ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.04.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2023
DURATA: 5 nopți
Prieteni
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 18 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotel Selena Balcic, îl recomand din toată inima

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns în Balcic pe la două după amiaza, plecaţi fiind din Bucureşti pe la ora opt în Vinerea Mare şi străbătând un drum perfect şi neaglomerat. Hotel Selena este în centrul Balcicului dar pe o străduţă neaglomerată paralelă cu malul mării, Primorska nr. 18.

Hotelul este micuţ faţă de cele alăturate. Nu se compară cu Casa di Fiore din Kranevo despre care a scris Dragos_ro. Este situat chiar pe faleza, la 5-10 minute de mers pe jos până la plaja principală din Balcic și la aproximativ 15 minute până la Castelul Reginei Maria.

Se desfăşoară pe o suprafaţă mică de teren şi are două etaje şi o mansardă. La parter este recepţia şi salonul interior al restaurantului, la etajul unu şase camere din care noi am ocupat trei, la etajul doi alte şase pe jumătate ocupate şi la mansardă două libere. Fiind Paşte lumea sărbătoreşte acasă cu toate că românii au invadat şi anul acesta Bulgaria. Deasemeni primăvara fiind capricioasă nu s- a deschis încă sezonul de plajă, altfel nu-mi explic gradul redus de ocupare al hotelului deşi majoritatea aprecierilor sunt pozitive.

Am vrut să parcăm în spatele hotelului în parcarea proprie dar recepţioniera hotelului Anca, despre care am mai vorbit şi m-am înţeles foarte bine cu ea în engleza mea de baltă, ne-a spus să lăsăm maşina în parcarea hotelului alăturat, cea proprie din spate fiind plină de bălării şi nesupraveghiată. Zis şi făcut mai ales că nu am plătit nimic. Văzându-mă că am cu mine un troler si o scoşă cu alimentele luate de acasă pentru sărbătorirea Paştelui, Anca mi-a luat bagajul şi l-a urcat la etajul întâi. Aici mi-a repartizat camera 106 identică cu celelalte două ocupate de noi dar nu ştiu cum s-a făcut că la mine a fost cartierul general.

Formalităţile de cazare au durat puţin, prezentând numai buletinul. Pentru că am făcut rezervarea direct la hotel o noapte m-a costat 273 lei (105.2 leva), mai puţin decât prietenii care au reţinut printr-o firmă de specialitate. Costul nu cuprindea micul dejun pe care-l puteam plăti separat în funcţie de ce comandam. Ne-a spus că putem plăti oricând dar preferă cash în orice valută şi nu card deşi iniţial îmi spusese la telefon că îl acceptă. Afaceri! Asta m-a determinat să merg la banca alăturată şi să transfer din card 1422 lei, (din care comision de retragere şi transfer 54 lei) echivalent pentru 526 leva, pe care i-am plătit în ultima zi. I-am dat şi Ancăi care pe tot parcursul sejurului a fost foarte îndatoritoare un bonus de 20 leva (echiv. 50 lei). Restul de leva până la 100 cumpăraţi în Bucureşti i-am cheltuit pe bacşişuri la restaurante şi intrări pe unde am fost. La restaurantul hotelului am plătit cu cardul şi numai bacşişul l-am plătit în leva şi când aceştia s-au terminat, în lei.

Camera era spaţioasă cca 18 mp şi avea un balcon cu privire spre mare şi nu prea, din cauza unei copertine care obtura parţial vederea. Când am intrat în cameră am îngheţat la propriu. Nu avea calorifer şi eu sunt foarte friguroasă. Ca prevedere mi-am luat o pijama călduroasă şi două perechi de şosete de lână dar mne! una e să fii învăţat acasă la 23 de grade, alta a e să stai într-o cameră neîncălzită. Surpriza a venit de la aerul condiţionat pe care l-am setat la temperatura potrivită. Altă surpriză mi-a făcut-o televizorul. Printre multele canale bulgăreşti am găsit trei posturi româneşti înşiruite unul duă altul: TVR 1, Realitatea şi Digi 24. Wi Fi. Să tot te uiţi seara târziu sau să butonezi telefonul când ne retrăgeam fiecare în camera noastră.

Camera dublă era dotată cu tot ce trebuie unuia sau doi turisti care stau mai multe nopţi: dulap în două părţi cu multe umeraşe şi rafturi, masă pentru bagaj, două paturi cu lenjerie impecabilă, noptiere, oglindă mare (ce să văd?), veioze şi prize la fiecare pat plus o mică lustră pe tavan şi alta în dreptul colţului unde era o cafetieră, farfurii, tacâmuri, pahare şi căni pentru două personae. Sub masa pe care era instalat televizorul cu ecran mare era un frigider în care am găsit apă plată, minerală şi două şocolate mici. Mobilierul era de culoare maronie cu dungi mai deschise la fel ca şi tapetul camerei.

Era dotată şi cu un fotoliu comod pe care l-am folosit ca al patrulea scaun când ne adunam cu toţii (am adus în cameră masa şi cele două scaune de pe balcon) şi am încropit un cartier general în care ne adunam toţi patru. Baia avea cabină de duş, cosmetice la cuvetă, phon, numeroase prosoape pentru două persoane care au fost schimbate din două în două zile. Ventilatorul din baie pornea când deschideam lumina. Totul era foarte curat, se mătura sau aspira zilnic, am observat asta pentru că ne mai cădeau pe jos firimituri de cozonac.

Nu am mers la biserică din cauză că era departe şi noi eram foarte obosiţi după randoneea de 300 km dus-întors la Nessebar. Am ciocnit câte un ou roşu, am mâncat puţină friptură adusă din Bucureşti, câte două felii de cozonac şi un pahar de vin roşu şi ne-am simţit foarte bine. De ce ne-am simţit bine? Pentru că în hotel Selena era o atmosferă intimă, linişte, personal surăzător, Anca prezentă tot timpul. Nu ne lipsea nimic. Pe AfA s-au scris patru reviewuri despre hotel Selena Balcic între 2011-2017. Din acestea unul era cu impresii negative, celelalte cu aprecieri foarte bune. Eu îi dau nota zece fără nicio rezervă!

.


despre SERVICII

Receptionera Anca a făcut toţi banii fiind prezentă şi promptă la orice solicitare a noastră. Tot personalul- puţin la număr- a fost foarte amabil.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera şi baia aveau tot ce le trebuia. O observaţie fac asupra balconului la care vederea spre mare era parţial acoperită de copertina restaurantului.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Am servit trei prânzuri la restaurantul hotelului şi impresia a fost excelentă. Toţi chelnerii o rupeau pe româneşte.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 24.04.23 08:11:47
Validat / Publicat: 24.04.23 18:18:34
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA

VIZUALIZĂRI: 1672 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Vedere cameră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43600 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 18.90 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    MichiAUTOR REVIEW
    [24.04.23 08:35:02]
    »

    @Michi :Coordonate GPS corecte

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [24.04.23 18:19:30]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    MichiPHONEAUTOR REVIEW
    [24.04.23 19:58:17]
    »

    @webmaster: Multumesc. Sper ca si in plin sezon să fie la fel de bine.

    AlexandruA
    [26.04.23 20:28:18]
    »

    Buna seara, multumesc ca mi-ati adus aminte de Balcic

    Care mai sunt preturile la mancare, la restaurantele de acolo?

    Intrarile la obiective, parcarile, la ce preturi mai sunt?

    Multumesc,

    MichiAUTOR REVIEW
    [27.04.23 09:46:03]
    »

    @AlexandruA: Citeşte următorul review despre restaurantul hotelului Selena la care am luat prânzul de trei ori, o cină şi un mic dejun, aşa că mi-am făcut cred eu o părere obiectivă asupra mâncării. Am dat şi un extras de gramaje şi preţuri în leva şi lei ale produselor pe care le-am consumat. Se poate plăti cu cardul dar bacşişul îl dai în lei sau leva, tot 10% ca la noi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AlexandruA, Michi
    Alte impresii din această RUBRICĂSelena Hotel:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05986499786377 sec
    ecranul dvs: 1 x 1