ai!

irinadAUTOR REVIEW
[26.04.19 20:52:55]
»

@webmaster: Mulţumesc frumos, ca-ntotdeauna sunt onorată când primesc titulatura! Te rog, nu uita de videoclip!

irinadAUTOR REVIEW
[26.04.19 21:00:12]
»

@elviramvio: Mulţumesc, ştii doar că-mi doream mai demult să ajung la Petra, dar abia acum a fost să fie. Apoi am mai adăugat şi alte obiective, iar excursia în deşert a fost cireaşa de pe tortul vacanţei. Orele de documentare ne-au folosit foarte mult mie şi prietenilor mei în condiţiile în care nu ne prea permiteam să pierdem timpul, acesta fiind preţios tocmai pentru că era puţin.

Şi voi să aveţi vacanţe minunate acolo unde vă doriţi şi aştept poveştile tale despre cea mai recentă vacanţă a voastră!

crismis
[27.04.19 07:05:20]
»

@irinad: Excelentă excursie și excelente fotografiile (păcat că nu se poate vota cea cu răsăritul de lună) !

Petra e și pe lista noastră, dar nu știu când o să-i vină rândul. Deocamdată... pentru noi abia începe o altă aventură balcanică; sunt locuri destul de bătătorite, practic o să vă călcăm pe urme (în mare), dar presimt că va fi din nou "cea mai frumoasă vacanță din viața mea"! Poate și pentru că de data asta suntem într-o formulă inedită. Abia aștept să povestesc la rându-mi...

Sărbători Pascale frumoase și liniștite vă doresc! Și, evident, cât mai multe vacanțe reușite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[27.04.19 08:00:14]
»

@crismis: Mulţumesc mult pentru aprecieri Cristina, am remediat problema pozei cu răsăritul de lună, din greşeală o "făcusem" nevotabilă, am rugat web-ul să corecteze.

Mă bucur să aflu că veţi merge pe unde ne-or fi călcat şi nouă picioruşele cândva, abia aştept să citesc despre asta să văd ce traseu v-aţi propus. Aşa zicem şi noi, că cea mai recentă vacanţă a fost cea mai cea, dar, cu timpul, şi "la rece", le privim pe toate ca pe nişte reuşite, chiar dacă nu a fost totul tocmai roz pe-acolo, noi privim întotdeauna partea plină a paharului, iar, pe seama chestiilor mai puţin plăcute, râdem şi facem băşcălie.

Vacanţe frumoase vă doresc şi eu! Sărbători cu bine şi vouă, să petreceţi minunat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka
[27.04.19 13:24:44]
»

Felicitări pentru articol, foarte bune indicații, felicitări pentru faptul că ți-ai îndeplinit visul, mă bucur mult că ai reușit să ajungi acolo!

Scuze că scriu așa târziu, dar fiind acasă, pregătirile sunt multe în această perioadă, mai cu seamă că sunt la al doilea rând de sărbători

Am văzut și pozele, sunt foarte frumoase, sfaturile sunt foarte bune, îmi propun să ajungem și noi cândva, deci citesc cu mare atenție.

Îți doresc o primăvară frumoasă, acum că s-a mai încălzit și la noi, desigur și sărbători fericite, alături de cei dragi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[27.04.19 18:45:55]
»

@maryka: Acum îţi răspund eu târziu tot din motive de treburi gospodăreşti, dar îţi mulţumesc mult pentru vizită, aprecieri şi cuvinte frumoase. Sărbătorile bat la uşă şi pregătirile sunt în toi şi la noi, tu trebuie să fi căpătat antrenament acum la a două rundă de pregătiri. Da, excursia la Petra s-a materializat, am văzut oraşul antic aievea şi bucuria a fost atât a noastră, cât şi a prietenilor care, deşi nu-şi propuseseră până acum să ajungă acolo, au fost foarte încântaţi. În ceea ce priveşte sfaturile din articol, eu aş fi fericită să le fie de folos celor ce vor să viziteze Iordania, în vacanţe mai scurte aşa cum a fost a noastră, sau mai lungi.

Pozele au ieşit bine fiindcă atât Petra cât şi deşertul abundă în fotogenie, peisajele sunt fantastice şi am avut soare din plin.

Îţi întorc cu drag toate urările de bine, sărbători fericite şi vacanţe minunate (nu mai e prea mult până în iunie).

doinafil
[29.04.19 19:25:54]
»

@irinad: Abia azi am avut puțin timp să citesc, să votez și să văd pozele, care sunt foarte frumoase! (știi și tu cum este săptămâna de dinaintea sărbătorilor Pascale

Felicitări pentru reușita organizării timpului și a repartizării costurilor, care a avut consecință o vacanță împlinită atât pentru voi doi cât și pentru prietenii voștri!

Mă bucur mult că ți-ai împlinit visul de-a vizita Petra, orașul antic devenit „minune” în secolul nostru. Am vizitat și eu câteva locuri - nu multe - din lumea asta mare și frumoasă, dar Petra a rămas în inima mea tocmai pentru că este unică, pentru că este ALTCEVA!

Aștept să citesc despre Petra văzută cu ochii tăi, impresiile tale despre Jerash și despre ce ți-a mai plăcut acolo! Pupici!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[29.04.19 20:17:34]
»

@doinafil: Mulţumesc pentru ecou, aprecieri, cuvinte frumoase! Nu vă faceţi probleme, ştiu ce înseamnă pregătirile pentru sărbători, cât timp şi ce efort implică, e adevărat, sunt frumoase şi merită să le celebrăm aşa cum se cuvine.

Vă spusesem că urma să mergem în Iordania, am avut ceva emoţii fiindcă, odată ce te ocupi de organizarea întregului grup, automat te responsabilizezi mai mult decât de obicei.

Aveţi perfectă dreptate, Petra înseamnă ALTCEVA, este realmente fascinantă şi o spun în deplină cunoştinţă de cauză, eu fiind o mare iubitoare de situri antice. Am avut bucuria să petrecem două zile în Petra, să cutreierăm pe traseul principal şi pe încă altele din munţi, să participăm la "Petra by night" şi nu cred că m-am săturat. Mâine aş lua-o fericită de la capăt, dacă aş fi acolo.

Voi mai scrie câte ceva, încă nu sunt hotărâtă cum o voi face, trebuie să-mi fac ordine în idei.

Vă pup şi eu pe amândoi, vă urez sărbători fericite şi vacanţe minunate să aveţi!

Mika
[30.04.19 14:06:35]
»

Felicitări pentru excursie și pentru articolul foarte util. Il voi reține pentru o viitoare excursie in Iordania.

irinadAUTOR REVIEW
[30.04.19 15:59:30]
»

@Mika: Mulțumesc frumos pentru ecou, aprecieri, eu întotdeauna mă bucur când colegii găsesc că le-ar fi util ceea ce am scris. Și eu, la rândul meu, am tras cu ochiul la articolele altor colegi, pe internet, ghiduri, etc. tocmai pentru a alege ce mi s-a părut a fi cel mai potrivit pentru grupul nostru.

Îți doresc să ajungi în Iordania, cred că-ți va plăcea, e o țară mai altfel, dar cu un farmec aparte.

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
negoita*
[03.06.19 11:51:58]
»

Felicitari pentru articol. Azi m-am hotarat sa scriu un review din recent incheiata calatorie in Iordania si constat cu surprindere ca " am fost acolo.ro" imi face o trimitere care se deschide fix pe articolul tau... Inainte de a pleca (21.05.19) am cautat intens articole despre Iordania (si eu ma straduiesc sa organizez cat mai bine o plimbare) dar nu am gasit articolul tau desi era postat din aprilie. Mi-ar fi folosit, desigur. Cum m-am intors de doar o saptamana nu mi-a ramas decat sa ma inspir pentru review-ul meu. Nu-i vorba ca articolul depre Petra e de nota 10 si n-o sa incerc sa reiau pentru ca ar fi... in plus insa alte aspecte sunt de subliniat. Bv pentru articol (foarte util acesta cu informatii). Cum de nu l-am gasit inainte de plecare?!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[03.06.19 20:21:13]
»

@negoita: Mulţumesc frumos pentru aprecieri! Abia aştept să văd cum v-aţi organizat dvs. vacanţa, şi eu, ca şi dvs., am citit mult aici pe sait şi pe internet căutând tot felul de informaţii pe care le-am folosit cu succes. Eu n-am făcut altceva decât să povestesc experienţa mea (ca organizatoare a unui grup mic de prieteni), şi dacă cineva care citeşte consideră că-i poate fi util, eu sunt mulţumită că nu mi-am " bătut gura" degeaba.

Vacanţa asta, pe cât de scurtă a fost, pe atât de încărcată de adrenalină s-a dovedit, că şi acum mă minunez câte lucruri/locuri am fost în stare să vedem şi să facem în doar patru zile.

Vă aştept cu interes articolul pe care aţi spus că-l scrieţi, sunt curioasă tare să văd cum aţi procedat. Seară frumoasă vă doresc!

Marius 72
[29.11.19 23:43:00]
»

@irinad: Bună seara!

În urmă cu trei zile am luat bilete de avion Bucureşti - Amman pentru luna ianuarie, iar acum sunt în toiul muncii de documentare.

Ştiu că nu am ales cea mai bună perioadă de călătorie, dar concediul îl mai iei şi când ţi se dă, eu având un program de muncă cu perioade de odihnă extrem de clar delimitate... Sper să avem, totuşi, o vreme decentă.

Ca şi tine, îmi organizez vacanţele extrem de minuţios, iar ca exemplu îţi spun că cea din martie 2020 în Andaluzia e deja planificată pe zile, trasee, obiective, hoteluri de vreo două luni. Inclusiv maşina închiriată.

Aşa că în alcătuirea programului pe zile am pus într-un coş tot ce am citit de câteva zile despre Iordania, iar acum dau peste articolele tale. Pe care le-am citit în totalitate cu bucuria unuia care a găsit o altă persoană ce face viaţa uşoară altora, la fel cum încerc şi eu când scriu.

Le găsesc foarte utile, ba chiar o să îmi fac şi notiţe.

Intenţionez să închiriem o maşină pentru deplasare, având de gând ca pe lângă locurile vizitate de voi să mergem şi în două rezervaţii naturale, să vizităm şi să dormim o noapte în Aqaba iar, dacă ajungem, şi la Castelele din deşert.

Am găsit cazare în apropiere de Wadi Rum la preţul de 85 lei/2 pers cu mic dejun şi cină. Referinţele de pe Booking sunt bune, însă nu ştiu ce să cred, mi se pare prea mic preţul. Am vrea să dormim o noapte şi în cort. Poate mă ajuţi tu cu un sfat sau vreun preţ achitat de voi.

Voi scrie şi eu zilele următoare celui care v-a organizat excursia în deşert, bucurându-mă că am găsit o recomandare recentă.

Am citit articolele şi abia m-am abţinut să nu mă uit la poze! Intuiesc că sunt la fel de reuşite ca scrisul...

Mulţumesc că mi-ai uşurat munca!

irinadAUTOR REVIEW
[30.11.19 07:54:13]
»

@Marius 72: Mulţumesc frumos pentru aprecieri, mă bucur că ceea ce am scris te poate ajuta în conturarea propriei vacanţe! E bine că v-aţi propus mai multe obiective, din păcate noi, stând doar patru zile, nu aveam cum să cuprindem mai mult. Doar dacă am fi renunţat la traseele înalte din Petra poate, dar, de fapt, Petra a fost prima raţiune a minivacanţei în Iordania. Am mai citit şi eu atunci despre vreme, nu cred ca ianuarie să fie o opţiune mai puţin bună, doar că noaptea să vă pregătiţi şi de temperaturi mai joase, noaptea în deşert oricum e frig.

Îţi recomand cu căldură să mergeţi în deşert prin Mehedi, este profesionist şi are ghizi foarte buni şi de treabă. Este bine că v-aţi gândit să rămâneţi o noapte în deşert, tot prin el ar fi ok.

Cât despre cazarea aceea de care îmi spui, preţul mi se pare suspect de mic, fiindcă în Iordania cazările sunt scumpe şi proaste în general, iar cele bune sunt foarte piperate. Noi am avut două nopţi în Amman (prima şi ultima) şi miezul în Wadi Musa, aproape de Centrul de Vizitatori Petra şi staţia de autocar spre Amman. Cazarea în Wadi Musa a costat 30 JOD/noapte, iar condiţiile au fost modeste, dar noi nu vroiam decât să fie curăţel să avem mic-dejun şi apă caldă, că oricum eram plecaţi toată ziua din cameră. Le-am avut, dar plecaserăm de acasă setaţi să nu avem aşteptări, altfel am fi fost dezamăgiţi. Singura cazare care a meritat s-o recomand a fost în ultima noapte, în Amman, despre care am scris. Nici aceea n-a fost vreo minune, dar, de departe, cea mai bună.

Spor la documentare şi vacanţă plăcută îţi doresc! Dacă mai ai nevoie de vreo lămurire şi pot să ţi-o dau, îţi stau la dispoziţie cu plăcere!

tamsad67PHONE
[17.12.21 15:32:35]
»

Foarte frumos. Noi am fost anul acesta de 1 decembrie 4 zile în Iordania din Budapesta cu 10 euro biletul de avion. Am închiriat o masina cu 120 $ fără garanție, fără nimic și am avut libertate totala de mișcare. A fost cea mai frumoasa ieșire în afara României.

irinadAUTOR REVIEW
[17.12.21 16:18:41]
»

@tamsad67: Mă bucur că avem aceeaşi părere în privinţa Iordaniei, cât şi că articolul de faţă ţi-a plăcut. Este cea mai bună variantă aceea a închirierii unei maşini, doar că organizarea pentru noi a fost mai dificilă fiind şase persoane, până la urmă preferând deplasarea cu taxi sau transportul în comun. Ne-am descurcat binişor şi, da, şi pentru noi a fost una dintre cele mai frumoase vacanţe pe care prietenii mei o consideră memorabilă aşezând-o şi acum în topul aventurilor lor.

Mulţumesc pentru ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[17.12.21 16:56:54]
»

@tamsad67: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Diaura*, doinafil, elviramvio, irinad, Marius 72, maryka, Mika, mprofeanu, negoita*, tamsad67
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Iordania:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084038972854614 sec
    ecranul dvs: 1 x 1