O noapte buna dar un mic dejun cam... nebun...

TIPĂREȘTE

Dupa un drum greu, anevoios, prin tara, plecate dis de dimineata de la 6, din Bucuresti pana hat, departe, in nord, aproape de unde se agata harta in cui, iata-ne ajunse noaptea la periferia de sud a orasului Baia Mare, la hotelul Seneca de 3*.

La prima vedere nu prea am vazut ce si cum, decat o cladire mai mult inalta decat lata. Si la cat de late si frante eram noi, de abia asteptam sa primim camera sa ne odihnim.

Am aflat ca hotelul are receptia sus, la primul nivel si colac peste pupaza nu exista nici lift. Si uite-ne pe noi, toti turistii inghesuindu-ne pe niste trepte nu prea spatioase, fiecare cu bagaje mai volumioase sau mai putin, dar mai toti buluc pentru a capata cat mai repede camera.

Am avut ca ghid un profesor de geografie destul de tinerel, la vreo 30 si ceva de ani. Stia el bine meseria lui de geograf, ca si pe cea de ghid dar la capitolul organizare a cam lasat de dorit. Saracul, a avut si un grup infernal de neascultator, de pus mereu pe observatii si mai ales, au fost destui turisti cu mare lipsa la capitolul bun simt. Nu mai comentez…

Din prima seara s-au vazut care sunt aceia; s-au inghesuit cam toti la primit cheia iar ghidul ne prea stiind ca acestea se impart dupa tabelul de inscriere, a dat din colt in colt…si care a avut mai mult tupeu a reusit sa puna japca mai repede pe cheie.

Ei, eu nu prea ma bag in aceste “lupte” si am asteptat sa se linisteasca nebunia creata deja, cu toate ca noi eram inscrise pe locurile 3 si 4. Dar tot cam in acelasi stil caracteristic mioritic, au urmat si celelalte cazari…Nu degeaba am scris undeva intr-un ecou, ca am avut cel mai urat, groaznic si necioplit grup dintre toate si mi-am dat seama de diferenta imensa dintre turistul roman care face turism extern si turistul roman care face turism intern in grup. Este o mare, imensa diferenta sa stiti…pana si fiica mea de doar 13 ani si-a dat seama. De fapt ea a fost cea care mi-a sesizat asta, cu toate ca eu am inteles de la prima pauza pe traseu, cand deja unii turisti au inceput sa intarzie si sa vorbeasca arogant, de sus atat cu ghidul cat si cu soferul si unii chiar sa se certe si intre ei…

Dar sa incep cu descrierea receptiei, care, precum am scris mai inainte, este la primul nivel al hotelului. Este o receptie mica, formata doar dintr-o masa lunga din lemn rosu cu alb, in spatele careia erau in acea seara doua receptionere tinerele cam speriate de hoarda noastra de turisti obositi si cam neciopliti. Dimineata le-am salutat zambind si am primit inapoi zambetul…

Seara am asteptat cheia de la camera la barul hotelului, nu grozav, banal chiar, unde erau cateva scaune, mese si o garnitura de fotolii cu o canapea. Nu exista un holl special de asteptare sau primire turisti, ci doar holul pe fiecare nivel cu camerele si casa scarilor, cu trepte din gresie de un gri-bej, cu multe ghivece de flori, asezate pe trepte. Da, placut si foarte curat. Am observat asta dimineata cand am coborat la restaurant pt. micul dejun si apoi pt. a pleca…Holurile de pe etaj sunt dotate cu canapele si fotolii din piele, destul de elegante, cu masute si cu mocheta pe jos, la fel peste tot. La capatul fiecarui hol de pe etaje exista o terasa ce da in fata hotelului. Am vazut-o dimineata, am si iesit ca sa vedem peisajul. Mi-au placut jardinierele pline cu flori ce infrumusetau balustrada. Si tot aici, pe terasa mai erau si masute si scaune de gradina. In departare se vedeau cateva culmi impadurite si orasul ce ne astepta sa-l cunoastem…In schimb, langa hotel, nimic frumos, chiar urat pot spune, alte cladiri erau la distanta, pustiu in rest. Un peisaj deprimant, bine ca dimineata am plecat repede…

Seara am obtinut o camera la etajul 2. Norocul nostru, mai mult al meu…cu un troler mediu ca volum, de carat inca 2 etaje…mare scofala…Iar dimineata de coborat 3…Ei, dar cu rabdare si mai ales cu ajutorul muschilor antrenati deja din circuitul european am reusit si am ajuns. Am si bombanit printre dinti ca daca tot nu este lift, se putea construi din start o rampa in plan inclinat pt. usurarea transportului trolerelor. Dar cum am dedus, eu zic ca un astfel de hotel este unul de tranzit si cred eu, mai mult de tiristi, care nu prea au bagaje atat de voluminoase ca ale noastre…

Camera ne-a surprins in mod placut; destul de spatioasa, cu un mobilier modern, nou, in ton de gri, cam pesimista culoare…parerea mea. Noroc cu draperiile si cuverturile de pe paturi de culoare rosie ce ne-a inveselit si improspatat vederea. Paturile mari, legere, cu asternuturi curate si cu cate o pilota groasa, cu noptiere la fiecare pat si cu cate o aplica. In fata lor spre coltul de la fereastra din termopan era o masa cu un telefon, o tava cu 2 pahare de unica folosinta, apoi un scaun, pe perete o oglinda si apoi un mic mobilier care ascundea mini-barul. Pe acest corp statea si un televizor micut. In continuare spre iesire, era o masuta de pus bagajul. Spre usa de la intrare am vazut un corp subtirel de dulap, in interiorul caruia erau aranjate 3 randuri de prosoape curate, surprinzator de albe. Ne-a placut camera.

Baia de asemenea era destul de mare, utilata cu tot necesarul, de la sapun, gel, sampon si hartie igienica. O faianta si gresie in tonuri deschise foarte curate toate. Acest aspect mi-a placut cel mai mult; totul curat si mirosea a proaspat. De-abia am asteptat sa ne facem un dus frugal si la nani cu noi.

Ei, dar a venit dimineata si odata cu ea si micul dejun. Si aici incepe o inedita poveste. Am coborat la nivelul 1 al hotelului la restaurant. Acesta nu este prea mare, impartit in doua parti; cu mese normale de cate 4 persoane, intr-o parte. Iar in cealalta, pentru grupul nostru s-a organizat o masa “tovaraseasca” gen nunta, sub forma literei ‘U”, asa, sa ne tina grupati pe toti, sa nu cumva sa nu ne pierdem sau sa nu ramanem, Doamne fere, nemancati. Eu cu fiica mea am ajuns un pic mai tarziu si cu greu ne-am gasit inghesuite, 2 locuri impreuna. Am observat ca deja unii turisti scoteau flacari pe nas iar altii erau deja mancati si resemnati. De ce oare, ma intrebam eu? Dar aveam sa aflu imediat…

Ei? !... ce aveam pe masa tovaraseasca? De-abia am gasit o farfurioara cu 2-3 pachetele de unt si gem stil turist. Paine a trebuit sa cer de la altii care isi mancasera marea portie dulce si le mai ramasese ceva paine, aceasta fiind pusa pe mese din loc in loc in mici cosulete (pleonasm intentionat). Nu tu cafea sau ceai sau lapte sau chiar apa. Nimic nu era pe mese. Am intrebat daca acesta este micul dejun. Nimeni nu stia nimic. Toti mancasera untul cu gem si acum asteptau sa vina…oare ce?? Macar o cafea acolo, ceva lichid…

Intr-un tarziu, dupa discutii intre noi, iata ca apare o fatuca pieduta si ea pe acolo (chiar toti ne-am intrebat ce cauta sa serveasca la mese? !...), cu farfurii cu omleta si cremvursti. Aha, deci acum incepea dezmatul…Dupa ce ne-am saturat cu dulcele pe burta goala acum venea “artileria” grea. Care grea? ! Ca nu au fost decat acestea…Bine, bine, dar cafeaua sau ceaiul unde sunt? Sau apa??? Dupa strigaturi si cu siguranta si injuraturi pe la coltul gurii multora dintre noi (si aici pe buna dreptate) iata ca apare aceeasi fatuca cu cate o cescuta de cafea in fiecare manuta…Doamne, am trait sa o vad si pe asta…In loc sa vina cu o tava cu mai multe cesti odata, aceasta ospatarita mioritica get-beget, venea agale, mirosind a jale, ca sa nu ma exprim eu cum nu-mi place deloc… zambind, cu cate o ceasca de cafea in fiecare mana…Era ceasca de cafea din acelea mici, speciale pt. aceasta bautura atat de mult asteptata…A facut atatea drumuri... desteapta, nu? ! Au inceput deja turistii sa strige ca plecam si cafeaua nu o mai bem…Am intrebat daca au si lapte sau ceai si cu o nepasare zambitoare mi-a raspuns ca nu au decat cafea. Atunci si eu i-am spus sa o serveasca pe tava, punand mai multe cesti, servind-o mai repede si astfel scapa si ea de corvoada drumurilor. Dar ea si-a continuat nestingherita defilarea de “du-te-vino” pana la noi, care eram in capul U-ului, pe un colt, tot cum incepuse…Intre timp cei serviti primii, norocosii, au “savurat” marea ceascuta de cafea, care nici gust bun n-avea, au zis carcotasii. Noi care am fost serviti spre sfarsit, am baut-o in 2 timpi fara miscari, asa cum era, cu acel gust de licoare neagra neindulcita, fara sa mai facem teoria unei cafele bune. Mai venise si timpul de plecare si atunci am vazut-o pe aceasta ingenua in ale servitului ca vine de data asta cu ditamai tava pentru a debarasa mesele. Doamne, cati turisti mai eram acolo, ne-a apucat rasu-plansu…Va dati seama? ! Si colac peste pupaza, a mai venit si un ospatar, barbat de data asta si, omul bine intentionat, zambitor nevoie mare, poate ca sa ne mai treaca din suparare, a vrut sa ne serveasca o palinca la cati mai eram acolo. Din ce pahare, va intrebati, nu? Ei, paharele le scotea exact din ambalajul lor original, adica din cutia in care le cumparase. Ne-am crucit, o turista mai tupeista, dar aici a avut dreptate, i-a facut corect observatia ca nu asa se serveste... ca ar trebui si ele spalate inainte si apoi sa le dai turistului pe masa, dar omului nici ca i-a pasat.

Deci acesta a fost primul nostru mic dejun luat undeva, pe plaiurile noastre minunate, serviti cu mare fast si eleganta aici, la hotelul Seneca din preajma orasului Baia Mare. Afara acesta are denumirea de hostel, dar zau de stiu diferenta…si nici ca m-ar interesa. Pacat, ca ho (s) telul nu este chiar de neglijat daca te apuca innoptarea in zona. Ma gandesc ca poate a zburat acea miorita-ospatarita, care era total pe dinafara privind aceasta meserie. Si ca poate acum acolo, se poate lua un mic dejun si bea o cafea omeneste… Stiu si eu? ! poate ca sunt prea optimista? !...

Si v-am scris toate acestea doar pentru ca precum unii, nu stiu cati, dar si eu AmFostAcolo!!!

Cu mult drag pentru voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 4211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI